CtEDO 08.03.2001 Auto

NTOVAS contre la GRECE

RESPONDENT
GRC
HOTĂRÂRE
08.03.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
NTOVAS contre la GRECE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

A DOUA DECIZIE FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 46384/99 prezentate de Argyros NTOVAS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 8 martie 2001 într-o cameră compusă din domnii A.B. Baka, președintele C.L Rozakis Bonello Strážnická domnii Lorenzen Fischbach Kovler judecători și grefier de secțiune Fribergh Având în vedere cererea menționată anterior depusă la 27 ianuarie 1999 și înregistrată la 25 februarie 1999, având în vedere decizia parțială din 9 decembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamantul este un resortisant grec, născut în 1952, și deținut în prezent la casa de judecată a Larissei (Grecia). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Ioannis Mantzouranis, avocat în barou da . Situația din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 12 martie 1995, la ora 7:30, reclamantul a fost arestat de un polițist, în cadrul unei anchete privind traficul de droguri. La ora 11:10 a fost dus la sediul Brigăzii de Narcotice și a fost arestat pentru prima dată la ora 13:30. La ora 40, reclamantul susține că polițiștii care l-au interogat i-au făcut mai multe abuzuri. La 13 martie 1995, reclamantul a fost prezentat instanței judecătorești, care l-a inculpat pe reclamant cu privire la legislația privind drogurile și l-a pus în detenție provizorie. La 15 martie 1995, reclamantul s-a prezentat din nou în fața instanței de judecată și a solicitat o prelungire a termenului pentru a-și prezenta apărarea. La 17 martie 1995, la cea de-a treia audiere în fața instanței judecătorești, reclamantul a negat orice participare la un trafic de droguri și a afirmat că declarațiile pe care le-a făcut în timpul primelor sale interogatorii au fost rezultatul abuzurilor care i-au fost aduse în custodie. Reclamantul l-a pus să poarte o mască și, prin urmare, nu a putut să-i vadă pe polițiștii care-l loveau și-l judecau. În urma acestor declarații, judecătorul de înștiințare desemnează un medic legist, pentru a efectua o examinare de sănătate a reclamantului. În raportul său din 23 martie 1995, medicul a constatat vânătăi pe coapsele și genunchii reclamantului a căror perioadă de timp a fost compatibilă cu perioada de reținere. Medicul legist a descris leziunile în cauză ca fiind cu totul ușoare. Procedura penală inițiată ca urmare a acuzațiilor formulate de reclamant la 30 iunie 1995 ca urmare a unei plângeri depuse de solicitant, au fost inițiate acuzații penale pentru abuz de putere și insultă împotriva lui X. În aceeași zi, s-au inițiat, de asemenea, acțiuni penale pentru abuz de putere împotriva celor trei polițiști care au interogat reclamantul. La 27 octombrie 1995, reclamantul a declarat că a renunțat la plângere. La 9 mai 1996, reclamantul s-a constituit parte civilă în cadrul procedurii penale care era deschisă și a solicitat repararea prejudiciului său moral. La 2 iulie 1998, camera de acuzare a tribunalului din Marele Instanță din Etta a clasat plângerea depusă împotriva lui X pentru abuz de putere, pe motiv că autorii acestui act nu au putut fi identificați. În plus, camera de acuzare a dispus încetarea urmăririi penale împotriva lui X pentru inculpat, pe motiv că reclamantul a fost dezlistat din plângerea sa. În cele din urmă, aceasta a pronunțat un refuz în favoarea celor trei polițiști care au fost contestați de solicitant. Reclamantul nu a luat în considerare apelul împotriva acestei ordonanțe. Procedura penală inițiată împotriva reclamantului la 23 august 1995, reclamantul a fost trimis în fața instanței judecătorești în litigiu ( La 21 iunie 1996, instanța de judecată a respins opoziția formulată de reclamant împotriva ordonanței de trimitere a acesteia. La 25 iunie 1996, instanța de judecată a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de 20 de ani de detenție penală și la o amendă de 20 500 000 GRD. Reclamantul a interjet apelul la hotărârea menționată. Curtea de apel din Atena a confirmat decizia atacată. În conformitate cu art. 50 din Codul de procedură penală, în cazul anumitor infracțiuni (inclusiv al celor care fac obiectul unei infracțiuni - a se vedea articolele 361 și 368 din Codul Penal), urmărirea penală nu poate fi inițiată decât ca urmare a unei plângeri depuse de victimă. În acest caz, în cazul în care persoana în cauză se retrage de la plângerea sa, camera de acuzare trebuie să declare încetarea urmăririi penale (art. 310 din Codul de procedură penală. În conformitate cu art. 480 alineatul (1) și art. 2 din Codul de procedură penală, partea civilă poate interjecta recurs împotriva ordonanței camerei de judecată care decide să nu inculpe persoana pusă sub acuzare. GRIEF Invocat la art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge că a fost victima torturii și a tratamentelor inumane și degradante. Recurentul se plânge de faptul că desfasurarea custodiei sale a dus la o încălcare a articolului 3 din Conventie, exprimat după cum urmează: În primul rând, el subliniază faptul că reclamantul și-a retras plângerea, ceea ce a dus la încetarea urmăririi penale împotriva lui X pentru inculpat. În plus, reclamantul nu a luat în considerare recurs împotriva ordonanței camerei de acuzare care a decis să nu inculpe persoanele în cauză. Cu titlu subsidiar, guvernul afirmă că tratamentul reproșat nu a atins pragul minim de gravitate necesar pentru a se încadra la art. 3. Recurentul răspunde că a fost retras din plângerea sa ca urmare a amenințărilor pe care le-a primit și de teamă de represalii. El adaugă că nu a fost interjat împotriva ordonanței camerei de acuzare, deoarece, în lipsa probelor, apelul său a fost condamnat la eșec. Curtea trebuie mai întâi să examineze excepția de la Guvern. Întradevăr, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne și în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. Curtea amintește că scopul articolului 35 este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a remedia presupusele încălcări ale acestora înainte ca aceste afirmații să fie supuse organelor Convenției (a se vedea, de exemplu, Hotărârile Hentrich c. Franța din 22 septembrie 1994, seria A nr. 296-A, p. 18, § 33; Remli c. Franța din 23 aprilie 1996, Rec., 1996-II, p. 571, § 33. Prin urmare, statele membre nu trebuie să răspundă la acțiunile lor în fața unui organism internațional înainte de a fi avut posibilitatea de a remedia situația în ordinea lor juridică internă. Această regulă se bazează pe ipoteza, obiectul articolului 13 din Convenția Astfel, aceasta constituie un aspect important al principiului conform căruia mecanismul de salvgardare instituit prin Convenție are un caracter subsidiar față de sistemele naționale de garantare a drepturilor omului (hotărârile Handyside c. Regatul Unit din 7 decembrie 1976, seria A 24, p. 22, § 48, Akdivar și altele, citată anterior, p. 1210, § 65). Astfel, cauza pe care se intenționează să o sesizeze Curtea trebuie, în primul rând, invocată, cel puțin în esență, în formele și termenele prevăzute de dreptul intern, în fața instanțelor naționale corespunzătoare (hotărârea Cardot c. Franța din 19 martie 1991, seria A nr. 200, p. 18 alin. 34). Cu toate acestea, dispozițiile art. 35 din Convenție nu trebuie să fie epuizate decât în ceea ce privește utilizarea atât a infracțiunilor incriminate, disponibile și adecvate; ele trebuie să existe într-un grad suficient de certitudine nu numai în teorie, ci și în practică, altfel le lipsesc eficiența și accesibilitatea dorite; mai mult, conform celor menționate în art. principii de drept internațional general recunoscute, anumite circumstanțe speciale pot scuti reclamantul de obligația de a epuiza acțiunile interne care îi revin (hotărârea Selmuni c. Franța [GC], nr. 25803/94, § 74-75, EHR 1999-V). În speță, Curtea arată că reclamantul și-a retras plângerea, ceea ce a dus la încetarea urmăririi penale împotriva lui X pentru culpă. În special, a omis să omite recursul la ordonanța camerei de acuzare care a clasat plângerea depusă împotriva lui X pentru abuz de putere și a pronunțat un refuz în favoarea celor trei polițiști în cauză. În cazul în care recurentul susține că un apel ar fi fost condamnat la eșec, Curtea arată că nu produce nicio jurisprudență de natură să-și justifice teza cu privire la lipsa de eficiență a acțiunii. Curtea reamintește că o simplă îndoială cu privire la șansele de succes ale unei acțiuni nu este suficientă pentru a scuti un reclamant de obligația de a epuiza acțiunile care îi revin. Prin urmare, reclamantul nu a îndeplinit condiția de a epuiza căile de atac interne care i-au fost deschise în dreptul elen. Prin urmare, restul cererii trebuie respins pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibile. Erik Fribergh ndrás Baka Moduleer Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2000-01-27
0,96
TSIPAS contre la GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION [Note1] SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 46375/99 présentée par Dimitrios TSIPAS [Note2] contre la Grèce [Note3] La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 27 janvier 2000 en une c
CtEDO 2002-03-07
0,95
BEKOS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 54083/00 présentée par Petros BEKOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 7 mars 2002 en une chambre composée de M me F. Tulke
CtEDO 2001-03-08
0,94
ÖZBEY contre la TURQUIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 31883/96 présentée par Hasan Hüseyin ÖZBEY contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 8 mars 2001 en une chambre composée
CtEDO 2001-01-11
0,94
I.M. contre la GRECE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 49281/99 présentée par I.M. contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 11 janvier 2001 en une chambre composée de MM. A.B. Baka, pr
CtEDO 2002-09-26
0,94
SKONDRIANOS contre la GRECE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ des requêtes n o 63000/00, 74291/01 et 74292/01 présentées par Alexandros SKONDRIANOS contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (1 re section), siégeant le 26 septembre 2002 en un
Sursă