PINTO COELHO c. PORTUGAL

Comunicat la 11 martie 2015 Prima secțiune Cerere nr. 48718/11 Sofia PINTO COELHO împotriva Portugaliei introdusă la 14 iulie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ recurenta, domnul Sofia Pinto Coelho, este un resortisant portughez născut în 1963 și rezident la Lisabona. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul Sá Fernandes, avocat la Lisabona. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este jurnalistă și cronicară judiciară pentru lanțul de televiziune portugheză SIC (Sociedade Independente de Comunicação, S.A). Reportajul la originea cauzei La 12 noiembrie 2005, jurnalul de informare de 20 de ore a difuzat un reportaj realizat de recurentă cu privire la un caz judiciar. Acest reportaj se referea la condamnarea de către Tribunalul de la Sintra de Sir E., un om de origine capverdiană cu vârsta de 18 ani la data faptelor, la patru ani și jumătate de închisoare pentru furtul agravat al unui laptop în cadrul unei proceduri penale care fusese deschisă împotriva mai multor persoane (procedura internă nr. 1044/04.9PCSNT). În reportajul său, recurenta pleda pentru nevinovăția tânărului și a denunțat eroarea judiciară pe care o reprezenta condamnarea sa. Pentru a-și susține teza, ea interoga mai mulți avocați și pe cei care interveniseră în timpul procedurii. De asemenea, au fost difuzate în sala de judecată de la Sintra, unde a avut loc judecata, extrase din înregistrarea sonoră de la tribunal, însoțite de o subtitrare, în special prin interogare a unui martor aflat în întreținere și a doi martori cu descărcare de gestiune. Pentru retransmisia acestor extrase, vocea celor trei judecători care compuneau camera tribunalului fusese puțin deformată. Aceste secvențe erau urmate de comentariile recurentei care căutau să demonstreze că domnul E. a fost condamnat în pofida faptului că: a fost recunoscut de niciuna dintre victime în timpul procesului și că a lucrat în momentul în care a avut loc furtul în cauză. Pentru reportaj, reclamanta a căutat să obțină declarații de la judecătorii care au intervenit în timpul hotărârii, dar aceștia nu au dorit să se exprime. După difuzarea reportajului, președintele Camerei care a pronunțat cauza sesizează Parchetul care denumise absența autorizației pentru transmiterea extraselor de la mail și a pozițiilor care fuseseră făcute în sala de judecată în discuție. Procedura penală (procedura internă nr. 1985/05.6TAOER) La o dată nespecificată, Parchetul din apropierea tribunalului din Oeiras a inițiat proceduri de neascultare (desobediencia) împotriva recurentei și trei funcționari ai ziarului de 20 de ore al postului de televiziune SIC Printr-o ordonanță din 4 septembrie 2007, Parchetul și-a prezentat rechizițiile împotriva lor. El a considerat că inculpații au difuzat înregistrarea sonoră a instanței de judecată din Sintra, fără autorizația acesteia, în sensul articolului 88 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură penală și al articolului 348 alineatul (1) litera (a) din Codul penal. Recurenta și ceilalți trei inculpați au recurs la această ordonanță în fața instanței de judecată criminale din Oeiras. În memoriul său, recurenta susținea, printre altele, că divulgarea unei înregistrări sonore a unei înjunghieri nu a fost pedepsită prin art. 88 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură penală și că numai la Õ au fost luate imagini sau sunete în direct de la un tribunal și difuzarea ulterioară a acestuia. printr-o decizie din 14 aprilie 1995, În decembrie 2007, instanța de judecată din Oeiras a respins acțiunea reclamantei, confirmând partea din ordonanță în ceea ce o privește. La o dată nespecificată, reclamanta și-a prezentat memoriul în apărare (contactação) Aceasta a contestat faptul că a efectuat înregistrarea în culise și a susținut că reportajul său a avut ca obiectiv denunțarea unei erori judiciare grave, ceea ce, având în vedere libertatea persoanei fizice, a avut ca obiect orice act ilicit care ar fi putut fi comis. De asemenea, Comisia a considerat că interpretarea articolului 88 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură penală al instanțelor a adus atingere libertății presei. Prin hotărârea din 6 august 2008, tribunalul din Oeiras a judecat-o pe reclamantă vinovată de neascultare, considerând că aceasta din urmă încălcase interdicia legală de a difuza S-a considerat că extrasele care au fost dezvăluite nu erau un element indispensabil al reportajului, că libertatea presei nu era absolută și că, în măsura în care era avocat de formare și jurnalist specializat în cauze judiciare, recurenta știa că transmiterea lor era interzisă prin lege. Tribunalul a condamnat-o astfel pe aceasta din urmă la o pedeapsă de 60 de zile-amendă la o rată zilnică de 25 EUR (EUR), adică un total de 1 500 EUR, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a-și stabili pedeapsa, el ia în considerare faptul că recurenta a făcut deja obiectul unei condamnări pentru neascultare în cadrul unei alte cauze. La o dată nespecificată, reclamanta a atacat hotărârea în fața Tribunalului de Primă Instanță de la Lisabona și a contestat faptele care au fost considerate ca fiind stabilite de instanța judecătorească din Oires și interpretarea articolului 88 § (b) din Codul de procedură penală, repetând că interzicerea difuzării de sunete sau difuzări ale unei instanțe nu are loc decât atunci când procedura este pendinte și nu după încheierea acesteia. La 26 mai 2009, Curtea de Apel de la Lisabona și-a pronunțat hotărârea, confirmând hotărârea instanței din Oeiras. În ceea ce privește faptele, aceasta a considerat că recurenta știa că transmiterea extraselor depindea de autorizarea instanței și a considerat apoi că nu a fost încălcată libertatea presei și că, în acest caz, a fost vorba de protejarea drepturilor la cuvânt ( La o dată nespecificată, recurenta sesizează Tribunalul Constituțional cu privire la o acțiune în neconstituționalitate, obiectând la neconstituționalitate a articolului 88 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură penală. Prin hotărârea din 15 februarie 2011, Tribunalul Constituțional a respins recursul recurentei, concluzionând astfel (...) pentru difuzarea înregistrării sonore prin intermediul presei, cerința unei autorizații sine explică atât pentru protecția dreptului la vorbire, cât și pentru protejarea obiectivelor legitime care vizează realizarea justiției urmărite cu înregistrarea sonoră. Astfel, întrucât condițiile care au determinat înregistrarea sunt îndeplinite, interesele în cauză se concentrează, pe o parte, și, în special, pe sfera privată a autorului declarațiilor, care controlează vorbele și utilizarea acestora și, pe de altă parte, pe interesul bunei administrări a justiției, care trebuie să garanteze celui care, prin obligație legală, și-a văzut cuvintele înregistrate în cadrul unei proceduri, posibilitatea de a împiedica titularul acesteia să le difuzeze în alte scopuri decât cele prevăzute de lege. Prin urmare, nu este excesiv ca cel care a fost obligat să vorbească în temeiul legii și ale cărui declarații au fost înregistrate, fără a putea scăpa de acest lucru, să se aștepte la o protecție sporită. Nu este disproporționat ca persoana care are dreptul să dea declarații în cursul unui proces să poată urmări în mod corespunzător materialul colectat în temeiul unei impuneri legale, verificând sfârșitul care i-a fost dat. În cazul în care o cerere de autorizare a unei instanțe judecătorești pentru difuzarea unei înregistrări sonore a declarațiilor făcute în cursul unei ședințe de judecată, fără nicio limită de timp, care să rămână dincolo de termenul procedurii în cadrul căreia a fost efectuată șezarea, aceasta nu constituie o soluție neconformă și excesivă. Aceaceasta este justificată, în numele protecției dreptului la cuvânt și din motive de bună administrare a justiției, ceea ce înseamnă în mod legitim intervenția care impune libertatea comunicării sociale. Obligația unei autorizații judiciare, în circumstanțele cazului din speță, nu încalcă principiul proporționalității, întrucât se limitează la ceea ce este necesar pentru a menține dreptul la cuvânt și la buna administrare a justiției. Tribunalul a ajuns la concluzia că, fără permisiunea sa, interpretarea articolului 88 alineatul (2) litera (b) din Codul de procedură penală, potrivit căruia se interzice difuzarea unei înregistrări sonore a unei instanțe judecătorești, era conformă cu Constituția și nu încălca, în special, art. 38 din Constituție care garantează libertatea presei. Cererea nr. 28439/08 în fața Curții La 9 iunie 2008, recurenta sesizase deja Curtea cu privire la o cale de atac (n 28439/08) și se plângea că a fost condamnată pentru neascultare de către instanțele portugheze pentru divulgarea, în cursul unui reportaj, a documentelor care fuseseră depuse la o procedură penală care era în curs de desfășurare. Prin hotărârea din 28 noiembrie 2011, Curtea a declarat că a existat o încălcare a articolului 10 din convenție din cauza faptului că nu există o nevoie socială impetuoasă de a face obiectul unei interdicții generale și absolute de a publica orice tip de informații referitoare la o cauză judiciară în curs și, astfel, acoperită de segredo de Justiça. Dreptul intern relevant Dispozițiile interne relevante în acest caz se citeau astfel în momentul faptelor: art. 38 din Constituție Libertatea presei este garantată. Libertatea presei are următorii corolari: libertatea de exprimare și de creare a jurnaliștilor și a colaboratorilor acestora, precum și participarea primelor la orientarea editorială a organismelor de comunicare pentru care lucrează, cu excepția cazului în care acestea din urmă sunt de natură doctrinală; Orice jurnalist are acces la sursele de informare, în condițiile prevăzute de lege. Independența sa și secretul profesional sunt protejate. De asemenea, are dreptul de a alege consiliile de redactare; (...) art. 88 din Codul de procedură penală Organele de presă pot raporta, în limitele legii, conținutul actelor de procedură care nu sunt reglementate de segredo de justiça Totuși, nu este permis, sub pedeapsa neascultării simple, să: (a) să reproducă înscrisurile de procedură sau documentele depuse în dosarul unei proceduri până la judecata în primă instanță, cu excepția cazului în care aceste înscrisuri au fost obținute prin intermediul unei instanțe în care se menționează scopul unei astfel de cereri sau în cazul în care autoritatea judiciară responsabilă de faza de procedură în cauză a autorizat în mod expres o astfel de reproducere; să transmită sau să înregistreze imagini sau prize de sunet cu privire la practica oricărui act de procedură, în special a celui din culise, cu excepția cazului în care autoritatea judiciară menționată la paragraful anterior, i se permite prin ordonanță; aceasta fiind, nu este permis să se transmită sau să se înregistreze imagini sau capturi ale acesteia care privesc o persoană care se află în această situație (...) art. 348 din Codul penal (1) Oricine nu respectă un ordin sau un mandat legitim, comunicat în mod regulat sau emis de autoritățile sau de un funcționar competent, va fi pedepsit cu închisoarea pe viață timp de până la un an sau o pedeapsă de până la 120 de zile-amendă: (a) dacă o dispoziție legală sancționează în acest caz neascultarea simplă; sau (...) GRIEF Recurenta consideră că condamnarea sa pentru neascultare a dus la o încălcare a articolului 10 din Convenție. Întrebările adresate instanței de la Sintra din cadrul procedurii penale care a făcut obiectul reportării în litigiu (procedura internă nr. 1044/04.9PCSNT) a fost publică De asemenea, persoanele ale căror voci au fost retransmise au sesizat instanțele portugheze pentru a se plânge de o încălcare a drepturilor lor la cuvânt S-a încălcat libertatea de exprimare a reclamantei și în special dreptul acesteia de a comunica informații în sensul art. 10 alin. (1) din Convenție În special, în ce măsură obligațiile și responsabilitățile pe care le presupune profesia recurentei sunt relevante pentru cauza sa și pentru marja de apreciere a statului în acest domeniu

Communiquée le 11 mars 2015

PREMIÈRE SECTION

Requête n

o

48718/11

Sofia PINTO COELHO

contre le Portugal

introduite le 14 juillet 2011

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, M

me

Sofia Pinto Coelho, est une ressortissante portugaise née en 1963 et résidant à Lisbonne. Elle est représentée devant la Cour par M

e

R. Sá Fernandes, avocat à Lisbonne.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.

La requérante est journaliste et chroniqueuse judiciaire pour la chaîne de télévision portugaise SIC (

Sociedade Independente de Comunicação, S.A).

1.

Le reportage à l’origine de l’affaire

Le 12 novembre 2005, le journal d’information de 20 heures diffusa un reportage réalisé par la requérante sur une affaire judiciaire. Ce reportage concernait la condamnation par le tribunal de Sintra de sieur E., un homme d’origine capverdienne âgé de 18 ans à l’époque des faits, à quatre ans et demi de prison pour le vol aggravé d’un portable dans le cadre d’une procédure pénale qui avait été ouverte contre plusieurs individus (procédure interne n

o

1044/04.9PCSNT).

Dans son reportage, la requérante défendait l’innocence du jeune homme et dénonçait l’erreur judiciaire que constituait sa condamnation. Pour appuyer sa thèse, elle y interrogeait plusieurs juristes et des personnes qui étaient intervenues au cours de la procédure.

Couvrant des prises de vue de la salle du tribunal de Sintra où le jugement avait eu lieu, des extraits de l’enregistrement sonore de l’audience, accompagnés d’un sous-titrage, y étaient également diffusés, notamment l’interrogatoire d’un témoin à charge et de deux témoins à décharge. Pour la retransmission de ces extraits, la voix des trois juges qui composaient la chambre du tribunal avait été un peu déformée. Ces séquences étaient suivies de commentaires de la requérante cherchant à démontrer que monsieur E. avait été condamné en dépit du fait qu’il n’avait été reconnu par aucune des victimes au cours du procès et qu’il travaillait au moment où le vol en question était survenu.

Pour le reportage, la requérante avait cherché à obtenir des déclarations des juges qui étaient intervenus au cours du jugement mais ceux-ci n’avaient pas souhaité s’exprimer.

Après la diffusion du reportage, le président de la Chambre qui avait jugé l’affaire saisit le parquet dénonçant l’absence d’autorisation pour la transmission des extraits de l’enregistrement sonore de l’audience et les prises de vues qui avaient été faites dans la salle d’audience en cause.

2.

La procédure pénale (procédure interne n

o

1985/05.6TAOER)

À une date non précisée, le parquet près le tribunal d’Oeiras entama des poursuites pour désobéissance (

desobediência)

contre la requérante et trois responsables du journal de 20 heures de la chaîne de télévision SIC

.

Par une ordonnance du 4 septembre 2007, le parquet présenta ses réquisitions à leur encontre. Il considéra que les accusés avaient diffusé l’enregistrement sonore de l’audience qui avait eu lieu dans le cadre de la procédure devant le tribunal de Sintra, sans l’autorisation de celui-ci, enfreignant l’article 88 § 2 b) du code de procédure pénale et l’article 348 §

1 a) du code pénal.

La requérante et les trois autres accusés firent appel de cette ordonnance devant le tribunal d’instruction criminelle d’Oeiras. Dans son mémoire, la requérante soutenait, entre autres, que la divulgation de l’enregistrement sonore d’une audience n’était pas punie par l’article 88 § 2 b) du code de procédure pénale et que seules l’étaient la prise d’images ou de sons en direct d’une audience et sa diffusion ultérieure. Par une décision du 14

décembre 2007, le tribunal d’instruction d’Oeiras rejeta le recours de la requérante, confirmant la partie de l’ordonnance à son égard.

L’affaire fut renvoyée devant le tribunal d’Oeiras. À une date non précisée, la requérante présenta son mémoire en défense (

contestação)

. Elle réfutait avoir procédé à l’enregistrement de l’audience et alléguait que son reportage avait eu pour objectif de dénoncer une erreur judiciaire grave ce qui primait, eu égard à la liberté de l’individu, sur tout acte illicite qui aurait pu être commis. Elle estimait aussi que l’interprétation de l’article 88 § 2 b) du code de procédure pénale faite par les juridictions avait porté atteinte à la liberté de la presse.

Par un jugement du 6 août 2008, le tribunal d’Oeiras jugea la requérante coupable de désobéissance considérant que cette dernière avait violé l’interdiction légale de diffuser l’enregistrement sonore de l’audience qui avait eu lieu au tribunal de Sintra, sans l’autorisation du tribunal. Il estima que les extraits qui avaient été divulgués n’apparaissaient pas comme un élément indispensable du reportage, que la liberté de la presse n’était pas absolue et que, dans la mesure où elle était juriste de formation et journaliste spécialisée dans les affaires judiciaires, la requérante savait que leur transmission était interdite par la loi. Le tribunal condamna ainsi cette dernière à une peine de 60 jours-amende au taux journalier de 25 euros (EUR), soit un total de 1

500 EUR, ainsi qu’au paiement des frais de justice. Pour fixer sa peine, il tint compte du fait que la requérante avait déjà fait l’objet d’une condamnation pour désobéissance dans le cadre d’une autre affaire.

À une date non précisée, la requérante attaqua le jugement devant la cour d’appel de Lisbonne. Elle contestait les faits qui avaient été considérés comme établis par le tribunal d’Oeiras et son interprétation de l’article 88 §

2

b) du code de procédure pénale en réitérant que l’interdiction de diffuser des prises de sons ou d’images d’une audience ne se pose que lorsque la procédure est pendante et non après qu’elle ait été conclue.

Le 26 mai 2009, la cour d’appel de Lisbonne prononça son arrêt, confirmant le jugement du tribunal d’Oeiras. Quant aux faits, elle estima que la requérante savait que la transmission des extraits dépendait de l’autorisation du tribunal. Elle considéra ensuite qu’il n’y avait pas eu violation de la liberté de la presse et qu’il s’agissait, en l’occurrence, de protéger les droits à la parole (

direito à palavra

) et à l’image d’autrui.

À une date non précisée, la requérante saisit le Tribunal constitutionnel d’un recours en inconstitutionnalité, objectant l’inconstitutionnalité de l’article 88 § 2 b) du code de procédure pénale.

Par un arrêt du 15 février 2011, le Tribunal constitutionnel rejeta le recours de la requérante, en concluant ainsi

:

«

(...) pour la diffusion de l’enregistrement sonore par la voie de la presse, l’exigence d’une autorisation s’explique, tant pour la protection du droit à la parole que pour la sauvegarde des objectifs légitimes visant la réalisation de la justice qui sont poursuivis avec l’enregistrement sonore. Ainsi, les conditions ayant déterminé l’enregistrement étant remplies, les intérêts en cause se concentrent, d’un côté, et en particulier, sur la sphère privée de l’auteur des déclarations, lequel contrôle ses propos et leur utilisation et, d’un autre côté, sur l’intérêt de la bonne administration de la justice qui doit garantir à celui qui, par obligation légale, a vu ses paroles enregistrées dans le cadre d’une procédure, la possibilité d’espérer que le titulaire de celle-ci empêche leur diffusion à des fins autres que celles prévues par la loi. C’est aussi pour cette raison que se justifient l’autorisation du juge et la prévision du crime de désobéissance.

Partant, il n’est pas excessif que celui qui a été obligé de parler en vertu de la loi et dont les déclarations ont été enregistrées, sans pouvoir échapper à cela, confiant sa parole au tribunal au cours d’une audience, puisse s’attendre à une protection renforcée. Il n’est pas disproportionné que celui qui s’est vu confier des déclarations au cours d’un procès puisse dûment suivre le matériel recueilli en vertu d’une imposition légale, vérifiant la fin qui lui est donnée.

L’exigence d’une autorisation judicaire pour la diffusion de l’enregistrement sonore des déclarations faites au cours d’une audience, sans aucune limite temporelle, demeurant au-delà du terme de la procédure dans le cadre de laquelle l’audience a été réalisée, ne constitue pas une solution non-conforme et excessive. Elle est justifiée, au nom de la protection du droit à la parole et pour des raisons de bonne administration de la justice, ce qui légitime l’intervention venant contraindre la liberté de la communication sociale.

L’obligation d’une autorisation judiciaire, dans les circonstances du cas d’espèce, ne viole pas le principe de la proportionnalité, étant donné qu’elle se limite à ce qui est nécessaire pour préserver le droit à la parole et à la bonne administration de la justice.

»

Le Tribunal en déduisit que l’interprétation de l’article 88 § 2 b) du code de procédure pénale selon laquelle il est interdit de diffuser l’enregistrement sonore d’une audience d’un tribunal, sans son autorisation, était conforme à la Constitution et ne violait pas, en particulier, l’article 38 de la Constitution garantissant la liberté de la presse.

3.

La requête nº 28439/08 devant la Cour

Le 9 juin 2008, la requérante avait déjà saisi la Cour d’une requête (n

o

28439/08) en se plaignant d’avoir été condamnée pour désobéissance par les juridictions portugaises pour avoir divulgué, au cours d’un reportage, des documents qui avaient été versés à une procédure pénale qui était en cours.

Par un arrêt du 28 novembre 2011, la Cour a dit qu’il y avait eu violation de l’article 10 de la Convention en raison de l’absence d’un «

besoin social impérieux

» justifiant l’interdiction générale et absolue de publier tout type d’information concernant une affaire judiciaire en cours et, ainsi, couverte par le

segredo de justiça.

B.

Le droit interne pertinent

Les dispositions internes pertinentes en l’espèce se lisaient ainsi au moment des faits :

Article 38 de la Constitution

«

1.

La liberté de la presse est garantie.

2.

La liberté de la presse a les corollaires suivants :

a)

la liberté d’expression et de création pour les journalistes et leurs collaborateurs, ainsi que la participation des premiers à l’orientation éditoriale des organes de communication pour lesquels ils travaillent, à moins que ces derniers ne soient de nature doctrinale ;

b)

Tout journaliste a accès aux sources d’information, dans les conditions prévues par la loi. Son indépendance et le secret professionnel sont protégés. Il a également le droit d’élire les conseils de rédaction ;

(...)

»

Article 88 du code de procédure pénale

«

1.

Les organes de presse peuvent, dans les limites de la loi, rapporter la teneur des actes de procédure non couverts par le

segredo de justiça

(...)

a) reproduire des pièces de procédure ou des documents versés au dossier d’une procédure jusqu’au jugement en première instance, excepté si ces pièces ont été obtenues par le biais d’une requête mentionnant le but d’une telle demande ou si l’autorité judiciaire en charge de la phase de procédure en cause a expressément autorisé une telle reproduction ;

b)

transmettre ou enregistrer des images ou des prises de son concernant la pratique de tout acte de procédure, notamment de l’audience, sauf si l’autorité judiciaire indiquée à l’alinéa précédant, l’autorise par ordonnance

; cela étant, il n’est pas autorisé de transmettre ou d’enregistrer des images ou des prises de son concernant un personne qui s’oppose à cela

;

(...)

»

Article 348 du code pénal

«

a) si une disposition légale sanctionne en l’espèce la désobéissance simple ; ou

(...)

»

GRIEF

La requérante estime que sa condamnation pour désobéissance a entraîné une violation de l’article 10 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’audience devant le tribunal de Sintra de la procédure pénale qui a fait l’objet du reportage litigieux (procédure interne n

o

1044/04.9PCSNT)

a-t-elle été publique

? En outre, les personnes dont les voix ont été retransmises ont-elles saisi les tribunaux portugais pour se plaindre d’une atteinte à leurs droits à la parole

?

2.

Y a-t-il eu atteinte à la liberté d’expression de la requérante,

et spécialement de son droit de communiquer des informations au sens de l’article 10 § 1 de la Convention

?

En particulier, dans quelle mesure les devoirs et responsabilités que comportent la profession de la requérante sont-ils pertinents pour son grief et pour la marge d’appréciation de l’État dans ce domaine

?