CtEDO 29.03.2016 Auto

CHIRIAC v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
29.03.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CHIRIAC v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Reclamantul, dna Luminița Chiriac, este un cetățean român, născut în 1969 și locuiește în Iași. Reclamantul a fost autorizat să se reprezinte în cadrul procedurii în fața Curții. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, din Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 aprilie 2004, doi indivizi, unul dintre care era fratele reclamantului, au fost duși la o secție de poliție Iași acuzată de tulburări ale ordinii publice din cauza unui comportament beat. După un apel de la fratele ei, reclamantul a mers la aceeași secție de poliție în calitate de avocat pentru a reprezenta cele două persoane menționate mai sus. La 23 aprilie 2003, un ziar local a publicat un articol intitulat “Big rang în mijlocul nopții între un avocat și ofițeri de poliție din Stația II” (Mare tarăboi în miez de noapte între un avocat și polițiștii de la Secția II). Articolul a relatat evenimentele din 12 aprilie 2004. Acesta a inclus următorul citat de la adjunctul la șeful sediului de poliție: „... atât avocatul, cât și clientul ei au fost sub influența alcoolului și au provocat un furor în secția de poliție.” La 16 mai 2003, reclamantul a depus o plângere penală de difamare împotriva jurnalistului care a scris articolul și a ofițerului de poliție care a fost citat în ea. Ea a susținut că, ca urmare a publicării acestui articol, inclusiv a alegat că a fost sub influența alcoolului, reputația ei a fost deteriorată. Mulți clienți au rescins acordurile lor de reprezentare cu ea și familia ei au fost afectate negativ în urma publicării acestui articol. La 2 decembrie 2003, reclamantul s-a aderat la procedură ca partidă civilă care solicită o compensare de 25.000 de euro. La 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Iași a trimis dosarul în biroul procurorului atașat la acesta, instruindu-i autorităților judiciare să examineze plângerea reclamantului în temeiul art. 37 § 2 din Legea privind Profezia Legii (Legea nr. 51/1995). La 29 noiembrie 2004, procurorul atașat Curtea de Apel Iași a respins plângerea reclamantului în ceea ce privește ofițerul de poliție pentru lipsa unor dovezi suficiente că a făcut declarații difamatorii și în ceea ce privește jurnalistul din motivele că nu a acționat cu intenția de a difama. Procurorul a bazat decizia sa pe art. 10 litera (a) din Codul penal. Procurorul a remarcat că în seara din 22 aprilie 2004, jurnalistul a avut o conversație privată cu ofițerul de poliție B.P., dar că, potrivit câțiva martori care au fost prezenti, B.P. a refuzat să furnizeze orice detalii despre incidentul din 12 aprilie 2004 și a invitat jurnalistul să caute informațiile de la ofițerul sancționat să furnizeze informații presei. Procurorul a remarcat că versiunile celor două inculpate privind sursa jurnalistului pentru articolul său din 23 aprilie 2004 diferă. În timp ce jurnalistul a susținut că ofițerul de poliție B.P. i-a dat informații privind intoxicația alcoolică a reclamantului în seara de 12 aprilie 2004, ofițerul B.P. a refuzat-o. În 26 ianuarie 2005, procurorul principal a susținut decizia sa. 10. Reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel Iași împotriva hotărârii procurorului de a nu deschide o anchetă penală, susținând că circumstanțele incidentului din 12 aprilie 2003 nu au fost exact reflectate de procurorul în decizia sa. Ea a susținut că în seara incidentului ea s-a plâns procurorului responsabil de comportamentul abuziv al ofițerilor de poliție față de ea și al celor două persoane care au fost bătut și dus la secția de poliție (unul dintre care a fost fratele ei) și că a fost deschisă o anchetă penală în acest sens. 11. La 12 mai 2005, Curtea de Apel Iași a respins plângerea reclamantului. Reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept. 12. Prin hotărârea din 12 ianuarie 2006, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a permis apelul reclamantului asupra punctelor de drept și a trimis cazul pentru investigații suplimentare la biroul procuror atașat Curții de Apel. Curtea a raționat că plângerea reclamantului a fost tratată superficial și că ancheta ar fi trebuit să abordeze crima de difamare a unui avocat, astfel cum se prevede la art. 37 § 2 din Legea privind profesiile juridice. 13. La 4 mai 2006, biroul procurorului atașat Curții de Apel Iași a respins plângerea penală a reclamantului, bazand decizia sa pe art. 10 litera (a) din Codul Penal. La 5 iunie 2006, jurnalistul șef a susținut această decizie. 15. La 10 octombrie 2006, Curtea de Apel Iași a permis un recurs depus de reclamant împotriva hotărârilor procurorului. A anulat decizia procurorului din motivul că plângerea reclamantului ar fi trebuit examinată în lumina articolului 37 § 2 din Legea privind profesiile juridice și a trimis dosarul în biroul procurorului pentru o nouă examinare. 16. Prin decizia din 27 septembrie 2007, biroul procurorului atașat Curții de Apel Iași a respins plângerea penală a reclamantului. 17. Reclamantul a contestat decizia procurorului în fața instanțelor. 18. Un recurs privind punctele de drept depuse de reclamant a fost în cele din urmă respins de Înaltul Tribunal de cassare și justiție la 6 martie 2008. Curtea a susținut raționarea instanțelor inferioare că infracția nu se încadrează în dispozițiile Legii de Profezie Juridică, deoarece actele reclamate nu au avut loc în timpul exercitării sarcinilor reclamantului. În plus, Curtea Înaltă de Casare și Justiție a susținut că, deși actele reclamate ar fi putut cade în conformitate cu dispozițiile Codului penal privind difamarea, cei acuzați de astfel de acte nu ar putea mai fi urmăriți deoarece difamarea a fost depenalizată între 2006 și 2007. Prin urmare, acuzații au fost în măsură să beneficieze de aplicarea legii mai favorabile. Nu s-a făcut nici o trimitere la acțiunea civilă depusă de solicitant. 19. art. 206 din Codul de Procedură Penală (CCP), astfel cum este în vigoare la momentul evenimentelor, se citește după cum urmează: „Cicine face o declarație sau o acuzație în public cu privire la o persoană anumitor persoane care, dacă este adevărat, ar face ca persoana respectivă să fie responsabilă de o penală, administrativă sau disciplinară sau să le expună la opprobriu public este responsabilă de o amendă ....” 20. Legea nr. 278/2006 a modificat anumite dispoziții ale CCP și a abrogat articolele privind insultul și difamarea. 21. Cu toate acestea, prin decizia sa nr. 62 din 18 ianuarie 2007, Curtea Constituțională a declarat abrogarea neconstituțională. 22. Dispozițiile relevante ale PCC în vigoare la momentul faptelor relevante se citesc după cum urmează: „(1) Nu se poate institui o procedură penală și, dacă este instituită, nu se poate continua dacă ... (b) actul nu este proscris de legea penală; „Obiectivul unei acțiuni civile este de a stabili răspunderea civilă a acuzatului și răspunderea pentru plata daunelor oricărui alt om care poate fi considerat responsabil în mod legal. O acțiune civilă poate fi adusă împreună cu o acțiune penală într-un proces penal, prin aderarea la procedura.” „O persoană care a suferit daune civile poate să se alăture procedurii penale ... el sau ea poate face acest lucru fie în timpul anchetei penale ... sau în fața instanței ...” „Cercările conținute într-o hotărâre finală a instanței penale cu privire la chestiunea dacă a fost comisă actul în cauză și identificarea criminalului și stabilirea vinovăției sale sunt obligatorii pentru instanța civilă atunci când examinează consecințele civile ale actului penal.” (1) În cazul condamnării sau a achiziției sau încheierii procesului penal, instanța pronunță o hotărâre în care decide, de asemenea, asupra acțiunii civile. (2) În cazul în care a fost pronunțată achitarea pentru un motiv prevăzut la art. 10 litera (b1) sau din cauza faptului că instanța a identificat un element care elimină natura penală a actului sau din cauza lipsei unuia dintre elementele constitutive ale unui act ilegal, instanța poate acorda prejudiciu material și moral în conformitate cu dreptul civil. (3) Daunele civile nu pot fi acordate în cazul în care a fost hotărât achitarea deoarece infracțiunea nu există sau nu a fost comisă de către inculpat. (4) Curtea penală nu soluționează acțiunea civilă dacă decide să se achite din motive prevăzute la art. 10 litera (b) sau dacă decide să încheie procedura penală pentru unul dintre motivele prevăzute la art. 10 lit. (f) și (j) sau în caz de retragere.” 23. Dispozițiile articolelor 19 și 20 din CCP sunt menționate în Forum Maritime S.A. România (nus. 63610/00 și 38692/05, §§ 64 și 65, 4 octombrie 2007). 24. Articolele 999 și 1000 din Codul Civil, în vigoare la momentul respectiv, cu condiția ca orice persoană care a suferit leziuni să poată solicita soluție prin a aduce o acțiune civilă împotriva persoanei care l-au cauzat neglijent. 25. art. 37 § 2 din Legea privind profesiile juridice, în vigoare la momentul evenimentelor, se citește după cum urmează: „(2) Insultarea, difamarea sau amenințarea unui avocat în timpul exercitării profesiei sale și în legătură cu profesia se pedepsește cu un termen de închisoare de trei luni până la doi ani sau cu o amendă.”

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă