CASE OF DRAGOMIR v. ROMANIA

Reclamantul s-a născut în 1946 și locuiește în București. La 24 aprilie 2002 a fost lovită de o mașină în timp ce trecea pe stradă. Șoferul a părăsit locul accidentului și a dus reclamantul la spital, unde a fost diagnosticată cu o coloană fracturată. A fost operată cinci zile mai târziu și a fost eliberată din spital la 14 mai 2002. Poliția a deschis o investigație pentru a clarifica circumstanțele accidentului. La 19 iunie 2002, poliția a luat o declarație de la solicitant, în care s-a plâns că șoferul i-a cauzat prejudiciul corporal. Ea a cerut, de asemenea, 20.000 de dolari americani (USD) de la el în daune civile. La 5 iulie 2002, ofițerul de poliție responsabil cu investigația a ordonat un raport de experți tehnici. 10. La 8 iulie 2002, un martor ocular a fost intervievat de poliție. 11. La 23 august 2002, un raport medical legist a fost atașat la dosarul investigației. Acesta a declarat că reclamantul a suferit leziuni care au necesitat patruzeci și patruzeci de zile de asistență medicală. 12. Potrivit rapoartelor elaborate de ofițerii de poliție investigatori, la 30 noiembrie 2002 și 16 ianuarie 2003, reclamantul nu a participat la secția de poliție pentru a lua act de obiectivele stabilite pentru raportul de experți. La 5 iunie 2003, reclamantul s-a dus la secția de poliție, unde a prezentat întrebări suplimentare care trebuie răspunse de către expert. 13. La 18 februarie 2004, poliția a solicitat asistența unui expert pentru a pregăti raportul expertului tehnic în acest caz. 14. La 29 martie 2004, expertul a examinat scena accidentului în prezența șoferului și a reclamantului. Șoferul a declarat că este de acord cu rezultatele expertului. 15. Raportul expertului tehnic a fost finalizat la 25 august 2004. Acesta a declarat că reclamantul a fost de vină pentru accidentul deoarece a traversat strada într-un loc nemarcat fără a acorda atenție. Șoferul, care își rotise mașina atunci, nu încălcase nici o reglementare privind traficul. Expertul desemnat de șofer a fost de acord cu raportul, în timp ce expertul desemnat de reclamant a redactat un aviz disidentă concluzionând că vina era în întregime a șoferului, care își transformase mașina fără a acorda atenție. 16. Reclamantul a luat avizele experților la 23 noiembrie 2004. La 17 ianuarie 2005, ea a prezentat obiecții, la care a primit un răspuns la 25 ianuarie 2005. 17. La 31 ianuarie 2005, Oficiul Procurorului a atașat Curții de District din București a hotărât să nu urmărească șoferul, deoarece vina accidentului era în întregime a reclamantului. Reclamantul a depus o plângere împotriva acestei decizii, dar a fost respinsă ca fiind nefondată de un procuror ierarhic superior la 4 aprilie 2005. 18. O plângere a reclamantului împotriva celor două hotărâri a fost declarată inadmisibilă de Curtea de District din București la 2 iunie 2005. Ea a depus un recurs asupra punctelor de drept (recurs) împotriva acestei hotărâri. La 4 august 2005, apelul ei a fost permis de Curtea Județeanului București, care a hotărât să trimită cazul înapoi procurorului pentru o anchetă mai aprofundată, deoarece numeroase fapte nu au fost clarificate. 19. La 29 decembrie 2005, reclamantul a făcut anchete cu biroul procurorului cu privire la statutul anchetei. 20. La 26 aprilie 2006, acelasi martor martor a fost intervievat din nou. 21. Un nou raport de experți a fost solicitat de procuror la 7 iulie 2006, iar la 19 iulie 2006, reclamantul a informat autorităților că va avea nevoie de timp suplimentar, până la 9 septembrie 2006, pentru a decide dacă trebuie să instruiască un contraexpert în numele ei. 22. La 10 august 2006 a fost luată de șofer o primă declarație scrisă. 23. În declarațiile formulate poliției la 11 mai și 19 octombrie 2006, reclamantul a menționat că nu ar fi necesar un nou raport de experți în acest caz. 24. Potrivit celor trei rapoarte elaborate între 2 octombrie și 29 noiembrie 2006 de ofițerul de poliție responsabil cu ancheta, reclamantul nu a putut fi contactat sau nu a venit la secția de poliție pentru a da numele contraexpertului ei. 25. La 23 ianuarie 2007, declarând că nu era necesar un nou raport de experți, procurorul a hotărât din nou să nu pună în judecată șoferul, deoarece vina pentru accident era în întregime a reclamantului. Decizia a fost susținută de un procuror ierarhic superior la 21 februarie 2007. 26. Plaga reclamantului împotriva deciziilor procurorilor a fost permisă de Curtea de district din București la 8 mai 2007. Curtea a susținut că autoritățile de investigare nu au respectat instrucțiunile prezentate în hotărârea anterioară din 4 august 2005. Hotărârea a devenit finală la 26 septembrie 2007, atunci când un recurs asupra punctelor de drept de către procuror a fost respins de Curtea Județeană de la București. 27. La 9 iunie 2008, Oficiul Procurorului a atașat Curții de District din București a remarcat că perioada de prelungire a infracțiunii examinate a expirat la 24 aprilie 2007 și a decis să închidă cazul. 28. Reclamantul a apelat împotriva acestei decizii în fața instanțelor. Ea a solicitat 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale ale șoferului și a Procuraturii. Ea a considerat că procurorul este responsabil pentru întârzierile excesive ale anchetei care au declanșat expirarea perioadei de prelungire a crimei comise împotriva ei. 29. La 27 august 2008, Curtea de district București a respins cererea reclamantului. Curtea a susținut că, deoarece perioada de prelungire a responsabilității penale în acest caz s-a expirat, nu poate decide asupra cererii de compensare a reclamantului. În plus, Comisia a afirmat că reclamantul ar putea aduce o astfel de cerere în fața instanțelor civile. Hotărârea a devenit finală la 15 octombrie 2008, atunci când un recurs al reclamantului a fost respins de Curtea Județeanului București.