Perelygina și Yatsenko împotriva Ucrainei

A cincea secțiune DECIZIE nr. 17036/06 PERELYGINA ȘI YATSENKO împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așezează la 19 aprilie 2016 în calitate de comitet compus din: Erik Møse, președinte, Yonko Grozev, Mārtiδš Mits, judecători și Milan Blaško, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 aprilie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Nadezhda Yakovlevna Perelygina și dna Yekaterina Mikhailovna Yatsenko, sunt resortisanți ucraineni născuți în 1949 și, respectiv, 1950 și trăiesc în Kharkiv.

Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat cel mai recent de agentul interimar, dna O. Davydchuk, a Ministerului Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În mai 2004, reclamanții și alți 17 acționari ai societății Dytyachyi Svit au instituit o procedură în cadrul Curții de district Dzerzhynskyi de Kharkiv împotriva acestei societăți, cerând ca instanța să anuleze contractele de invalidare prin care unele dintre acțiunile societății au fost vândute către terți și să anuleze modificările care au fost efectuate la articolele de asociere ale societății. După mai multe ședințe la care a luat în considerare admisibilitatea cererilor, la 4 martie 2005, instanța a refuzat să le ia în considerare, deoarece a constatat că nu au avut detalii specifice și relevante.

La 13 octombrie 2005, Curtea Regională de Apel a adoptat o decizie de susținere a hotărârii din 4 martie 2005. Hotărârea privind recursul a intrat în vigoare în aceeași dată. Reclamanții au fost reprezentați de un avocat la Curtea de Apel. La 14 decembrie 2005, avocatul a depus un recurs de cassare în numele clienților săi. La 4 ianuarie 2006, un judecător al Curții Supreme a respins recursul astfel cum a fost depus din timp, menționând că perioada de două luni prevăzută de art. 325 din Codul de Procedură Civilă a expirat deja. Legea internă relevantă Extractele relevante din Codul de Procedură Civilă din 2004, astfel cum au fost formulate în termenul material, se citește după cum urmează: art. 67. Tipuri de termene procedurale „1.

Termenii de executare a actelor de procedură se stabilesc prin lege și, în cazul în care acestea nu au fost stabilite prin lege [dimensiunile sunt] stabilite de instanță.” art. 69. Începutul executării termenilor de procedură „1. Un termen de procedură începe să se desfășoare în ziua următoare datei calendaristice corespunzătoare (LAND art. 70. Expirarea termenilor de procedură „... Un termen [exprimat] în luni expiră la data corespunzătoare (Lurie)овδдне δисло ) din ultima lună a termenului ... Ultima zi a termenului se desfășoară până la [noaptea mijlocie] ... Un termen nu este considerat ca fiind lipsit dacă cererea, plângerea, alte documente sau materiale sau bani au fost depuse la oficiul poștal sau transferate prin alte mijloace de comunicare înainte de expirarea sa.” art. 73. Reînnoirea sau prelungirea termenelor procedurale „1.

Curtea reînnoiește sau prelungește un termen ... la cererea unei părți ... în cazul în care a fost ratată din motive justificabile. Întrebarea cu privire la reînnoirea sau prelungirea termenului expirat este hotărâtă de instanță ... la care ar trebui depus un document sau o dovadă.Persoanele care participă la procedura sunt informate cu privire la locul și ora examinării acestei întrebări. Prezența acestor persoane nu este obligatorie. Un document sau un element de probă cu privire la care a fost depusă cererea [pentru reînnoire sau prelungire a termenului] poate fi depus împreună cu cererea...” art. 323. Instanța de casă „1. Instanța de casă în cazuri civile este instanța care este prevăzută de Legea judiciară ca instanță de casă în astfel de cazuri.” art. 324. Dreptul de a contesta [deciziile judiciare] în cassiunea „1.

Părțile și alte persoane care participă la un caz ... au dreptul de a contesta în cassiunea: (1) hotărârile instanței de primă instanță, după ce au fost revizuite în apel; hotărârile și hotărârile instanței de recurs adoptate [în cursul] examinarea [cazului] în apel ... (2) Hotărârile instanței de primă instanță ... după ce au fost revizuite cu privire la recurs și hotărârile instanței de recurs în cazul în care obstrucționează procedurile suplimentare în acest caz. Motivele [un recurs] în casă sunt aplicarea nelegiuială de către instanță a normelor de drept material sau o încălcare a normelor de drept procedural.” art. 325. Termenul de depunere a recursului în casă „1. Un recurs în casă ... poate fi depus în termen de două luni de la data intrării în vigoare a hotărârii (rubirea) a instanței de recurs.

În cazul în care termenul ... a fost ratat din motive pe care instanța le-a recunoscut ca fiind justificabil, instanța de cassare poate, la cererea persoanei care au depus recursul, reînnoiește termenul respectiv, deși această perioadă nu poate depăși un an de la data în care a apărut dreptul la un recurs în cassare. Un recurs interzis în casație depus din timp ... este remis de instanța de casație persoanei care l-au depus în cazul în care persoana respectivă nu ridică întrebarea de reînnoire a termenului și, de asemenea, în cazul în care se refuză reînnoirea [request for]. Problema de reînnoire a termenului ... se stabilește printr-o hotărâre a instanței de casație.” art. 335. Domeniul de aplicare a examinării cauzei de către instanța de cassare „1.

În cursul examinării unui caz în casă, instanța verifică, în limitele recursului de casă, exactitatea aplicării normelor de drept material sau procedural de către instanțe de primă instanță sau de recurs, [dar] nu are competența de a stabili sau de a deține fapte dovedite care nu au fost stabilite în hotărâre sau nu au fost respinse de aceasta, [sau] să decidă chestiunile de fiabilitate ... de [particular] dovezi sau de greutate care trebuie acordată anumitor dovezi ... Curtea de Casație [examinează chestiunea] licența deciziilor judiciare numai în limitele cererilor care au fost formulate în fața instanței de primă instanță. Curtea nu este limitată de argumentele recursului de casă dacă, în cursul examinării acestui caz, [e] descoperă o aplicare nelegiuită a normelor de drept material sau o încălcare a normelor de drept procedural, cum ar fi să constituie motive pentru anularea obligatorie a deciziei.” art. 336. Potrivit instanței de casă „1…

[T]el instanță de cassare are competența de a: (1) adoptarea unei hotărâri de respingere a recursului de cassare și de a părăsi hotărârea [contestata] în vigoare; (2) adoptarea unei hotărâri care anulează integral sau parțial decizia și trimiterea cazului la instanța de primă instanță sau la apel pentru o procedură proaspătă; (3) adoptarea unei hotărâri care anulează hotărârea instanței de recurs și lăsând în vigoare decizia judecătorească care a fost anulată în mod eronat de către instanța de recurs; (4) adoptarea unei hotărâri care anulează deciziile judiciare și încheierea procedurii în cauză sau părăsește reclamația fără a fi luată în considerare; (5) anulează deciziile judiciare și adoptă o nouă hotărâre sau modifică hotărârea [pentru fondul cazului], fără a-l trimite înapoi pentru o nouă examinare ...” COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 1 din Convenția privind nedreptatea procedurii, susținând că instanțele au fost prejudecate și că au fost refuzate ilegal accesul la Curtea Supremă.

Ei se plângeau în continuare de lungimea procedurii și de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza refuzului instanțelor de a lua în considerare cererile lor. HOTĂRÂREA Reclamanții au plâns că au fost refuzate ilegal accesul la Curtea Supremă, în încălcarea articolului 6 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Guvernul a susținut că Curtea Supremă a aplicat corect reglementările procedurale relevante deoarece termenul de două luni prevăzut pentru depunerea unui recurs în casă în cazul reclamanților a expirat la 13 decembrie 2005. Acestea au susținut, de asemenea, că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne de care au fost dispuse, deoarece nu au solicitat reînnoirea termenului respectiv, un pas care le-a fost dispus în cadrul procedurii interne.

Reclamanții au susținut că apelul lor de cassare a fost depus în ultima zi a termenului de două luni, susținând că termenul a început să se execute de la data de la data deciziei de recurs, astfel cum se prevede la art. 69 din Codul de procedură civilă din 2004, ceea ce înseamnă că termenul s-a încheiat la 14 decembrie 2005. Curtea remarcă că, în cazul instantaneu, dezacordul părților în esență s-a transformat pe interpretarea și aplicarea unor reglementări procedurale specifice. În acest sens, Curtea reiterează că este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe, să rezolve problemele de interpretare și de aplicare a normelor procedurale, cum ar fi termenele de depunere a documentelor sau depunerea apelurilor.

Rolul Curții se limitează la verificarea dacă efectele unei astfel de interpretații sunt compatibile cu convenția. În plus, normele de reglementare a măsurilor formale care trebuie luate și termenele care trebuie respectate în depunerea unui recurs sau a unei cereri de reexaminare judiciară sunt destinate să asigure administrarea corectă a justiției și a respectării, în special cu principiul certitudinei juridice (a se vedea, printre altele, Cañete de Goñi c. Spania , nr. 55782/00, § 36, CEDO 2002 VIII). Având în vedere principiile respective, Curtea constată, în primul rând, că reglementările procedurale relevante privind termenele de depunere a apelurilor de casație în cadrul procedurii civile au fost suficient de precise pentru a permite litiganților, dacă este necesar, în beneficiul consiliului juridic, să determine data la care ar trebui depus un recurs de casație.

În special, art. 325 din Codul de Procedură Civilă din 2004, astfel cum a fost formulat la momentul material, a prescris un număr de două Termenul lunii, care, având în vedere normele generale prevăzute la articolele 69 și 70, a început să decurgă de la data de la care decizia de recurs contestat a devenit finală și s-a încheiat la data corespunzătoare a celei de-a doua luni (a se vedea extractele relevante din Codul citat mai sus). Astfel, în cazul reclamanților, termenul de două luni a început să se desfășoare la 14 Octombrie 2005 și s-a încheiat la 13 decembrie 2005, care a fost data finală pentru reclamanții de a depune un recurs de casație (ibid.). Decembrie 2005, pentru a depune recursul de cassare, nu au fost susținute de nicio dovadă sau argument persuasiv.

Nici reclamanții nu au demonstrat că există vreo divergență în practică internă cu privire la aplicarea reglementărilor procedurale în cauză. În ansamblu, Curtea constată că reclamanții, care au fost asistați de un avocat, au avut o oportunitate eficientă și practică de a depune recursul de casare în conformitate cu cerințele procedurale prevăzute de lege și că nu au reușit să facă acest lucru datorită interpretării lor proprii a acestor cerințe. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se ocupe de argumentul guvernului privind neepuizarea. Prin urmare, Curtea constată că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 litera (a) și 4 din Convenție.

După examinarea atentă a încălcărilor reclamantelor în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, în lumina tuturor materialelor în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acuzațiile lor sunt nefondate și nu constituie o bază pentru o cerere argumentată de încălcare a oricărei dintre aceste dispoziții. Rezultă că această parte a cererii este, de asemenea, vădit nefondat și trebuie respinsă în conformitate cu articolul §§§ 3 literele (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 17036/06

PERELYGINA AND YATSENKO

against Ukraine The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 19 April 2016 as a Committee composed of: Erik Møse, President, Yonko Grozev, Mārtiņš Mits, judges, and Milan Blaško, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 13 April 2006, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Ms Nadezhda Yakovlevna Perelygina and Ms Yekaterina Mikhailovna Yatsenko, are Ukrainian nationals who were born in 1949 and 1950 respectively and live in Kharkiv. The Ukrainian Government (“the Government”) were represented most recently by their Acting Agent, Ms O. Davydchuk, of the Ministry of Justice.

A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In May 2004 the applicants and seventeen other shareholders of the Dytyachyi Svit company instituted proceedings in the Dzerzhynskyi District Court of Kharkiv against that company, requesting that the court invalidate contracts by which some of the company’s shares had been sold to third parties and annul changes that had been made to the company’s articles of association. Following several sittings at which it considered the admissibility of the applicants’ claims, on 4 March 2005 the court refused to consider them as it found that they lacked specific and relevant details. On 13 October 2005 the Kharkiv Regional Court of Appeal adopted a decision upholding the ruling of 4 March 2005. The appeal decision entered into force on the same date.

The claimants were represented by a lawyer at the Court of Appeal. On 14 December 2005 the lawyer lodged a cassation appeal on his clients’ behalf. On 4 January 2006 a judge of the Supreme Court rejected the appeal as lodged out of time, stating that the two-month period envisaged by Article 325 of the Code of Civil Procedure had already expired. B. Relevant domestic law The relevant extracts from the Code of Civil Procedure of 2004, as worded at the material time, read as follows: Article 67. Types of procedural terms “1. Terms for the performance of procedural acts shall be set by law, and if they have not been set by law [the terms shall be] set by the court.” Article 69. Start of the running of procedural terms “1.

A procedural term shall start running the day after the corresponding calendar date ( відповідної календарної дати ) or [the date of] the event [to which the term is linked].” Article 70. Expiry of procedural terms “... 2. A term [expressed] in months shall expire on the corresponding date ( відповідне число ) of the last month of the term ... 5. The last day of the term shall run until [midnight] ... 6. A term shall not be considered as missed if the claim, complaint, other documents or materials, or money have been submitted to the post office or transferred by other means of communication before its expiry.” Article 73. Renewal or extension of procedural terms “1. The court shall renew or extend a term ... at the request of a party ... if it has been missed for justifiable reasons.

2. A question concerning the renewal or extension of a term which has expired shall be decided by the court ... to which a document or evidence was due to be submitted. The persons taking part in the proceedings shall be informed of the place and time of consideration of that question. The presence of those persons is not compulsory. 3. A document or item of evidence concerning which the request [for renewal or extension of a term] has been lodged may be submitted together with the request...” Article 323. The court of cassation instance “1. The court of cassation instance in civil cases is the court which is envisaged by the Judiciary Act as the court of cassation in such cases.” Article 324. The right to challenge [judicial decisions] in cassation “1.

The parties and other persons taking part in a case ... have the right to challenge in cassation: (1) judgments of the court of first instance, after they have been reviewed on appeal; judgments and rulings of the appeal court adopted [in the course of] the consideration [of the case] on appeal ... (2) rulings of the court of first instance ... after they have been reviewed on appeal and rulings of the appeal court if they obstruct further proceedings in the case. 2. The grounds for [an appeal] in cassation are the wrongful application by the court of the rules of substantive law or a violation of the rules of procedural law.” Article 325. The term for lodging an appeal in cassation “1. An appeal in cassation ... may be lodged within two months of the day on which the judgment (ruling) of the appeal court enters into force.

2. If the term ... has been missed for reasons which the court has recognised to be justifiable, the court of cassation instance may, at the request of the person who lodged the appeal, renew that term, though that period cannot exceed one year from the day on which the right to an appeal in cassation arose. 3. An appeal in cassation lodged out of time ... shall be returned by the court of cassation to the person who lodged it if that person does not raise the question of a renewal of the term, and also if the [request for] renewal is refused. 4. The question of a renewal of the term ... shall be determined by a ruling of the court of cassation instance.” Article 335. Scope of consideration of the case by the court of cassation instance “1.

In the course of its consideration of a case in cassation, the court shall verify, within the limits of the cassation appeal, the accuracy of the application of the rules of substantive or procedural law by the courts of first instance or appeal, [but it] shall have no power to establish or to hold proven any facts which were not established in the judgment or dismissed by it, [or] to decide questions of the reliability ... of [particular] evidence or of the weight to be given to certain evidence ... 2. The court of cassation instance shall [examine the question of] the lawfulness of judicial decisions only within the limits of the claims which were raised before the court of first instance.

3. The court shall not be limited by the arguments of the cassation appeal if, in the course of its consideration of the case, [it] discerns a wrongful application of the rules of substantive law or a violation of the rules of procedural law such as to constitute grounds for the compulsory quashing of the decision.” Article 336. Powers of the court of cassation instance “1…

[T]he court of cassation instance has the power to: (1) adopt a ruling dismissing the cassation appeal and leaving the [contested] decision in force; (2) adopt a ruling fully or partly quashing the decision and referring the case back to the court of first instance or appeal for fresh consideration; (3) adopt a ruling quashing the decision of the court of appeal and leaving in force the judicial decision which was erroneously quashed by the court of appeal; (4) adopt a ruling quashing the judicial decisions and terminating the proceedings in the case or leaving the claim without consideration; (5) quash the judicial decisions and adopt a new judgment or vary the judgment [on the merits of the case], without referring it back for fresh consideration ...” COMPLAINTS The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention of the unfairness of the proceedings, alleging that the courts had been biased and that they had been unlawfully denied access to the Supreme Court.

They further complained of the length of the proceedings and of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 on account of the refusal of the courts to consider their claims. THE LAW 1. The applicants complained that they had been unlawfully denied access to the Supreme Court, in breach of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a fair ... hearing ... by [a] ... tribunal ...” The Government submitted that the Supreme Court had correctly applied the relevant procedural regulations because the two-month term provided for lodging an appeal in cassation in the applicants’ case had expired on 13 December 2005. They further argued that the applicants had not exhausted the domestic remedies available to them as they had not requested the renewal of that term, a step which had been available to them under the domestic procedure.

The applicants contended that their cassation appeal had been lodged on the last day of the two-month term. They argued that the term had started to run from the day following the date of the appeal decision, as envisaged by Article 69 of the Code of Civil Procedure of 2004. That meant the term had ended on 14 December 2005. The Court notes that in the instant case the parties’ disagreement in essence turned on the interpretation and application of specific procedural regulations. In that connection, the Court reiterates that it is primarily for the national authorities, notably the courts, to resolve problems of the interpretation and application of procedural rules, such as time-limits for filing documents or for lodging appeals.

The role of the Court is limited to verifying whether the effects of such an interpretation are compatible with the Convention. Furthermore, the rules governing the formal steps to be taken and the time-limits to be complied with in lodging an appeal or an application for judicial review are aimed at ensuring the proper administration of justice and compliance, in particular, with the principle of legal certainty (see, among other authorities, Cañete de Goñi v. Spain , no. 55782/00, § 36, ECHR 2002 ‑ VIII). Bearing in mind those principles, the Court notes, in the first place, that the relevant procedural regulations on time-limits for lodging cassation appeals in civil proceedings were sufficiently precise to enable litigants, if necessary with the benefit of legal advice, to determine the date by which a cassation appeal should be lodged.

In particular, Article 325 of the Code of Civil Procedure of 2004, as worded at the material time, prescribed a two ‑ month term, which, having regard to the general rules contained in Articles 69 and 70, started to run from the day after the date on which the contested appeal decision became final and ended on the corresponding date of the second month thereafter (see the relevant extracts from the Code quoted above). Thus, in the applicants’ case, the two-month term started to run on 14 October 2005 and ended on 13 December 2005, which was the final date for the applicants to lodge a cassation appeal (ibid.). The applicants’ submissions that they had had one more day, that is 14 December 2005, to lodge their cassation appeal, were not supported by any evidence or persuasive argument.

Nor did the applicants demonstrate that there existed any divergence in domestic practice on the application of the procedural regulations in question. On the whole, the Court notes that the applicants, who were assisted by a lawyer, had an effective and practical opportunity to lodge their cassation appeal in compliance with the procedural requirements prescribed by law and that they failed to do so due to their own interpretation of those requirements. In the light of the foregoing, the Court does not consider it necessary to deal with the Government’s argument of non-exhaustion. Accordingly, the Court finds that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

2. Having carefully examined the applicants’ remaining complaints under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that their allegations are unsubstantiated and do not lay a basis for an arguable claim of a breach of any of those provisions. It follows that this part of the application is also manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention. For these reasons, the Court, unanimously, Declares the application inadmissible. Done in English and notified in writing on 12 May 2016. Milan Blaško Erik Møse Deputy Registrar President