SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 45847/15 Charalambos KOTSOCHILIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 19 aprilie 2016 într-o Cameră compusă din Mirjana Lazarova Trajkovska, președinte, Ledi Bianku, Kristina Pardalos, Linos-Ale Alexander Sicilianos, Paul Mahoney, Aleš Pejchal, Robert Spano, grefier de secțiune, și Abel Campos, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 septembrie 2015, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, dl Charalambos Kotsochilis, este un resortisant grec născut în 1968. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul P. Panteleaki, avocat la Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează.
Suspicios de participare la o organizație criminală având ca scop comiterea de infracțiuni de natură criminală legate de stupefiante și de traficul de stupefiante, reclamantul, el însuși toxicoman, a fost arestat la 23 iunie 2008. noiembrie 2014 și deținut provizoriu la Hotărârea de Poliție din Marea Egeu de Nord, în insula Mytilene, înainte de a fi internat la spitalul penitenciar Korydallos, Atena. Condițiile de detenție ale reclamantului La 21 ianuarie 2015, reclamantul, prin intermediul avocatului său, a trimis procurorilor în apropierea tribunalului corecțional și a Tribunalului de apel din Mytilene o scrisoare de protest privind condițiile sale de detenție la sediul Direcției de Poliție din Marea Egeu de Nord.
El a subliniat lipsa de curățenie a lenjeriei de pat care datează din 1993, care a provocat alergii care au necesitat transferul ei la spitalul Mytilene și punerea sa sub tratament. El se plângea de lipsa totală de lumină, atât naturală, cât și artificială, în celulă (lumina care pătrundea doar prin câteva ferestre mici ale coridorului din fața celulelor), de faptul că lucrurile sale personale erau stocate într-o debara la care avea acces pe care îl avea însoțit de polițiști, și de absența oricărui contact cu lumea exterioară (fața de radio și televiziune). Atmosfera din celulă era sufocantă din cauza fumului de țigări și a suprapopulației. În ceea ce privește mâncarea, el pretindea că două mese erau furnizate pe zi, la prânz și seara, iar dacă un deținut nu voia, trebuia să semnaleze cu o zi înainte pentru a primi o sumă de 5,70 EUR.
În ceea ce privește toaleta, el a afirmat că sunt murdare și că dușurile nu au apă caldă sau foarte puțin nu sunt suficiente pentru toți deținuții. În cele din urmă, nu ar exista nici o posibilitate de a merge la plimbare. La 6 februarie 2015, reclamantul a fost transferat la Spitalul General Vostanio. La 9 februarie 2015, a fost transferat la închisoarea din insula Chios și la 10 februarie 2015, a fost admis pentru același tip de examinare la Spitalul General Skylitseio de pe această insulă, unde i s-a diagnostat o posibilă boală trombotică Burger care necesita o examinare de către un chirurg vascular. La 16 februarie 2015, reclamantul a fost transferat la un spital din închisoarea Korydallos, iar la 30 aprilie 2015, a fost internat la un spital universitar.
Detenția provizorie a reclamantului și prelungirea acesteia la 2 decembrie 2014, procurorul districtual din Mytilene a emis un mandat de detenție provizorie a reclamantului. Punctul de plecare al detenției a fost stabilit la 23 noiembrie 2014, data la care reclamantul fusese arestat și durata sa inițială era de șase luni. Mandatul a precizat că detenția era necesară având în vedere natura, modalitățile de executare a infracțiunilor reprobabile și de interdicție a unei întregi organizații criminale și că condițiile mai puțin restrictive decât deținerea nu ar fi fost suficiente pentru a descuraja reclamantul să comită noi infracțiuni, acesta nefiind reținut moral. La 28 mai 2015, camera de judecată a tribunalului corecțional din Mytilene a decis să prelungească detenția provizorie a reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni, în conformitate cu art. 287 alineatul (1) litera (a) din Codul de procedură penală.
Comisia a urmat propunerea procurorului general în această privință, care a subliniat faptul că au existat indicii serioase de vinovăție a reclamantului pentru infracțiunile comise în bandă organizată, dintre care unele au fost sancționate de 20 de ani de închisoare. Procurorul a precizat, de asemenea, că durata, premeditarea și caracterul repetat, organizat și metodic al activității infracționale a reclamantului au demonstrat că acesta este o persoană fără scrupule și fără reținere morală și că, dacă ar fi fost eliberat, ar fi riscat să comită alte infracțiuni. La rândul său, camera de acuzare a arătat că menținerea detenției reclamantului era necesară pentru a reduce la scurt activitatea penală a acestuia și pentru a asigura prezența sa în timpul întregului proces penal, ceea ce nu a fost dobândit, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise și a pedepselor.
Nici impunerea unor condiții restrictive fără detenție, nici arest la reședință cu portul unei brățări nu ar fi suficientă pentru a îndepărta riscurile menționate anterior. 11. La expirarea perioadei de șase luni, la 20 noiembrie 2015, reclamantul a fost eliberat. Dreptul intern relevant 12. Legea stabilește durata maximă a detenției provizorii care nu poate depăși un an pentru infracțiuni și șase luni pentru infracțiuni.
(...) 13. Articolele relevante din Codul de procedură penală se citesc după cum urmează art. 282 Detenție provizorie și măsuri preventive În timpul perioadei de luare în custodie și în cazul în care există indicii serioase de vinovăție a persoanei acuzate pentru o infracțiune sau o infracțiune care poate fi pedepsită cu pedeapsa cu închisoarea de cel puțin trei luni, este posibil să fie luate măsuri preventive, în cazul în care acest lucru este considerat absolut necesar pentru atingerea scopurilor menționate la art. 296. Măsurile preventive constau într-o garanție, obligația pârâtului de a se prezenta periodic în fața instanței judecătorești sau în fața unei alte autorități, interzicerea de a călători sau de a locui într-un anumit loc sau în străinătate, interzicerea de a se întâlni cu anumite persoane.
Detenția provizorie poate fi impusă în locul măsurilor preventive (...) numai atunci când acuzatul este acuzat de o infracțiune și nu are domiciliu cunoscut în țară sau a luat măsuri pentru a facilita evadarea acestuia (...) sau atunci când a fost judecat cu motive că dacă este eliberat este probabil (...) că comite noi infracțiuni. Singura gravitate a actului conform legii nu este suficientă pentru a impune reținerea provizorie (...). art. 286 Ridicarea sau înlocuirea detenției provizorii și a măsurilor preventive În cazul în care, în timpul procesului de luare a deciziilor, se reieșește că nu mai există motive care justifică arestarea provizorie sau măsurile preventive, instanța judecătorească poate, fie din oficiu, fie la propunerea procurorului, să ridice aceste măsuri sau să invite camera de acuzare să le ridice.
Împotriva acestei hotărâri, pârâtul poate sesiza camera de acuzare a instanței de apel. Oricine este deținut temporar sau asupra căruia s-au impus măsuri preventive poate sesiza instanța judecătorească în vederea ridicării acestor măsuri sau a înlocuirii detenției provizorii cu măsuri preventive. (...) L … În cazul în care detenția provizorie durează șase luni în caz de infracțiune sau trei luni în caz de infracțiune, camera de judecată decide, printr-o hotărâre definitivă și motivată, dacă acuzatul trebuie să fie reținut sau eliberat. În cazul în care instanța de judecată continuă, în termen de cinci zile înainte de expirarea termenului menționat anterior și într-un raport motivat, procurorul general trebuie să informeze procurorul general în legătură cu motivele pentru care instanța de judecată nu s-a încheiat și să transmită cazul procurorului în apropierea tribunalului de mare instanță care îl comunică în termen de zece zile camerei de acuzare.
Cu cel puțin cinci zile înainte de deliberarea acesteia, pârâtul este informat prin orice mijloace (document, telegramă, telefon) și își poate expune argumentele prin observații care sunt transmise imediat camerei de acuzare de către conducerea închisorii. Acuzarea poate convoca, prin aceleași mijloace, acuzarea să-și prezinte și să-și dezvolte argumentele verbal, fie personal, fie prin intermediul avocatului său (...). Camera de acuzare se pronunță după audierea procurorului. Dacă judecata este condusă de un judecător al instanței de judecată în temeiul articolului 29, camera de judecată a tribunalului este competentă să se pronunțe.
După încheierea procedurii și în termen de cinci zile înainte de expirarea termenului menționat anterior, procurorul districtual din apropierea tribunalului în fața căruia trebuie să se soluționeze cazul sau procurorul din apropierea tribunalului [...] trebuie să transmită camerei de acuzare competente, în conformitate cu alineatul următor, dosarul cu o propunere motivată. Pentru restul, la litera (a) se aplică în continuare. În toate cazurile și până la adoptarea deciziei definitive, durata maximă a detenției provizorii pentru aceeași infracțiune nu poate depăși un an.
În cazul unor circumstanțe excepționale, detenția provizorie poate fi prelungită cu maximum șase luni printr-o decizie motivată special (a) a camerei de judecată a instanței de recurs (...) (b) din camera de judecată a tribunalului de mare instanță (...) În cazul în care instanța judecătorească este pendinte în fața instanței judecătorești din statul de executare, iar arestarea provizorie continuă în temeiul primului paragraf, instanța judecătorească trebuie, cu 30 de zile înainte de expirarea termenului maxim al acesteia din urmă, să transmită dosarul procurorului care îl comunică în termen de 15 zile și cu o propunere motivată, camerei de judecată.
În toate celelalte cazuri, procurorul competent trebuie, cu cel puțin 25 de zile înainte de expirarea termenului maxim de detenție provizorie, în conformitate cu acest alineat sau înainte de încheierea unei prelungiri deja ordonate, să prezinte camerei de acuzare competente o propunere de menținere sau de ridicare a detenției. În ceea ce privește surplusul, dispozițiile alineatului precedent referitoare la audierea pârâtului și a procurorului se aplică. art. 3 din Convenția 15. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție la sediul Direcției de Poliție din Mytilene, precum și de cele de la spitalul închisorii din Korydallos. Pe baza articolului 13, se plânge și de absența unei acțiuni eficiente pentru a se plânge de această încălcare.
16. Curtea reamintește abordarea sa cu privire la aplicarea regulii de șase luni privind obiecțiile referitoare la condițiile de detenție: perioada totală în care un solicitant a fost deținut poate fi considerată o situație continuă, cu condiția ca detenția să fi avut loc în același tip de instituție în cauză și în condiții în esență similare. Perioadele scurte în care reclamantul a trebuit să părăsească această unitate, de exemplu în scopul unei audieri sau al altor acte juridice, nu afectează caracterul continuu al detenției.
Cu toate acestea, punerea în libertate a reclamantului sau supunerea acestuia la un alt regim de detenție, fie în interiorul, fie ca urmare a transferului acestuia, pune capăt situației continue a reclamantului (bouros și alții c. Grecia, 51653/12, 50753/11, 25032/12, 66616/12 și 67930/12, § 64, 12 martie 2015). În speță, Curtea constată că detenția reclamantului la sediul Direcției de Poliție din Mytilene s-a încheiat la 8 februarie 2015 și că, la 16 februarie 2015, a fost transferat la spitalul din închisoarea Korydallos, la Atena. Reclamantul și-a prezentat cererea în fața Curții, care se plângea mai întâi de condițiile sale de detenție în aceste spații, la 11 September 2015, sau în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din Convenție.
18. Prin urmare, cererea, cu condiția ca aceasta să se refere la condițiile de detenție anterioare transferului acesteia în închisoarea Korydallos, trebuie respinsă pentru nerespectarea termenului de șase luni, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 19. În ceea ce privește condițiile de detenție în spitalul Korydallos, Curtea constată că reclamantul nu furnizează nicio descriere a acestor condiții, astfel încât Curtea consideră că acest aspect este netaiat și, prin urmare, trebuie respins ca inadmisibil, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 5 alineatul (3) din Convenție, reclamantul se plânge că autoritățile judiciare interne și-au motivat deciziile cu privire la măsurile care îi restricționează libertatea prin fraze standard și stereotipice și au omis posibilitatea de a lua măsuri mai puțin restrictive decât deținerea.
Pe baza articolului 13, Tribunalul se plânge, de asemenea, de absența unei acțiuni efective pentru a se plânge de această încălcare. 21. Curtea amintește că alineatul (3) din art. 5 prevede că detenția provizorie înainte de pronunțare nu depășește un termen rezonabil și că autoritățile judiciare competente examinează în mod regulat persistența motivelor relevante și suficient A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 octombrie 1998 în cauzele conexate C-78/08 și C-75/08, ECLI:EU:C:2006:318, punctul 64. VIII). De asemenea, aceasta reamintește că, cel puțin pentru o perioadă inițială, existența unor suspiciuni rezonabile poate justifica detenția, dar vine într-un moment în care acestea nu mai sunt suficiente.
Curtea trebuie să stabilească atunci dacă celelalte motive adoptate de autoritățile judiciare continuă să legitimeze privarea de libertate. În plus, aceasta caută dacă autoritățile naționale competente au acordat o atenție specială mai mare continuării procedurii. Având în vedere că caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în lituaniană, ci trebuie verificat în fiecare caz în funcție de particularitățile cauzei, nu există nicio perioadă fixă aplicabilă fiecărui caz ( McKayc.
Regatul Unit [GC], nr. 543/03, § 44 și 45, CEDO 2006 X. În plus, trimiterea stereotipică la gravitatea infracțiunilor și la riscul de comitere a unor noi infracțiuni nu este suficientă pentru a justifica menținerea în detenție și nici pentru a scuti autoritățile de luarea în considerare a situației speciale a reclamantului și de luarea în considerare a unor măsuri alternative la detenție (Sutyagin c. Rusia , n 30024/02, 3 mai 2011 Khodorkovskiy c. Rusia , n 5829/04, 31 mai 2011 Romanova c. Rusia , n 23215/02, 11 octombrie 2011 Valeriy Samoylov c. Rusia , n 57541/09, 24 ianuarie 2012 și Vyatkin c. Rusia , n 18813/06, § 53, 11 aprilie 2013). 22. În speță, Curtea constată că reclamantul, suspectat de participare la o organizație criminală care urmărește să comită infracțiuni de natură infracțională legate de droguri și de traficul de droguri, a fost pus în detenție provizorie începând cu 23 noiembrie 2014. Mandatul referitor la aceasta a precizat că detenția era necesară având în vedere natura, modalitățile de executare a infracțiunilor reprobabile și de interdicție a unei întregi organizații criminale și că condițiile mai puțin restrictive decât detenția nu ar fi fost suficiente pentru a descuraja reclamantul să comită noi infracțiuni, acesta neavând reținere morală.
Prin urmare, Curtea constată că mandatul a fost motivat și că autorul său a fost supus unei examinări concrete a situației și a personalității reclamantului. Presupunând chiar că reclamantul pune în discuție motivele mandatului în sine, Curtea constată că reclamantul nu a introdus o acțiune împotriva acestui mandat și că acesta a fost emis în afara perioadei de șase luni prevăzute la art. 35 alineatul (1) din convenție. 23. La data de 28 mai 2015, camera de judecată din Mytilene a decis prelungirea detenției reclamantului pentru o perioadă suplimentară de șase luni, în conformitate cu art. 287 din Codul de procedură penală.
Acuzat de infracțiuni, detenția reclamantului putea dura, în conformitate cu art. 6 alin. (4) din Constituție, 12 luni 24. În decizia sa din 28 mai 2015, care nu a putut face obiectul unei căi de atac, camera de acuzare a subliniat că menținerea în detenție a reclamantului era necesară pentru a reduce la scurta activitate infracțională a reclamantului și pentru a asigura prezența acestuia în timpul întregii proceduri penale, ceea ce nu a fost dobândit, având în vedere gravitatea infracțiunilor comise și a pedepselor comise. Nici impunerea unor condiții restrictive fără deținere, nici reținerea la reședință cu portul unei brățări nu ar fi suficientă pentru a îndepărta riscurile menționate anterior.
De asemenea, a fost de acord cu considerațiile procurorului care, în propunerea sa, presupunea că există indicii serioase de vinovăție ale reclamantului pentru infracțiuni în bandă organizată și dintre care unele au fost sancționate cu 20 de ani în închisoare. Procurorul a precizat, de asemenea, că durata, premeditarea și caracterul repetat, organizat și metodic al activității criminale a reclamantului au demonstrat că acesta este o persoană fără scrupule și fără reținere morală și că, dacă ar fi fost eliberat, ar fi riscat să comită alte infracțiuni. Curtea consideră că motivele refuzului de a-l elibera pe solicitant și-au păstrat caracterul relevant și suficient în această etapă a procedurii.
În această privință, Comisia observă că, în cazul în care decizia camerei de recurs se bazează pe motive apropiate de cele utilizate de procuror pentru a redacta mandatul de detenție din 2 decembrie 2014, pentru a justifica menținerea sa, lectura sa arată o revizuire actualizată a situației reclamantului și a coinculpaților acestuia. 26. În cele din urmă, Curtea arată că mai ales în timpul detenției sale, reclamantul nu a depus o cerere de eliberare condiționată, după cum i-a acordat art. 286 din Codul de procedură penală. 27. În consecință, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară că Cererea inadmisibilă.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 12 mai 2016. Abel Campos Mirjana Lazarova Trajkovska Premier Președinte
DÉCISION Requête n o 45847/15 Charalambos KOTSOCHILIS contre la Grèce La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 19 avril 2016 en une Chambre composée de : Mirjana Lazarova Trajkovska, présidente, Ledi Bianku, Kristina Pardalos, Linos-Alexandre Sicilianos, Paul Mahoney, Aleš Pejchal, Robert Spano, juges, et de Abel Campos, greffier de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 11 septembre 2015, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
1.Le requérant, M. Charalambos Kotsochilis, est un ressortissant grec né en 1968. Il a été représenté devant la Cour par M e P. Panteleaki, avocate à Athènes. A. Les circonstances de l’espèce
2.Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
3.Soupçonné de participation à une organisation criminelle ayant pour but de commettre des infractions de nature criminelle liées aux stupéfiants et au trafic de stupéfiants, le requérant, lui-même toxicomane, fut arrêté le 23 novembre 2014 et détenu provisoirement à la Direction de police de la mer Egée du Nord, dans l’île de Mytilène, avant d’être hospitalisé à l’hôpital de la prison de Korydallos, à Athènes. 1. Les conditions de détention du requérant
4.Le 21 janvier 2015, le requérant, par l’intermédiaire de son avocate, envoya aux procureurs près le tribunal correctionnel et la cour d’appel de Mytilène une lettre de protestation concernant ses conditions de détention dans les locaux de la Direction de police de la mer Egée du Nord. Il soulignait le manque de propreté du linge de lit qui datait de 1993 ayant provoqué des allergies ayant nécessité son transfert à l’hôpital de Mytilène et sa mise sous traitement. Il se plaignait du manque total de lumière, tant naturelle qu’artificielle, dans la cellule (la lumière ne pénétrant que par quelques petites fenêtres du couloir devant les cellules), du fait que ses affaires personnelles étaient stockées dans un débarras auquel il n’avait accès qu’accompagné par des policiers, et de l’absence de tout contact avec le monde extérieur (faute de radio et de télévision). L’aération ne fonctionnait pas et l’atmosphère dans la cellule était étouffante en raison de la fumée de cigarettes et de la surpopulation.
5.En ce qui concernait la nourriture, il alléguait que deux repas étaient fournis par jour, midi et soir, et si un détenu n’en voulait pas, il devait le signaler la veille afin de recevoir une somme de 5,70 euros. Quant aux toilettes, il affirmait qu’elles étaient sales et que les douches n’avaient pas d’eau chaude ou très peu ne suffisant pas pour tous les détenus. Enfin, il n’y aurait aucune possibilité de se promener.
6.Le 6 février 2015, le requérant fut transféré à l’hôpital général « Vostaneio » de Mytilène pour un examen des orteils de son pied droit. Le 9 février 2015, il fut transféré à la prison de l’île de Chios et le 10 février 2015, il fut admis pour le même type d’examen à l’hôpital général « Skylitseio » de cette île, où on lui diagnostiqua une possible maladie thrombotique de Burger nécessitant un examen par un chirurgien vasculaire.
7.Le 16 février 2015, le requérant fut transféré à l’hôpital de la prison de Korydallos. Le 30 avril 2015, il fut admis à l’hôpital universitaire « Attikon » où il subit une amputation du gros orteil droit pour cause de gangrène. Il se fit aussi prescrire un traitement médicamenteux pour le gros orteil gauche qui présentait une gangrène mais d’une moindre ampleur. 2. La détention provisoire du requérant et la prolongation de celle-ci
8.Le 2 décembre 2014, le procureur près le tribunal correctionnel de Mytilène émit un mandat de détention provisoire du requérant. Le point de départ de la détention était fixé au 23 novembre 2014, date à laquelle le requérant avait été arrêté et sa durée initiale était de six mois. Le mandat précisait que la détention était nécessaire compte tenu de la nature, des modalités d’exécution des infractions reprochées et de l’implication de toute une organisation criminelle et que des conditions moins restrictives que la détention n’auraient pas suffi à dissuader le requérant de commettre de nouvelles infractions, celui-ci n’ayant pas de retenue morale.
9.Le 28 mai 2015, l’instruction de l’affaire n’étant pas achevée, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Mytilène décida de prolonger la détention provisoire du requérant pour une durée supplémentaire de six mois, conformément à l’article 287 § 1 a) du code de procédure pénale. Elle suivit la proposition du procureur à cet égard qui soulignait qu’il y avait des indices sérieux de culpabilité du requérant pour des crimes commis en bande organisée, et dont certains étaient sanctionnés de vingt ans d’emprisonnement. Le procureur précisait aussi que la durée, la préméditation et le caractère répété, organisé et méthodique de l’activité criminelle du requérant, démontraient que celui-ci était une personne sans scrupules et sans retenue morale et que s’il était libéré, il risquait de commettre d’autres infractions.
10.Pour sa part, la chambre d’accusation releva que le maintien de la détention du requérant était nécessaire afin de couper court à l’activité criminelle de celui-ci et assurer sa présence pendant la totalité de la procédure pénale, ce qui n’était pas acquis, compte tenu de la gravité des infractions commises et des peines encourues. Ni l’imposition des conditions restrictives sans détention, ni l’assignation à résidence avec le port d’un bracelet ne suffirait à écarter les risques susmentionnés. 11. À l’expiration de la période de six mois, le 20 novembre 2015, le requérant fut mis en liberté. B. Le droit interne pertinent
12.L’article 6 § 4 de la Constitution prévoit : « La loi fixe la durée maximale de la détention provisoire qui ne peut pas dépasser un an pour les crimes et six mois pour les délits. (...) »
13.Les articles pertinents du code de procédure pénale se lisent comme suit : Article 282 Détention provisoire et mesures préventives « 1. Pendant la durée de l’instruction et s’il existe des indices sérieux de culpabilité de l’accusé pour un crime ou un délit punissable d’une peine d’emprisonnement d’au moins trois mois, il est possible d’ordonner des mesures préventives, si cela est jugé absolument nécessaire pour atteindre les buts mentionnés à l’article 296. 2. Les mesures préventives consistent en le versement d’une garantie, l’obligation de l’accusé de se présenter périodiquement devant le juge d’instruction ou devant une autre autorité, l’interdiction de se rendre ou d’habiter à un endroit particulier ou à l’étranger, l’interdiction de côtoyer ou de rencontrer certaines personnes. 3. La détention provisoire peut être imposée à la place des mesures préventives (...) seulement lorsque l’accusé est poursuivi pour un crime et n’a pas de domicile connu dans le pays ou a pris des dispositions pour faciliter sa fuite (...) ou lorsqu’il a été jugé avec des motifs que s’il est libéré il est probable (...) qu’il commette de nouvelles infractions. La seule gravité de l’acte selon la loi ne suffit pas pour imposer la détention provisoire (...). » Article 286 Levée ou remplacement de la détention provisoire et des mesures préventives « 1. Si, pendant l’instruction, il s’avère qu’il n’existe plus des raisons justifiant la détention provisoire ou les mesures préventives, le juge d’instruction peut, soit d’office soit sur proposition du procureur, lever ces mesures ou inviter la chambre d’accusation à les lever. Contre cette décision, l’accusé peut saisir la chambre d’accusation de la cour d’appel. 2. Celui qui est détenu provisoirement ou sur lequel ont été imposées des mesures préventives peut saisir le juge d’instruction afin de faire lever ces mesures ou de faire remplacer la détention provisoire par des mesures préventives. (...) L’intéressé peut saisir la chambre d’accusation d’un recours contre la décision du juge d’instruction dans un délai de cinq jours à compter de la notification de la décision. » Article 287 Durée de la détention provisoire « 1. Si la détention provisoire dure six mois en cas de crime, ou trois mois en cas de délit, la chambre d’accusation décide, par un arrêt définitif et motivé, si l’accusé doit être maintenu en détention ou libéré. Pour cela : a) Si l’instruction se poursuit, le juge d’instruction doit notifier, dans les cinq jours avant l’échéance des délais susmentionnés et dans un rapport motivé, au procureur général près la cour d’appel les raisons pour lesquelles l’instruction n’a pas pris fin et transmettre le dossier au procureur près le tribunal de grande instance qui le communique dans un délai de dix jours à la chambre d’accusation. Cinq jours au moins avant la délibération de celle-ci, l’accusé en est informé par tout moyen (document, télégramme, telefax) et il peut exposer ses arguments par des observations qui sont transmises immédiatement à la chambre d’accusation par la direction de la prison. La chambre d’accusation peut convoquer, par les mêmes moyens, l’accusé à comparaître et développer oralement ses arguments, soit personnellement soit par l’intermédiaire de son avocat (...). La chambre d’accusation se prononce après avoir entendu le procureur. Si l’instruction est menée par un juge de la cour d’appel en vertu de l’article 29, la chambre d’accusation de la cour d’appel est compétente pour se prononcer. b) Après la fin de l’instruction et dans les cinq jours précédant l’échéance du délai susmentionné, le procureur près le tribunal devant lequel l’affaire doit être jugée ou le procureur près la cour d’appel (...) doit transmettre à la chambre d’accusation compétente, selon le paragraphe suivant, le dossier avec une proposition motivée. Pour le restant, l’alinéa a) demeure applicable. 2. Dans tous les cas et jusqu’à l’adoption de la décision définitive, la durée maximale de la détention provisoire pour une même infraction ne peut dépasser un an. En cas de circonstances exceptionnelles, la détention provisoire peut être prolongée de six mois maximum par une décision spécialement motivée : a) de la chambre d’accusation de la cour d’appel (...) b) de la chambre d’accusation du tribunal de grande instance (...) Si l’instruction est pendante devant le juge d’instruction et la détention provisoire se poursuit en vertu du premier paragraphe, le juge d’instruction doit, trente jours avant l’échéance du délai maximal de celle-ci, conformément à ce paragraphe, transmettre le dossier au procureur qui le communique dans un délai de quinze jours, et avec une proposition motivée, à la chambre d’accusation. Dans tous les autres cas, le procureur compétent doit, vingt-cinq jours au moins avant l’échéance du délai maximal de la détention provisoire, conformément à ce paragraphe ou avant la fin d’une prolongation déjà ordonnée, soumettre à la chambre d’accusation compétente une proposition de maintien ou de levée de la détention. Pour le surplus, les dispositions du paragraphe précédent relatives à l’audition de l’accusé ainsi qu’à celle du procureur s’appliquent. L’accusé et le procureur peuvent se pourvoir contre les décisions mentionnées dans ce paragraphe. (...) GRIEFS
14.Le requérant allègue des violations des articles 3 et 5 § 3 de la Convention, pris isolément et combinés avec l’article 13. EN DROIT A. Article 3 de la Convention
15.Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ses conditions de détention dans les locaux de la Direction de police de Mytilène ainsi que de celles à l’hôpital de la prison de Korydallos. Se fondant sur l’article 13, il se plaint aussi de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de cette violation.
16.La Cour rappelle son approche concernant l’application de la règle de six mois aux griefs relatifs aux conditions de détention : la période totale pendant laquelle un requérant a été détenu peut être considérée comme une « situation continue » pour autant que la détention ait eu lieu dans un même type d’établissement pénitentiaire et dans des conditions essentiellement similaires. Les courtes périodes pendant lesquelles le requérant a dû quitter cet établissement, par exemple pour les besoins d’une audience ou d’autres actes procéduraux, n’ont pas d’incidence sur le caractère continu de la détention. Toutefois, la mise en liberté du requérant ou son assujettissement à un autre régime de détention, que ce soit à l’intérieur de l’établissement ou suite à son transfert, met fin à la « situation continue » ( Bouros et autres c. Grèce, n os 51653/12, 50753/11, 25032/12, 66616/12 et 67930/12, § 64, 12 mars 2015).
17.En l’espèce, la Cour note que la détention du requérant dans les locaux de la Direction de police de Mytilène a pris fin le 8 février 2015 et que le 16 février 2015 il a été transféré à l’hôpital de la prison de Korydallos, à Athènes. Le requérant a introduit sa requête devant la Cour, se plaignant d’abord de ses conditions de détention dans ces locaux, le 11 septembre 2015, soit en dehors du délai de six mois prévu par l’article 35 § 1 de la Convention.
18.Il s’ensuit que la requête, pour autant qu’elle concerne les conditions de détention antérieures à son transfert à l’hôpital de la prison de Korydallos, doit être rejetée pour non-respect du délai de six mois, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
19.Quant aux conditions de détention à l’hôpital de Korydallos, la Cour note que le requérant ne fournit aucune description de ces conditions, de sorte que la Cour considère que ce grief est non-étayé et doit donc être rejeté comme irrecevable, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. B. Article 5 § 3 de la Convention
20.Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint que les autorités judiciaires internes ont motivé leurs décisions aux mesures restreignant sa liberté par des phrases standards et stéréotypées et ont omis d’examiner l’opportunité d’ordonner des mesures moins restrictives que la détention. Se fondant sur l’article 13, il se plaint aussi de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de cette violation.
21.La Cour rappelle que le paragraphe 3 de l’article 5 exige que la détention provisoire avant jugement ne dépasse pas un délai raisonnable et que les autorités judiciaires compétentes examinent de manière régulière la persistance de raisons « pertinentes » et « suffisantes » qui légitimeraient la privation de liberté ( Assenov et autres c. Bulgarie , 28 octobre 1998, § 154, Recueil des arrêts et décisions 1998 ‑ VIII). Elle rappelle également que, au moins pendant une période initiale, l’existence de soupçons raisonnables peut justifier la détention, mais vient un moment où ceux-ci ne suffisent plus. La Cour doit alors établir si les autres motifs adoptés par les autorités judiciaires continuent à légitimer la privation de liberté. Quand ils se révèlent « pertinents » et « suffisants », elle recherche de surcroît si les autorités nationales compétentes ont apporté une « diligence particulière » à la poursuite de la procédure. Étant donné que le caractère raisonnable d’une période de détention ne peut pas être apprécié dans l’abstrait, mais doit être vérifié dans chaque cas en fonction des particularités de la cause, il n’existe aucune période fixe applicable à chaque affaire ( McKay c. Royaume-Uni [GC], n o 543/03, §§ 44 et 45, CEDH 2006 ‑ X). En outre, la référence de manière stéréotypée à la gravité des infractions et au risque de commission de nouvelles infractions ne suffit pas pour justifier le maintien en détention ni pour dispenser les autorités d’examiner la situation particulière du requérant et d’envisager des mesures alternatives à la détention ( Sutyagin c. Russie , n o 30024/02, 3 mai 2011 ; Khodorkovskiy c. Russie , n o 5829/04, 31 mai 2011 ; Romanova c. Russie , n o 23215/02, 11 octobre 2011 ; Valeriy Samoylov c. Russie , n o 57541/09, 24 janvier 2012, et Vyatkin c. Russie , n o 18813/06, § 53, 11 avril 2013).
22.En l’espèce, la Cour observe que le requérant, soupçonné de participation à une organisation criminelle ayant pour but de commettre des infractions de nature criminelle liées aux stupéfiants et au trafic de stupéfiants a été placé en détention provisoire à compter du 23 novembre 2014. Le mandat y relatif précisait que la détention était nécessaire compte tenu de la nature, des modalités d’exécution des infractions reprochées et de l’implication de toute une organisation criminelle et que des conditions moins restrictives que la détention n’auraient pas suffi à dissuader le requérant de commettre de nouvelles infractions, celui-ci n’ayant pas de retenue morale. La Cour constate donc que le mandat était motivé et que son auteur s’était livré à un examen concret de la situation et de la personnalité du requérant. À supposer même que le requérant mette en cause les motifs du mandat lui-même, la Cour note que le requérant n’a pas introduit de recours contre ce mandat et que celui-ci ait été émis en dehors de la période de six mois requise par l’article 35 § 1 de la Convention.
23.Le 28 mai 2015, l’instruction dans l’affaire du requérant n’étant pas achevée, la chambre d’accusation du tribunal correctionnel de Mytilène a décidé de prolonger la détention du requérant pour une période supplémentaire de six mois, conformément à l’article 287 du code de procédure pénale. Accusé d’infractions qualifiées de crimes, la détention du requérant pouvait en effet durer, selon l’article 6 § 4 de la Constitution, douze mois.
24.Dans sa décision du 28 mai 2015, non susceptible de recours, la chambre d’accusation soulignait que le maintien en détention du requérant était nécessaire afin de couper court à l’activité criminelle de celui-ci et d’assurer sa présence pendant la totalité de la procédure pénale, ce qui n’était pas acquis, compte tenu de la gravité des infractions commises et des peines encourues. Ni l’imposition de conditions restrictives sans détention, ni l’assignation à résidence avec le port d’un bracelet ne suffirait à écarter les risques susmentionnés. Elle faisait siennes aussi les considérations du procureur qui, dans sa proposition, relevait qu’il y avait des indices sérieux de culpabilité du requérant pour des crimes commis en bande organisée, et dont certains étaient sanctionnés de vingt ans d’emprisonnement. Le procureur avait aussi précisé que la durée, la préméditation et le caractère répété, organisé et méthodique de l’activité criminelle du requérant, démontraient que celui-ci était une personne sans scrupules et sans retenue morale et que s’il était libéré, il risquait de commettre d’autres infractions.
25.La Cour estime que les motifs de refus de remise en liberté du requérant ont gardé leur caractère pertinent et suffisant à ce stade de la procédure. À cet égard, elle observe que, si la décision de la chambre d’accusation reposait sur des motifs proches de ceux que le procureur avait utilisé pour rédiger le mandat de mise en détention, du 2 décembre 2014, pour justifier son maintien, sa lecture laisse apparaître un examen actualisé de la situation du requérant et de ses co-accusés.
26.Enfin, la Cour relève qu’à aucun moment pendant sa détention le requérant n’a introduit une demande de mise en liberté sous condition, comme le lui permettait l’article 286 du code de procédure pénale.
27.Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 12 mai 2016. Abel Campos Mirjana Lazarova Trajkovska Greffier Présidente