CASE OF D.L. v. BULGARIA - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

D.L. v. Bulgaria

- 7472/14

Hotărârea din 19.5.2016 [Secția a V-a]

Articolul 5

Articolul 5-1-d

Minori

Internarea unei minore într-o școală-internat de tip închis din cauza comportamentului său antisocial și a pericolului că va ajunge să se prostitueze:

nicio încălcare

Article 5-4

Controlul legalității detenției

Introducerea unui recurs

Lipsa accesului direct la o reexaminare judiciară periodică a necesității internării unei minore aflate în pericol într-o școală-internat cu regim închis:

încălcare

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea corespondenței

Supravegherea generală și nediferențiată a corespondenței și convorbirilor telefonice ale minorilor internați într-o școală-internat:

încălcare

În fapt

– În august 2012, pe când avea 13 ani, reclamanta fusese internată de serviciile sociale într-un centru educativ cu regim închis (școlarizarea având loc în afara acestuia), la cererea mamei sale, care era îngrijorată văzând-o că frecventează bărbați cunoscuți a fi infractori și nu se simțea capabilă să se ocupe de ea. Neștiind în ce situație se află, reclamanta fusese agresivă cu personalul, fugise de acolo de mai multe ori și ar fi ajuns să se prostitueze. Având în vedere acest eșec, o instanță a dispus internarea sa, în 2013, într-o școală-internat cu regim închis, în baza legii privind comportamentul antisocial al minorilor. Durata măsurii nu fusese precizată, însă acesta se putea întinde, potrivit legii, până la trei ani. Reclamanta avusese mai multe tentative de sinucidere, uneori împreună cu alte fete din acel internat.

Cererea vizează, din punctul de vedere al articolului 5 din Convenție, presupusa absență a scopului educațional al sistemului implementat și lipsa unei reexaminări periodice a măsurii. Ea mai denunță, de asemenea, din perspectiva articolului 8, regimul aplicat în internat, în cazul relațiilor cu exteriorul: deși reclamanta putea primi vizite și se putea întoarce acasă în timpul vacanțelor școlare, corespondența sa scrisă și convorbirile telefonice ale rezidenților internați erau supuse unui regim de autorizare și control nediferențiat de către personalul instituției.

În drept

Articolul 5 § 1 a) și d): Internarea într-un asemenea tip de centru pentru minori trebuie analizată ca o măsură privativă de libertate, având în vedere în special regimul de supraveghere permanentă și de autorizare a ieșirilor, precum și durata internării*.

Prima parte a articolului 5 § 1 d) autorizează privarea de libertate a unui minor în interesul acestuia, independent de faptul că este suspectat că ar fi comis o infracțiune sau că este, pur și simplu, un copil „supus riscului”**. Reclamanta nu atinsese vârsta majoratului, deci singura întrebare care trebuie lămurită aici este aceea dacă măsura avusese ca scop „educarea supravegheată”. Concluzia la care a ajuns Curtea a scutit-o să examineze justificarea detenției în baza articolului 5 § 1 a).

a)

Legalitate

– În speță, decizia de internare a reclamantei fusese luată în baza legii privind lupta contra comportamentului antisocial al minorilor. Autoritățile naționale au justificat necesitatea internării reclamantei prin riscul ca aceasta putea să se apuce de prostituție, dar și pentrucă aceasta nu coopera, avea un comportament agresiv și se sustrăgea de la regimul impus.

Fundamentată, din punct de vedere istoric, pe o filosofie a „pedepsei”, nu pe una a „protecției”, legea privind lupta contra comportamentului antisocial al minorilor pare obsoletă și nu conține o listă exhaustivă a actelor considerate „antisociale”. Totuși, practica judiciară existentă, prostituția și sustragerile sunt considerate acte antisociale susceptibile să justifice măsurile educative, inclusiv internarea într-o instituție specializată. Măsura fusese aplicată, așadar, în mod previzibil.

b)

Scopul educativ

– În privința a ceea ce ține de implementarea sistemului pedagogic și educativ, statul trebuie să beneficieze de o anumită marjă de apreciere.

În speță, este clar că reclamanta a putut urma un curs școlar, că fuseseră depuse eforturi particulare în privința sa pentru a-i putea atenua dificultățile școlare, că obținuse o notă care îi permitea să treacă în clasa următoare și că, în fine, a putut obține o calificare profesională care îi permitea să se reintegreze în societate.

Aceste elemente sunt suficiente pentru a se conchide că nu i se poate reproșa statului că ar fi eșuat în obligația sa de a-i stabili măsurii internării un obiectiv pedagogic.

c)

Proporționalitate

– Atunci când un minor se află în detenție, un criteriu esențial al proporționalității acestei măsuri este ca aplicarea acesteia să fie decisă ca o măsură de ultim resort, în interesul superior al copilului***, trebuind să prevină riscurile grave pentru dezvoltarea sa.

Legislația bulgară prevede o gamă largă de măsuri educative ca răspuns la comportamentul antisocial al minorilor. Cea mai dură dintre acestea, internarea într-o școală-internat, nu putea fi aplicată decât ca ultim resort.

În speță, reclamanta făcuse deja obiectul încadrării educative în trecut, care includea aplicarea unor măsuri educative mai puțin severe. Instanțele au audiat toate părțile interesate – mama reclamantei, prezentă la ședințe, nu a cerut cuvântul – și au conchis că nu existase o alternativă mai viabilă decât internarea într-o școală-internat. Deși motivarea lor poate părea una succintă, deciziile instanțelor au reflectat în mod clar declarațiile celor doi asistenți sociali care răspundeau direct de reclamantă în cadrul centrului cu regim deschis în care aceasta fusese inițial internată. Nu există vreun element care ar permite punerea la îndoială a acestei concluzii.

Pe scurt, măsura internării în discuție nu a avut un scop punitiv, ci s-a încadrat în eforturile de durată referitoare la internarea reclamantei într-un mediu educațional supravegheat care să-i permită să-și continue studiile. Trebuie reamintit aici că protecția minorilor și, în caz de necesitate, separarea lor de un anumit mediu care nu le este prielnic constituie obligații pozitive pentru stat.

Concluzie

: nicio încălcare (șase voturi la unul).

Articolul 5 § 4: Cu certitudine, a existat în acest caz un control inițial al necesității măsurii, cuprins în decizia judiciară privind internarea. Însă măsura contestată a fost luată pentru o durată nedeterminată, care se putea întinde, potrivit legislației incidente, până la trei ani. Mai mult, fiind dispusă în scopul educării supravegheate penru corectarea comportamentului reclamantei, considerat contrar normelor sociale, necesitatea sa putea depinde de evoluția în timp a comportamentului menționat. Se impunea, așadar, un control judiciar periodic al legalității menținerii măsurii privative de libertate, efectuat la intervale rezonabile, de o manieră automată și la cererea persoanei interesate.

Însă legislația incidentă nu le permitea minorilor internați într-o școală-internat cu regim închis să se adreseze în fața instanțelor pentru a solicita controlul detenției lor. Nu mai exista niciun alt drept intern de control judiciar periodic și automat în această privință.

Cât ține de posibilitatea revizuirii măsurii internării de către instanțe la cererea comisiei locale, aceasta nu reprezenta un remediu „accesibil” pentru reclamantă, potrivit cu rigorile articolului 5 § 4. Într-adevăr, comisia dispunea de puterea discreționară a evaluării situației persoanei interesate înainte de a solicita revizuirea măsurii în fața instanțelor; ea nu era obligată să se conformeze cererii formulate de minora vizată.

Așadar, reclamantul nu avusese cu adevărat posibilitatea să ceară revizuirea măsurii în dependență de evoluția situației.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 8: Marja de apreciere care le poate fi recunoscută autorităților în materie de control al corespondenței și al convorbirilor telefonice ale minorilor internați în instituții cu regim închis în scopuri educaționale este mai restrânsă decât cea din cazul controlului deținuților care au comis infracțiuni

: restricțiile trebuie să fie cel mai puțin severe cu putință.

Totul trebuie să fie planificat astfel încât minorii internați să poată beneficia suficient de contactul cu lumea exterioară, pentru că acest fapt ține de dreptul lor de a fi tratați cu demnitate și este indispensabil pentru pregătirea revenirii lor în societate****. Este valabil atât pentru vizite, cât și pentru schimbul de corespondență scrisă sau convorbirile telefonice.

Însă regulamentul interior al centrului educativ în discuție le acordă întreaga discreție autorităților instituției în privința exercitării controlului corespondenței persoanelor internate fără a ține cont de categoriile de destinatari, durata măsurii și motivele care ar justifica-o. Nici corespondența cu un avocat sau cu organizațiile non-guvernamentale de protecție a drepturilor copilului nu a beneficiat de un regim special de confidențialitate.

În mod similar, regimul de supraveghere aplicat persoanelor internate care doreau să vorbească la telefon cu persoane din afară nu distingea între, de exemplu, membrii de familie, reprezentanții organizațiilor de binefacere pentru drepturile copilului și alte categorii de persoane, și nu se baza pe vreo analiză individualizată a riscurilor.

Pentru Curte, acest regim de control automat al corespondenței și această supraveghere a convorbirilor telefonice, care excluseseră orice fel de confidențialitate, fără vreo distincție referitoare la tipurile de schimburi, nu au putut fi considerate necesare într-o societate democratică.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41 : 4 000 EUR pentru prejudiciul moral.

* Vezi

A. și alții v. Bulgaria

,

51776/08

, 29 noiembrie 2011.

** Vezi, de dată recentă,

Blokhin v. Rusia

[MC], 23 martie 2016,

Nota informativă 194

.

*** Curtea se referă aici la

Convenția ONU cu privire la drepturile copilului

.

**** Curtea se referă aici la

Regulile ONU pentru protecția minorilor lipsiți de libertate

(Regulile de la Havana).