CASE OF NOVIKOVA AND OTHERS v. RUSSIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de Justice de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Novikova și alții v. Rusia

-

25501/07

,

57569/11

,

80153/12

et al.

Hotărârea din 26.4.2016 [Secția a III-a]

Articolul 10

Articolul 10-1

Libertatea de exprimare

Detenția și condamnarea administrativă în cazul unor unici protestatari pentru încălcarea condiției de notificare prealabilă:

încălcare

În fapt

– Legea privind desfășurarea întrunirilor publice din 2004* impunea notificarea prealabilă a autorităților publice despre desfășurarea unor evenimente sau a unor pichetări publice. „Pichetările” erau definite drept o formă de exprimare publică a opiniei, care nu presupune deplasarea în spațiu sau utilizarea unor echipamente de amplificare a sunetului. Condiția notificării nu era aplicabilă în cazul așa-numitelor „demonstrații statice cu un singur protestatar”, dar, în virtutea unui amendament din 2012 la Legea privind desfășurarea întrunirilor publice, trebuia păstrată o anumită distanță între protestatarii unici care nu aveau legătură unii cu alții. Distanța precisă era lăsată la discreția autorităților regionale, însă nu trebuia să fie mai mică de cincizeci de metri. Legea le acorda tribunalelor naționale competența de a decide

post facto

dacă un eveniment public fusese o întrunire sau o demonstrație statică cu un singur protestatar.

În intervale de timp și în locuri diferite, cei cinci reclamanți au participat la demonstrații pașnice cu un singur protestatar, fiecare dintre acestea sfârșind cu conducerea reclamanților la secția de poliție și reținerea lor pentru câteva ore.

Potrivit Guvernului rus, primii trei reclamanți au participat la demonstrații publice de grup. În speță, în locul în care a protestat primul reclamant erau prezente alte cinci persoane care țineau în mână pancarte cu slogane similare. În ceea ce-l privește pe al doilea reclamant, la locul demonstrației s-au adunat aproximativ cinci trecători, care s-au dispersat după avertismentul făcut de către un ofițer de poliție. În cazul celui de-al treilea reclamant, a existat o altă persoană care avea revendicări similare, însă de cealaltă parte a străzii.

Primii trei reclamanți au fost ulterior condamnați pentru comiterea unei contravenții administrative, întrucât au participat la o demonstrație publică fără a o notifica în prealabil, fiind obligați să plătească amenzi cuprinse între 29 EUR și 505 EUR. Primul reclamant a fost condamnat în baza unei legi anterioare anului 2012. Cel de-al doilea și cel de-al treilea reclamant au fost condamnați în baza unor prevederi noi ale aceleiași legi.

Celui de-al patrulea reclamant i s-au acordat echivalentul în ruble a 149 EUR, ca urmare a unui proces civil intentat împotriva poliției pentru detenția sa ilegală. Totuși, cererea civilă a celui de-al cincilea reclamant împotriva poliției a fost respinsă; urmărirea sa pentru folosirea unui limbaj licențios a fost încetată, în baza prescripției.

În drept

– Articolul 10: Având în vedere afirmația reclamanților potrivit căreia acțiunile autorităților vizaseră „demonstrațiile lor în calitate de unici participanți”, nu întrunirea pașnică împreună cu alții, Curtea a considerat potrivit să examineze cazul în baza articolului 10, având în vedere principiile din jurisprudența sa privind articolul 11. Demonstrațiile evidențiau probleme de interes public și constituiau o formă de exprimare politică.

(a)

Primul, cel de-al doilea și cel de-al treilea reclamant

(i)

Deciziile de întrerupere a demonstrațiilor și de conducere a reclamanților la secția de poliție

– În ciuda anumitor rezerve, Curtea a presupus că ingerința contestată avea o bază în dreptul național și urmărea scopul legitim al „prevenirii comiterii de infracțiuni”. Cu privire la proporționalitate, Curtea nu a fost satisfăcută de motivele pertinente și suficiente prezentate la nivel național. În special având în vedere numărul estimat al participanților, care varia de la două persoane (în cazul celui de-al treilea reclamant) la șase persoane (în cazurile primului și celui de-al doilea reclamant), notificarea nu ar fi servit unui scop care să le permită autorităților să reducă la minim orice întrerupere a circulației rutiere sau posibilitatea de acordare a primului-ajutor, atunci când este necesar. Nimic nu a sugerat faptul că autoritățile aveau alte motive să considere că situația ar crea îngrijorări privind securitatea cuiva sau siguranța publică. Reclamanții nu au obstrucționat trecătorii sau circulația rutieră, nu au folosit și nici nu au instigat la comiterea de violențe, și nu au refuzat să înceteze activitățile lor ilegale

prima facie

. Autoritățile ar fi trebuit să dea dovadă de o anumită toleranță, permițându-le să-și desfășoare demonstrațiile. S-ar fi putut aplica o amendă rezonabilă, dacă era cazul. Prin urmare, nu au existat motive convingătoare pentru a se pune capăt demonstrațiilor și pentru a fi conduși reclamanții la secția de poliție.

(ii)

Urmărirea pentru comiterea unei contravenții administrative

– Legislația dinaintea anului 2012, care a servit ca bază pentru urmărirea reclamantului, nu a fost suficient de previzibilă în privința conduitei sau a omisiunilor care pot fi clasificate drept contravenții din cauza încălcării condiției notificării, acolo unde existau dubii cu privire la faptul că demonstrația în cauză era sau nu o demonstrație de grup (sub forma unei întruniri sau a unei demonstrații statice), o serie de demonstrații simultane cu o singură persoană sau o singură demonstrație cu o singură persoană.

Cu privire la modificările din 2012, așa cum au fost acestea interpretate de către Curtea Constituțională a Federației Ruse în 2013, a existat la nivel național o nevoie certă pentru împiedicarea organizatorilor unei întruniri de a se sustrage de la obligațiile care țin de notificare, prin ascunderea caracterului de întrunire publică sub masca demonstrațiilor cu o singură persoană. Totuși, alegerea legislativă de criminalizare sau de echivalare cu o contravenție a unei conduite sau a unei omisiuni nu ar trebui să contravină însăși esenței drepturilor fundamentale, printre care se numără și dreptul la libertatea de exprimare. Scopurile primare ale condiției notificării – cel de a le permite autorităților să garanteze siguranța publică și să protejeze drepturile participanților la eveniment și ale altor persoane – erau pe deplin realizabile prin aplicarea rezonabilă a condiției distanței. Curtea nu a putut deduce ce scop legitim au urmărit autoritățile prin acordarea competenței de calificare

post facto

a unui eveniment ca „întrunire”

de către instanțele naționale. Nici nu a putut discerne motivele suficiente ale condamnării pentru nerespectarea condiției notificării într-un caz în care protestatarii stăteau locului, în mod pașnic și fără să deranjeze pe nimeni, la o distanță de aproximativ cincizeci de metri unii de alții. Nu era în discuție niciun considerent imperios referitor la siguranța publică, la prevenirea dezordinii sau la protecția drepturilor altora. Singurul considerent relevant – nevoia de a sancționa comportamentul ilegal – nu era unul suficient, în acest context, în lipsa elementelor agravante.

Așadar, de vreme ce a acceptat că scopul ingerinței putea fi prevenirea dezordinii, Curtea a considerat că dreptul reclamanților la exercitarea libertății lor de exprimare nu a fost avut în vedere în mod adecvat, atunci când s-au examinat acuzațiile de comitere a unei contravenții administrative formulate împotriva lor.

Pentru Curte, simpla prezență a două sau mai multor persoane în același loc și în același timp nu a fost suficientă pentru calificarea situației drept „întrunire”. Așa cum a arătat-o cazul celui de-al treilea reclamant, simplul fapt al două demonstrații simultane cu o singură persoană, demonstrații care vizau același subiect, nu era suficient ca să confirme caracterul concertat sau premeditat al acțiunilor demonstranților. În această privință, concluziile tribunalelor naționale nu au fost suficient de motivate.

Mai mult, demonstranții unici puteau și urmăreau, prin natura activității lor, să atragă atenția trecătorilor. Totuși, instanțele naționale au dat dovadă de o abordare formalistă în cazul celui de-al doilea reclamant, prin calificarea interacțiunii sale cu trecătorii drept un eveniment de grup care necesita o notificare prealabilă, chiar dacă era dificil să se imagineze cum putea un asemenea eveniment să genereze o adunare semnificativă care să justifice măsuri specifice din partea autorităților și chiar dacă nu era nimic care să sugereze că reclamantul a conceput

ab initio

evenimentul la care participa drept o întrunire. Cu privire la prezumția de nevinovăție, acolo unde autoritățile ar fi suspectat comiterea unor acțiuni intenționate care vizau sustragerea de la obligația de notificare, ele ar fi trebuit să probeze elementele de fapt și de drept relevante.

În fine, Curtea a notat faptul că amenzile aplicate în caz de comitere a contravenției în discuție au crescut de zece ori, în 2012. În speță, amenda de 505 EUR aplicată celui de-al doilea reclamant a fost disproporționată, dat fiind faptul că omisiunea de notificare a evenimentului în discuție nu a provocat niciun fel de prejudiciu. Nivelul ridicat al amenzilor era de natură să aibă un „efect inhibitor” asupra recurgerii legitime la opțiunea protestelor sau a demonstrațiilor cu un singur participant.

(iii)

Concluzie generală

– În lipsa unor factori agravanți, întreruperea intempestivă a evenimentelor, urmată de conducerea reclamanților la secția de poliție și apoi urmărirea lor doar pentru că au organizat sau participat la un eveniment public nenotificat au constituit o ingerință disproporționată în libertatea de exprimare a primilor trei reclamanți.

(b)

Cel de-al patrulea reclamant

– Presupunând chiar că concluzia tribunalului naționale potrivit căreia poliția a acționat ilegal a constituit, în esență, o recunoaștere a încălcării libertății sale de exprimare, Curtea nu consideră că suma de 149 EUR a reprezentat o reparație adecvată și suficientă.

(c)

Cel de-al cincilea reclamant

– Este neclar care au fost mai exact cuvintele rostite de către reclamant, care i s-au reproșat. Așadar, Curtea a considerat, ținând cont de prezumția de nevinovăție, că acesta nu a folosit un limbaj licențios în măsura sau în modul în care acesta ar fi justificat conducerea sa la secția de poliție și întreruperea demonstrației sale. Tribunalele naționale nu au reușit să evalueze în mod special chestiunile de fapt și de drept privind legalitatea și necesitatea conducerii acestuia la secția de poliție, precum și efectul advers pe care l-a avut aceasta pentru exercitarea libertății lui de exprimare. Reacția autorităților față de demonstrația sa a fost, așadar, disproporționată.

Concluzie

: încălcare, în ceea ce-i privește pe toți cei cinci reclamanți (unanimitate).

Articolul 41: Niciun capăt de cerere din partea celui de-al patrulea reclamant cu privire la prejudiciu. 7,500 EUR pentru fiecare din primii trei reclamanți și 6,000 EUR pentru cel de-al cincilea reclamant, în ceea ce privește prejudiciul moral; 120 EUR pentru cel de-al doilea reclamant, în ceea ce privește prejudiciul material; cererea celui de-al cincilea reclamant pentru acoperirea prejudiciului material – respinsă.

* Legea federală nr. FZ-54 din 19 iunie 2004 privind adunările, întâlnirile, demonstrațiile, marșurile și pichetările („Legea privind întrunirile publice”).