Decizia nr. 24241/09 Özkan KART împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 31 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 2 aprilie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Özkan Kart, este un național turc, născut în 1983 și reținut în Ankara. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Murat Vargün și dna Derya Bayır, avocați care practică în Troisdorf și Istanbul. Guvernul turc (“ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost reținut în închisoarea de tip Sincan F atunci când prezenta cerere a fost depusă. La 21 ianuarie 2009, comitetul de lectură a închisorii a decis să rețină cele două scrisori ale reclamantului din motiv că conținutul lor nu a putut fi înțeles din moment ce au fost scrise în kurdă. Obiecțiile reclamantului de a anula deciziile comitetului de lectură a scrisorii au fost respinse de judecătorul de aplicare Ankara la 30 ianuarie 2009. La 17 februarie 2009, Ankara Assize Court a respins în continuare apelurile reclamantului. Legea internă relevantă privind dreptul deținutului la corespondență O descriere deplină a dreptului și practicii interne la momentul respectiv poate fi găsită în Mehmet Nuri Özen și alții v. Turcia (n. 15672/08, 24462/08, 27559/08, 28302/08, 28312/08, 34823/08, 40738/08, 41124/08, 43197/08, 51938/08 și 58170/08, §§§ 30-34, 11 ianuarie 2011). În ceea ce privește competența Comisiei de compensare instituită prin Legea nr. 6384, se poate găsi o descriere deplină a dreptului intern în Yıldız și Yanak v. Turcia (dec.), nr. 44013/07, §§§ 9-17, 21 mai 2014) și Özbil v. Turcia (dec.), nr. 45601/09, § 6, 22 octombrie 2015). COMPLAINT Reclamantul s-a plâns de o ingerință în dreptul său de a respecta corespondența sa din cauza faptului că administrația închisorii a refuzat să-și trimită două scrisori redactate în curdă. HOTĂRÂREA 10. Guvernul a remarcat că, în urma procedurii de judecată pilot aplicate în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012), la 9 ianuarie 2013, Adunarea Națională Turcă a adoptat Legea nr. 6384 privind rezoluția, prin indemnizare, a cererilor depuse Curții cu privire la durata procedurilor judiciare și neîntrerupt executarea sau întârziarea executării deciziilor judiciare. Competența Comisiei de Compensare a fost ulterior extinsă printr-un decret adoptat la 10 februarie 2014, și publicat în Jurnalul Oficial la 16 Martie 2014 de examinare a plângerilor referitoare, printre altele, la plângerile depuse de deținuți/prizoni cu privire la restricția dreptului deținuților să corespundă sau să comunice într-o altă limbă decât turcă. Având în vedere cele de mai sus, Guvernul a solicitat Curtea să respingă cererea de neepuizare a căilor de recurs interne, deoarece reclamantul nu a aplicat Comisiei de compensare. 11. Curtea remarcă că, după cum a subliniat Guvernul, a fost instituit în Turcia un nou remediu intern, reamintind că acesta a examinat deja cereri similare și a declarat că acestea sunt inadmisibile din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu (a se vedea Çelik v. Turcia (dec.), nr. 23772/13, 16 Iunie 2015). În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere pentru plângeri similare. 12. Având în vedere obiecția Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern stabilit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013). Prin urmare, aceasta concluzionează că cererea ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție pentru neepuizarea recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Președintele adjunct al grefierului interimar
Application no. 24241/09
Özkan KART
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 31
May 2016 as a Committee composed of:
Paul Lemmens,
President,
Ksenija Turković,
Jon Fridrik Kjølbro,
judges,
and Milan Blaško
, Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 2 April 2009,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Özkan Kart, is a Turkish national, who was born in 1983 and is detained in Ankara. He was represented before the Court by Mr
Murat Vargün and Ms Derya Bayır, lawyers practising in Troisdorf and Istanbul.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicant was detained in the Sincan F-type Prison when the present application was lodged. On 21 January 2009 the prison’s letter reading committee decided to withhold the applicant’s two letters on the grounds that their content could not be understood since they had been written in Kurdish.
5.
The applicant’s objections to set aside the letter reading committee’s decisions were rejected by Ankara Enforcement Judge on 30 January 2009.
6.
On 17 February 2009, Ankara Assize Court further dismissed the applicant’s appeals.
B.
Relevant domestic law
1.
Regarding the prisoners’ right to correspondence
7.
A full description of the domestic law and practice at the relevant time may be found in
Mehmet Nuri Özen and Others v. Turkey
(nos. 15672/08, 24462/08, 27559/08, 28302/08, 28312/08, 34823/08, 40738/08, 41124/08, 43197/08, 51938/08 and 58170/08, §§ 30-34, 11 January 2011).
2.
Regarding the competence of the Compensation Commission established by Law no. 6384
8.
A full description of domestic law may be found in
Yıldız and Yanak v.
Turkey
((dec.), no. 44013/07, §§ 9-17, 21 May 2014) and
Özbil v. Turkey
((dec.), no. 45601/09, § 6, 22 October 2015).
COMPLAINT
9.
The applicant complained of an interference with his right to respect for his correspondence on account of the fact that the prison administration refused to send his two letters drafted in Kurdish.
10.
The Government noted that following the pilot judgment procedure applied in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no. 24240/07, 20
March 2012), on 9 January 2013 the Turkish National Assembly enacted Law no.
6384 on the resolution, by means of compensation, of applications lodged with the Court concerning length of judicial proceedings and non
‑
enforcement or delayed enforcement of judicial decisions. The competence of the Compensation Commission was subsequently enlarged by a decree adopted on 10 February 2014, and published in the Official Gazette on 16
March 2014 to examine complaints relating to, among other issues, complaints lodged by detainees/prisoners about the restriction of the right of detainees to correspond or to communicate in a language other than Turkish. In the light of the foregoing, the Government asked the Court to reject the application for non-exhaustion of domestic remedies, since the applicant had not applied to the Compensation Commission.
11.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey. It further recalls that it has already examined similar applications and declared them inadmissible on the grounds that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy (see
Çelik v. Turkey
(dec.), no. 23772/13, 16
June 2015). In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for similar complaints.
12.
Taking into account the Government’s objection with regard to the applicant’s failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the case of
Turgut and Others v. Turkey
((dec.), no.
4860/09, 26
March 2013). It therefore concludes that the application should be rejected under Article 35 §§
1 and
4 of the Convention for non-exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 23 June 2016.
Milan Blaško
Paul Lemmens
Acting Deputy Registrar
President