CtEDO 19.04.2016 Auto

KALWAT v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
19.04.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
KALWAT v. GERMANY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

A cincea secțiune DECIZIE nr. 6099/15 Jörn-Sebastian KALWAT împotriva Germaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care așeză la 19 aprilie 2016 în calitate de comitet compus din: Erik Møse, președinte, Yonko Grozev, Mārtiδš Mits, judecători și Milan Blaško, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 29 ianuarie 2015, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 18 ianuarie 2016, care solicită Curții să excludă cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Jörn-Sebastian Kalwat, este un național german, născut în 1968 și locuiește în Timmendorfer Strand. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl R. Giebenrath, un avocat practicant la Strasbourg. Guvernul german (“Guvernul”) a fost reprezentat de unul dintre agenții lor, dna K. Behr, a Ministerului Federal al Justiției. Cererea a fost comunicată guvernului. În 21 august 2005, reclamantul a fost lovit de o mașină în timpul ciclului și a fost grav rănit. La 15 decembrie 2005, reclamantul a luat măsuri în fața Curții Regionale Lübeck în scopul stabilirii răspunderii șoferului vehiculului și a companiei sale de asigurare. Aprilie 2013 Curtea Regională a pronunțat o hotărâre parțială care stabilește răspunderea deplină a moștenitorilor șoferului și a societății sale de asigurare și, de asemenea, că o parte a cererilor trebuia să fie plătită, inclusiv 40 000 de euro (EUR) pentru prejudiciu moral. La 8 aprilie 2013, Curtea de Apel a stabilit că durata procedurii a fost necorespunzătoare, referindu-se la perioada cuprinsă între 16 noiembrie 2010 și 21 august 2012, dar a respins cererea de compensare a reclamantului ca fiind nefondată. La 11 Iulie 2014 Curtea Constituțională Federală a refuzat să ia în considerare plângerea reclamantului privind hotărârea Curții de Apel și durata procedurii de la Curtea Regională fără a furniza motive (1 BvR 1346/13). Legea internă relevantă Legea internă relevantă este rezumat în hotărârea Curtei de Apel v. Germania (nr. 62198/11, § 86, 15 ianuarie 2015) și hotărârea de la Garcia Cancio c. Germania (n. 19488/09, §§ 35, 29 mai 2012). COMPLAINTA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că durata procedurii în fața Curții Regionale, înainte de hotărârea parțială din 24 aprilie 2013, a fost de nerezonabil lungă. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în legătură cu durata procedurii civile în cauză. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenția care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ...., toată lumea are dreptul la o audiere ... într-un timp rezonabil de (a) tribunal ...” După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, Guvernul a informat Curtea cu o scrisoare de 18 În ianuarie 2016, au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „1. Guvernul federal informează Curtea că nu a putut ajunge la o soluție cu reclamantul. (2) Având în vedere acest lucru, Guvernul Federal recunoaște acum prin intermediul declarației unilaterale – că dreptul reclamantului la o decizie într-un termen rezonabil, astfel cum este garantat de art. 1 din Convenție, a fost încălcat de durata procedurii civile în fața Curții regionale Lübeck pentru perioada până la eliberarea hotărârii parțiale la 24 aprilie 2013. 3. Dacă Curtea ar ataca această cerere din lista cazurilor sale, Guvernul Federal ar fi dispus să accepte o cerere de compensare în valoare de 6.500 EUR și ar fi, în plus, dispus să renunțe la cererea de 881.79 EUR din ordinul de evaluare a costurilor emis de la Curtea Regională Superioră Schleswig Holstein la 25 mai 2013 (18 SchH 3/13). 4. Această asigurare în valoare de 7.381.79 EUR ar fi considerată a fi soluționată toate cererile reclamantului în legătură cu cererea menționată mai sus împotriva Republicii Federale Germaniei și a Landului Schleswig Holstein, inclusiv compensarea pentru daunele reclamantului, precum și costurile și cheltuielile.” Februarie 2016, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din cauza faptului că guvernul nu a propus compensații adecvate. Curtea reiterează faptul că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” subliniază, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea constată că prezentul caz ridică chestiunea unei proceduri nejustificate în fața Curții Regionale Lübeck în sensul articolului 6 din Convenție. Acesta subliniază că, deja în diferite hotărâri și decizii, a precizat natura și amploarea obligațiilor care iese în favoarea statului contestat în ceea ce privește determinarea „dropturilor și obligațiilor civile” într-un „tempo rațional”, de asemenea în ceea ce privește Republica Federală Germania (a se vedea, printre altele, Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, ECHR 2006-VI; Nold c. Germania , nr. 27250/02, 29 iunie 2006). Curtea a abordat, de asemenea, cererile referitoare la noul act de remediere (a se vedea Kuppinger c. Germania , citat mai sus §§ 139 et seq., 15 ianuarie 2015; Peter c. Germania (dec.), nr. 68919/10, §§ 54 et seq., 4 septembrie 2014). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, Curtea constată că guvernul a recunoscut că dreptul reclamantului în temeiul articolului 6 din convenție a fost încălcat deoarece durata procedurii în cazul instantanez nu a fost conformă cu cerințele privind „tempul rațional”. În plus, Guvernul a propus să furnizeze reparații reclamantului prin plata unei compensații pentru prejudiciu moral, precum și pentru costurile și cheltuielile. Suma compensației este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare și, prin urmare, adecvate. Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 §§ §§ §§ § ). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine aplicarea din lista de cazuri. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 12 mai 2016. Milan Blaško Erik Møse Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă