AFFAIRE PINTO COELHO c. PORTUGAL

RESPONDENT

PRT

HOTĂRÂRE

28.06.2011

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 10;Dommage matériel - réparation;Préjudice moral - constat de violation suffisant

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2011
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE PINTO COELHO c. PORTUGAL (CtEDO, 2011)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL PINTO COELHO c. PORTUGALIA (solicitarea nr. 28439/08) HOTĂRÂREA STRASBURG 28 iunie 2011 DEFINIF 28/11/2011 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) litera (c) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Pinto Coelho c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (II secțiunea), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, Președinte, David Thór Björgvinsson, Dragoljub Popović, Giorgio Malinverni, András Sajó, Guido Raimondi, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjuncte de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 7 iunie 2011, Rend l'action iat aici, adoptat la această dată de judecată la originea cauzei (n 28439/08) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, dl Sofia Pinto Coelho ( La data respectivă, procurorul general adjunct este reprezentat de domnul F. Carvalho, și procuror general adjunct până la 23 februarie 2010, reclamanta declarând că condamnarea sa la neascultare a fost afectată de art. 10 din convenție. La 25 august 2009, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 alin. Contextul cauzei și al emisiunii în litigiu recurenta este jurnalistă și cronicară judiciară în cadrul lanțului național generalist de televiziune SIC. În cadrul unei investigații cu caracter mediatic desfășurate de poliția judiciară asupra conturilor unei universități private și ale unei societăți comerciale, au fost emise mandate de percheziție de către autoritățile judiciare. În ediția sa din 10 martie 1999, ziarul național Diário de Notícias În zilele care au urmat, presa, în ansamblul său, a indicat că informațiile în cauză vor proveni de la directorul general al poliției judiciare. Astfel, în ediția sa din 20 martie 1999, lahébdomadar Expresso a anunțat că procurorul general al Republicii și ministrul justiției ar fi acuzat direct directorul general al poliției judiciare de a fi autorul scurgerilor în cauză și că acesta ar fi negat acuzațiile și ar fi solicitat deschiderea unei anchete. Directorul general al poliției judiciare a fost ulterior demis din funcție în aceeași săptămână. 10. La 3 iunie 1999, SIC și-a deschis jurnalele de televiziune de 13 ore și de 20 de ore cu un reportaj al cărui autor a fost reclamanta. În acest reportaj, la În plus, a adăugat că urmărirea penală în cauză a fost deschisă la cererea directă a procurorului general al Republicii, care, în acest scop, a întocmit un proces-verbal (auto de notaícia . reportarea a arătat reproducerile sub forma unor chitanțe de la actul de acuzare și de la procesul-verbal în cauză. Procedura penală 11. La o dată nespecificată, Parchetul din Oeiras a inițiat urmărirea penală împotriva recurentei și a altor două persoane, subdirectorul de informații al SIC și un coordonator de informații al aceluiași lanț de informații al șefului neascultării (desobediencia 12). La 8 mai 2000, procurorul a prezentat rechizițiile sale împotriva celor trei persoane, iar acuzații au încălcat interdicția legală de a reproduce în presă documente ale unui dosar aflat în curs de desfășurare. 13. Prin hotărârea din 3 octombrie 2006, tribunalul din Oires a judecat reclamanta vinovată de neascultare și a condamnat-o la o pedeapsă de 40 de zile-amendă la rata zilnică de 10 euro (EUR) și la plata cheltuielilor de judecată. Recurenta a făcut apel la Curtea de Apel de la Lisabona, denunțând, printre altele, o încălcare a principiului legalității și a dreptului la libertatea de exprimare. 15. Prin hotărârea din 27 martie 2007, instanța de apel a respins acțiunea. În primul rând, aceasta a considerat că condamnarea recurentei respecta cerințele principiului legalității, încălcarea prevăzută în art. 88 alin. (2) din Codul de procedură penală constituind o lex specialis în raport cu incriminarea generală a încălcării segredo de justiça . Ea a subliniat că, în această privință, regula era cea a interdicției de a publica sau de a face cunoscute înscrisuri de un dosar de procedură. Ea a precizat că această regulă conținea două excepții, prevăzute la art. 88 alineatul (2) litera (a) din Codul de procedură penală, dar că, în situațiile în care aceste două excepții nu găseau a se aplica, interdicția în cauză era de neexorat. În cele din urmă, Comisia a considerat că nu există nicio încălcare a articolului 10 din Convenție, restricțiile privind posibilitatea de a dezvălui conținutul de acte de procedură, prevăzute la alineatul (2) din această dispoziție, în speță. 16. recurenta a formulat o acțiune constituțională, obiectând neconstituționalitatea articolului 88 alineatul (2) din Codul de procedură penală 17. Prin hotărârea din 11 decembrie 2007, Tribunalul Constituțional a respins acțiunea. În primul rând, a considerat că standardul în cauză nu aducea atingere principiului legalității, actul în cauză fiind definit în mod clar și precis. În al doilea rând, s-a considerat că art. 88 alineatul (2) nu încălca art. 37 din Constituție, care garanta libertatea presei. În această privință, înalta instanță a subliniat că art. 10 alineatul (2) din convenție, invocat și de reclamantă, prevedea el însuși anumite restricții, justificate corespunzător, privind libertatea de exprimare. În sfârșit, în ceea ce privește faptul că Tribunalul Constituțional nu putea să examineze decât caracterul neconstituțional al dispozițiilor normative și nu cel al hotărârilor judecătorești, Tribunalul Constituțional a declarat acțiunea inadmisibilă cu condiția ca recurenta să se refere la hotărârile instanțelor. II. DREPTUL ȘI PRATICUL PERTINENTE 18. Dispozițiile interne relevante în speță se citeau astfel în momentul faptelor art. 88 din Codul de procedură penală Organismele de presă pot, în limitele legii, să raporteze conținutul actelor de procedură care nu sunt reglementate de segredo de justiça (...) Cu toate acestea, nu este autorizat, sub pedeapsa neascultării simple, de să reproducă înscrisurile de procedură sau documentele depuse în dosarul unei proceduri până la judecarea în primă instanță, cu excepția cazului în care aceste înscrisuri au fost obținute prin intermediul unei instanțe judecătorești în legătură cu scopul unei astfel de cereri sau în cazul în care autoritatea judiciară responsabilă de etapa de procedură în cauză a autorizat în mod expres o astfel de reproducere (...) art. 348 din Codul penal Oricine nu respectă un ordin sau un mandat legitim, comunicat în mod regulat sau emis de autoritățile sau funcționarii competenți, va fi pedepsit cu pedeapsa cu închisoarea de până la un an sau o pedeapsă de până la 120 de zile-amendă în cazul în care o dispoziție legală sancționează în speță neascultarea simplă; sau în cazul în care, în lipsa unei astfel de dispoziții legale, autoritatea sau funcționarul competent adresează un ordin în acest scop. (...) 19., în plus, art. 371 din Codul penal pedepsea, la momentul respectiv, ca și astăzi, încălcarea segredo de justiça o pedeapsă care poate merge până la doi ani de închisoare sau 240 de zile-amendă 20. 17107/05, 24 aprilie 2008) conține, la punctele 14-17, o descriere a legislației naționale aplicabile în materie de segredo de justiça, la momentul faptelor și în prezent, precum și anumite dispoziții relevante în acest caz din textele Consiliului Europei în domeniu. Recurenta susține că condamnarea sa a încălcat dreptul la libertatea de exprimare prevăzut la art. 10 din convenție. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) În ceea ce privește exercitarea acestor libertăți, care implică obligații și responsabilități, pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției reputației sau a drepturilor de la... sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare. 22. Guvernul combate această teză. Cu privire la admisibilitate 23. Curtea constată că nu este în mod vădit greșit întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Pe de altă parte, aceasta arată că nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fondul Tezei părților 24. În primul rând, recurenta susține că instanțele interne au recunoscut că contextul cauzei și al emisiunii în litigiu au vizat o chestiune de interes general și a adăugat că au stabilit, de asemenea, că reclamanta, arătând, timp de câteva secunde, documentele în cauză, a avut exclusiv ca scop să pună sub semnul întrebării credibilitatea raportului său televizat. 25. Recurenta susține apoi că condamnarea sa penală, a cărei legalitate sau scop legitim nu o contestă, este disproporționată deoarece ar fi avut un caracter automat. În această privință, Comisia subliniază că faptul de a arăta în mod laic documentele în cauză nu a și nici nu a luat în considerare faptul că aceasta a fost, în opinia sa, finalizată în acel moment mai devreme sau nu a adus atingere prezumției de nevinovăție a persoanei în cauză. 26. Guvernul consideră că condamnarea recurentei, conform căreia a fost antrenată de nerespectarea unor standarde penale ale căror conținuturi ar fi fost totuși cunoscute de la o la o la alta a fost cu siguranță o interferență în dreptul la libertatea de exprimare, dar că o astfel de interferență a fost justificată de scopurile legitime de a proteja reputația și drepturile, autoritatea și imparțialitatea autorității judiciare și dreptul la prezumția de nevinovăție. 27. Referindu-se la hotărârea pronunțată de Curtea de la Lisabona în procedura în litigiu, guvernul consideră, de asemenea, că reglementarea aplicată recurentei respectă principiile necesității și proporționalității lingușenței. Într-adevăr, Comitetul consideră că jurnaliștii nu sunt privați de posibilitatea de a comunica publicului informații privind procedurile judiciare. În cazul în care un stat membru consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta nu poate fi considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Curtea ia notă de faptul că, deși a contestat la nivel intern legalitatea condamnării sale a șefului neascultării, recurenta a recunoscut în fața sa că o astfel de condamnare era foarte bine Scopul legitim 29. Recurenta nu a contestat faptul că condamnarea în litigiu urmărea obiective legitime. 30. Curtea consideră, pe lângă guvernul în cauză, că ingerința în cauză avea ca obiectiv, în interesul unei bune administrări a justiției, să evite orice influență externă asupra cursului acesteia și că aceasta viza în consecință garanția de Curtea acceptă, de asemenea, că protecția reputației și a drepturilor de autor ale instanțelor competente constituie un alt scop legitim urmărit de instanțele competente. Necesar într-o societate democratică 31. Curtea amintește că libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esențiale ale unei societăți democratice și că garanțiile care trebuie acordate presei sunt, prin urmare, deosebit de importante (a se vedea, printre altele, Hotărârile Worm c. Austria, 29 august 1997, § 47, Rec., 1997-V, și Fressoz și Roire c. Franța [GC], n 29185/95, § 45, CEDH 1999-I). În continuare, Comisia reamintește că presa joacă un rol important într-o societate democratică și că, dacă nu trebuie să depășească anumite limite, în special în ceea ce privește protecția reputației și a drepturilor de autor, precum și în ceea ce privește necesitatea de a împiedica dezvăluirea informațiilor confidențiale, îi revine totuși obligația de a comunica, în conformitate cu obligațiile și responsabilitățile sale, informații și idei cu privire la toate problemele de interes general ( Tourancheau și July c. Franța, nr 53886/00, § 65, 24 noiembrie 2005). 33. În special, nu se poate crede că problemele de care se bucură instanțele nu pot, anterior sau în același timp, să dea naștere la discuții în altă parte, fie în reviste specializate, fie în presa mare, fie în general. În funcția mass-media de a comunica astfel de informații și idei, adaugă dreptul, pentru public, de a primi astfel de informații. Cu toate acestea, trebuie să se țină seama de dreptul fiecăruia de a beneficia de un proces echitabil, astfel cum este garantat la art. 6 alin. (1) din Convenție, care, în materie penală, include dreptul la o instanță imparțială ( Tourancheau și July, menționat anterior, § 66. După cum Curtea a subliniat deja, jurnaliștii trebuie să își amintească de articolele privind procedurile penale în curs de desfășurare, deoarece limitele comentariilor admisibile pot să nu includă declarații care ar putea, intenționat sau nu, să reducă șansele unei persoane de a beneficia de un proces echitabil sau de a submina încrederea publicului în rolul pe care îl are instanțele în administrarea justiției penale. În cele din urmă, trebuie amintit faptul că toate persoanele, inclusiv jurnaliștii, care își exercită libertatea de exprimare, au obligații și responsabilități, a căror întindere depinde de situație (Dupoi și alții c. Franța, n 1914/02, § 43 CEDH 2007-VII, și Campos Damaso c. Portugalia, n 17107/05, § 35, 24 aprilie 2008). 34. Curtea reamintește în cele din urmă că îi revine sarcina de a stabili dacă intervenția în litigiu reprezenta o nevoie socială impetuoasă mai mare, dacă aceasta era proporțională cu scopurile legitime urmărite și dacă motivele invocate de autoritățile naționale pentru a o justifica apar în mod corespunzător și suficient. În exercitarea puterii sale de control, Curtea trebuie, în scopul de a pune în balanță interesele concurente la care este obligată să se predea, să ia în considerare, de asemenea, dreptul pe care art. 6 alin. (2) din Convenție îl recunoaște persoanelor care trebuie să fie acuzate nevinovate până când vinovăția lor a fost stabilită în mod legal (deoarece și altele, menționate anterior, § 37). 35. Având în vedere situația de aici în discuție, Curtea subliniază mai întâi că contextul în care a avut loc reportajul incriminat a vizat în mod clar o chestiune de interes general. Într-adevăr, presa trebuie să informeze publicul cu privire la procedurile judiciare referitoare la presupusele fapte comise de un înalt funcționar în cadrul funcțiilor sale. În această privință, Curtea amintește că persoana vizată de acuzația de încălcare a segredo de justiça era directorul general al poliției judiciare (punctul 10 de mai sus). 36. Curtea observă apoi că recurenta a fost condamnată numai pentru că a arătat în scris familiatele a două înscrisuri din dosarul de procedură. În opinia Curții, este important să se observe în această privință că reglementarea în cauză era la momentul potrivit, așa cum instanța de apel a subliniat ea însăși (punctul 15 de mai sus), de aplicare automată, procedura a cărei raportare a făcut-o reclamanta, în momentul reportării, supusă segredo de justiça (A se vedea, pe sistemul portughez în vigoare la momentul faptelor și cel aplicabil astăzi, Campos Damaso , citată anterior, §§ 14-15. Astfel, atunci când instanțele interne au examinat cauza, ele nu au pus într-adevăr în discuție interesul pe care îl constituia condamnarea recurentei și dreptul acesteia din urmă la libertatea de exprimare, care se limitează la a constata, fără a se preciza altfel, că restricțiile prevăzute la alineatul (2) din art. 10 din Convenția s 37. Pe de altă parte, instanțele interne nu au prezentat niciun motiv pentru care nici guvernul în observațiile sale nu poate considera că reproducerea în direct a elementelor în cauză a adus prejudicii anchetei. În mod similar, nici un motiv de a se teme de o încălcare a dreptului la Cu toate acestea, Curtea nu a identificat astfel de motive. 38. În aceste condiții, este dificil să se vadă modul în care obligațiile și responsabilitățile În acest sens, Curtea amintește că faptul de a arăta familia înscrisurilor în cauză în cursul reportării cu care reclamanta a servit nu numai ca obiect, ci și credibilitatea informațiilor comunicate, care atestă exactitatea și autenticitatea acestora (Dupoi și alții, citată anterior, § 46). 39. În cele din urmă, în ceea ce privește natura și gravitatea pedepsei care a fost comisă, elementele care trebuie luate în considerare atunci când Campos Damaso, citată anterior, § 39. 40. Curtea constată, în exercitarea puterii sale europene de control (Lehido și Isorni c. France, 23 septembrie 1998, § 51, Rec., 1998 VII), că În acest sens, Curtea ia notă de o interdicție de publicare generală și absolută care vizează orice tip de informație este greu de înțeles cu dreptul la libertatea de exprimare (Du Roy și Malaurie c. Franța, nr. 34000/96, § 35 CEDH 2000). Într-adevăr, această automatitate, bazată pe o infracțiune a cărei presupusă amenințare îl împiedică pe judecător să pună în balanță interesele protejate de art. 10 din Convenție. 41. Prin urmare, a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. PE LEGĂTURA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 42. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 43. Recurenta solicită pentru prejudicii materiale rambursarea sumelor pe care a fost condamnată să le plătească, adică 4 040,32 EUR (EUR), pentru pedeapsa penală și cheltuielile de judecată; în plus, aceasta consideră că prejudiciul său moral ar fi remediat suficient prin constatarea încălcării articolului 10 din Convenție. 44. Curtea constată că sumele plătite de recurentă ca urmare a condamnării sale sunt rezultatul direct al încălcării dreptului său la libertatea de exprimare. Prin urmare, suma în cauză trebuie acordată. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea, luând act de poziția recurentei, consideră că constatarea unei încălcări care figurează în prezenta hotărâre oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă în această privință. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 46. Recurenta solicită, de asemenea, plata unei sume pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, dar și în ceea ce privește înțelepciunea Curții în ceea ce privește determinarea sumei sale. 47. Guvernul subliniază că numai cheltuielile și cheltuielile efectiv angajate pot fi rambursate. 48. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere lipsa oricărei cereri criptate din partea recurentei și a oricărei justificări, Curtea nu poate decât să respingă această cerere. Interese moratori 49. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 040,32 EUR (patru mii patruzeci de euro și treizeci și două de cenți), pentru daune materiale de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, această sumă va crește de la un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale A se vedea că constatarea încălcării constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamantă Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 28 iunie 2011, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte