PERELYGINA AND YATSENKO v. UKRAINE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
PERELYGINA AND YATSENKO v. UKRAINE (CtEDO, 2016)
A cincea secțiune DECIZIE nr. 17036/06 PERELYGINA ȘI YATSENKO împotriva Ucrainei Curții Europene a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așezează la 19 aprilie 2016 în calitate de comitet compus din: Erik Møse, președinte, Yonko Grozev, Mārtiδš Mits, judecători și Milan Blaško, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 13 aprilie 2006, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Nadezhda Yakovlevna Perelygina și dna Yekaterina Mikhailovna Yatsenko, sunt resortisanți ucraineni născuți în 1949 și, respectiv, 1950 și trăiesc în Kharkiv. Guvernul ucrainean („ Guvernul”) a fost reprezentat cel mai recent de agentul interimar, dna O. Davydchuk, a Ministerului Justiției. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În mai 2004, reclamanții și alți 17 acționari ai societății Dytyachyi Svit au instituit o procedură în cadrul Curții de district Dzerzhynskyi de Kharkiv împotriva acestei societăți, cerând ca instanța să anuleze contractele de invalidare prin care unele dintre acțiunile societății au fost vândute către terți și să anuleze modificările care au fost efectuate la articolele de asociere ale societății. După mai multe ședințe la care a luat în considerare admisibilitatea cererilor, la 4 martie 2005, instanța a refuzat să le ia în considerare, deoarece a constatat că nu au avut detalii specifice și relevante. La 13 octombrie 2005, Curtea Regională de Apel a adoptat o decizie de susținere a hotărârii din 4 martie 2005. Hotărârea privind recursul a intrat în vigoare în aceeași dată. Reclamanții au fost reprezentați de un avocat la Curtea de Apel. La 14 decembrie 2005, avocatul a depus un recurs de cassare în numele clienților săi. La 4 ianuarie 2006, un judecător al Curții Supreme a respins recursul astfel cum a fost depus din timp, menționând că perioada de două luni prevăzută de art. 325 din Codul de Procedură Civilă a expirat deja. Legea internă relevantă Extractele relevante din Codul de Procedură Civilă din 2004, astfel cum au fost formulate în termenul material, se citește după cum urmează: art. 67. Tipuri de termene procedurale „1. Termenii de executare a actelor de procedură se stabilesc prin lege și, în cazul în care acestea nu au fost stabilite prin lege [dimensiunile sunt] stabilite de instanță.” art. 69. Începutul executării termenilor de procedură „1. Un termen de procedură începe să se desfășoare în ziua următoare datei calendaristice corespunzătoare (LAND art. 70. Expirarea termenilor de procedură „... Un termen [exprimat] în luni expiră la data corespunzătoare (Lurie)овδдне δисло ) din ultima lună a termenului ... Ultima zi a termenului se desfășoară până la [noaptea mijlocie] ... Un termen nu este considerat ca fiind lipsit dacă cererea, plângerea, alte documente sau materiale sau bani au fost depuse la oficiul poștal sau transferate prin alte mijloace de comunicare înainte de expirarea sa.” art. 73. Reînnoirea sau prelungirea termenelor procedurale „1. Curtea reînnoiește sau prelungește un termen ... la cererea unei părți ... în cazul în care a fost ratată din motive justificabile. Întrebarea cu privire la reînnoirea sau prelungirea termenului expirat este hotărâtă de instanță ... la care ar trebui depus un document sau o dovadă.Persoanele care participă la procedura sunt informate cu privire la locul și ora examinării acestei întrebări. Prezența acestor persoane nu este obligatorie. Un document sau un element de probă cu privire la care a fost depusă cererea [pentru reînnoire sau prelungire a termenului] poate fi depus împreună cu cererea...” art. 323. Instanța de casă „1. Instanța de casă în cazuri civile este instanța care este prevăzută de Legea judiciară ca instanță de casă în astfel de cazuri.” art. 324. Dreptul de a contesta [deciziile judiciare] în cassiunea „1. Părțile și alte persoane care participă la un caz ... au dreptul de a contesta în cassiunea: (1) hotărârile instanței de primă instanță, după ce au fost revizuite în apel; hotărârile și hotărârile instanței de recurs adoptate [în cursul] examinarea [cazului] în apel ... (2) Hotărârile instanței de primă instanță ... după ce au fost revizuite cu privire la recurs și hotărârile instanței de recurs în cazul în care obstrucționează procedurile suplimentare în acest caz. Motivele [un recurs] în casă sunt aplicarea nelegiuială de către instanță a normelor de drept material sau o încălcare a normelor de drept procedural.” art. 325. Termenul de depunere a recursului în casă „1. Un recurs în casă ... poate fi depus în termen de două luni de la data intrării în vigoare a hotărârii (rubirea) a instanței de recurs. În cazul în care termenul ... a fost ratat din motive pe care instanța le-a recunoscut ca fiind justificabil, instanța de cassare poate, la cererea persoanei care au depus recursul, reînnoiește termenul respectiv, deși această perioadă nu poate depăși un an de la data în care a apărut dreptul la un recurs în cassare. Un recurs interzis în casație depus din timp ... este remis de instanța de casație persoanei care l-au depus în cazul în care persoana respectivă nu ridică întrebarea de reînnoire a termenului și, de asemenea, în cazul în care se refuză reînnoirea [request for]. Problema de reînnoire a termenului ... se stabilește printr-o hotărâre a instanței de casație.” art. 335. Domeniul de aplicare a examinării cauzei de către instanța de cassare „1. În cursul examinării unui caz în casă, instanța verifică, în limitele recursului de casă, exactitatea aplicării normelor de drept material sau procedural de către instanțe de primă instanță sau de recurs, [dar] nu are competența de a stabili sau de a deține fapte dovedite care nu au fost stabilite în hotărâre sau nu au fost respinse de aceasta, [sau] să decidă chestiunile de fiabilitate ... de [particular] dovezi sau de greutate care trebuie acordată anumitor dovezi ... Curtea de Casație [examinează chestiunea] licența deciziilor judiciare numai în limitele cererilor care au fost formulate în fața instanței de primă instanță. Curtea nu este limitată de argumentele recursului de casă dacă, în cursul examinării acestui caz, [e] descoperă o aplicare nelegiuită a normelor de drept material sau o încălcare a normelor de drept procedural, cum ar fi să constituie motive pentru anularea obligatorie a deciziei.” art. 336. Potrivit instanței de casă „1. ...[T]el instanță de cassare are competența de a: (1) adoptarea unei hotărâri de respingere a recursului de cassare și de a părăsi hotărârea [contestata] în vigoare; (2) adoptarea unei hotărâri care anulează integral sau parțial decizia și trimiterea cazului la instanța de primă instanță sau la apel pentru o procedură proaspătă; (3) adoptarea unei hotărâri care anulează hotărârea instanței de recurs și lăsând în vigoare decizia judecătorească care a fost anulată în mod eronat de către instanța de recurs; (4) adoptarea unei hotărâri care anulează deciziile judiciare și încheierea procedurii în cauză sau părăsește reclamația fără a fi luată în considerare; (5) anulează deciziile judiciare și adoptă o nouă hotărâre sau modifică hotărârea [pentru fondul cazului], fără a-l trimite înapoi pentru o nouă examinare ...” COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 1 din Convenția privind nedreptatea procedurii, susținând că instanțele au fost prejudecate și că au fost refuzate ilegal accesul la Curtea Supremă. Ei se plângeau în continuare de lungimea procedurii și de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza refuzului instanțelor de a lua în considerare cererile lor. HOTĂRÂREA Reclamanții au plâns că au fost refuzate ilegal accesul la Curtea Supremă, în încălcarea articolului 6 1 din Convenție, care spune după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” Guvernul a susținut că Curtea Supremă a aplicat corect reglementările procedurale relevante deoarece termenul de două luni prevăzut pentru depunerea unui recurs în casă în cazul reclamanților a expirat la 13 decembrie 2005. Acestea au susținut, de asemenea, că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne de care au fost dispuse, deoarece nu au solicitat reînnoirea termenului respectiv, un pas care le-a fost dispus în cadrul procedurii interne. Reclamanții au susținut că apelul lor de cassare a fost depus în ultima zi a termenului de două luni, susținând că termenul a început să se execute de la data de la data deciziei de recurs, astfel cum se prevede la art. 69 din Codul de procedură civilă din 2004, ceea ce înseamnă că termenul s-a încheiat la 14 decembrie 2005. Curtea remarcă că, în cazul instantaneu, dezacordul părților în esență s-a transformat pe interpretarea și aplicarea unor reglementări procedurale specifice. În acest sens, Curtea reiterează că este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe, să rezolve problemele de interpretare și de aplicare a normelor procedurale, cum ar fi termenele de depunere a documentelor sau depunerea apelurilor. Rolul Curții se limitează la verificarea dacă efectele unei astfel de interpretații sunt compatibile cu convenția. În plus, normele de reglementare a măsurilor formale care trebuie luate și termenele care trebuie respectate în depunerea unui recurs sau a unei cereri de reexaminare judiciară sunt destinate să asigure administrarea corectă a justiției și a respectării, în special cu principiul certitudinei juridice (a se vedea, printre altele, Cañete de Goñi c. Spania , nr. 55782/00, § 36, CEDO 2002 VIII). Având în vedere principiile respective, Curtea constată, în primul rând, că reglementările procedurale relevante privind termenele de depunere a apelurilor de casație în cadrul procedurii civile au fost suficient de precise pentru a permite litiganților, dacă este necesar, în beneficiul consiliului juridic, să determine data la care ar trebui depus un recurs de casație. În special, art. 325 din Codul de Procedură Civilă din 2004, astfel cum a fost formulat la momentul material, a prescris un număr de două Termenul lunii, care, având în vedere normele generale prevăzute la articolele 69 și 70, a început să decurgă de la data de la care decizia de recurs contestat a devenit finală și s-a încheiat la data corespunzătoare a celei de-a doua luni (a se vedea extractele relevante din Codul citat mai sus). Astfel, în cazul reclamanților, termenul de două luni a început să se desfășoare la 14 Octombrie 2005 și s-a încheiat la 13 decembrie 2005, care a fost data finală pentru reclamanții de a depune un recurs de casație (ibid.). Decembrie 2005, pentru a depune recursul de cassare, nu au fost susținute de nicio dovadă sau argument persuasiv. Nici reclamanții nu au demonstrat că există vreo divergență în practică internă cu privire la aplicarea reglementărilor procedurale în cauză. În ansamblu, Curtea constată că reclamanții, care au fost asistați de un avocat, au avut o oportunitate eficientă și practică de a depune recursul de casare în conformitate cu cerințele procedurale prevăzute de lege și că nu au reușit să facă acest lucru datorită interpretării lor proprii a acestor cerințe. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se ocupe de argumentul guvernului privind neepuizarea. Prin urmare, Curtea constată că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 litera (a) și 4 din Convenție. După examinarea atentă a încălcărilor reclamantelor în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1, în lumina tuturor materialelor în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că acuzațiile lor sunt nefondate și nu constituie o bază pentru o cerere argumentată de încălcare a oricărei dintre aceste dispoziții. Rezultă că această parte a cererii este, de asemenea, vădit nefondat și trebuie respinsă în conformitate cu articolul §§§ 3 literele (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.