CtEDO 12.04.2016 Auto

CASE OF DUMITRU GHEORGHE v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
12.04.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF DUMITRU GHEORGHE v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU DUMITRU GHEORGHE v. ROMANIA (Declarația nr. 33883/06) JUDGMENT STRASBOURG 12 aprilie 2016 FINAL 12/09/2016 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Dumitru Gheorghe v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de Cameră compusă de: András Sajó, Președinte, Vincent A. De Gaetano, Nona Tsotsoria, Krzysztof Wojtyczek, Egidijus Kūris, Iulia Antoanella Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul secțiunii, având deliberat în particular la 8 martie 2016, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33883/06) împotriva României depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național român, dl Dumitru Gheorghe („reclamantul”), la 8 august 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dl Oprea. Popa, avocat practicant la București. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna I. Cambrea, de la Ministerul Afacerilor Externe. Reclamantul a afirmat, în special, că a fost refuzat accesul la instanță. La 27 ianuarie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. FACTE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1944 și locuiește în București. În 1984, reclamantul, un fotograf profesionist, a făcut o serie de fotografii de peisaje în județul Călărași care au fost comandate pentru publicarea comercială într-un album. Albumul nu a fost, în eveniment, publicat, ci fotografii au fost păstrate de F.G., care a fost responsabilă de proiectul albumului. În 2004, reclamantul a descoperit prin șansă că un album numit „Călărași County” a fost publicat de o companie condusă de F.G. în 1999. El a observat că din 143 fotografii de peisaje din County Călărași conținute în album, 135 au fost fotografii luate de el și au lăsat în posesia F.G. în 1984. Cu toate acestea, F.G. a fost creditat ca fotograf, și nu ca solicitant. Reclamantul a depus, la 25 februarie 2004, o plângere penală împotriva F.G. la Biroul român al dreptului de autor („RCO”), susținând că F.G. a comis una dintre infracțiunile prevăzute de articolele 140 142 din Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile vecine („Legea 8/1996”). El s-a alăturat unei acțiuni civile la plângerea penală, cerând o compensație de 50 000 EUR pentru pecuniare și neîntregire Prejudiciu material. La 29 iunie 2004, un raport a fost elaborat de către RCO în urma unei anchete efectuate la sediul societății care a publicat albumul. 10. După finalizarea anchetei sale și concluzionarea că dispozițiile articolului 140 1 limit. a) din Legea 8/1996 au fost încălcate, RCO a transmis plângerea reclamantului, împreună cu documentele însoțitoare, Departamentului de Poliție Călărași la 5 noiembrie 2004 11. La 8 noiembrie 2004, un raport de experți a fost ordonat de Departamentul de Poliție Călărași. Raportul din 24 decembrie 2004 a confirmat că fotografiile au fost luate de solicitant. 12. La 21 aprilie 2005, biroul procurorului atașat Curții de județ Călărași a hotărât să nu deschidă o anchetă penală pe motiv că perioada de prelungire a pedepsei F.G. a expirat. 13. Reclamantul a depus o plângere împotriva deciziei de procuror șef. Acesta a confirmat decizia de a nu deschide o anchetă. 14. O plângere depusă de reclamant la Tribunalul județului Călărași a fost permisă la 24 noiembrie 2005. Curtea a susținut că perioada între 27 aprilie 1999 (data publicării albumului) și 25 februarie 2004 (data la care reclamantul a depus plângerea la RCO) a fost mai mică de cinci ani – termenul de limitare prevăzut de lege. Acesta a adăugat că procedura prevăzută în Legea 8/1996 este o procedură specială pentru pedeapsa infracțiunilor legate de drepturi de autor, justificată de complexitatea și caracterul excepțional al acestor cazuri. Prin urmare, instanța a considerat că, având în vedere dispozițiile speciale aplicabile dosarului, data de la care s-a calculat termenul de limitare a cinci ani nu a fost data la care RCO a transmis dosarul poliției (5 noiembrie 2004), ci data la care reclamantul și-a depus plângerea la RCO (25 februarie 2004). 15. Prin urmare, Curtea județului Călărași a trimis dosarul biroului procurorului pentru a iniția procedura penală. 16. La 17 februarie 2006, Curtea de Apel din București a permis recursul procurorului împotriva hotărârii din 24 noiembrie 2005 și a considerat că acest caz a devenit interzis, având în vedere că poliția a primit plângerea penală numai la 5 noiembrie 2004 – la mai mult de cinci ani de la comisia infracțiunii. Nu s-a făcut nicio referire la reclamația civilă depusă de reclamant. II. HOTĂRÂREA DOMESTICĂ RELEVANTĂ 17. Dispozițiile relevante din Legea 8/1996 se citesc după cum urmează: art. 138 „Atribuțiile și competențele Oficiului de Drepturi de Drepturi din România sunt: ... să respecte și să monitorizeze, la cererea și cheltuielile deținătorilor de drepturi protejate, activități care ar putea genera încălcări ale legislației privind drepturile autorilor și drepturile vecine; ... să elibereze declarații ale constatărilor lor privind încălcarea legii, în conformitate cu condițiile prevăzute de Codul de Procedură Penală sau, în cazul anumitor infracțiuni, să notifice organismele competente pentru inițierea procedurilor penale.” art. 139 „(1) Violațiile drepturilor stabilite și garantate de prezenta lege implică responsabilitatea civilă sau penală, sau responsabilitatea de a comite o contravenție, după caz, în temeiul legii. Dispozițiile procedurale sunt cele prevăzute în prezenta lege, coroborate cu cele ale dreptului obișnuit.” art. 140 „O infracțiune pedepsită de închisoare cuprinsă între o lună și doi ani, sau o amendă cuprinsă între două sute mii și trei milioane de lei, cu excepția infracțiunilor mai grave, se constată că a fost comisă dacă o persoană care nu are autorizația sau consimțământul, după caz, al titularului drepturilor recunoscute de prezenta lege: face public o lucrare cunoscută... art. 144 „Procedura penală se propune în cazul infracțiunilor enumerate la articolele 140, 141 și 142 a), c), j), l), n) și o) printr-o plângere preliminară [ar fi depusă] de partea vătămată în sensul prezentei legi.” 18. Dispozițiile Codului Penal care stabilesc metoda de calcul al perioadelor de limitare, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, se citesc după cum urmează: Art. 122 „ (1) Perioade de limitare pentru responsabilitatea penală sunt următoarele: ... cinci ani, atunci când legea prevede închisoarea de mai mult de un an, dar nu mai mult de cinci ani, pentru infracțiunea comisă; ... (2) Termenii menționate în prezentul articol sunt calculați de la data comisiei infracțiunii. Art. 123 „(1) Perioada de limitare prevăzută la art. 122 se întrerupe de orice acțiuni procedurale inițiate și comunicate inculpatului în timpul procesului penal. (2) Perioada de limitare se reînnoiește după orice întrerupere.” 19. Dispozițiile relevante ale CCP în vigoare la momentul faptelor relevante se citesc după cum urmează: art. 14 „Obiectivul unei acțiuni civile este de a stabili răspunderea civilă a acuzatului și răspunderea pentru plata daunelor oricărei alte persoane care pot fi considerate legal responsabile. O acțiune civilă poate fi însoțită de o acțiune penală într-un proces penal, prin aderarea procedurii.” art. 22 „Rezultatele conținute într-o hotărâre finală a instanței penale cu privire la chestiunea dacă actul în cauză a fost comis și identificarea autorului și stabilirea vinovăției sale sunt obligatorii pentru instanță civilă atunci când examinează consecințele civile ale actului penal.” art. 346 „(1) În cazul unei condamnare sau al unei achiziții sau al încheierii procesului penal, instanța pronunță o hotărâre în care decide, de asemenea, acțiunile civile.” HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 20. Reclamantul s-a plâns că, prin respingerea plângerii sale penale și prin aderarea la acțiune civilă, fără a fi examinat în fond, instanța internă de ultima instanță l-a privat de dreptul de acces la o instanță. El s-a bazat pe art. 1 din Convenție, care citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Admisibilitatea 21. Curtea remarcă că cererea nu este în mod manifest nepotrivit în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. De asemenea, remarcă că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a susținut că o consecință directă a deciziilor interne prin care reclamația sa a fost respinsă în timp util a fost pierderea dreptului de autor asupra fotografiilor și diapozițiilor sale. În august 2005 F.G. a republicat o carte care conține fotografii sale. 23. Reclamantul a susținut că interpretarea restrictivă a instanțelor interne a punctului de pornire pentru calcularea termenului pentru depunerea cererilor sale l-a permis, în încălcarea articolului 6 § 1 din convenție, să aibă acces la un remediu care ar fi permis obținerea compensației solicitate. 24. Guvernul a susținut că interpretarea instanțelor interne a dreptului intern aplicabil nu este irazonabilă și că nu a existat nicio încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție. Referindu-se la raționamentul Curții de Apel din București, ei au susținut că reclamantul ar fi trebuit să își depună plângerea în termenul prevăzut în Codul de procedură penală – și anume, în termen de cinci ani de la publicarea de către F.G. din cartea din 27 aprilie 1999. 1, nu este absolut, dar poate fi supusă limitelor; acestea sunt permise prin implicare, deoarece dreptul de acces prin propria sa natură solicită reglementare de către stat, care poate varia în timp și în loc în funcție de nevoile și resursele comunității și ale persoanelor fizice. În stabilirea unui astfel de regulament, statele contractante beneficiază de o anumită marjă de apreciere, însă decizia finală privind respectarea cerințelor Convenției constă în Curtea. Limitațiile privind dreptul la instanță sunt compatibile cu art. 6 numai dacă acestea nu restricționează sau reduce accesul la stânga litigantului într-un fel sau într-o astfel de măsură în care esența dreptului este afectată; în sfârșit, aceste limitări nu vor fi compatibile cu art. 1 dacă nu urmăresc un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și obiectivul urmărit (a se vedea Freitag v. Germania , nr. 71440/01, § 35, 19 iulie 2007; și Stanev v. Bulgaria [GC], nr. 36760/06, § 230, CEDO 2012). 26. În primul rând, autoritățile naționale, în special instanțele, soluționează problemele de interpretare a legislației interne. Rolul Curții se limitează la verificarea dacă efectele unei astfel de interpretații sunt compatibile cu Convenția (a se vedea Edificaciones Marș Gallego S.A. c. Spania , 19 februarie 1998, § 33, Rapoarte 1998 I). Acest lucru se aplică în special interpretării de către instanțe de reglementare de caracter procedural, cum ar fi termenele care reglementează prezentarea documentelor sau depunerea de recursuri (a se vedea, printre altele, Pérez de Rada Cavanilles c. Spania, 28 octombrie 1998, § 43, Raports 1998-VIII). 27. În ceea ce privește prezentul caz, Curtea constată în primul rând că obligația de a depune o cerere judiciară într-un termen legal nu este, în sine, incompatibilă cu art. 6 § 1 din Convenție. Curtea a reținut în numeroase ocazii că o astfel de cerință a urmărit un obiectiv legitim de administrare corectă a justiției și de conformitate, în special, cu principiul certitudinei juridice (a se vedea, de exemplu, Pérez de Rada Cavanilles , citat mai sus, § 45, și Miragall Escolano și alții c. Spania , nr. 38366/97, § 33, ECHR 2000-I). 28. În conformitate cu aceste principii, în timp ce dreptul de a aduce o acțiune este, desigur, sub rezerva unor cerințe legale, instanțele sunt obligate să aplice normele de procedură, evitând atât formalitatea excesivă care ar afecta echitatea procedurii și flexibilitatea excesivă, cum ar face nugatorii cerințele procedurale prevăzute în statutele (a se vedea Walchli c. Franța) , nr. 35787/03, § 29, 26 iulie 2007). De fapt, dreptul de acces la instanță este afectat atunci când normele încetează să îndeplinească obiectivele de siguranță juridică și de bună administrare a justiției și constituie un fel de obstacol care împiedică litigantul să fie determinat pe fond de către instanța competentă (a se vedea Efstathiou și alții c. Grecia , nr. 36998/02 , § 24, 27 iulie 2006). 29. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea constată că motivul citat de organismele naționale de investigație și de Curtea de Apel din București pentru respingerea acțiunii comune a reclamantului a fost faptul că plângerile sale au fost depuse în afara perioadei de cinci ani prevăzute de lege pentru pedeapsa infracțiunilor legate de drepturi de autor. Perioada de limitare a cinci ani, calculată de la data comisiei infracțiunii, indiferent de data la care partea acuzată a dobândit prima cunoaștere a infracțiunii, poate fi percepută ca fiind destul de scurtă. 30. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamantul a depus o plângere penală, la care a adăugat o plângere civilă, cu RCO înainte de expirarea perioadei de prelungire de cinci ani aplicabile încălcării drepturilor de autor. Aprilie 2004, în care data de prelungire a perioadei de cinci ani trebuia să expire. Chiar dacă RCO a transmis plângerea și documentele însoțitoare poliției numai la 5 noiembrie 2004, data care ar fi trebuit să fie luată în considerare de către instanță a fost 25 februarie 2004. 31. În plus, Curtea consideră că faptul că ancheta efectuată de RCO a durat mai mult de opt luni nu ar trebui să fie imputabilă reclamantului. 32. Curtea constată că, în conformitate cu legislația internă relevantă aplicabilă în momentul respectiv, reclamantul nu a putut depune plângere direct la organele judiciare obișnuite. Deoarece procedura aplicabilă încălcării drepturilor de autor a fost o procedură specială necesară prin natura complexă a acestui tip de infracțiuni, numai RCO a fost competentă, în temeiul legii aplicabile, să efectueze o anchetă preliminară privind o presupusă încălcare a dreptului de autor și să notifice aceste organisme competente pentru inițierea procedurilor penale pentru încălcarea dreptului de autor. instanța a ajuns la o concluzie similară în hotărârea sa din 24 noiembrie 2004 (a se vedea punctul 14 de mai sus). Curtea de Apel din București, care a permis recursul depus de procuror și a respins plângerea penală a reclamantului, a interpretat în mod diferit dispozițiile aplicabile. În plus, instanța internă nu a examinat reclamația civilă aderată la reclamația penală. În acest sens, Curtea constată că, în temeiul art. 346 1 din CCP, o instanță penală a trebuit să stabilească o acțiune civilă în cazul în care a hotărât să întrerupă procedura penală. 34. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că interpretarea termenului de către instanța de ultima instanță, urmată de non-resursă Examinarea cererii civile aderate, a împiedicat o examinare deplină a meritelor cauzei și a afectat însăși esența dreptului reclamantului de acces la o instanță în scopul determinării drepturilor și obligațiilor sale civile. 35. De aceea, dreptul reclamantului de acces la instanță a fost încălcat și, prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din convenție. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înălțimei Parti contractante în cauză permite să fie făcută doar o reparație parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Fără a face o cerere separată în ceea ce privește prejudiciu material și nepecuniare reclamantul a solicitat 50 000 de euro în ceea ce privește ambele. Cererea sa în ceea ce privește prejudiciu material a apărut din cauza încălcării drepturilor de autor 38. Guvernul a susținut că nu exista nicio legătură cauzală între încălcarea presupusei drepturi de acces la o instanță și prejudiciu material reclamate de solicitant. 39. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și daunele pecuniare presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 3,600 EUR în ceea ce privește daunele nepecuniare. Costuri și cheltuieli 40. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1.300 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și EUR 900 în ceea ce privește cele suportate în fața Curții. El a prezentat chitanțe pentru traducere în valoare de 70. 41 EUR. Guvernul a susținut că afirmația reclamantului privind costurile și cheltuielile este excesivă, nefondată și nefondată. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și sunt rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 70 EUR care acoperă costurile sub toate șefurile. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că s-a constatat o încălcare a articolului 6 1 din convenție din cauza lipsei de acces al reclamantului la o instanță; Deține (a) că statul contestat trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 3,600 EUR (3 mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește daunele nepecuniare; (ii) 70 EUR (soptzeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare, plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 aprilie 2016, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2016-02-23
0,94
CASE OF ELENA APOSTOL AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION CASE OF ELENA APOSTOL AND OTHERS v. ROMANIA (Applications nos. 24093/14 and 16 other applications) (See list appended) JUDGMENT This version was rectified on 22 March and 6 June 2016 under Rule 81 of the Rules of Court STRASB
CtEDO 2018-09-04
0,94
CASE OF CRISTIAN CĂTĂLIN UNGUREANU v. ROMANIA
FOURTH SECTION CASE OF CRISTIAN CĂTĂLIN UNGUREANU v. ROMANIA (Application no. 6221/14) JUDGMENT STRASBOURG 4 September 2018 FINAL 04/12/2018 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editori
CtEDO 2017-10-24
0,94
CASE OF GUȚĂ TUDOR TEODORESCU v. ROMANIA
FORMER FOURTH SECTION CASE OF GUȚĂ TUDOR TEODORESCU v. ROMANIA (Application no. 33751/05) JUDGMENT ( Revision ) STRASBOURG 24 October 2017 FINAL 05/03/2018 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be sub
CtEDO 2018-07-26
0,94
CASE OF DUMITRESCU AND OTHERS v. ROMANIA
FOURTH SECTION CASE OF DUMITRESCU AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 66551/14 and 11 others - see appended list ) JUDGMENT STRASBOURG 26 July 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Dumitr
CtEDO 2016-08-30
0,94
DUMITRAȘCU v. ROMANIA
FOURTH SECTION DECISION Application no. 43350/10 Elena DUMITRAŞCU against Romania The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30 August 2016 as a Committee composed of: Paulo Pinto de Albuquerque, President, Iulia Motoc,
Sursă