EROL et EROL c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Recevable
EROL et EROL c. TURQUIE (CtEDO, 2006)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 51358/99 prezentate de Pașa EROL și Erkan EROL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 28 februarie 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė, Popović, judecători și domnii Dolle, graffière de secțiune A.B. Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 7 septembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, după ce au deliberat, ia următoarea decizie ÎN FAVOARE Reclamanții, domnii Pașa Erol și Erkan Erol (fiul primului reclamant), sunt resortisanți turci, născuți în 1943 și, respectiv, 1986 și își au reședința în Tunceli. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul S. Abdil, avocat în Ankara. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 martie 1995, între orele 11:00 și 15:00, minele antipersonal ar fi fost îngropate pe o parte a spațiului de comandă al jandarmeriei lui Agamir, districtul Pierdek (Tunceli). Potrivit guvernului, după terminarea lucrărilor, locurile ar fi fost înconjurate de sârmă ghimpată și de panouri de avertizare plasate la fiecare 20 de metri. La 12 martie 1995, primul reclamant, Pașa Erol, în calitatea sa de primar al satului, și sătenii ar fi primit o notificare pentru a indica prezența minelor antipersonal într-o zonă situată în jurul conducerii jandarmeriei și avertismentele ar fi fost repetate oral. La 11 mai 1995, al doilea reclamant, Erkan Erol, în vârstă de nouă ani, a mers la pășunatul satului, însoțit de alți copii, pentru a păstori oile. El a fost rănit de explozia unei mine antipersonal îngropată de forțele de securitate, în apropierea spațiilor de comandă de jandarmerie. A fost transportat cu elicopterul militar la spitalul civil din Elaz... unde a fost amputat de la piciorul stâng până la genunchi. Alți copii au fost răniți și în timpul exploziei. La 10 aprilie 1996, Pașa Erol a depus o cerere la Ministerul de Interne pentru a obține daune în numele fiului său. La 9 iulie 1996, a inițiat o acțiune împotriva acestui minister în fața Tribunalului Administrativ din Malatya pentru despăgubiri, în temeiul articolului 125 din Constituție. La 2 aprilie 1997, Tribunalul Administrativ a respins cererea pe motiv că elementele dosarului: a se stabili că măsurile de securitate au fost luate în jurul zonei minate și că aceasta fusese înconjurată de mijloace de semnalizare Hotărârea subliniază faptul că au fost adresate notificări scrise primului reclamant, primar al satului, și că sătenii fuseseră, de asemenea, avertizați oral. Tribunalul estemima că nici o abatere nu putea fi imputată la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . La 24 noiembrie 1998, în recursul reclamanților, Consiliul a confirmat această hotărâre. responsabilitatea obiectivă a statului necesită în mod obligatoriu o despăgubire chiar și în cazul în care nu există o lipsă de serviciu imputabil agenților de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Hotărârea definitivă a Consiliului de Stat a fost notificată reclamanților la 19 martie 1999. Dreptul intern relevant la art. 125 alineatele (1) și (7) din Constituție stabilește orice act sau decizie a administrației este susceptibilă de a fi supusă unui control jurisdicțional. (...) Administrația este obligată să repare orice prejudiciu care rezultă din actele și măsurile sale. GRIFS Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la viață, în măsura în care statul ar fi încălcat obligația pozitivă de a proteja dreptul la viață al cetățenilor săi, permițând stabilirea minelor antipersonal fără a lua măsurile de securitate necesare. Aceștia susțin, de asemenea, că cel de-al doilea reclamant, care a suferit o amputare a piciorului stâng, ar fi putut să se sinucidă. Invocând art. 5 din convenție, reclamanții reproșează autorităților că nu iau măsuri de precauție pentru a asigura siguranța cetățenilor care trăiesc pe teritoriul său. Invocând art. 6 din Convenție, reclamanții se plâng că instanța administrativă nu a efectuat vizite la fața locului. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng de lipsa unor căi de atac eficiente. Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului la viață, în măsura în care punerea minelor antipersonal fără instituirea măsurilor de securitate necesare a fost autorizată și din cauza faptului că cel de-al doilea reclamant și-a pierdut piciorul și susțin, de asemenea, că instanța administrativă nu a efectuat vizite la fața locului și că nu au existat căi de atac eficiente. Ei invocă articolele 2, 5, 6 și 13 din Convenție. Guvernul susține că minele antipersonal au fost puse în jurul conducerii jandarmeriei în timpul zilei, fără nici o mușamalizare a locuitorilor, și panouri de avertizare au fost plasate în jurul zonei la fiecare 20 de metri. A doua zi după această lucrare, sătenii au fost anunțați prin notificări scrise și scrise privind riscurile și pericolele de moarte în această zonă. Guvernul subliniază faptul că primul reclamant a fost primarul satului ( În momentul faptelor și în acest sens, el avea obligația de a furniza informații administratorilor săi. În plus, în calitate de tată, el nu și-a îndeplinit responsabilitatea părintească lăsându-și fiul, care avea doar nouă ani la locul faptei, nesupravegheat. Reclamanții contestă această teză. Ei au înfășurat în jurul ei nici sârmă ghimpată sau panouri de avertizare la momentul faptelor și că acest material a fost plasat după accidentul celui de-al doilea reclamant. Zona minată era pajiștile satului unde copiii obișnuiau să se predea pentru a păstori oile. Curtea consideră, în lumina tuturor argumentelor părților, că obiecțiunile ridică întrebări serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă a examinării cererii, dar necesită o examinare de fond. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Module Președinte