CtEDO 14.06.2016 Auto

İLASLAN v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
14.06.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
İLASLAN v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 69775/11 Çilem İLASLAN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 14 iunie 2016 în calitate de comitet compus din: Paul Lemmens, președinte, Ksenija Turković, Jon Fridrik Kjølbro, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 octombrie 2011, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 16 noiembrie 2015 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Çilim İlaslan, este un național turc, care s-a născut în 1984 și trăiește în Istanbul. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dna. Altay și H. Karakuș, avocați practicanți la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor. În momentul material, reclamantul a fost proprietarul și directorul executiv al unui ziar bisemanal, Özgür Gelecek. În baza articolelor 6, 7, 10 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul s-a plângut de deciziile instanțelor interne din 8 iulie și 15 iulie 2011 de a suspenda publicarea și distribuirea Özgür Gelecek , pentru o perioadă de o lună în temeiul articolului 6 alineatul (5) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), fără a avea o audiere orală sau obținerea depunerii sale de apărare și fără a-i acorda posibilitatea de a participa la proceduri. La 4 noiembrie 2014, cererea a fost comunicată guvernului LEI Reclamantul se bazează pe articolele 6, 7, 10 și 13 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 1. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 16 noiembrie 2015, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Turciei propune să plătească reclamantului, dna Çilem İlaslan, valoarea de 1 500 EUR (o mie și cinci sute de euro), pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral și 750 EUR (sapte sute cincizeci de euro), pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi perceput reclamantului; care este considerat corespunzător în funcție de jurisprudența Curții. Aceste sume, care trebuie să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile vor fi convertite în curva națională la rata aplicabilă la data plății, și vor fi eliberate de orice alte taxe care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care această sumă nu se plătește în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontarea, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul dorește să exprese că interferența în acest caz nu este conformă cu cerințele convenției. În plus, art. 6 alineatul (5) din Legea privind prevenirea terorismului (Legea nr. 3713), care constituie baza prezentei cereri, a fost abolit prin secțiunea 105 alineatul (2) din Legea nr. 6352 (2 iulie 2012) având în vedere jurisprudența Curții privind subiectul (a se vedea Ürper și alții c. Turcia, nr. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 și 54637/07, § 52, 20 octombrie 2009). Guvernul invită Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să elimine cazul din lista sa, în conformitate cu art. 37 din Convenție.” Prin scrisoarea Registrului din 30 noiembrie 2015, reclamantul a fost invitat să prezinte orice comentarii pe care ar putea dori să le facă până la 15 ianuarie 2016. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2004 III; a se vedea și Hotărârea WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, jurisprudenței sale privind plângerile privind încălcarea libertății de exprimare a unei persoane ca urmare a unor decizii judiciare care suspendă publicarea ziarelor în temeiul articolului 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 (a se vedea, printre altele, Ürper și altele, nr. 14526/07, 14747/07, 15022/07, 15737/07, 36137/07, 47245/07, 50371/07, 50372/07 și 54637/07, 20 octombrie 2009). având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului și faptul că secțiunea 6 alineatul (5) din Legea nr. 3713 a fost eliminată cu efect începând cu 2 iulie 2012, precum și suma compensației propusă – care este în conformitate cu sumele atribuite de Curte în cazuri similare – Tribunalul consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptat în engleză și notificat în scris la 7 iulie 2016. Hasan Bakırcı Paul Lemmens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă