CASE OF PINTO COELHO v. PORTUGAL (No. 2)

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții. © The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC. © La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de Justice de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour. Pinto Coelho v. Portugalia (nr. 2) - 48718/11 Hotarârea din 22.3.2016 [Secția a IV-a] Articolul 10 Articolul 10-1 Libertatea de a comunica informații Condamnarea unui jurnalist care a difuzat, fără permisiune, înregistrările din timpul unei ședințe de judecată: încălcare În fapt – În noiembrie 2005, un post de televiziune de știri a transmis un reportaj al reclamantei cu privire la un litigiu de judecată.

Ca parte a acestui reportaj, au fost difuzate fragmente audio subtitrate din înregistrarea ședintei. În această transmisiune, vocile celor trei judecători care au judecat procesul, precum și vocile martorilor fuseseră modificate digital. După transmisiune, președintele camerei care a judecat cazul a formulat o plângere la procuratură, invocând lipsa permisiunii de a difuza fragmentele audio din cadrul procesului sau imaginile video luate în sala de judecată. Totuși, persoanele ale căror voci fuseseră difuzate nu s-au plâns în fața instanțelor cu privire la existența vreunei încălcări a dreptului lor la cuvânt. Reclamantei i s-a impus plata unei amenzi de 1,500 EUR. În drept – Articolul 10: Condamnarea reclamantei a echivalat cu o ingerință în dreptul la libertatea de exprimare.

Ingerința fusese prevăzută de lege, iar scopurile urmărite de către Guvern au corespuns cu scopurile legitime ale menținerii autorității și imparțialității judiciarului și protecției reputației și drepturilor celorlalți. Reportajul contestat descrisese procedurile judiciare care au condus la condamnarea acuzaților. Acțiunile reclamantei au urmărit să dezvăluie existența unei erori judiciare despre care aceasta credea că a existat în cazul unei persoane condamnate. Din acest fapt rezulta ca reportajul abordase o chestiune de interes public. În principiu, jurnaliștii nu puteau fi scutiți de obligația lor de a respecta legea penală, în baza protecției oferite de articolul 10. Împrejurarea că reclamanta acționase în mod ilegal pentru a obține înregistrarea nu constituise, în mod necesar, un factor determinant în evaluarea respectării obligațiilor și a sarcinilor sale.

Oricum, aceasta s-a aflat în poziția de a anticipa faptul că difuzarea reportajului în cauză putea fi pedepsită în baza Codului Penal. Acestea fiind spuse, atunci când a fost difuzat reportajul în discuție, cazul de la nivel național fusese deja judecat. Așadar, nu fusese evident faptul că difuzarea fragmentelor audio ar fi putut avea un efect contrar pentru buna-administrare a justiției Mai mult, audierile fuseseră publice și niciuna din persoanele implicate nu s-a plâns de existența vreunei încălcări a dreptului la exprimare, desi acest remediu era disponibil, în baza dreptului național. Depindea în primul rând de acestea să asigure respectarea acelui drept. În plus, vocile celor care au participat la ședință fuseseră distorsionate pentru a se evita identificarea lor.

De asemenea, articolul 10 § 2 din Convenție nu prevedea limite asupra libertății de exprimare bazate pe dreptul la cuvânt, deși acestui drept nu i se acorda aceeași protecție precum dreptului la reputație. În consecință, cel de-al doilea scop legitim invocat avea o importanta mai redusă în circumstanțele cazului. Fusese neclar de ce dreptul la cuvânt trebuia să împiedice difuzarea fragmentelor audio din timpul sedintei, de vreme ce aceasta fusese una publică. În fine, deși cuantumul amenzii putea părea unul redus, acest fapt nu a diminuat efectul său descurajator, dată fiind gravitatea eventualei penalități. În consecință, deși motivele care au condus la condamnare fuseseră unele relevante, ele nu au fost suficiente încât să justifice o asemenea ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare.

Concluzie: încălcare (6 voturi la unu) Articolul 41: Constatarea existenței unei încălcări a reprezentat o satisfacție echitabila în privința prejudiciului moral; 1,500 EUR în privința prejudiciului material.