CtEDO 15.03.2016 Auto

SAVUN c. TURQUIE

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
15.03.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SAVUN c. TURQUIE (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 48409/06 Suphiye SAVUN și altele împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 15 martie 2016 într-un comitet compus din Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători, și Abel Campos, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată anterior la 10 noiembrie 2006, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA recurentelor, Suphiye Savun, născută în 1965, Sirin Savun, născută în 1981, și La data de 6 mai 1989, Ömer Savun și tatăl reclamanților au fost convocate la comanda jandarmeriei satului F La 24 mai 1989, primarul H.E. și fratele lui Ahmet Savun, Ahmet Savun, au fost de acord cu soarta acestuia din urmă la primăria din Eruh (Ș.e.n.). La 7 iunie 1989, Ahmet Savun a depus o plângere formală în fața tribunalului din Eruh. La 5 iunie 1989, primarul H.E. a făcut același lucru. La 8 și 9 iunie 1989, Parchetul Eruh a transmis cererile și plângerile menționate la comanda subprefecțională a jandarmeriei din Eruh. Tot la 8 iunie 1989, T.A., sergentul major al acestei porunci subprefectale a îndemnat la comanda jandarmeriei de la Güçlükonak d aci cu privire la dispariția lui Ömer Savun. printr-o scrisoare din 15 iunie 1989, sergentul major T.A. a raportat că, în urma cercetărilor efectuate de Comandamentul Güçlükonak, nu s-a confirmat că persoana dispărută se afla în cadrul jandarmeriei la datele indicate, dar că cercetările erau încă în curs. Potrivit acestei porunci, era foarte probabil ca aceasta să fi devenit membră a PKK. La 28 iunie, sergentul major T.A. a interogat din nou comanda lui Güçlükonak, spunând că, după dispariția lui Ömer Savun, mulți săteni au părăsit locuința lor pentru a se muta în satele Yalaz și Sulak din Mardin. De asemenea, a precizat că, după spusele sătenilor, un alt teritoriu al oramanicilor, H.D., ar fi fost ars de viu de către garda satului B.A. La 10 iulie 1989, sergentul maior T.A. a informat procurorul general Eruh cu privire la absența unor elemente susceptibile de a susține acuzațiile referitoare la dispariția lui ÕÖmer Savun și a lui H.D. În această privință, la 2 noiembrie 1989, procurorul general Eruh a emis un ordin de nejudiciare. 10. La 26 noiembrie 2004, tribunalul din Cizre a declarat Ömer Savun presupus decedat la 17 noiembrie 1991, ceea ce a dus la deschiderea succesiunii. 11. La o dată nespecificată în cursul anului 2014, reclamanții au sesizat comisia de despăgubire cu privire la prejudiciile cauzate de acte de terorism sau de măsuri de combatere a terorismului ( La 10 iulie 2006, comisia de recurs a respins cererea de despăgubire a reclamanților. Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții susțin că ÕÖmer Savun a dispărut în circumstanțe neelucidate. În plus, aceștia se plâng de eficiența investigației efectuate în acest sens de autoritățile interne 14. În plus, reclamanții susțin că lipsa de informare cu privire la soarta rudelor lor și pasivitatea autorităților față de dezorientarea lor constituie un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 din convenție. 15. În plus, reclamanții deplâng o lipsă de cunoaștere a dreptului la libertate și la securitate al rudelor lor, în conformitate cu art. 5 din convenție. 16. În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng în sfârșit de absența unei căi de atac eficiente pentru a-și susține obiecțiile. 29217/12, § 55, CEDO 2014 (extracturi)), Curtea consideră că este necesar să se examineze aceste obiecțiuni din perspectiva articolului 2 din Convenție. 18. Aceasta amintește, în această privință, că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 alin. (1) din Convenție, conform căreia nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Regula celor șase luni are ca obiect asigurarea securității juridice și asigurarea faptului că cauzele în litigiu în temeiul Convenției sunt examinate într-un termen rezonabil. În plus, această regulă vizează, de asemenea, protejarea autorităților și a altor persoane interesate de incertitudinea în care acestea ar fi lăsate la curgerea prelungită a timpului (Bulut și Yavuz c. Turcia (dec.), n 73065/01, 28 mai 2002, și Bayram și Y În cazul în care nu există nicio cale de atac sau în cazul în care căile de atac disponibile nu sunt efective, termenul de șase luni menționat la art. 35 alineatul (1) din convenție ia naștere în mod normal la data actelor incriminate (Hazar și alte acțiuni împotriva Turciei (dec.), nr. 62566/00-62577/00 și nr. 62579-62581/00, 10 ianuarie 2002). Cu toate acestea, considerațiile speciale pot fi aplicate în cazuri excepționale, atunci când un reclamant utilizează sau invocă o acțiune aparent disponibilă și nu realizează decât ca urmare a existenței unor circumstanțe care îl fac inechitabil. În acest caz, este necesar să se ia ca punct de plecare din perioada de șase luni la care reclamantul a avut pentru prima dată cunoștință de această situație sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de aceasta ( Paul și Audrey Edwards c. Regatul Unit (dec.), nr. 46477/99, 7 iunie 2001, Knișc. Turcia (dec.), nr. 13635/04, 28 iunie 2005 și Öztürk și alții (dec.), nr. 13745/02, 29 aprilie 2008). 20. În ceea ce privește în special aplicarea regulii de șase luni în cazurile de dispariție, Curtea face referire în special la hotărârea pronunțată la 18 septembrie 2009 de către Marea Cameră în cauza Varnava și alții c. 16064/90, 16065/90, 16066/90, 16068/90, 16069/90, 16070/90, 160071/90, 16072/90 și 16073/90, § 162-166). În această cauză, Curtea a concluzionat, mutatis mutandis, cu privire la aplicabilitatea acelorași principii stabilite în deciziile menționate anterior Bouut și Yavuz Bayram și Y În cazurile de dispariție, la fel cum este imperativ ca autoritățile interne competente să deschidă o anchetă și să ia măsuri de îndată ce persoana a dispărut în circumstanțe care pun în pericol viața sa, este esențial ca rudele persoanei dispărute care intenționează să se plângă la Strasbourg de o lipsă de eficiență a investigației sau de absența unei anchete să nu întârzie în mod nejustificat să sesizeze Curtea cu privire la aceasta. De-a lungul timpului, memoria martorilor scade, aceștia riscă să decedeze sau să fie de negăsit, anumite elemente de probă se deteriorează sau dispar și șansele de a efectua o anchetă efectivă și efectivă sunt treptat reduse, astfel încât examinarea și pronunțarea unei hotărâri de către Curte riscă să fie lipsite de sens și de eficacitate. Prin urmare, în ceea ce privește disparițiile, reclamanții nu pot aștepta la nesfârșit pentru a sesiza Curtea. Ei trebuie să dea dovadă de diligență și de inițiativă și să-și introducă obiecțiunile fără întârziere ( Varnava și alții, citată anterior, § 161). 22. Astfel, în cauza Varnava și altele (hotărârea menționată anterior, punctul 166), Curtea a statuat că, la mai mult de 10 ani după faptele în litigiu, reclamanții trebuie, în general, să demonstreze în mod convingător că s-au înregistrat progrese concrete la nivel intern în ceea ce privește justificarea întârzierii de a sesiza Curtea. 23. Întradevăr, Curtea consideră că cererile pot fi respinse pentru întârziere în cauze de dispariție atunci când reclamanții au așteptat prea mult sau au așteptat fără motiv aparent să o sesizeze, după luarea în considerare, sau au trebuit să își dea seama, de lipsa de deschidere a unei anchete sau de înfățișare sau de pierderea de eficacitate a anchetei desfășurate, precum și de absența în orice caz, a oricărei șanse realiste de a vedea o anchetă efectivă în viitor. În cazul în care se iau inițiative privind dispariția, rudele pot aștepta în mod rezonabil să obțină elemente noi de natură să soluționeze probleme de fapt sau de drept cruciale. În aceste condiții, atât timp cât există un contact real între familii și autorități cu privire la plângeri și cereri de informații, sau un indice sau o posibilitate realistă ca măsurile de anchetă să avanseze, problema unui eventual termen excesiv nu se pune în general. Pe de altă parte, după o perioadă considerabilă de timp, atunci când activitatea de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În acest caz, Curtea constată că fratele persoanei dispărute, precum și primarul satului lor, ultima persoană care a văzut-o în timpul vieții sale, au depus mai multe cereri de informații și plângeri la primărie și la Parchetul subprefecturăi d'Eruh. Investigațiile efectuate la cererea procurorului general în 1989 de diferitele unități ale poliției, care ar fi implicate în cauză, nu au elucidat circumstanțele dispariției. Curtea constată că tribunalele nu au formulat opoziție împotriva ordonanței de nejudiciare pronunțate în această privință la 2 noiembrie 1989. Ani mai târziu, tribunalul din Cizre, la 26 noiembrie 1989. noiembrie 2004, a declarat Ömer Savun presupus decedat. În această declarație, Tribunalul a reținut în mod expres data de 17 noiembrie 1991 ca fiind data decesului celui apropiat al reclamanților. 25. Curtea constată că ultima abordare a reclamanților la nivel intern este sesizarea, în 2004, a comisiei de despăgubire. 26. În această privință, în cazul în care este vorba despre o cale de drept efectivă privind obiecțiunile formulate pe teren la art. 8 din Convenția nr. 1 și la art. 1 din Protocolul nr. 1 (çyer c. Turcia (dec.), nr 18888/02, § 73-87, 12 ianuarie 2006), aceasta nu este aceeași în ceea ce privește art. 2 din Convenția (Yetișen și alții (dec.), nr. 21099/06, 10 iulie 2012 27. Prin urmare, acest demers nu are relevanță în ceea ce privește ancheta penală desfășurată de autoritățile interne cu privire la circumstanțele în care Ömer Savun a dispărut. 28. În ceea ce privește acțiunea care are ca obiect constatarea decesului presupus al apropiatilor reclamanți, Curtea arată că aceasta din urmă nu avea ca unic scop decât să permită reclamanților să își exercite drepturile în calitate de moștenitori, ceea ce nu ar mai putea avea niciun efect asupra prezentei cauze (pentru o soluție similară, a se vedea Tüzer c. Turcia (dec.), n 22519/06, § 63, 17 decembrie 2013). 29. În speță, Curtea constată că, în opinia reclamanților, rudele acestora ar fi dispărut la 6 mai 1989 și că cererea a fost introdusă la 10 mai 1989. noiembrie 2006, adică 17 ani și șase luni mai târziu. Din dosar reiese că reclamanții au rămas complet pasivi de la ultimele acte de identitate care au avut loc în 1989, fiind conștient că cel mai mare membru al familiei Savun care a participat la această instrucțiune a fost Ahmet Savun, fratele celui dispărut. 30. În aceste condiții, Curtea consideră că perioada lungă de mai mult de 17 ani, care a trecut după apariția faptelor în litigiu și nejudiciarea acestora de către procuror, înainte ca instanele naionale să-și adreseze cererea, denotă o neglijenă a reclamanților care nu erau în măsură să justifice un astfel de termen. 31. Cu alte cuvinte, instanțele nu au furnizat elemente care ar putea dovedi că au existat circumstanțe speciale care i-au împiedicat să respecte termenul prevăzut la art. 35 alin. (1) din Convenție (a se vedea Yetișen și altele) , decizie menționată mai sus) și Curtea nu a constatat, de altfel, nicio evoluție sau dezvoltare semnificativă care ar fi putut constitui o astfel de împrejurare, de natură să facă lumină cu privire la dispariția d ÖÖmer Savun (A Antonio Gutierrez Dorado și Carmen Dorado Ortiz c. Spania (dec.), n 30141/09, 27 martie 2012 și referințele menționate în aceasta 32. Având în vedere aceste considerații și ținând seama de elementele aflate în posesia sa, Curtea concluzionează că cererea este tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 7 aprilie 2016. Abel Campos Ksenija Turković Grefier Adjunct Președinte Anexă Lista reclamanților 1. Dna Sushiye Savun 2. Dl Brahim Savun 3. dna Sirin Savun

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2018-02-06
0,93
GENÇ ET AUTRES c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 48376/11 Zeynep GENÇ et autres contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 6 février 2018 en un comité composé de : Ledi Bianku, président, Nebojša Vučinić
CtEDO 2019-05-28
0,93
YEȘİLKAYA c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 40891/17 Fatma YEŞİLKAYA contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 28 mai 2019 en un comité composé de : Julia Laffranque, présidente, Ivana Jelić, Arnfi
CtEDO 2016-04-26
0,93
ÇOBANOĞLU c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 28721/09 Dursun ÇOBANOĞLU contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 avril 2016 en un comité composé de : Valeriu Griţco, président, Stéphanie Mourou-V
CtEDO 2018-01-23
0,93
GÜVEN c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 6591/06 Mehmet Ali GÜVEN et Yusuf GÜVEN contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 23 janvier 2018 en un comité composée de : Paul Lemmens, président, Val
CtEDO 2006-02-28
0,93
EROL et EROL c. TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 51358/99 présentée par Paşa EROL et Erkan EROL contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 28 février 2006 en une chambre composé
Sursă