ÇOBAN c. TURQUIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
ÇOBAN c. TURQUIE (CtEDO, 2016)
SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 13484/12 Mehmet ÇOBAN și alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 26 aprilie 2016 într-un comitet compus din Valeriu Grițco, președintele, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, judecători, și din Milano Blaško, grefier adjunct al secțiunii f.f. Având în vedere cererea formulată anterior la 18 ianuarie 2012, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, Mehmet queoban, născut în 1965, Esra queoban, născută în 1993 și Mehmet Ersin queoban, născut în 1999, sunt cetățeni turci, reședința în Malatya. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de acestea din urmă, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt, respectiv, uimoși și copiii defunctei Yasemin , așa cum au fost expuse de acestea din urmă. La 6 iulie 2006, primul reclamant, Mehmet queoban, când a fost muezzian din moscheea subprefecturii Hekimhan, dependent de orașul Malatya, a fost transferat la subprefectura din orașul respectiv. Raportul întocmit la 12 decembrie 2006 de Comitetul medical al spitalului de cercetare a facultății de medicină a Universității din Ianönü, în urma unei examinări de evaluare, a indicat faptul că rudele acestora erau afectate de o depresie psihotică și că era posibil să se asigure o monitorizare medicală adecvată la domiciliu. La 20 iunie 2007, dl Caoban a fost transferat în satul Topsöët, mai aproape de casa familiei, din cauza stării de sănătate a soției sale. La 9 noiembrie 2007, soția dlui Caloban, care urma un tratament medical prescris de spital pentru această depresie psihotică, s-a sinucis. Caoban a depus plângere împotriva a cinci superiori ierarhici la originea mutațiilor sale, pe care el a considerat că a fost indirect responsabil pentru moartea soției sale. Procurorul general, obligat să obțină aprobarea administrației pentru a efectua o anchetă împotriva agenților publici, referitoare la prefectura Malatya și subprefectura Hekimhan, cereri de autorizare a acuzațiilor de hărțuire a acestor funcționari. La 14 martie 2010, dl queloban a fost transferat, la cererea sa, în centrul orașului Malatya. 10. La 24 august și 28 septembrie 2010, prefectura Malatya a respins cererile referitoare la patru agenți publici. 11. Prin hotărârile sale din 4 noiembrie și 9 decembrie 2010, Tribunalul Administrativ din Malatya a respins opoziția formulată împotriva deciziilor menționate anterior ale prefecturii Malatya. 12. La 20 decembrie 2010, subprefectura Hekimhan a respins cererea de autorizare a celui de-al cincilea agent public. În lipsa unei contestații în termenul stabilit, decizia respectivă a devenit definitivă. 13. La 25 martie 2011, Parchetul din Hekimhan a trebuit să emită un ordin de refuz în urma deciziilor de respingere menționate anterior 14. La 4 iulie 2011, respingerea Parchetului a fost confirmată de Curtea a Uniunii Europene în cazul în care aceaceasta a fost comunicată reclamanților la o dată ulterioară nespecificată. Invocând articolele 2 și 8 din Convenție, reclamanții susțin că mutațiile succesive ale primului reclamant sunt la originea sinuciderii rudelor lor și denunță superiorii pe care îi consideră responsabili. Curtea subliniază de la început că întrebarea ar putea fi dacă reclamanții au respectat termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Cu toate acestea, aceasta consideră că nu trebuie să rețină asupra acestui aspect, deoarece, în orice caz, cererea de pescuit din lipsă de temei, din motivele următoare. 17. Reclamanții susțin, în ceea ce privește decesul apropiatului lor, Yasemin Céoban, că, din lipsă de responsabilitate într-un loc aproape de spital, distanța dintre locuințele de funcție succesive și spitalul psihiatric nu i-a permis acesteia să primească o monitorizare psihiatrică adecvată și văd impactul pe care mutațiile succesive ale primului reclamant l-au avut asupra sorții lui Yasemin Céoban 18. Curtea reamintește, pe de o parte, că Convenția nu prevede dreptul de a alege locul de muncă al unui funcționar. Or, în funcție de analiza documentelor din dosar, Curtea constată în speță că toate locurile de muncă se situau în diferite subprefecțiuni ale aceluiași oraș. Pe de altă parte, raportul medical (a se vedea punctul 5) precizează că persoana decedată putea fi tratată fără spitalizare. Prin urmare, nimic nu indică faptul că distanța dintre diferitele locuri de curățenie și spital a fost de natură să împiedice rudele să fie urmărită din punct de vedere medical. Astfel, Curtea constată că această delegări rămâne nefondată până în prezent. De altfel, reclamanții nu au luat în considerare nicio procedură care să pună sub semnul întrebării circumstanțele sinuciderii lui Yasemin quaoban și, prin urmare, nu au identificat nicio legătură cauzală între decesul defunctului și orice neglijență a autorităților administrative. 19. Prin urmare, cererea trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 mai 2016. Milan Blaško Valeriu Grițco Modululer adjunct f.f. Președintele