Poletan și Azirovik împotriva Macedoniei de Nord

5. Reclamanții s-au născut în 1968 și 1973 și locuiesc la Belgrad (prima reclamantă) și Skopje (al doilea reclamant). 6. Astfel cum s-a stabilit în procedura penală descrisă mai jos, la 7 ianuarie 2007, în cadrul unei percheziții efectuate de Vama macedoneană la punctul de trecere a frontierei Blace (între statul pârât și Kosovo), au fost descoperite 434,555 kg de cocaină ascunse în pachete rectangulare scufundate în recipiente sigilate ermetic de vopsea acrilică. Marfa, care fusese încărcată într-un camion condus de al doilea reclamant la Bar (Muntenegru), era destinată Greciei. 7. La 7 ianuarie 2007, Biroul de Investigații Criminalistice din cadrul Ministerului de Interne („Biroul”, Одделение за криминалистичка техника) a efectuat o examinare de expertiză pentru a determina cantitatea și calitatea substanței găsite în camion.

La 11 ianuarie 2007, Biroul a efectuat o examinare suplimentară. Ambele rapoarte (TD nr. 1/2007 și TD nr. 8/2007) au stabilit greutatea brută a substanței, care era cocaină pură. 8. La 8 ianuarie 2007, procurorul a solicitat unui judecător de instrucție de la Tribunalul de Primă Instanță din Skopje („instanța de fond”) să deschidă o anchetă împotriva reclamanților pentru suspiciune rezonabilă de trafic a 438,170 kg de cocaină. În cerere se preciza că drogurile fuseseră ambalate în 389 de pachete și depozitate în 68 de recipiente conținând vopsea acrilică. 9. La aceeași dată, judecătorul de instrucție l-a audiat pe al doilea reclamant (prima reclamantă nu a putut fi găsită) în prezența dlui D. Dangov, avocat ales personal de către acesta (după 11 mai 2007, al doilea reclamant a fost reprezentat de un alt avocat).

Cu această ocazie, al doilea reclamant a confirmat că o cunoștea de mulți ani pe prima reclamantă și că, la 29 decembrie 2006, aceasta luase legătura cu el cu privire la transportul de vopsea acrilică de la Bar la Grecia. Aceasta îi dăduse numărul de telefon al unei anumite N. (un agent expediționar) din Muntenegru cu privire la transport. Vorbise cu N. la telefon, dar nu o întâlnise. Camionul său fusese percheziționat la punctul de trecere Kula (între Kosovo și Muntenegru) și în orașul Pec, Kosovo, după care fusese escortat de poliție și de vamă până la punctul de trecere a frontierei cu statul pârât. În jurul orei 17:00, la 6 ianuarie 2007, ajunsese la punctul de trecere Blace. Funcționarii vamali macedoneni îi instruiseră să lase camionul peste noapte și să se întoarcă în dimineața următoare.

Se conformase acestei instrucțiuni. La 7 ianuarie 2007, camionul fusese percheziționat și fuseseră descoperite drogurile. Al doilea reclamant a negat că ar fi știut că transporta droguri. 10. Mai târziu în aceeași zi, judecătorul de instrucție a deschis o anchetă și a emis ordonanțe de detenție pentru o perioadă de treizeci de zile în privința reclamanților. 11. La 9 ianuarie 2007, prima reclamantă l-a desemnat pe dl D. Dangov să o reprezinte în procedură. La 11 ianuarie 2007, judecătorul de instrucție a emis un mandat internațional de arestare împotriva primei reclamante. La 13 ianuarie 2007, aceasta a fost arestată în Serbia și deținută în vederea extrădării în statul pârât. 12. La 9 mai 2007, avocatul primei reclamante a solicitat permisiunea de a consulta dosarul cauzei.

O notă scrisă de mână pe cererea sa preciza că „consultarea dosarului cauzei (a fost) permisă”. La 10 mai 2007, prima reclamantă a fost încarcerată în centrul de detenție din Skopje. O notă oficială întocmită de judecătorul de instrucție arăta că, cu acea ocazie, aceasta avusese cunoștință de cererea procurorului și de decizia judecătorului de instrucție de a deschide o anchetă. 13. La 11 mai 2007, judecătorul de instrucție a audiat-o pe prima reclamantă în prezența avocatului său. Aceasta a declarat că va face o declarație odată ce va putea consulta probele disponibile. La 16 mai 2007, a fost audiată a doua oară. În prezența reprezentantului său, a confirmat că luase legătura cu al doilea reclamant, care era de acord să transporte vopseaua de la Bar la Grecia pentru 1.100 euro (EUR).

De asemenea, îi dăduse datele de contact ale lui N., agentul expediționar muntenegrean. Prima reclamantă a negat că ar fi avut cunoștință de faptul că în recipiente fuseseră ascunse droguri. 14. La 28 mai și 4 iunie 2007, avocatul primei reclamante a solicitat permisiunea de a consulta dosarul cauzei, susținând că cererile sale anterioare rămăseseră fără răspuns. Pe fiecare cerere exista o notă scrisă de mână care indica faptul că cererile fuseseră admise. 15. La 21 iunie 2007, procurorul a depus un rechizitoriu împotriva reclamanților pentru trafic a 486,705 kg de cocaină (неовластен промет на наркотична дрога-кокаин) ambalate în 432 de pachete găsite în 76 de recipiente. Rechizitoriul s-a întemeiat pe probe verbale și materiale substanțiale, inclusiv rapoartele de expertiză ale Biroului (a se vedea paragraful 7 de mai sus).

16. La 26 iunie 2007, avocatul primei reclamante a solicitat acces la dosarul cauzei. Conform unei note, pe care a semnat-o în mod corespunzător, la 27 și 28 iunie 2007 a consultat dosarul timp de cinci ore. 17. La 2 iulie 2007, prima reclamantă a contestat rechizitoriul, susținând, printre altele, că nu i se oferise posibilitatea de a consulta dosarul cauzei și de a-și pregăti apărarea. La 9 iulie 2007, un complet de trei judecători al instanței de fond a respins contestația, statuând că la 27 și 28 iunie 2007 prima reclamantă consultase dosarul cauzei. 18. La 10 iulie 2007, avocatul primei reclamante a solicitat permisiunea de a copia anumite documente din dosarul cauzei. Conform unei note scrise de mână pe cerere, cererea sa fusese admisă cu condiția achitării taxelor judiciare.

La 18 iulie 2007, instanța i-a permis dlui Lj.M., un avocat pe care mama primei reclamante îl numise între timp să o reprezinte pe prima reclamantă, să consulte dosarul cauzei. 19. La o ședință din 7 august 2007, instanța de fond a audiat-o pe prima reclamantă, care și-a reconfirmat depoziția dată în fața judecătorului de instrucție (a se vedea paragraful 13 de mai sus). În plus, a declarat că un anume J. (un prenume grecesc) din Atena, al cărui nume de familie, reședință și toate celelalte date de contact îi erau necunoscute, îi datora bani și se oferise să îi furnizeze, în schimb, vopsea din Venezuela. În a doua jumătate a anului 2006, importase două containere de vopsea din Venezuela, primul fiind expediat la Rijeka (Croația), iar al doilea la Salonic, Grecia.

A negat că ar fi avut vreun contract cu producătorul și exportatorul de vopsea din Venezuela sau cu J. Acesta din urmă îi spusese că o anume Sandrina, care, conform susținerii sale, lucra cu el, ar putea să o asiste în relațiile cu exportatorul din Venezuela. J. îi dăduse, de asemenea, datele de contact ale unui cumpărător din Grecia cu privire la vopseaua dintr-un al treilea container (obiectul procedurii) și numerele de telefon ale lui N.V. și L.S. din Muntenegru, pe care îi sunase cu privire la transportul respectiv. (Când a luat legătura cu L.S., prima reclamantă se prezentase după nume ca proprietară a societății M., spunând că telefona la instrucțiunile unei anumite Sandra.) A reiterat că îl angajase pe al doilea reclamant să transporte vopseaua de la Bar la Grecia, îi predase documentația necesară și îi furnizase datele de contact ale lui N.V.

și L.S. din Muntenegru. De asemenea, a confirmat că, în acea perioadă, vorbise cu al doilea reclamant de multe ori la telefon. În cele din urmă, a negat că ar fi discutat cu acesta sau cu vreo altă persoană despre vreo chestiune legată de droguri. 20. La 8 august 2007, dl Lj.M. a solicitat o copie a anumitor probe materiale, ceea ce s-a permis la 9 august 2007. 21. La o ședință din 8 august 2007, al doilea reclamant a declarat că, la întâlnirea cu prima reclamantă din 29 decembrie 2006, conveniseră ca el să transporte vopseaua de la Bar la Grecia, primind pentru aceasta 1.100 EUR. La 3 ianuarie 2007, ajunsese la Bar și luase legătura cu N.V., agentul expediționar muntenegrean, iar după ce marfa fusese încărcată în camion, plecase spre Pec, unde camionul fusese percheziționat de două ori cu ajutorul câinilor poliției.

Camionul rămăsese la terminalul vamal Pec timp de două nopți (prima noapte, al doilea reclamant rămăsese în camion; a doua noapte, stătuse într-un hotel din apropiere). Al doilea reclamant ajunsese la punctul de trecere a frontierei Blace la ora 17:00, la 6 ianuarie 2007, iar camionul rămăsese la terminalul vamal peste noapte; al doilea reclamant petrecuse acea noapte acasă și se întorsese la terminal la ora 9 dimineața. La 7 ianuarie 2007, camionul fusese percheziționat, iar recipientele fuseseră examinate într-o dubă specială cu raze X. 22. La ședințele din 13 și 14 septembrie 2007, ținute în prezența reclamanților și a reprezentanților lor, instanța de fond a decis să audieze probele orale de la O.B.

și N.N., experții angajați la Birou care întocmiseră rapoartele din 7 și 11 ianuarie 2007 (a se vedea paragraful 7 de mai sus). De asemenea, a admis o cerere a procurorului ca martorii N.V. și L.S. (care lucrau la Portul Bar) din Muntenegru să prezinte probe orale la ședința următoare, fixată pentru 16 octombrie 2007, sau, dacă erau împiedicați, să dea declarații în fața unei instanțe competente din Bar (în acest din urmă caz, transcrierile depozițiilor lor urmau să fie citite la proces). Reclamanții nu s-au opus. Instanța de fond a solicitat Ministerului Justiției să transmită o citație lui N.V. și L.S.

pentru ședința programată pentru 16 octombrie 2007. De asemenea, a anexat o scrisoare (замолница) prin care solicita instanței competente din Bar, Muntenegru, să examineze martorii în cazul în care aceștia ar fi împiedicați să participe la ședința din 16 octombrie 2007. Scrisoarea conținea 14 întrebări formulate de judecătorul de fond, pe care instanța din Bar urma să le adreseze martorilor. Când nu a primit niciun răspuns, instanța de fond și-a reiterat cererea în scrisorile datate 2 și 10 octombrie 2007 și trimise Ministerului Justiției. 23. La 10 octombrie 2007, un judecător de instrucție de la Tribunalul Districtual Podgorica a examinat-o pe N.V. Părțile relevante din procesul-verbal al examinării sale au următorul cuprins: „... Îmi amintesc că în jurul Revelionului 2007, L.S.

– care lucrează la Portul Bar – m-a sunat pentru a-mi cere să trimit un container la Belgrad pentru o prietenă a ei... L.S. i-a dat numărul meu de telefon unei anume Sandra. Sandra m-a sunat și s-a prezentat ca lucrând pentru societatea (primei reclamante). Mi-a cerut să pregătesc documentația astfel încât containerul să fie transportat în Grecia, la Salonic, în loc de Belgrad ... Nu îi cunosc [pe reclamanți]. Nu l-am văzut pe [al doilea reclamant] când a ajuns la Bar. Doar am stat în birou și am vorbit la telefon și știam despre el pentru că a sunat să-mi spună că va veni la birou pentru a furniza niște documente pentru marfă, pe care nu mi le-a dat mie, ci colegei mele N.K… ” 24. La 12 octombrie 2007, Ministerul muntenegrean al Justiției a transmis transcrierea declarației lui N.V.

către Ministerul Justiției al statului pârât. 25. La 15 octombrie 2007, judecătorul de instrucție al Tribunalului Districtual Podgorica a examinat-o pe L.S. Părțile relevante ale declarației acesteia (care a fost trimisă în aceeași zi Ministerului Justiției al statului pârât) au următorul cuprins: „... la 22 decembrie 2006 am primit un apel telefonic de la N.P.

(din Grecia) ... pentru a-i da datele de contact ale unei persoane care lucra pentru o societate, M.S., care se ocupa de containere ... L-am sunat pe N.[V.] și i-am spus că un prieten m-a întrebat despre informații referitoare la acest subiect ... La o jumătate de oră după această discuție cu N.[V.], am primit un apel telefonic de la o anume Sandrina ... care mi-a spus că containerul îi aparținea ei și că nu trebuia să meargă la Belgrad, ci în Grecia, deci avea nevoie de un agent expediționar ... la 26 decembrie 2006 am călătorit la Bologna, Italia ... În timp ce eram la Bologna, am primit un apel telefonic de la un bărbat care vorbea engleza și care s-a prezentat ca P. (un nume grecesc) ... spunându-mi că containerul care trebuia dus la Bar îi aparținea ... la 3 ianuarie 2007, un bărbat care s-a prezentat ca Alija m-a sunat și a spus că era șofer și că venise să ridice marfa din acel container ... Am sunat-o pe N.V.

și i-am spus că șoferul a sosit. N.[V.] mi-a spus că șoferul ar trebui să meargă la parcarea Portului Bar. Când Alija m-a sunat, i-am spus ce a spus N.V. și i-am dat numărul ei ... la 6 sau 7 ianuarie 2006, P. a sunat din nou și mi-a spus că șoferul avea nevoie de niște documente ... Subliniez că nu am avut nicio legătură cu transportul sau cu conținutul acelui container și nici nu puteam să prevăd ce era înăuntru. Mai târziu, am auzit în mass-media că era vorba despre o livrare de vopsea, iar documentele pe care le-am văzut făceau referire la niște vopsea ... Nu i-am văzut și nici nu am vorbit cu [reclamanții] ... Nu știu dacă (bărbatul numit) Alija pe care l-am menționat ca șofer în această poveste este [al doilea reclamant] despre care mă întrebați ...” 26. Ambii martori au depus mărturie sub jurământ și au fost avertizați despre consecințele mărturiei mincinoase.

27. La 16 octombrie 2007, în prezența reclamanților și a reprezentanților lor, instanța a audiat probele experților O.B. și S.K., un expert superior din cadrul Biroului, care fusese și el implicat în întocmirea rapoartelor de expertiză (TD nr. 1/07 și TD nr. 8/07). Expertul N.N. nu a putut participa la ședință, deoarece plecase într-o călătorie de afaceri în Franța. Ambii experți au fost avertizați despre consecințele legale ale mărturiei mincinoase. S.K. a declarat, printre altele, că: „... cocaina examinată este cocaină pură ... greutatea netă ... nu a fost stabilită… după ce s-a descoperit cocaina, am mers cu colegul meu O.B. la punctul de trecere a frontierei Blace pentru a efectua o examinare inițială, în scopul de a determina despre ce era vorba.

Drogurile au fost aduse la laboratorul nostru ... La punctul de trecere a frontierei Blace, (am) tăiat pachetele și am luat o cantitate mică ... care era suficientă pentru a determina natura substanței ... acest lucru s-a întâmplat la punctul de trecere a frontierei, unde au fost deschise câteva pachete; aceasta este o procedură standard ... În laborator, pachetele au fost aduse, după câte îmi amintesc, în saci de hârtie, dar nu sunt sigură. La 7 ianuarie 2007 ... drogurile au fost aduse (în laborator) ... Era în jur de ora 13:00 ... La 8 ianuarie 2007 au fost aduse 43 de pachete în laborator. Pentru o cantitate mai mare de droguri, în principiu, (aplicăm) recomandările UNDCP ... În prezenta cauză, am examinat rădăcina pătrată a numărului total (de pachete), ceea ce era în conformitate cu aceste recomandări.

Din cele 43 de pachete suplimentare, am examinat fiecare al treilea pachet, deoarece era vorba despre o cantitate mai mică în comparație cu pachetele primite la 7 ianuarie 2007 ... Laboratorul este acreditat de UNDP pentru analiza drogurilor și este considerat fiabil. Laboratorul nu este acreditat pentru standardele ISSO.

[Acest din urmă] este o chestiune formală și implică o procedură lungă și costisitoare, dar [aceasta] nu înseamnă că, din punctul de vedere al tehnicii, al echipamentelor și al mijloacelor de lucru, există vreo deficiență ... Cocaina pe care am analizat-o este cea mai mare cantitate examinată până în prezent ... Conform recomandărilor UNDCP, dacă (nu sunt mai mult de) 10 pachete, atunci toate (pachetele) sunt examinate; dacă (sunt) până la 100 de pachete, atunci se examinează fiecare al zecelea pachet; dacă (sunt) mai mult de 100 de pachete, cantitatea care trebuie analizată este numărul calculat ca rădăcină pătrată a tuturor pachetelor ...” 28. Expertul O.B.

a declarat, printre altele, că: „... La pregătirea raportului de expertiză, toate pachetele au fost analizate folosind teste de culoare; 20 de pachete, care au fost selectate aleatoriu din totalul de 389 de pachete, în conformitate cu recomandările UNDCP, au fost analizate prin intermediul ... (metodelor de analiză) ... Pachetele au fost aduse la laborator pentru examinare în 39 de saci de plastic negri ... Când am ajuns la punctul de trecere a frontierei Blace, pachetele erau aliniate pe marginea drumului; erau acoperite cu policolor; am luat probe pentru analiză din mai multe pachete ...” 29. Reclamanții au formulat obiecții atât împotriva declarațiilor experților, cât și împotriva rapoartelor de expertiză, susținând că acestea fuseseră întocmite de Ministerul de Interne, același organ care inițiase procedura împotriva lor.

30. Ședința a continuat la 17 octombrie 2007, când „un angajat al departamentului de arhivă al instanței a intrat (în sala de judecată)” și a înmânat judecătorului de fond transcrierile declarațiilor pe care N.V. și L.S. le dăduseră în fața Tribunalului Districtual Podgorica (a se vedea paragrafele 23 și 25 de mai sus), traduse în macedoneană. Judecătorul de fond a constatat că N.V. și L.S. fuseseră împiedicați să participe la ședința programată din cauza „altor obligații” și, respectiv, „a unei călătorii în Italia”. Prin urmare, a procedat la citirea declarațiilor martorilor. De asemenea, a dispus ca Biroul să completeze rapoartele de expertiză TD 1/2007 și TD 8/2007 cu informații privind greutatea netă a drogurilor (дополнување на вештачењето).

31. La 2 noiembrie 2007, în afara ședinței (вон рочиште), instanța de fond a dispus Biroului să întocmească un nou raport de expertiză privind calitatea și cantitatea substanței găsite în recipiente. Ordinul a fost comunicat părților. 32. La 9 noiembrie 2007, S.K. și O.B., experții angajați de Birou, au întocmit un nou raport de expertiză (nr. 1399/07), ale cărui părți relevante au următorul cuprins: „Pentru a determina natura substanței și în conformitate cu recomandările ENFSI (Rețeaua Europeană a Institutelor de Științe Forensice) și ale UNDCP (Programul Națiunilor Unite pentru Controlul Drogurilor) privind analiza eșantioanelor multiple, 27 de pachete alese la întâmplare ... au fost analizate ... din numărul total de pachete (432) ... Greutatea netă a materialului prelevat din pachetele analizate a fost de 27,30 kg ... Pe baza analizei efectuate, se confirmă că materialul analizat prelevat din pachete era cocaină.

Aceasta confirmă constatările anterioare ... specificate în rapoartele de expertiză nr. 1/07 și 8/07 din 7 și, respectiv, 11 ianuarie 2007. Greutatea netă totală a pachetelor confiscate (432) a fost stabilită (pe baza recomandărilor ENFSI) prin intermediul unei metodologii matematice și statistice ... Pe baza calculelor efectuate, se concluzionează că greutatea netă totală a substanței (găsite) în pachete a fost de 436,879 kg ± 2,324 kg.” 33. Raportul de expertiză nr. 1399/07 a fost prezentat la o ședință din 15 noiembrie 2007, în prezența reclamanților și a reprezentanților acestora. Au fost audiate, de asemenea, probele experților S.K. și O.B. S.K. a declarat, printre altele, că: „... [Biroul] este singurul laborator acreditat și fiabil din Republica Macedonia competent să analizeze drogurile confiscate.

Suntem autorizați de UNDCP și aplicăm recomandările sale ... Din 1997, când ne-am început activitatea, laboratorul central din Viena nu a exprimat niciodată plângeri cu privire la analizele noastre ... În prezenta cauză, care implica mai mult de 100 de pachete, și anume 432, după ce am determinat rădăcina pătrată a lui 432, care este 20,78, am analizat 21 de pachete, care au fost alese la întâmplare. Subliniez că aceste 21 de pachete au fost analizate complet, folosind toate metodele specificate în recomandări. Aceasta nu înseamnă că unele dintre pachete nu au fost deloc analizate. În ceea ce privește rapoartele de expertiză nr. 1/07 și 8/07, toate cele 432 de pachete au fost analizate folosind așa-numitele metode rapide pentru a determina substanța.

Apoi, anumite pachete care au fost alese la întâmplare și au fost analizate complet folosind toate metodele ... Întrebată de către judecător dacă, în pregătirea raportului de expertiză comandat de instanță, expertul a primit instrucțiuni de la cineva, inclusiv de la superiorul lor, ea a răspuns: «Am întocmit raportul de expertiză comandat de instanță, precum și rapoartele anterioare, cu bună-credință și conform celor mai bune cunoștințe ale mele. [Biroul] funcționează în cadrul Ministerului de Interne, dar este independent în activitatea sa. În cariera mea, niciun superior nu a influențat vreodată vreo examinare de expertiză și nici nu aș accepta nimic de acest gen ...»” 34. O.B. a fost de acord cu S.K.

Reclamanții nu au formulat obiecții împotriva raportului de expertiză și a declarațiilor experților, dar s-au plâns că un organ de urmărire penală, precum Ministerul de Interne în acest caz, nu putea efectua o examinare de expertiză a substanței, care, în orice caz, ar fi trebuit examinată în întregime (rezultatele nu puteau fi bazate pe o analiză efectuată pe eșantioane alese la întâmplare). Reclamanții au contestat argumentul lui S.K. că Biroul era independent și era singurul laborator acreditat pentru o astfel de examinare. În acest sens, au solicitat ca instanța să comande un raport de expertiză alternativ de la un organ de expertiză independent, național sau străin.

35. În ceea ce privește obiecțiile reclamanților referitoare la probele de expertiză, instanța de fond a declarat: „... Cererea [reclamanților] pentru o examinare alternativă de expertiză a calității și cantității pachetelor confiscate de către o instituție independentă nu este admisă, întrucât probele de expertiză administrate de instanță au fost produse de Ministerul de Interne; în conformitate cu Legea privind procedura penală, un raport de expertiză poate fi întocmit de un organ al statului; în cauze mai complexe, precum cea de față, o astfel de examinare de expertiză este, în principiu, încredințată unui organ al statului. Raportul de expertiză nr. 1399/07 din 9 noiembrie 2007 a fost întocmit de [Birou] pe baza unei ordonanțe prealabile a instanței.

Cererea ... pentru o analiză completă a tuturor pachetelor confiscate se respinge, întrucât ... unele dintre pachete au fost predate experților (pentru examinare), astfel cum se prevede în recomandările UNDCP și ENFSI ...” 36. La 16 noiembrie 2007, instanța de fond a admis cererea reclamanților pentru o inspecție la fața locului a celor (27) de pachete (păstrate într-un departament special al instanței de fond) examinate de experții Biroului și care făceau obiectul raportului de expertiză nr. 1399/07. Inspecția a fost efectuată în prezența reclamanților și a reprezentanților acestora. Astfel cum s-a indicat în procesul-verbal de la acea dată, existau trei saci de hârtie. În fiecare sac existau nouă pachete care conțineau o pulbere albă (бела прашкаста материја).

Întrucât „unele pachete ... erau de o culoare albă mai întunecată, iar (altele) de o culoare albă mai luminoasă (со нијанси на потемна и посветла боја)”, reprezentanții reclamanților au susținut că „drogurile nu erau de aceeași calitate, adică de aceeași puritate”. 37. La o ședință din 27 noiembrie 2007, părțile și-au prezentat observațiile finale. Procurorul a precizat infracțiunea pentru care s-a întocmit rechizitoriul, acuzându-i pe reclamanți că au participat, ca grup, la transportul neautorizat a 434,555 kg de cocaină. Avocații reclamanților au reiterat că probele de expertiză fuseseră produse de Birou, care funcționase în cadrul Ministerului de Interne, ca organ de urmărire penală și că al treilea raport de expertiză, care fusese comandat de instanță, era lipsit de relevanță, întrucât fusese produs de aceiași experți care fuseseră implicați în examinările de expertiză anterioare.

De asemenea, s-au plâns că probele de expertiză admise fuseseră inconsecvente cu privire la cantitatea de droguri confiscate (a se vedea paragrafele 8 și 15 de mai sus) și la tipul de vopsea în care pachetele fuseseră scufundate (a se vedea paragraful 28 de mai sus). Mai mult, conform acestor probe, substanța găsită era cocaină pură, ceea ce, după părerea lor, era imposibil. De asemenea, au contestat că declarațiile martorilor (N.V. și L.S.) audiați în Muntenegru fuseseră obținute cu încălcarea drepturilor lor la apărare. 38. La 30 noiembrie 2007, instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care i-a găsit pe reclamanți vinovați de trafic de droguri, infracțiune pedepsită în temeiul art. 215 alin. (2) coroborat cu alin. (1) din Codul penal (a se vedea paragraful 53 de mai jos) și i-a condamnat la 14 ani și șase luni de închisoare.

Dispozitivul hotărârii avea următorul cuprins: „... la o dată nespecificată înainte de sfârșitul lunii decembrie 2006, [reclamanții] (acționând) ca un grup (како повеќе лица), au fost participanți la transportul neautorizat al unei livrări de stupefiante – cocaină (неовластено пренесување на наркотична дрога-кокаин). După ce [prima reclamantă] luase legătura cu persoane de identitate necunoscută care intenționau să transporte droguri din Venezuela, (aceasta) a convenit cu acestea să transfere drogurile în Republica Greacă ... la 29 decembrie 2006, (aceasta) a luat legătura cu [al doilea reclamant] pentru a aranja cu el transportul drogurilor din [Muntenegru] în [Grecia] ... i-a plătit 1.100 EUR [și i-a furnizat documentația justificativă necesară].

La 2 ianuarie 2007, [al doilea reclamant] a condus un camion ... în [Muntenegru]. La 4 ianuarie 2007, 882 de recipiente de plastic cu vopsea acrilică au fost încărcate în [camion]. Cocaina a fost ascunsă în unele dintre acestea ... [El] a condus prin Kosovo către Republica Macedonia și Republica Greacă ... În jurul orei 17:00 a zilei de 6 ianuarie 2007, a ajuns la punctul de trecere a frontierei Blace (la frontiera Macedonia-Kosovo). În dimineața zilei de 7 ianuarie 2007, în cadrul unei inspecții de rutină efectuate de Vamă, care a continuat la 8 ianuarie 2007, în 76 de recipiente cu vopsea acrilică au fost descoperite 432 de pachete de cocaină.

Greutatea totală a drogurilor a fost de 434,555 kg.” 39. Hotărârea, care are cincizeci și cinci de pagini, a fost întemeiată pe următoarele probe: declarațiile reclamanților; declarațiile a patru martori ai celui de-al doilea reclamant (inclusiv soția și tatăl său, care au confirmat că acesta petrecuse noaptea de 6 ianuarie 2007 acasă și se întorsese în dimineața următoare la terminalul vamal Blace); declarațiile a trei funcționari vamali care percheziționaseră camionul la terminalul vamal; declarațiile date de experții S.K. și O.B.; declarațiile martorilor L.S. și N.V., care au fost interogați de judecătorul de instrucție al Tribunalului Districtual Podgorica; și o cantitate considerabilă de probe materiale, inclusiv rapoartele de expertiză nr. 1/07, 8/07 și 1399/07, precum și o listă detaliată a apelurilor efectuate de pe telefoanele mobile ale reclamanților.

40. În plus față de faptele indicate mai sus (a se vedea paragraful 6 de mai sus), instanța de fond a stabilit, de asemenea, că al doilea reclamant ajunsese la Bar la 3 ianuarie 2007; că o sunase pe N.V. cu privire la transport; că, la 4 ianuarie 2007, recipientele fuseseră încărcate în camionul său și acesta plecase spre Kosovo; că petrecuse noaptea de 4 ianuarie în camion la terminalul vamal Pec; că, la 5 ianuarie 2007, camionul fusese percheziționat (cu ajutorul câinilor poliției) la acel terminal; că, în noaptea de 5 ianuarie, camionul rămăsese la terminal și al doilea reclamant petrecuse noaptea la un hotel; că se întorsese la terminal la 6 ianuarie; și că la ora 14:00 în acea zi plecase, escortat de vama Kosovo, către punctul de trecere a frontierei Blace, unde ajunsese în jurul orei 17:00 la 6 ianuarie 2007. Camionul rămăsese la terminalul vamal peste noapte și al doilea reclamant petrecuse noaptea acasă.

La ora 8:45 a zilei de 7 ianuarie 2007, se întorsese la terminal, unde camionul fusese percheziționat și fuseseră găsite drogurile cu ajutorul unei dube cu raze X. Pe baza unei liste detaliate a apelurilor telefonice, instanța a stabilit că existase o comunicare intensă între reclamanți între 20 decembrie 2006 și 10 ianuarie 2007 (prima reclamantă l-a sunat pe al doilea reclamant de 124 de ori, iar acesta a sunat-o de 28 de ori), și că aceștia îi sunaseră pe N.V. și pe L.S. În plus, societatea grecească specificată în documentația de transport ca destinatar al vopselei nu exista, conform registrelor oficiale grecești. 41. Instanța a făcut referire la rapoartele de expertiză și a examinat declarațiile experților (a se vedea paragrafele 33 și 34 de mai sus), pe baza cărora a stabilit faptele relevante privind calitatea și cantitatea drogurilor găsite.

Aceasta a reiterat motivele pentru care a respins cererile reclamanților de o examinare de expertiză alternativă (a se vedea paragraful 35 de mai sus). 42. Instanța de fond a prezentat un rezumat al declarațiilor făcute de L.S. și N.V. și a declarat, printre altele, că: „... Instanța acceptă pe deplin declarațiile martorilor N.V. și L.S… Declarațiile acestor martori au fost obținute pe baza unei cereri (adresate autorităților din Muntenegru) (по пат на замолница) emise după o decizie prealabilă consemnată în procesul-verbal al ședinței. Părțile și reprezentanții [reclamanților] nu au avut comentarii (cu privire la acea decizie) [și nici] nu au formulat vreo obiecție atunci când aceste declarații au fost citite la proces.

Aceștia nu au făcut nicio sugestie privind aceste declarații ...” 43. În ceea ce privește pe al doilea reclamant, instanța de fond a declarat, printre altele, că: „... Instanța a evaluat apărarea [celui de-al doilea reclamant] potrivit căreia acesta nu încheiase un acord cu [prima reclamantă] pentru a transporta droguri ..., ci, dimpotrivă, acordul privea transportul de vopsea acrilică ... că drogurile nu fuseseră niciodată menționate în discuțiile lor, că documentele de transport făceau referire numai la vopsea acrilică ... că, în timpul transportului, vorbise de aproximativ 5 ori la telefon cu [prima reclamantă].

Instanța nu a acceptat apărarea inculpatului, întrucât era contrară acțiunilor sale și probelor admise în sprijinul rechizitoriului ... [Al doilea reclamant] nu neagă că, transportând vopseaua, a transportat și cocaina ... Instanța nu poate accepta [apărarea sa] potrivit căreia nu știa că în recipiente se afla cocaină, deoarece aceasta nu este susținută de nicio probă și este contrară acțiunilor sale – a transportat drogurile de la Bar până la frontiera macedoneană și (contrară) probelor admise – cocaina găsită în recipiente, care a fost consemnată în certificatul obiectelor confiscate temporar ... semnat de [al doilea reclamant], care nu a contestat semnătura și confiscarea cocainei în nicio etapă a procedurii ...” 44. Reclamanții au declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond.

Aceștia au reiterat că experții nu fuseseră independenți (având în vedere că Biroul funcționase în cadrul Unității Centrale a Forțelor de Poliție) și, în acest sens, au făcut referire la hotărârea Curții în cauza Stoimenov (a se vedea Stoimenov c. fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, nr. 17995/02, 5 aprilie 2007). Prima reclamantă a mai susținut că instanța de fond i-a respins cererea de examinare de expertiză alternativă, în pofida faptului că Institutul de Medicină Legală (Институт за Судска Медицина) era, de asemenea, autorizat să efectueze o astfel de analiză, că instanța de fond nu explicase discrepanța dintre greutatea brută și cea netă a drogurilor găsite și că instanța acceptase că pachetele care conțineau drogurile fuseseră scufundate în vopsea acrilică, ceea ce contrazicea constatările experților privind tipul de vopsea implicat (a se vedea paragraful 28 de mai sus).

Aceasta s-a plâns, de asemenea, că nu i se permisese să consulte dosarul cauzei în cursul anchetei, ceea ce îi afectase capacitatea de a-și pregăti în mod efectiv apărarea. În plus, drepturile sale la apărare fuseseră restrânse în mod nejustificat, întrucât nu i se oferise posibilitatea de a participa la examinarea martorilor L.S. și N.V. în fața Tribunalului Districtual Podgorica. În acest sens, a susținut că nu fusese informată cu privire la întrebările adresate acestor martori de către instanța de fond. Al doilea reclamant s-a plâns că nu existau probe că ar fi încheiat un acord (cu prima reclamantă) și, în special, că ar fi știut că transporta droguri. În absența oricărei probe care să confirme intenția sa de a transporta droguri, nu i se putea atribui nicio răspundere penală.

45. La 18 aprilie 2008, Curtea de Apel din Skopje a ținut o ședință publică la care, în prezența reclamanților și a reprezentanților acestora, a respins apelurile și a menținut hotărârea instanței de fond.

În ceea ce privește plângerea primei reclamante referitoare la cererile pe care le formulase în cadrul procedurii prealabile pentru a consulta dosarul cauzei, instanța a declarat: „... La 11 mai 2007, [prima reclamantă], în prezența avocatului său, a fost informată cu privire la acuzațiile împotriva sa ... (și) că nu era obligată să răspundă la întrebări și să își prezinte apărarea, dar a declarat că va da o declarație în orice caz după ce probele disponibile îi vor fi prezentate ... La 16 mai 2007, a dat o declarație în prezența reprezentantului său; interogatoriul a continuat la 18 mai 2007. [În ambele ocazii] în care a dat o declarație în fața judecătorului de instrucție, a avut timpul și facilitățile necesare pentru a-și pregăti apărarea și posibilitatea de a comunica cu reprezentantul său legal ... Conform secțiunii 126 din Legea privind procedura penală, inculpatul are dreptul să consulte dosarul cauzei și ... probele după ce este interogat.

În prezenta cauză ... este clar că instanța de fond nu a încălcat dreptul la apărare al inculpatei … în ceea ce privește presupusa încălcare a secțiunii 126 din Legea privind procedura penală ... este evident că, după ce judecătorul de instrucție a interogat-o pe [prima reclamantă] ... [aceasta] a dat o declarație detaliată care a fost consemnată corespunzător în procesul-verbal al ședinței și pe care a citit-o și a semnat-o … Avocatul a solicitat și i s-a permis accesul la dosar înainte de a contesta rechizitoriul ... Mai mult, instanța de fond a stabilit toate faptele relevante la proces ...” 46. În ceea ce privește probele de expertiză, instanța a constatat că toate rapoartele de expertiză admise ca probe confirmaseră că substanța găsită în recipiente era cocaină; în declarația din 15 noiembrie 2007, S.K.

a confirmat că toate cele 432 de pachete fuseseră examinate folosind așa-numitele „metode rapide”, iar apoi pachetele alese la întâmplare fuseseră analizate complet; cantitatea de droguri fusese stabilită pe baza recomandărilor ENFSI. Instanța a respins, de asemenea, plângerile reclamanților privind presupusa lipsă de independență a experților, constatând că examinarea de expertiză (nr. 1399/07) fusese dispusă de instanță, că rezultatele expertizei nu fuseseră puse la îndoială și că acestea fuseseră confirmate la ședință de către experți, care fuseseră avertizați cu privire la consecințele mărturiei mincinoase. În cele din urmă, instanța a statuat că o copie a raportului de expertiză nr. 1399/07 fusese comunicată reclamanților și că aceștia avuseseră o posibilitate rezonabilă de a o contesta.

47. În ceea ce privește probele martorilor produse de L.S. și N.V. în Muntenegru, instanța a statuat că aceștia fuseseră audiați ca răspuns la solicitarea instanței de fond formulată la ședința din 14 septembrie 2007; reclamanții și reprezentanții lor, care participaseră la acea ședință, nu obiectaseră și nici nu solicitaseră să asiste la interogarea acestor martori; declarațiile martorilor fuseseră citite la proces, iar reclamanții nu obiectaseră împotriva lor. Instanța a concluzionat că aceste probe fuseseră, prin urmare, obținute în mod legal.

48. În ceea ce privește plângerea celui de-al doilea reclamant că nu ar fi știut că transporta droguri, instanța a declarat: „... o astfel de afirmație este contrară faptelor stabilite pe baza probelor admise privind acțiunile întreprinse de [al doilea reclamant] și răspunderea sa penală ... instanța nu acceptă afirmațiile sale, deoarece, pe baza tuturor probelor admise la proces, [instanța de fond] a stabilit corect faptele relevante referitoare la acțiunile întreprinse de [al doilea reclamant] ... (aceste) afirmații au fost evaluate de [instanța de fond] ... (care) a expus motive rezonabile pentru care nu le-a acordat credibilitate ... s-a stabilit dincolo de orice îndoială că în unele recipiente de vopsea transportate de vehiculul condus de [al doilea reclamant] fuseseră găsite droguri – cocaină.” 49. Instanța a mai constatat că: „... cantitatea mare de droguri, modul în care au fost procurate și transportate, precum și acțiunile întreprinse de inculpați, sugerează că cocaina a fost transportată în scopul vânzării și nu pentru niciun alt scop ... Pe baza probelor admise, a analizei și a evaluării acestora, (precum și) a comportamentului inculpaților înainte de a ajunge la un acord privind livrarea, a faptului că au comunicat între ei, în timpul livrării, adică înainte,

în timpul și după săvârșirea infracțiunii ... se poate concluziona că inculpații știau și erau conștienți de acțiunile lor, inclusiv de infracțiunea pe care o săvârșiseră ... În acest sens, potrivit acestei instanțe, nu există niciun motiv economic logic pentru a importa vopsea acrilică din Venezuela, având în vedere că costurile de transport din Venezuela până la destinația (finală) ... ar fi mai mari decât valoarea acesteia. Din aceasta se poate deduce că inculpații știau că este vorba despre transportul de droguri și nu de vopsea acrilică. Având în vedere, de asemenea, intensitatea contactelor dintre inculpați și contactele cu martorii L.S. și N.V.

la Bar, ... împreună cu faptul că [prima reclamantă] i-a furnizat [celui de-al doilea reclamant] documentație scrisă ... emisă de societatea sa M., care prevedea că marfa trebuia transportată în Republica Greacă către societatea S. – care, pe baza probelor disponibile, nu există – devine clar că [reclamanții] știau și erau conștienți de acțiunile lor nelegale și de infracțiunea săvârșită ...” 50. Reclamanții au formulat cereri în fața Curții Supreme pentru revizuirea extraordinară a hotărârii definitive (барање за вонредно преиспитување на правосилна пресуда). Aceștia au reiterat susținerile privind încălcarea drepturilor lor la apărare, în special cu privire la probele de expertiză, la examinarea martorilor L.S.

și N.V. și la lipsa motivării. În acest din urmă context, al doilea reclamant a reiterat că nu existau probe care să demonstreze că ar fi știut că transporta droguri ascunse în recipiente închise ermetic. Contactele sale telefonice cu prima reclamantă și cu N.V. și concluzia instanței cu privire la motivul economic al importului de vopsea din Venezuela nu erau concludente, având în vedere faptul că era șoferul pe care prima reclamantă îl angajase pentru a transporta vopseaua de la Bar la Grecia. Prima reclamantă s-a plâns că nu se stabilise (sau nu se indicase în dispozitivul hotărârii instanței de fond) că drogurile fuseseră transportate în scopul vânzării. De asemenea, s-a plâns că drepturile sale la apărare fuseseră încălcate în cadrul anchetei.

51. La 20 octombrie 2009, Curtea Supremă a menținut faptele stabilite și a respins cererile reclamanților pentru aceleași motive expuse de Curtea de Apel din Skopje. În această privință, a declarat, printre altele, că: „Pe baza tuturor probelor admise, a intensității contactelor telefonice între inculpați, precum și a contactelor cu martorii L.S.

și N.V., a comportamentului inculpaților înainte de a ajunge la un acord privind livrarea, a contactelor intense și multiple dintre ei în timpul livrării, când fusese săvârșită infracțiunea, precum și după descoperirea acesteia, instanța de fond a concluzionat corect că inculpații știau și erau conștienți de acțiunile lor privind transportul nelegal de droguri.” 52. Curtea Supremă a mai adăugat: „... În ceea ce privește susținerile invocate în cereri potrivit cărora expresia «în scopul vânzării (заради продажба)» lipsește din dispozitivul hotărârii instanței de fond, instanța consideră că (această omisiune) nu o face defectuoasă, întrucât aceasta poate fi presupusă (произлегува), având în vedere acțiunile întreprinse de [reclamanți] la săvârșirea infracțiunii ... Din descrierea acțiunilor [reclamanților] nu există nicio îndoială că drogurile au fost transportate în scopul vânzării și că o asemenea cantitate mare de droguri, și anume cocaină pură, nu poate fi pentru uzul personal al [reclamanților].

Mai mult, aceasta pune în pericol viața și sănătatea a milioane de oameni de pe planetă.”

5. The applicants were born in 1968 and 1973 and live in Belgrade (the first applicant) and Skopje (the second applicant). 6. As established in the criminal proceedings described below, on 7 January 2007, during a search carried out by the Macedonian Customs at the Blace border crossing (between the respondent State and Kosovo) 434.555 kg of cocaine were found hidden in rectangular packs submerged in hermetically sealed cans of acrylic paint. The cargo, which had been loaded onto a truck driven by the second applicant in Bar (Montenegro), was destined for Greece. 7. On 7 January 2007 the Criminal Investigations Bureau at the Ministry of the Interior (“the Bureau”, Одделение за криминалистичка техника) carried out an expert examination in order to determine the quantity and quality of the substance found in the truck.

On 11 January 2007 the Bureau carried out a further examination. Both reports (TD no. 1/2007 and TD no. 8/2007) established the gross weight of the substance, which was pure cocaine. 8. On 8 January 2007 the public prosecutor requested that an investigating judge from the Skopje Court of First Instance (“the trial court”) open an investigation against the applicants on account of reasonable suspicion of trafficking 438.170 kg of cocaine. In the request it was stated that the drugs had been packed in 389 packages and stored in 68 cans containing acrylic paint. 9. On the same date, the investigating judge heard the second applicant (the first applicant could not be traced) in the presence of Mr D. Dangov, a lawyer of his own choosing (after 11 May 2007 the second applicant was represented by a different lawyer).

On this occasion, the second applicant confirmed that he had known the first applicant for many years and that on 29 December 2006 she had contacted him regarding the transportation of acrylic paint from Bar to Greece. She had given him the telephone number of a certain N. (a forwarding agent) in Montenegro regarding the shipment. He had spoken to N. by telephone, but he had not met her. His truck had been searched at Kula border crossing (between Kosovo and Montenegro) and in the city of Pec, Kosovo, after which he had been escorted by police and customs to the border crossing with the respondent State. At around 5 pm. on 6 January 2007 he had arrived at Blace border crossing. The Macedonian customs officials had instructed him to leave the truck overnight and to return the next morning.

He had complied with that instruction. On 7 January 2007 the truck had been searched and drugs had been found. The second applicant denied knowing that he had been transporting drugs. 10. Later that day, the investigating judge opened an investigation and issued detention orders for a period of thirty days in respect of the applicants. 11. On 9 January 2007 the first applicant appointed Mr D. Dangov to represent her in the proceedings. On 11 January 2007 the investigating judge issued an international arrest warrant in respect of the first applicant. On 13 January 2007 she was arrested in Serbia and detained pending extradition in the respondent State. 12. On 9 May 2007 the first applicant’s lawyer requested permission to inspect the case file.

A handwritten note on his application indicated that “inspection of the case file (wa)s allowed”. On 10 May 2007 the first applicant was incarcerated in Skopje detention facility. An official note drawn up by the investigating judge indicated that on that occasion she had been aware of the public prosecutor’s application and the decision of the investigating judge to open an investigation. 13. On 11 May 2007 the investigating judge heard the first applicant in the presence of her lawyer. She stated that she would make a statement once she was able to consult the available evidence. On 16 May 2007 she was heard for the second time. In the presence of her representative, she confirmed that she had contacted the second applicant, who had agreed to transport the paint from Bar to Greece for 1,100 euros (EUR).

She had also given him the contact details of N., the Montenegrin forwarding agent. The first applicant denied that she was aware that drugs had been planted in the cans. 14. On 28 May and 4 June 2007 the first applicant’s lawyer requested permission to consult the case file, arguing that his previous requests had remained unanswered. On each application there was a handwritten note indicating that the requests had been granted. 15. On 21 June 2007 the public prosecutor lodged an indictment against the applicants on account of trafficking 486.705 kg of cocaine (неовластен промет на наркотична дрога-кокаин) packed in 432 packages found in 76 cans. The indictment relied on considerable verbal and material evidence, including the Bureau’s expert reports (see paragraph 7 above).

16. On 26 June 2007 the first applicant’s lawyer requested access to the case file. According to a note, which he duly signed, on 27 and 28 June 2007 he inspected the file for five hours. 17. On 2 July 2007 the first applicant objected to the indictment arguing, inter alia, that she had not been given the opportunity to consult the case file and prepare her defence. On 9 July 2007 a three-judge panel of the trial court dismissed the objection, holding that on 27 and 28 June 2007 the first applicant had inspected the case file. 18. On 10 July 2007 the first applicant’s lawyer requested permission to copy some documents from the case file. According to a handwritten note on the application, his request had been allowed upon payment of the court fees.

On 18 July 2007 the court allowed Mr Lj.M., a lawyer whom the first applicant’s mother had in the meantime appointed to represent the first applicant, to consult the case file. 19. At a hearing held on 7 August 2007, the trial court heard the first applicant, who reaffirmed the deposition she had made before the investigating judge (see paragraph 13 above). In addition, she stated that a certain J. (a Greek forename), from Athens, whose surname, residence and all other contact details were unknown to her, had owed her money and had offered to provide her instead with paint from Venezuela. In the second half of 2006 she had imported two containers of paint from Venezuela, the first being shipped to Rieka (Croatia) and the second to Thessaloniki, Greece.

She denied having had any contract with the paint producer and exporter in Venezuela or with J. The latter had told her that a certain Sandrina, who allegedly worked with him, could assist her in her dealings with the exporter in Venezuela. J. also had given her the contact details of a buyer in Greece regarding paint from a third container (the subject of the proceedings) and the telephone numbers of N.V. and L.S. in Montenegro, whom she had called regarding the cargo concerned. (When contacting L.S., the first applicant had introduced herself by name as the owner of company M., saying that she was calling upon instructions from a certain Sandra). She reiterated that she had hired the second applicant to transport the paint from Bar to Greece, had handed over the necessary documentation to him, and had provided him with the contact details of N.V.

and L.S. in Montenegro. She also confirmed that around that time she had talked with the second applicant many times on the telephone. Lastly, she denied that she had discussed any drugs-related matter with him or any other person. 20. On 8 August 2007 Mr Lj.M. requested a copy of certain material evidence, which was allowed on 9 August 2007. 21. At a hearing on 8 August 2007, the second applicant stated that at the meeting with the first applicant on 29 December 2006, they had agreed that he would transport the paint from Bar to Greece, for which he had been paid EUR 1,100. On 3 January 2007 he had arrived in Bar and had contacted N.V., the Montenegrin forwarding agent, and after the cargo had been loaded onto the truck, he had left for Pec, where the truck had been searched twice using police dogs.

The truck had remained at the Pec customs terminal for two nights (the first night the second applicant had remained in the truck; the second night, he had stayed in a nearby hotel). The second applicant had arrived at Blace border crossing at 5 pm. on 6 January 2007 and the truck had remained at customs terminal overnight; the second applicant had spent that night at home and had returned to the terminal at 9 am. next morning. On 7 January 2007 the truck had been searched and the cans had been examined in a special X-ray van. 22. At hearings on 13 and 14 September 2007 held in the presence of the applicants and their representatives, the trial court decided to hear oral evidence from O.B. and N.N., the experts employed in the Bureau who had drawn up the reports of 7 and 11 January 2007 (see paragraph 7 above).

It also accepted a request from the public prosecutor that witnesses N.V. and L.S. (who worked at Bar Harbour) from Montenegro produce oral evidence at the next hearing fixed for 16 October 2007 or, if prevented, give evidence before a competent court in Bar (in the latter case, transcripts of their depositions would be read out at the trial). The applicants did not object. The trial court requested that the Ministry of Justice deliver a court summons to N.V. and L.S. for the hearing scheduled for 16 October 2007. It also attached a letter (замолница) requesting the competent court in Bar, Montenegro to examine the witnesses should they be prevented from attending the hearing of 16 October 2007. The letter contained 14 questions formulated by the trial judge which the court in Bar was asked to put to the witnesses.

When there was no reply, the trial court reiterated its request in letters dated 2 and 10 October 2007 and sent to the Ministry of Justice. 23. On 10 October 2007 an investigating judge from the Podgorica District Court examined N.V. The relevant parts of the court record of her examination read as follows: “... I remember that around New Year’s Eve 2007, L.S ‒ who works at Bar Harbour ‒ called in order to ask me to send a container to Belgrade for a friend of hers ... L.S. gave my telephone number to certain Sandra. Sandra called me and introduced herself as working for (the first applicant’s) company. She asked me to prepare documentation so that the container would be transported to Greece, to Thessaloniki instead of to Belgrade ... I do not know [the applicants].

I did not see [the second applicant] when he arrived in Bar. I just sat in the office and spoke by telephone and I knew about him because he called to tell me that he would come to the office to provide some documentation for the goods, which he did not give to me, but to my colleague N.K… ” 24. On 12 October 2007 the Montenegrin Ministry of Justice forwarded the transcript of N.V.’s statement to the Ministry of Justice of the respondent State. 25. On 15 October 2007 the investigating judge of Podgorica District Court examined L.S. The relevant parts of her statement (which was sent on the same day to the Ministry of Justice of the respondent State) read as follows: “... on 22 December 2006 I received a telephone call from N.P.

(from Greece) ... in order to give him the contact details of a person working for a company, M.S., that handled containers ... I called N.[V.] and told her that a friend had asked me for information regarding this matter ... Half an hour after this discussion with N.[V.], I received a telephone call from certain Sandrina ... who told me that the container belonged to her and that it should not go to Belgrade, but to Greece, so she needed a forwarding agent ... on 26 December 2006 I travelled to Bologna, Italy ... While I was in Bologna, I received a telephone call from a man who spoke English and who introduced himself as P. (a Greek name) ... telling me that the container which needed to be taken to Bar belonged to him ... on 3 January 2007 a man who introduced himself as Alija called me and said that he was a driver and that he had come in order to collect the goods in that container ... I called N.V.

and told her that the driver had arrived. N.[V.] told me that the driver should go to the car park at Bar Harbour. When Alija called me, I told him what N.V. had said and gave him her number ... on 6 or 7 January 2006 P. called again and told me that the driver needed some documents ... I stress that I had nothing to do with the transportation or contents of that container, nor I could envisage what was inside. Later, I heard on the media that it concerned a shipment of paint and the documents that I saw referred to some paint ... I did not see or speak with [the applicants] ... I do not know if (the man called) Alija whom I mentioned as a driver in this story is [the second applicant] about whom you ask me ...” 26. Both witnesses gave their evidence under oath and were warned of the consequences of false testimony.

27. On 16 October 2007, in the presence of the applicants and their representatives, the court heard evidence from the experts O.B. and S.K., a superior expert in the Bureau who had also been involved in drawing up the expert reports (TD no. 1/07 and TD no. 8/07). The expert N.N. could not attend the hearing since she had gone on a business trip to France. Both experts were warned about legal consequences of false testimony. S.K. stated, inter alia, that: “... the cocaine examined is pure cocaine ... the net weight ... was not established… after cocaine had been discovered, I went with my colleague O.B. to the Blace border crossing in order to carry out an initial examination so as to determine what was involved.

The drugs were brought to our laboratory ... At Blace border crossing, (we) cut open the packages and took a small quantity ... which was sufficient to determine the nature of the substance ... that happened at the border crossing, where several packages were opened; that is a standard procedure ... In the laboratory, the packages were brought in, as far as I remember, in paper bags, but I’m not sure. On 7 January 2007 ... the drugs were brought (into the laboratory) ... It was about 1 pm… On 8 January 2007 43 packages were brought into the laboratory. For a larger quantity of drugs, in principle, (we apply) the UNDCP recommendations ... In the present case, we examined the square root of the total number (of packages) which was in compliance with these recommendations.

Of the additional 43 packages, we examined every third package because it concerned a smaller quantity compared to packages received on 7 January 2007 ... The laboratory is accredited by UNDP for drug analysis and is regarded as reliable. The laboratory is not accredited for ISSO standards. [The latter] is a formal issue and it concerns a long and expensive procedure, but [that] does not mean that in terms of technique, equipment and means of work, there are any shortcomings ... The cocaine we analysed is the biggest quantity so far examined ... As provided for in the UNDCP recommendations, if (there are no more than) 10 packages, then all (the packages) are examined; if (there are) up to 100 packages, then every tenth package is examined; if (there are) more than 100 packages, the quantity to be analysed is the number calculated to be a square root of all the packages ...” 28. The expert O.B.

stated, inter alia, that: “... When preparing the expert report, all packages had been analysed using colour tests; 20 packages, which were randomly selected from the total of 389 packages in accordance with the UNDCP recommendations, were analysed by means of ... (methods of analysis) ... The packages were brought into the laboratory for examination in 39 black plastic bags ... When we arrived at Blace border crossing, the packages were lined up at the roadside; they were covered with polycolor; we took samples for analysis from several packages ...” 29. The applicants objected to both the experts’ statements and the expert reports, arguing that they had been drawn up by the Ministry of the Interior, the same body that had instituted the proceedings against them.

30. The hearing continued on 17 October 2007 when “an employee from the court archives department entered (the court room)” and handed the trial judge the transcripts of the statements N.V. and L.S. had given before the Podgorica District Court (see paragraphs 23 and 25 above), translated into Macedonian. The trial judge noted that N.V. and L.S. had been prevented from attending the scheduled hearing due to “other obligations” and “a trip to Italy” respectively. Therefore, she proceeded to read out the witnesses’ statements. She also ordered that the Bureau supplement the expert reports TD 1/2007 and TD 8/2007 with information regarding the drug’s net weight (дополнување на вештачењето). 31. On 2 November 2007, outside the hearing (вон рочиште), the trial court ordered the Bureau to draw up a fresh expert report regarding the quality and quantity of the substance found in the cans.

The order was communicated to the parties. 32. On 9 November 2007 S.K. and O.B., the experts employed by the Bureau, drew up a fresh expert report (no. 1399/07), the relevant parts of which read as follows: “In order to determine the nature of the substance and in accordance with the recommendations of ENFSI (European Network of Forensic Sciences Institutes) and UNDCP (United Nations Drug Control Program) regarding the analysis of multiple samples, 27 randomly-chosen packages ... were analysed ... out of the total number of packages (432) ... The net weight of the material taken from the analysed packages was 27.30 kilos ... On the basis of the analysis made, it is confirmed that the analysed material taken from the packages was cocaine.

This confirms the earlier findings ... specified in the expert reports nos.1/07 and 8/07 of 7 and 11 January 2007, respectively. The total net weight of seized packages (432) was established (on the basis of ENFSI recommendations) by means of a mathematical and statistical methodology ... On the basis of the calculations done, it is concluded that the total net weight of the substance (found) in the packages was 436.879 kg ± 2.324 kg.” 33. Expert report no. 1399/07 was presented at a hearing dated 15 November 2007 in the presence of the applicants and their representatives. Evidence from the experts S.K. and O.B. was also heard. S.K. stated, inter alia, that: “... [the Bureau] is the only accredited and reliable laboratory in the Republic of Macedonia competent to analyse seized drugs.

We are authorised by UNDCP and we apply its recommendations ... Since 1997, when we started work, the central laboratory in Vienna has never voiced any complaints about our analyses ... In the present case, which concerned more than 100 packages, namely 432, after we had determined the square root of 432, which is 20.78, we analysed 21 packages, which were chosen at random. I stress that these 21 packages were analysed fully using all the methods specified in the recommendations. That does not mean that some of the packages were not analysed at all. Regarding expert reports nos.1/07 and 8/07, all 432 packages were analysed using so-called speedy methods in order to determine the substance.

Then, certain packages that were randomly chosen and were fully analysed using all methods ... Asked by the judge whether in the preparation of the expert report commissioned by the court the expert had received any instructions from anyone, including their superior, she replied: ‘I drew up the expert report commissioned by the court, as well as the earlier reports, in good faith and according to my best knowledge. [The Bureau] operates within the Ministry of the Interior, but it is independent in its work. In my career, no superior has ever influenced any expert examination nor would I accept anything of that kind ...’” 34. O.B. concurred with S.K.

The applicants did not object to the expert report and the experts’ statements but they complained that a prosecuting body, such as the Ministry of the Interior was in this case, could not carry out an expert examination of the substance, which anyway should have been examined in its entirety (the results could not be based on an analysis carried out on randomly chosen samples). The applicants contested S.K.’s argument that the Bureau was independent and was the only accredited laboratory for such an examination. In this connection they requested that the court commission an alternative expert report by an independent expert body, national or foreign.

35. As to the applicants’ objections regarding the expert evidence, the trial court stated: “... [The applicants’] request for an alternative expert examination of the quality and quantity of seized packages by an independent institution is not allowed since the expert evidence adduced by the court was produced by the Ministry of the Interior; in accordance with the Criminal Proceedings Act, an expert report may be drawn up by a State body; in more complex cases, such as the present one, such expert examination is entrusted, in principle, to a State body. Expert report no. 1399/07 of 9 November 2007 was drawn up by [the Bureau] on the basis of a prior court order.

The request ... for a complete analysis of all seized packages is refused since ... some of the packages had been handed over to the experts (for examination), as provided for in the UNDCP and ENFSI recommendations ...” 36. On 16 November 2007 the trial court accepted the applicants’ request for an on-site inspection of the (27) packages (kept in a special department of the trial court) examined by the Bureau’s experts and the subject matter of expert report no. 1399/07. The inspection was carried out in the presence of the applicants and their representatives. As indicated in the court record of that date, there were three paper bags. In each bag there were nine packages containing white powder (бела прашкаста материја).

Since “some packages ... were of dimmer and (others) of brighter white colour (со нијанси на потемна и посветла боја)”, the applicants’ representatives argued that “the drugs were not of the same quality, that is to say of the same pureness.” 37. At a hearing dated 27 November 2007, the parties presented their concluding remarks. The public prosecutor specified the indicted offence, accusing the applicants of having participated, as a group, in the unauthorised transportation of 434.555 kg of cocaine. The applicants’ lawyers reiterated that the expert evidence had been produced by the Bureau, which had operated within the Ministry of the Interior, as a prosecuting body and that the third expert report that had been commissioned by the court had been of no relevance since it had been produced by the same experts who had been involved in the earlier expert examinations.

They also complained that the expert evidence admitted had been inconsistent regarding the quantity of drugs seized (see paragraphs 8 and 15 above) and the type of paint in which the packages had been submerged (see paragraph 28 above). Furthermore, according to this evidence, the substance found had been pure cocaine, which, according to them, was impossible. They also contested that the statements of the witnesses (N.V. and L.S.) examined in Montenegro had been obtained in violation of their defence rights. 38. On 30 November 2007 the trial court delivered a judgment in which it found the applicants guilty of drug trafficking, an offence punishable under Article 215(2) in conjunction with sub-paragraph 1 of the Criminal Code (see paragraph 53 below) and sentenced them to 14 years and six months’ imprisonment.

The operative part of the judgment read as follows: “... on an unspecified date before the end of December 2006, [the applicants] (acting) as a group (како повеќе лица), were participants in the unauthorised transportation of a shipment of narcotic drugs – cocaine (неовластено пренесување на наркотична дрога-кокаин). After [the first applicant] had contacted persons of unknown identity who intended to transport drugs from Venezuela, (she) had agreed with them to transfer the drugs to the Republic of Greece ... on 29 December 2006 (she) contacted [the second applicant] in order to arrange with him the transport of the drugs from [Montenegro] to [Greece] ... paid him EUR 1,100 [and provided him with the necessary supporting documentation].

On 2 January 2007 [the second applicant] drove a truck ... to [Montenegro]. On 4 January 2007, 882 plastic cans of acrylic paint were loaded onto [the truck]. Cocaine was planted in some of them ... [He] drove through Kosovo towards the Republic of Macedonia and the Republic of Greece ... At around 5 p.m. on 6 January 2007 he arrived at the Blace border crossing (on the Macedonia-Kosovo border). On the morning of 7 January 2007, during a routine inspection by Customs, which continued on 8 January 2007, 432 packages of cocaine were discovered in 76 cans containing acrylic paint.

The total weight of the drugs was 434.555 kg.” 39. The judgment, which runs to fifty-five pages, was based on the following evidence: the applicants’ statements; statements from four witnesses for the second applicant (including his wife and father, who confirmed that he had spent the night 6 January 2007 at home and had returned the next morning to Blace customs terminal); statements from three customs officials who searched the truck at the customs terminal; the statements given by the experts S.K. and O.B.; the statements of witnesses L.S. and N.V. who were questioned by the investigating judge of the Podgorica District Court; and a considerable amount of material evidence, including expert reports nos.

1/07, 8/07 and 1399/07, and a detailed list of calls made from the applicants’ mobile phones. 40. In addition to the facts indicated above (see paragraph 6 above), the trial court also established that the second applicant had arrived in Bar on 3 January 2007; that he had called N.V. regarding the shipment; that on 4 January 2007 the cans had been loaded onto his truck and he had left for Kosovo; that he had spent the night of 4 January in the truck at Pec customs terminal; that on 5 January 2007 the truck had been searched (using police dogs) at that terminal; that on the night of 5 January the truck had remained at the terminal and the second applicant had spent the night in a hotel; that he had returned to the terminal on 6 January; and that at 2 pm.

that day he had left, escorted by Kosovo customs, for the Blace border crossing, where he had arrived at around 5 pm. on 6 January 2007. The truck had remained at the customs terminal overnight and the second applicant had spent the night at home. At 8.45 am. on 7 January 2007 he had come back to the terminal, where the truck had been searched and drugs had been found with the assistance of an X-ray van. On the basis of a detailed list of telephone calls, the court established that there had been intense communication between the applicants between 20 December 2006 and 10 January 2007 (the first applicant had called the second applicant 124 times, and he had called her 28 times), and that they had telephoned N.V.

and L.S. Furthermore, the Greek company specified in the freight documentation as the recipient of the paint did not exist according to Greek official records. 41. The court referred to the expert reports and considered the experts’ statements (see paragraphs 33 and 34 above) on the basis of which it established the relevant facts regarding the quality and quantity of the drugs found. It further reiterated the reasons for which it had refused the applicants’ requests for an alternative expert examination (see paragraph 35 above). 42. The trial court presented an outline of the statements made by L.S. and N.V. and stated, inter alia, that: “... The court fully accepts the statements of witnesses N.V.

and L.S… The statements of these witnesses were obtained on the basis of a request (addressed to the Montenegro’s authorities) (по пат на замолница) issued after a prior decision made on record at the trial. The parties and [the applicants’] representatives had no comment (about that decision) [nor] had they voiced any objection when these statements were read at the trial. They did not make any suggestions regarding these statements ...” 43. As to the second applicant, the trial court stated, inter alia, that: “... The court assessed [the second applicant’s] defence that he had not entered into an agreement with [the first applicant] to transport drugs ..., but rather that the agreement concerned the transportation of acrylic paint ... that drugs had never been mentioned in their discussions, that the freight documents referred only to acrylic paint ... that during the transport, he had spoken about 5 times by telephone with [the first applicant].

The court did not accept the defence of the accused since it was contrary to his actions and the admitted evidence in support of the indictment ... [The second applicant] does not deny that by having transported the paint, he also transported the cocaine ... The court cannot accept [his] defence that he did not know that there was cocaine in the cans because it is not supported by any evidence and it is contrary to his actions ‒ he transported the drugs from Bar to the Macedonian border and (contrary) to admitted evidence – cocaine found in the cans, which was noted in the certificate of temporary seized objects ... signed by [the second applicant] who did not contest the signature and the confiscation of the cocaine at any stage of the proceedings ...” 44. The applicants appealed against the trial court’s judgment.

They reiterated that the experts had not been independent (given that the Bureau had operated within the Central Police Forces Unit) and in this respect they referred to the Court’s judgment in the Stoimenov case (see Stoimenov v. the former Yugoslav Republic of Macedonia, no. 17995/02, 5 April 2007). The first applicant further alleged that the trial court had refused her request for an alternative expert examination, notwithstanding that the Forensic Institute (Институт за Судска Медицина was also authorised to conduct such an analysis, that the trial court had not explained the discrepancy between the gross and net weight of the drugs found, and that the court had accepted that the packages containing the drugs had been submerged in acrylic paint, which contradicted the experts’ findings regarding the type of the paint involved (see paragraph 28 above).

She also complained that she had not been allowed to consult the case file during the investigation, which had affected her ability effectively to prepare her defence. Furthermore, her defence rights had been unjustifiably restricted since she had not been given the opportunity to attend the examination of witnesses L.S. and N.V. before Podgorica District Court. In this respect she alleged that she had not been informed of the questions put to these witnesses by the trial court. The second applicant complained that there had been no evidence that he had concluded an agreement (with the first applicant) and, in particular, that he had known that he was transporting drugs. In the absence of any evidence confirming his intention to transport drugs, no criminal liability could be attributed to him.

45. On 18 April 2008 the Skopje Court of Appeal held a public session at which, in presence of the applicants and their representatives, it dismissed the appeals and upheld the trial court’s judgment.

As to the first applicant’s complaint concerning the requests she had made in the pre-trial proceedings to consult the case file, the court stated: “... On 11 May 2007 [the first applicant], in the presence of her lawyer, was informed about the charges against her ... (and) that she was not obliged to answer the questions and present her defence, but she stated that she would give a statement in any case after the available evidence had been presented to her ... On 16 May 2007 she gave a statement in the presence of her representative; the questioning continued on 18 May 2007. [On both the occasions] on which she gave a statement before the investigating judge, she had had the time and the facilities to prepare her defence and the possibility of communicating with her legal representative ... Under section 126 of the Criminal Proceedings Act, the accused is entitled to consult the case file and ... the evidence after being questioned.

In the present case ... it is clear that the trial court did not violate the accused’s right of defence … regarding the alleged violation of section 126 of the Criminal Proceedings Act ... it is evident that after the investigating judge had questioned [the first applicant] ... [she] gave a detailed statement which was duly noted in the court record and which she had read and signed … The lawyer requested and was given access to the file before he objected to the indictment ... Moreover, the trial court established all the relevant facts at the trial ... ” 46. As regards the expert evidence, the court established that all the expert reports admitted as evidence had confirmed that the substance found in the cans had been cocaine; in the statement of 15 November 2007, S.K.

had confirmed that all 432 packages had been examined using so-called “speedy methods” and randomly-chosen packages had then been fully analysed; the quantity of the drugs had been established on the basis of ENFSI recommendations. The court further dismissed the applicants’ complaints about the alleged lack of independence of the experts, finding that the expert examination (no. 1399/07) had been ordered by the court, that the expert findings had not been called into doubt, and that they had been confirmed at the hearing by the experts, who had been warned about the consequences of false testimony. Lastly, the court held that a copy of expert report no. 1399/07 had been served on the applicants and they had been provided with a reasonable opportunity to challenge it.

47. As regards the witness evidence produced by L.S. and N.V. in Montenegro, the court held that they had been heard in response to the request by the trial court made at the hearing dated 14 September 2007; the applicants and their representatives, who had attended that hearing, had not objected, nor had they sought to attend the questioning of these witnesses; the witnesses’ statements had been read out at the trial and the applicants had not objected to them. The court concluded that this evidence had therefore been accordingly lawfully obtained.

48. As to the second applicant’s complaint that he had not known that he was transporting drugs, the court stated: “... such an allegation is contrary to the established facts based on admitted evidence concerning the actions taken by [the second applicant] and his criminal liability ... the court does not accept [his] allegations because on the basis of all evidence admitted at the trial, [the trial] court correctly established the relevant facts concerning the actions taken by [the second applicant] ... (these) allegations were assessed by [the trial] court ... (which) gave reasonable grounds why it did not give credence to them ... it was established beyond any doubt that drugs ‒ cocaine ‒ had been found in some paint-cans transported by the vehicle driven by [the second applicant].” 49. The court further noted that: “... the large quantity of drugs, the way they were procured and transported, and the actions taken by the accused, suggest that the cocaine was transported for the purpose of selling it and not for any other purpose ... On the basis of the admitted evidence, the analysis and assessment thereof, (and) the accused’s behaviour before they reached agreement concerning the shipment, the fact that they communicated between themselves, during the shipment, that is to say before,

during and after the crime ... it can be concluded that the accused knew and were aware of their actions, including the crime that they had committed ... In this connection, according to this court, there is no logical economic reason to import acrylic paint from Venezuela, given the fact that transport costs from Venezuela to the (final) destination ... would be higher than its value. It can be inferred from this that the accused knew that it was about the transportation of drugs and not of acrylic paint. Having also in mind the intensity of contacts between the accused, and the contacts with the witnesses L.S. and N.V.

in Bar, ... together with the fact that [the first applicant] provided [the second applicant] with written documentation ... issued by her company M., stipulating that the cargo should be transported to the Republic of Greece to company S. ‒ which, on the basis of the available evidence, does not exist ‒ it becomes clear that [the applicants] knew and were aware of their unlawful actions and the crime committed ...” 50. The applicants lodged requests before the Supreme Court for extraordinary review of the final judgment (барање за вонредно преиспитување на правосилна пресуда). They reiterated the allegations of violation of their defence rights, in particular, concerning the expert evidence, examination of witnesses L.S.

and N.V. and lack of reasoning. In this latter context the second applicant reiterated that there had been no evidence showing that he had known that he was transporting drugs hidden in hermetically closed cans. His telephone contacts with the first applicant and N.V. and the court’s conclusion regarding the economic rationale for importing paint from Venezuela were not conclusive given the fact that he was the driver whom the first applicant had engaged to transport the paint from Bar to Greece. The first applicant complained that it had not been established (or indicated in the operative part of the trial court’s judgment) that the drugs had been transported for the purpose of selling them.

She also complained that her defence rights had been violated in the investigation. 51. On 20 October 2009 the Supreme Court upheld the established facts and dismissed the applicants’ requests for the same reasons given by the Skopje Court of Appeal. In this connection it stated, inter alia, that: “On the basis of all admitted evidence, the intensity of telephone contacts between the accused, as well as contacts with witnesses L.S.

and N.V., the accused’s behaviour before they reached agreement concerning the shipment, the intensive and multiple contacts between themselves during the shipment, when the crime had been committed and after it had been discovered, the trial court correctly concluded that the accused knew and were aware of their actions regarding the unlawful transport of drugs.” 52. The Supreme Court further added: “... As to the allegations raised in the requests that the expression “for the purpose of selling (заради продажба)” is missing from the operative part of the trial court’s judgment, the court considers that (this omission) does not render it defective, since that can be presumed (произлегува) in view of the actions undertaken by [the applicants] when committing the criminal offence ... From the description of [the applicants’] actions there is no doubt that drugs were transported for the purpose of selling and that such a large quantity of drugs, namely pure cocaine, cannot be for [the applicants’] personal use.

Even more, it endangers the life and health of millions of people on the planet.”