- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 26 aprilie 2016
- Stat pârât
- TUR
- Concluzia
- Inadmisibil
Çoban împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 13484/12 Mehmet ÇOBAN și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 26 aprilie 2016 într-un comitet compus din Valeriu Grițco, președintele, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererea formulată anterior la 18 ianuarie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, Mehmet queoban, născut în 1965, Esra queoban, născută în 1993 și Mehmet Ersin queoban, născut în 1999, sunt cetățeni turci, reședința în Malatya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de acestea din urmă, pot fi rezumate după cum urmează.
Reclamanții sunt, respectiv, uimoși și copiii defunctei Yasemin , așa cum au fost expuse de acestea din urmă. La 6 iulie 2006, primul reclamant, Mehmet queoban, când a fost muezzian din moscheea subprefecturii Hekimhan, dependent de orașul Malatya, a fost transferat la subprefectura din orașul respectiv. Raportul întocmit la 12 decembrie 2006 de Comitetul medical al spitalului de cercetare a facultății de medicină a Universității din Ianönü, în urma unei examinări de evaluare, a indicat faptul că rudele acestora erau afectate de o depresie psihotică și că era posibil să se asigure o monitorizare medicală adecvată la domiciliu. La 20 iunie 2007, dl Caoban a fost transferat în satul Topsöët, mai aproape de casa familiei, din cauza stării de sănătate a soției sale.
La 9 noiembrie 2007, soția dlui Caloban, care urma un tratament medical prescris de spital pentru această depresie psihotică, s-a sinucis. Caoban a depus plângere împotriva a cinci superiori ierarhici la originea mutațiilor sale, pe care el a considerat că a fost indirect responsabil pentru moartea soției sale. Procurorul general, obligat să obțină aprobarea administrației pentru a efectua o anchetă împotriva agenților publici, referitoare la prefectura Malatya și subprefectura Hekimhan, cereri de autorizare a acuzațiilor de hărțuire a acestor funcționari. La 14 martie 2010, dl queloban a fost transferat, la cererea sa, în centrul orașului Malatya. 10. La 24 august și 28 septembrie 2010, prefectura Malatya a respins cererile referitoare la patru agenți publici.
11. Prin hotărârile sale din 4 noiembrie și 9 decembrie 2010, Tribunalul Administrativ din Malatya a respins opoziția formulată împotriva deciziilor menționate anterior ale prefecturii Malatya. 12. La 20 decembrie 2010, subprefectura Hekimhan a respins cererea de autorizare a celui de-al cincilea agent public. În lipsa unei contestații în termenul stabilit, decizia respectivă a devenit definitivă. 13. La 25 martie 2011, Parchetul din Hekimhan a trebuit să emită un ordin de refuz în urma deciziilor de respingere menționate anterior 14. La 4 iulie 2011, respingerea Parchetului a fost confirmată de Curtea a Uniunii Europene în cazul în care aceaceasta a fost comunicată reclamanților la o dată ulterioară nespecificată.
Invocând articolele 2 și 8 din Convenție, reclamanții susțin că mutațiile succesive ale primului reclamant sunt la originea sinuciderii rudelor lor și denunță superiorii pe care îi consideră responsabili. Curtea subliniază de la început că întrebarea ar putea fi dacă reclamanții au respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Cu toate acestea, aceasta consideră că nu trebuie să rețină asupra acestui aspect, deoarece, în orice caz, cererea de pescuit din lipsă de temei, din motivele următoare.
17. Reclamanții susțin, în ceea ce privește decesul apropiatului lor, Yasemin Céoban, că, din lipsă de responsabilitate într-un loc aproape de spital, distanța dintre locuințele de funcție succesive și spitalul psihiatric nu i-a permis acesteia să primească o monitorizare psihiatrică adecvată și văd impactul pe care mutațiile succesive ale primului reclamant l-au avut asupra sorții lui Yasemin Céoban 18. Curtea reamintește, pe de o parte, că Convenția nu prevede dreptul de a alege locul de muncă al unui funcționar. Or, în funcție de analiza documentelor din dosar, Curtea constată în speță că toate locurile de muncă se situau în diferite subprefecțiuni ale aceluiași oraș. Pe de altă parte, raportul medical (a se vedea punctul 5) precizează că persoana decedată putea fi tratată fără spitalizare.
Prin urmare, nimic nu indică faptul că distanța dintre diferitele locuri de curățenie și spital a fost de natură să împiedice rudele să fie urmărită din punct de vedere medical. Astfel, Curtea constată că această delegări rămâne nefondată până în prezent. De altfel, reclamanții nu au luat în considerare nicio procedură care să pună sub semnul întrebării circumstanțele sinuciderii lui Yasemin quaoban și, prin urmare, nu au identificat nicio legătură cauzală între decesul defunctului și orice neglijență a autorităților administrative. 19. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 mai 2016. Milan Blaško Valeriu Grițco Modululer adjunct f.f. Președintele
DEUXIÈME SECTION
DÉCISION Requête n o 13484/12 Mehmet ÇOBAN et autres contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 26 avril 2016 en un Comité composé de : Valeriu Grițco, président, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, juges, et de Milan Blaško, greffier adjoint de section f.f . , Vu la requête susmentionnée introduite le 18 janvier 2012, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT
Les requérants, Mehmet Çoban, né en 1965, Esra Çoban, née en 1993 et Mehmet Ersin Çoban, né en 1999, sont des ressortissants turcs, résidant à Malatya.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par ces derniers, peuvent se résumer comme suit.
Les requérants sont, respectivement, l’époux et les enfants de la défunte Yasemin Çoban.
Le 6 juillet 2006, le premier requérant, M. Mehmet Çoban, lorsqu’il était muezzin de la mosquée de la sous-préfecture de Hekimhan, dépendant de la ville de Malatya, fut muté à la sous-préfecture d’Arapgir de ladite ville.
Le rapport établi le 12 décembre 2006 par le comité médical de l’hôpital des recherches de la faculté de médecine de l’université d’Inönü à la suite d’un examen d’évaluation, indiqua que la proche des requérants était atteinte d’une dépression psychotique et qu’il était possible d’assurer un suivi médical adéquat à la maison.
Le 20 juin 2007, M. Çoban fut muté au village de Topsöğüt, plus proche du domicile familial, en raison de l’état de santé de son épouse.
Le 9 novembre 2007, l’épouse de M. Çoban, qui suivait un traitement médical prescrit par l’hôpital pour ladite dépression psychotique, se suicida. 8. À des dates non précisées, M. Çoban porta plainte contre cinq supérieurs hiérarchiques à l’origine de ses mutations, qu’il considéra être indirectement responsables du décès de son épouse. Le procureur, obligé d’avoir l’aval de l’administration pour mener une enquête contre les agents publics, adressa à la préfecture de Malatya et à la sous-préfecture de Hekimhan, des demandes d’autorisation de poursuivre ces fonctionnaires pour harcèlement.
Le 14 mars 2010, M. Çoban fut muté, sur sa demande, au centre-ville de Malatya.
Les 24 août et 28 septembre 2010, la préfecture de Malatya rejeta les demandes concernant quatre agents publics.
Par ses jugements du 4 novembre et 9 décembre 2010, le tribunal administratif de Malatya rejeta l’opposition formée contre les décisions susvisées de la préfecture de Malatya.
Le 20 décembre 2010, la sous-préfecture de Hekimhan rejeta la demande d’autorisation s’agissant du cinquième agent public. Faute de contestation dans les délais impartis, ladite décision devint définitive.
Le 25 mars 2011, le parquet de Hekimhan dut rendre une ordonnance de non-lieu suite aux décisions de refus susvisées.
Le 4 juillet 2011, le non-lieu du parquet fut confirmé par la cour d’assises d’Elazığ. Cette décision fut communiquée aux requérants à une date ultérieure non précisée. GRIEF
Invoquant les articles 2 et 8 de la Convention, les requérants soutiennent que les mutations successives du premier requérant sont à l’origine du suicide de leur proche et dénoncent l’impunité des supérieurs hiérarchiques qu’ils estiment responsables. EN DROIT
La Cour relève de prime abord que la question pourrait se poser de savoir si les requérants ont respecté le délai de six mois prévu à l’article 35 § 1 de la Convention. Elle n’estime cependant pas devoir s’attarder sur ce point, car, en tout état de cause, la requête pêche par manque de fondement, pour les raisons qui suivent.
Les requérants allèguent, s’agissant du décès de leur proche, Yasemin Çoban, que faute d’affectation dans un lieu proche de l’hôpital, la distance entre les logements de fonction successifs et l’hôpital psychiatrique n’a pas permis à celle-ci de recevoir un suivi psychiatrique adéquat. Ils y voient l’impact que les mutations successives du premier requérant a eu sur le sort de Yasemin Çoban.
La Cour rappelle, d’une part, que la Convention ne prévoit pas le droit de choisir le lieu d’affectation d’un fonctionnaire. Or, d’après l’analyse des pièces du dossier, la Cour constate en l’espèce que tous les lieux d’affectation se situaient dans différentes sous-préfectures de la même ville. D’autre part, le rapport médical (voir paragraphe 5) précise que la défunte pouvait être traitée sans hospitalisation. Rien n’indique donc que la distance entre les différents lieux d’affectation et l’hôpital était de nature à empêcher la proche des requérants d’être médicalement suivie. Ainsi, la Cour observe que cette doléance demeure à ce jour nullement étayée. Les requérants n’ont d’ailleurs entamé aucune procédure remettant en cause les circonstances du suicide de Yasemin Çoban. Elle ne décèle donc aucun lien de causalité entre le décès de la défunte et une quelconque négligence des autorités administratives.
Il s’ensuit que la requête doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 19 mai 2016. Milan Blaško Valeriu Grițco Greffier adjoint f.f. Président