CASE OF CUMHURİYET HALK PARTİSİ v. TURKEY - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Cumhuriyet Halk Partisi v. Turcia

- 19920/13

Hotărârea din 26.4.2016 [Secția a II-a]

Articolul 11

Articolul 11-1

Libertatea de asociere

Confiscarea imprevizibilă din punct de vedere juridic și, deci, ilegală a bunurilor unui partid politic:

încălcare

În fapt

– Reclamantul era cel mai important partid de opoziție din Turcia – Cumhuriyet Halk Partisi („Partidul Popular Republican”). În urma unui control al rapoartelor financiare ale partidului pentru anii 2007, 2008 și 2009, Curtea Constituțională declarase ilegale o parte a cheltuielilor acestuia, în baza Legii partidelor politice, și dispusese confiscarea bunurilor partidului reclamant într-un cuantum egal cu cheltuielile considerate ilegale (peste 1,000,000 EUR).

În cererea sa din fața Curții europene, partidul reclamant s-a plâns,

inter alia

, de faptul că deciziile Curții Constituționale i-au încălcat dreptul la asociere, garantat de articolul 11 din Convenție.

În drept

– Articolul 11: Curtea a recunoscut necesitatea supravegherii activităților financiare ale partidelor politice în scopurile responsabilizării și transparenței, care serveau la asigurarea încrederii publice în procesul politic. Prin urmare, controlul financiar al partidelor politice nu ridica, în sine, vreo problemă în baza articolului 11. Mai mult, nu existase o practică uniformă în rândul statelor membre ale Consiliului Europei cu privire la controlul rapoartelor financiare ale partidelor politice. Totuși, deși una vastă, marja de apreciere de care se bucurau statele nu era nelimitată. Acolo unde controlul financiar al unui partid politic avea un efect inhibitoriu asupra activităților partidului, el putea echivala cu o ingerință în dreptul la libertatea de asociere. În cazul partidului reclamant, sancțiunile în discuție avuseseră un impact considerabil asupra activităților sale, deși nu a putut fi avut în vedere impactul lor deplin, dată fiind constatarea Curții privind inadmisibilitatea cu referire la sancțiunile ce vizau rapoartele din 2007. Totuși, numai sancțiunile referitoare la rapoartele din 2008 și 2009 echivalau cu o sumă care nu putea fi considerată neglijabilă, de vreme ce obligau partidul reclamant să-și reducă numărul activităților sale politice, inclusiv al celor de la nivel local. Prin urmare, sancțiunile în cauză au constituit o ingerință în activitățile politice ale partidului reclamant și, deci, în libertatea sa de asociere garantată de articolul 11 din Convenție.

Pentru a preveni abuzurile mecanismului de control financiar în scopuri politice, trebuie aplicat un standard înalt de „previzibilitate” cu privire la legile care guvernează controlul financiar al partidelor politice.

(a)

Imprevizibilitatea „cheltuielilor ilegale”

– Ilegalitatea cheltuielilor patidului reclamant ar fi vizat faptul că acestea nu au fost făcute în conformitate cu „obiectivele unui partid politic” și „în numele partidului ca persoană juridică”, așa cum se prevedea în dreptul național. Înainte de modificările operate în 2011, dreptul național relevant nu oferea niciun indiciu cu privire la modul de interpretare a expresiei „obiective ale unui partid politic”, în sensul controlului care urmează a fi efectuat de Curtea Constituțională, și cu privire la ce activități s-ar încadra în câmpul de aplicare al acestor obiective. Mai mult, anterior modificărilor, nu existase nicio prevedere care să specifice natura și scopul controlului. Prin urmare, dreptul național relevant suferea, prima facie, de o lipsă de precizie în acest sens.

Cu privire la deciziile Curții Constituționale care asigură, în opinia Guvernului, indiciile-lipsă din legea scrisă, acestea fuseseră adoptate după ce rapoartele financiare relevante fuseseră supuse controlului Curții Constituționale, astfel că nu aveau valoare de precedent pentru scopurile prezentului caz. Deciziile mai conțineau neconcordanțe cu privire la criteriile ce trebuie aplicate în analiza condițiilor de legalitate, contribuind așadar la lipsa de predictibilitate a acestora. Incertitudinea juridică fusese agravată și de tergiversările din cadrul procedurii de control, dată fiind lipsa unor limite de timp în lege. Având în vedere interesele financiare în discuție semnificative pentru partidul reclamant, Curtea Constituțională ar fi trebuit să acționeze cu o diligență specială pentru a încheia controalele în timp util, fapt care i-ar fi permis partidului reclamant să-și ajusteze acțiunile astfel încât să evite aplicarea sancțiunilor pentru efectuarea unor cheltuieli similare în anii următori.

(b)

Imprevizibilitatea sancțiunilor aplicabile

– Dreptul național prevedea un mecanism de atenționare pentru orice încălcare care reglementa activitățile partidelor politice. Totuși, avertismentele făcute în prezenta cauză nu au fost declanșate printr-o solicitare a procurorului general, așa cum o cereau dispozițiile legale relevante. Acest fapt, împreună cu lipsa, în deciziile Curții Constituționale, a unei trimiteri speciale la prevederile legale care stabileau mecanismul de atenționare, au creat o situație ambiguă în privința bazei legale actuale a acelor avertismente. Mai mult, nu fusese clar din legislația relevantă, din susținerile Guvernului sau din deciziile Curții Constituționale când puteau fi emise avertismentele – spre deosebire de ordinele de confiscare – în privința cheltuielilor care contraveneau condițiilor legale. De asemenea, nu fusese posibil să se clarifice din natura cheltuielilor ce făceau obiectul avertismentelor, cum diferă acestea de cheltuielile ilegale care atrăgeau dispunerea ordinelor de confiscare. Așadar, partidul reclamant nu a putut prevedea dacă și când vor fi sancționate cheltuielile ilegale cu emiterea unui avertisment sau cu dispunerea unui ordin de confiscare.

În concluzie, Curtea a acceptat că spectrul larg de activități efectuate de către partidele politice în societățile moderne pot face dificilă prevederea unor criterii comprehensive care să determine activitățile care ar putea fi considerate conforme cu obiectivele unui partid politic și care se referă, într-adevăr, la activitatea partidelor. Totuși, ea a subliniat că, având în vedere rolul important jucat de partidele politice în societățile democratice, orice reglementare juridică ce ar putea interfera în libertatea lor de asociere, așa cum este controlul cheltuielilor lor, trebuie stabilită în termeni ce oferă indicii rezonabile cu privire la modul de interpretare și de aplicare al acestor prevederi.

Din aceste considerente, condiția previzibilității nu fusese respectată, iar ingerința în discuție nu fusese prescrisă de lege.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 1,085,800 EUR pentru acoperirea prejudiciului material.

(Vezi

Refah Partisi (Partidul Bunăstării) și alții v. Turcia

[MC],

41340/98 et al., 13 februarie 2003,

Nota informativă

50

; și

Partidul Republican din Rusia v. Rusia

, 12 aprilie 2011,

Nota informativă

140

)