KOTSOCHILIS c. GRÈCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
KOTSOCHILIS c. GRÈCE (CtEDO, 2016)
SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 45847/15 Charalambos KOTSOCHILIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 19 aprilie 2016 într-o Cameră compusă din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Ledi Bianku, Kristina Pardalos, Linos-Ale Alexander Sicilianos, Paul Mahoney, Aleš Pejchal, Robert Spano, grefier de secțiune, și Abel Campos, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 septembrie 2015, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Charalambos Kotsochilis, este un resortisant grec născut în 1968. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul P. Panteleaki, avocat la Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Suspicios de participare la o organizație criminală având ca scop comiterea de infracțiuni de natură criminală legate de stupefiante și de traficul de stupefiante, reclamantul, el însuși toxicoman, a fost arestat la 23 iunie 2008. noiembrie 2014 și deținut provizoriu la Hotărârea de Poliție din Marea Egeu de Nord, în insula Mytilene, înainte de a fi internat la spitalul penitenciar Korydallos, Atena. Condițiile de detenție ale reclamantului La 21 ianuarie 2015, reclamantul, prin intermediul avocatului său, a trimis procurorilor în apropierea tribunalului corecțional și a Tribunalului de apel din Mytilene o scrisoare de protest privind condițiile sale de detenție la sediul Direcției de Poliție din Marea Egeu de Nord. El a subliniat lipsa de curățenie a lenjeriei de pat care datează din 1993, care a provocat alergii care au necesitat transferul ei la spitalul Mytilene și punerea sa sub tratament. El se plângea de lipsa totală de lumină, atât naturală, cât și artificială, în celulă (lumina care pătrundea doar prin câteva ferestre mici ale coridorului din fața celulelor), de faptul că lucrurile sale personale erau stocate într-o debara la care avea acces pe care îl avea însoțit de polițiști, și de absența oricărui contact cu lumea exterioară (fața de radio și televiziune). Atmosfera din celulă era sufocantă din cauza fumului de țigări și a suprapopulației. În ceea ce privește mâncarea, el pretindea că două mese erau furnizate pe zi, la prânz și seara, iar dacă un deținut nu voia, trebuia să semnaleze cu o zi înainte pentru a primi o sumă de 5,70 EUR. În ceea ce privește toaleta, el a afirmat că sunt murdare și că dușurile nu au apă caldă sau foarte puțin nu sunt suficiente pentru toți deținuții. În cele din urmă, nu ar exista nici o posibilitate de a merge la plimbare. La 6 februarie 2015, reclamantul a fost transferat la Spitalul General Vostanio. La 9 februarie 2015, a fost transferat la închisoarea din insula Chios și la 10 februarie 2015, a fost admis pentru același tip de examinare la Spitalul General Skylitseio de pe această insulă, unde i s-a diagnostat o posibilă boală trombotică Burger care necesita o examinare de către un chirurg vascular. La 16 februarie 2015, reclamantul a fost transferat la un spital din închisoarea Korydallos, iar la 30 aprilie 2015, a fost internat la un spital universitar. Detenția provizorie a reclamantului și prelungirea acesteia la 2 decembrie 2014, procurorul districtual din Mytilene a emis un mandat de detenție provizorie a reclamantului. Punctul de plecare al detenției a fost stabilit la 23 noiembrie 2014, data la care reclamantul fusese arestat și durata sa inițială era de șase luni. Mandatul a precizat că detenția era necesară având în vedere natura, modalitățile de executare a infracțiunilor reprobabile și de interdicție a unei întregi organizații criminale și că condițiile mai puțin restrictive decât deținerea nu ar fi fost suficiente pentru a descuraja reclamantul să comită noi infracțiuni, acesta nefiind reținut moral. La 28 mai 2015, camera de judecată a tribunalului corecțional din Mytilene a decis să prelungească detenția provizorie a reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni, în conformitate cu art. 287 alineatul (1) litera (a) din Codul de procedură penală. Comisia a urmat propunerea procurorului general în această privință, care a subliniat faptul că au existat indicii serioase de vinovăție a reclamantului pentru infracțiunile comise în bandă organizată, dintre care unele au fost sancționate de 20 de ani de închisoare. Procurorul a precizat, de asemenea, că durata, premeditarea și caracterul repetat, organizat și metodic al activității infracționale a reclamantului au demonstrat că acesta este o persoană fără scrupule și fără reținere morală și că, dacă ar fi fost eliberat, ar fi riscat să comită alte infracțiuni. La rândul său, camera de acuzare a arătat că menținerea detenției reclamantului era necesară pentru a reduce la scurt activitatea penală a acestuia și pentru a asigura prezența sa în timpul întregului proces penal, ceea ce nu a fost dobândit, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise și a pedepselor. Nici impunerea unor condiții restrictive fără detenție, nici arest la reședință cu portul unei brățări nu ar fi suficientă pentru a îndepărta riscurile menționate anterior. 11. La expirarea perioadei de șase luni, la 20 noiembrie 2015, reclamantul a fost eliberat. Dreptul intern relevant 12. Legea stabilește durata maximă a detenției provizorii care nu poate depăși un an pentru infracțiuni și șase luni pentru infracțiuni. (...) 13. Articolele relevante din Codul de procedură penală se citesc după cum urmează art. 282 Detenție provizorie și măsuri preventive În timpul perioadei de luare în custodie și în cazul în care există indicii serioase de vinovăție a persoanei acuzate pentru o infracțiune sau o infracțiune care poate fi pedepsită cu pedeapsa cu închisoarea de cel puțin trei luni, este posibil să fie luate măsuri preventive, în cazul în care acest lucru este considerat absolut necesar pentru atingerea scopurilor menționate la art. 296. Măsurile preventive constau într-o garanție, obligația pârâtului de a se prezenta periodic în fața instanței judecătorești sau în fața unei alte autorități, interzicerea de a călători sau de a locui într-un anumit loc sau în străinătate, interzicerea de a se întâlni cu anumite persoane. Detenția provizorie poate fi impusă în locul măsurilor preventive (...) numai atunci când acuzatul este acuzat de o infracțiune și nu are domiciliu cunoscut în țară sau a luat măsuri pentru a facilita evadarea acestuia (...) sau atunci când a fost judecat cu motive că dacă este eliberat este probabil (...) că comite noi infracțiuni. Singura gravitate a actului conform legii nu este suficientă pentru a impune reținerea provizorie (...). art. 286 Ridicarea sau înlocuirea detenției provizorii și a măsurilor preventive În cazul în care, în timpul procesului de luare a deciziilor, se reieșește că nu mai există motive care justifică arestarea provizorie sau măsurile preventive, instanța judecătorească poate, fie din oficiu, fie la propunerea procurorului, să ridice aceste măsuri sau să invite camera de acuzare să le ridice. Împotriva acestei hotărâri, pârâtul poate sesiza camera de acuzare a instanței de apel. Oricine este deținut temporar sau asupra căruia s-au impus măsuri preventive poate sesiza instanța judecătorească în vederea ridicării acestor măsuri sau a înlocuirii detenției provizorii cu măsuri preventive. (...) L . ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... În cazul în care detenția provizorie durează șase luni în caz de infracțiune sau trei luni în caz de infracțiune, camera de judecată decide, printr-o hotărâre definitivă și motivată, dacă acuzatul trebuie să fie reținut sau eliberat. În cazul în care instanța de judecată continuă, în termen de cinci zile înainte de expirarea termenului menționat anterior și într-un raport motivat, procurorul general trebuie să informeze procurorul general în legătură cu motivele pentru care instanța de judecată nu s-a încheiat și să transmită cazul procurorului în apropierea tribunalului de mare instanță care îl comunică în termen de zece zile camerei de acuzare. Cu cel puțin cinci zile înainte de deliberarea acesteia, pârâtul este informat prin orice mijloace (document, telegramă, telefon) și își poate expune argumentele prin observații care sunt transmise imediat camerei de acuzare de către conducerea închisorii. Acuzarea poate convoca, prin aceleași mijloace, acuzarea să-și prezinte și să-și dezvolte argumentele verbal, fie personal, fie prin intermediul avocatului său (...). Camera de acuzare se pronunță după audierea procurorului. Dacă judecata este condusă de un judecător al instanței de judecată în temeiul articolului 29, camera de judecată a tribunalului este competentă să se pronunțe. După încheierea procedurii și în termen de cinci zile înainte de expirarea termenului menționat anterior, procurorul districtual din apropierea tribunalului în fața căruia trebuie să se soluționeze cazul sau procurorul din apropierea tribunalului [...] trebuie să transmită camerei de acuzare competente, în conformitate cu alineatul următor, dosarul cu o propunere motivată. Pentru restul, la litera (a) se aplică în continuare. În toate cazurile și până la adoptarea deciziei definitive, durata maximă a detenției provizorii pentru aceeași infracțiune nu poate depăși un an. În cazul unor circumstanțe excepționale, detenția provizorie poate fi prelungită cu maximum șase luni printr-o decizie motivată special (a) a camerei de judecată a instanței de recurs (...) (b) din camera de judecată a tribunalului de mare instanță (...) În cazul în care instanța judecătorească este pendinte în fața instanței judecătorești din statul de executare, iar arestarea provizorie continuă în temeiul primului paragraf, instanța judecătorească trebuie, cu 30 de zile înainte de expirarea termenului maxim al acesteia din urmă, să transmită dosarul procurorului care îl comunică în termen de 15 zile și cu o propunere motivată, camerei de judecată. În toate celelalte cazuri, procurorul competent trebuie, cu cel puțin 25 de zile înainte de expirarea termenului maxim de detenție provizorie, în conformitate cu acest alineat sau înainte de încheierea unei prelungiri deja ordonate, să prezinte camerei de acuzare competente o propunere de menținere sau de ridicare a detenției. În ceea ce privește surplusul, dispozițiile alineatului precedent referitoare la audierea pârâtului și a procurorului se aplică. art. 3 din Convenția 15. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție la sediul Direcției de Poliție din Mytilene, precum și de cele de la spitalul închisorii din Korydallos. Pe baza articolului 13, se plânge și de absența unei acțiuni eficiente pentru a se plânge de această încălcare. 16. Curtea reamintește abordarea sa cu privire la aplicarea regulii de șase luni privind obiecțiile referitoare la condițiile de detenție: perioada totală în care un solicitant a fost deținut poate fi considerată o situație continuă, cu condiția ca detenția să fi avut loc în același tip de instituție în cauză și în condiții în esență similare. Perioadele scurte în care reclamantul a trebuit să părăsească această unitate, de exemplu în scopul unei audieri sau al altor acte juridice, nu afectează caracterul continuu al detenției. Cu toate acestea, punerea în libertate a reclamantului sau supunerea acestuia la un alt regim de detenție, fie în interiorul, fie ca urmare a transferului acestuia, pune capăt situației continue a reclamantului (bouros și alții c. Grecia, 51653/12, 50753/11, 25032/12, 66616/12 și 67930/12, § 64, 12 martie 2015). În speță, Curtea constată că detenția reclamantului la sediul Direcției de Poliție din Mytilene s-a încheiat la 8 februarie 2015 și că, la 16 februarie 2015, a fost transferat la spitalul din închisoarea Korydallos, la Atena. Reclamantul și-a prezentat cererea în fața Curții, care se plângea mai întâi de condițiile sale de detenție în aceste spații, la 11 September 2015, sau în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție. 18. Prin urmare, cererea, cu condiția ca aceasta să se refere la condițiile de detenție anterioare transferului acesteia în închisoarea Korydallos, trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 19. În ceea ce privește condițiile de detenție în spitalul Korydallos, Curtea constată că reclamantul nu furnizează nicio descriere a acestor condiții, astfel încât Curtea consideră că acest aspect este netaiat și, prin urmare, trebuie respins ca inadmisibil, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile judiciare interne și-au motivat deciziile cu privire la măsurile care îi restricționează libertatea prin fraze standard și stereotipice și au omis posibilitatea de a lua măsuri mai puțin restrictive decât deținerea. Pe baza articolului 13, Tribunalul se plânge, de asemenea, de absența unei acțiuni efective pentru a se plânge de această încălcare. 21. Curtea amintește că alineatul (3) din art. 5 prevede că detenția provizorie înainte de pronunțare nu depășește un termen rezonabil și că autoritățile judiciare competente examinează în mod regulat persistența motivelor relevante și suficient A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 octombrie 1998 în cauzele conexate C-78/08 și C-75/08, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 64. VIII). De asemenea, aceasta reamintește că, cel puțin pentru o perioadă inițială, existența unor suspiciuni rezonabile poate justifica detenția, dar vine într-un moment în care acestea nu mai sunt suficiente. Curtea trebuie să stabilească atunci dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În plus, aceasta caută dacă autoritățile naționale competente au acordat o atenție specială mai mare continuării procedurii. Având în vedere că caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în lituaniană, ci trebuie verificat în fiecare caz în funcție de particularitățile cauzei, nu există nicio perioadă fixă aplicabilă fiecărui caz ( McKayc. Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 44 și 45, CEDO 2006 X. În plus, trimiterea stereotipică la gravitatea infracțiunilor și la riscul de comitere a unor noi infracțiuni nu este suficientă pentru a justifica menținerea în detenție și nici pentru a scuti autoritățile de luarea în considerare a situației speciale a reclamantului și de luarea în considerare a unor măsuri alternative la detenție (Sutyagin c. Rusia , n 30024/02, 3 mai 2011 Khodorkovskiy c. Rusia , n 5829/04, 31 mai 2011 Romanova c. Rusia , n 23215/02, 11 octombrie 2011 Valeriy Samoylov c. Rusia , n 57541/09, 24 ianuarie 2012 și Vyatkin c. Rusia , n 18813/06, § 53, 11 aprilie 2013). 22. În speță, Curtea constată că reclamantul, suspectat de participare la o organizație criminală care urmărește să comită infracțiuni de natură infracțională legate de droguri și de traficul de droguri, a fost pus în detenție provizorie începând cu 23 noiembrie 2014. Mandatul referitor la aceasta a precizat că detenția era necesară având în vedere natura, modalitățile de executare a infracțiunilor reprobabile și de interdicție a unei întregi organizații criminale și că condițiile mai puțin restrictive decât detenția nu ar fi fost suficiente pentru a descuraja reclamantul să comită noi infracțiuni, acesta neavând reținere morală. Prin urmare, Curtea constată că mandatul a fost motivat și că autorul său a fost supus unei examinări concrete a situației și a personalității reclamantului. Presupunând chiar că reclamantul pune în discuție motivele mandatului în sine, Curtea constată că reclamantul nu a introdus o acțiune împotriva acestui mandat și că acesta a fost emis în afara perioadei de șase luni prevăzute la art. 35 alineatul (1) din convenție. 23. La data de 28 mai 2015, camera de judecată din Mytilene a decis prelungirea detenției reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni, în conformitate cu art. 287 din Codul de procedură penală. Acuzat de infracțiuni, detenția reclamantului putea dura, în conformitate cu art. 6 alin. (4) din Constituție, 12 luni 24. În decizia sa din 28 mai 2015, care nu a putut face obiectul unei căi de atac, camera de acuzare a subliniat că menținerea în detenție a reclamantului era necesară pentru a reduce la scurta activitate infracțională a reclamantului și pentru a asigura prezența acestuia în timpul întregii proceduri penale, ceea ce nu a fost dobândit, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise și a pedepselor comise. Nici impunerea unor condiții restrictive fără deținere, nici reținerea la reședință cu portul unei brățări nu ar fi suficientă pentru a îndepărta riscurile menționate anterior. De asemenea, a fost de acord cu considerațiile procurorului care, în propunerea sa, presupunea că există indicii serioase de vinovăție ale reclamantului pentru infracțiuni în bandă organizată și dintre care unele au fost sancționate cu 20 de ani în închisoare. Procurorul a precizat, de asemenea, că durata, premeditarea și caracterul repetat, organizat și metodic al activității criminale a reclamantului au demonstrat că acesta este o persoană fără scrupule și fără reținere morală și că, dacă ar fi fost eliberat, ar fi riscat să comită alte infracțiuni. Curtea consideră că motivele refuzului de a-l elibera pe solicitant și-au păstrat caracterul relevant și suficient în această etapă a procedurii. În această privință, Comisia observă că, în cazul în care decizia camerei de recurs se bazează pe motive apropiate de cele utilizate de procuror pentru a redacta mandatul de detenție din 2 decembrie 2014, pentru a justifica menținerea sa, lectura sa arată o revizuire actualizată a situației reclamantului și a coinculpaților acestuia. 26. În cele din urmă, Curtea arată că mai ales în timpul detenției sale, reclamantul nu a depus o cerere de eliberare condiționată, după cum i-a acordat art. 286 din Codul de procedură penală. 27. În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 mai 2016. Abel Campos Mirjana Lazarova Trajkovska Premier Președinte