CtEDO 21.06.2016 Auto

CASE OF RAMOS NUNES DE CARVALHO E SÁ v. PORTUGAL

RESPONDENT
PRT
HOTĂRÂRE
21.06.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Administrative proceedings;Disciplinary proceedings;Article 6-1 - Impartial tribunal;Independent tribunal;Public hearing);Damage - claim dismissed (Article 41 - Non-pecuniary damage;Pecuniary damage;Just satisfaction)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF RAMOS NUNES DE CARVALHO E SÁ v. PORTUGAL (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1972 și locuiește în Barcelos. La 16 noiembrie 2010, Înaltul Consiliu al Judiciarului (Conselho Superior da Magistratura, „HCJ”) a instituit o procedură disciplinară împotriva reclamantului, care era atunci judecător la Tribunalul de Primă Instanță de la Vila Nova de Famalicão (caz disciplinar nr. 333/10). La 13 martie 2011, inspectorul judecător F.M.J., care a fost responsabil de procedurile disciplinare, și-a prezentat argumentele propunendu-i reclamantului să plătească douăzeci de zile de mult pentru că a chemat un alt inspector judecător, judecătorul H.G., un „liar” în timpul unei conversații telefonice, în încălcarea datoriei ei de proprietate. El a constatat, de asemenea, că ea a acuzat H.G., care a fost responsabilă pentru efectuarea evaluării performanței ei, de „inertia și lipsa de diligență”. La 29 martie 2011, reclamantul a depus o cerere la HCJ pentru judecătorul F.M.J. să fie retras de la cazul ei din cauza faptului că a încălcat dreptul ei de a fi presupus nevinovat și a avut legături strânse cu inspectorul judiciar pe care reclamantul a invocat-o. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus apelurile sale, susținând că procedura disciplinară ar trebui să fie declarată nulă și nulă, deoarece a existat o încălcare a principiilor egalității și imparțialității și a dreptului ei de a fi ascultată. 10. La 10 aprilie 2011 judecătorul F.M.J. a solicitat concediu de la HCJ pentru a se retrage de la caz, declarând că el este “inamicul supărat” reclamantului, după acuzațiile pe care le-a făcut-o împotriva lui în contextul solicitării ei de a se retrage. 11. La o dată neespecificată, HCJ a acordat cererea judecătorului F.M.J. și l-a înlocuit cu un alt inspector, judecător A.V.N. 12. În raportul său final din 23 septembrie 2011 nou-desemnat judecătorul inspector A.V.N. a propus ca reclamantul să fie ordonat să plătească cincizeci de zile de amendă pentru că a acționat în încălcarea datoriei ei de proprietate. 13. În timpul procedurii, un martor chemat de către reclamant a furnizat dovezi. El a declarat că a fost prezent în timpul conversației în cauză și că reclamantul nu a formulat afirmațiile. 14. În decizia din 10 ianuarie 2012, HCJ, care a stat în plen, a ordonat reclamantului să plătească douăzeci de zile de amenzi, corespunzător celor douăzeci de zile fără plată, pentru că a acționat în încălcarea datoriei ei de proprietate. HCJ a constatat că nu este adecvat să suspende amenzile în cazul reclamantului. 15. Formarea HCJ care a pronunțat ordinul împotriva reclamantului a constituit cincisprezece membri, dintre care șase judecători și nouă membri nejudecători. 16. Patru dintre membrii non-judiciari au emis un aviz în comun care a exprimat opinia că nu a fost posibil să se stabilească în acest caz, numai pe baza declarației H.G., că reclamantul l-a numit „liar” și că remarcile care se referă la „inertia” și „falta de diligență” au intrat în domeniul de aplicare al libertății de exprimare a reclamantului. 17. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept în cadrul Diviziei Judiciare a Curții Supreme de Justiție (Secção de Contencioso do Supremo Tribunal de Justiça), solicitând o revizuire a stabilirii faptelor. În sprijinul cererii sale, reclamantul a susținut că sancțiunile impuse asupra ei au fost disproporționate. 18. La 21 martie 2013, Diviziunea Judiciară a Curții Supreme de Justiție a susținut în unanimitate hotărârea HCJ, constatând în special că (i) nu a existat nici o îndoială în ceea ce privește modul în care trebuie interpretate normele de drept european, cu consecință că cererea de a solicita o hotărâre preliminară de la Curtea a Uniunii Europene ar trebui să fie respinsă; (ii) Curtea Supremă de Justiție nu are sarcina de a revizui faptele cazului, ci pur și simplu de a verifica dacă stabilirea faptelor a fost rezonabilă; (iii) reclamantul a invocat o mărturie falsă, fapt care ar trebui să se bazeze asupra sancțiunii pe care le-a impusă; (iv) autoritatea administrativă care gestionează cazul nu a fost obligată să evalueze dacă amenzile ar fi fost suspendate deoarece acest caz nu implică o condamnare; (v) acuzațiile de „inertia” și de diligență” pe care reclamant a reclamantului împotriva H.G. L-au insultat, fiind în detriment de standardele etice minime așteptate de la un judecător, și nu au intrat în domeniul libertății de exprimare. 19. Un al doilea set de proceduri disciplinare (cazul nr. 179/11) a fost deschisă împotriva reclamantului pentru utilizarea mărturiei false în procedurile anterioare. 20. La 26 mai 2011, inspectorul judiciar, judecătorul A.D.P.R., a depus depuneri împotriva reclamantului, acuzând-o că a încălcat datoria de loialitate. El nu a propus nici o penalitate specifică. 21. La 14 iulie 2011 A.D.P.R. a prezentat raportul său final, propunend suspendarea reclamantului de la sarcinile sale pentru șasezeci de zile. 22. La 19 iulie 2011, reclamantul a formulat un motiv de nulitate în favoarea inspectorului judiciar în ceea ce privește acest raport, plângând că pedeapsa în cauză nu a fost propusă direct în observațiile sale. Prin ordinul 31 august 2011 A.D.P.R. a respins motivul reclamantului. 23. Prin decizia din 11 octombrie 2011 HCJ, care stă în plenară, a ordonat suspendarea sa de la sarcinile sale timp de 100 de zile pentru încălcarea sa de onestității. HCJ a considerat că reclamantul a dat mărturie falsă cerând un martor pe care l-a chemat în cazul disciplinar nr. 330/10 pentru a face declarații false cu privire la acuzațiile împotriva ei. HCJ a stabilit faptele ținând seama de înregistrările telefonice mobile ale reclamantului, care au fost obținute cu consimțământul ei la cererea inspectorului judiciar F.M.J. 24. Decizia HCJ din 11 octombrie 2011 a fost adoptată în unanimitate, iar 12 dintre cei 17 membri ai acestuia au fost prezenți. Dintre acestea, șapte au fost judecători, inclusiv președintele HCJ, și cinci au fost membri non-judiciari. 25. La o dată neespecificată, reclamantul a apelat la Divizia Judiciară a Curții Supreme de Justiție împotriva hotărârii din 11 octombrie 2011. Ea a contestat faptele, susținând că (i) nu a primit o audiere cu privire la subiectul pedepsei disciplinare propuse, deoarece nu a fost specificat în argumentele; (ii) HCJ a modificat clasificarea juridică a actelor pe care le-a comis și circumstanțele implicării ei în infracțiunile disciplinare; (iii) Curtea Supremă de Justiție a omis să dea motive pentru decizia sa de a nu suspenda aplicarea sancțiunii impuse; (iv) penalitatea impusă a fost disproporționată. 26. În hotărârea din 26 iunie 2013, Divizia Judiciară a Curții Supreme a Justiției a confirmat în unanimitate hotărârea din 11 octombrie 2011 având (i) putere limitată să revizuiască faptele în măsura în care recursul era o cerere de a anula, în loc de a face un apel deplin asupra faptelor și dreptului, având în vedere faptul că art. 3 § 1 din Codul Tribunalului Administrativ; (ii) se face o trimitere adecvată la penalitatea propusă în raportul final al inspectorului judiciar, de care reclamantul ar fi fost de asemenea informat în mod corespunzător; (iii) s-a deschis HCJ pentru a spori penalitatea propusă din motivele că apărarea reclamantului are legătură cu faptele care au fost încălcate; (v) se pronunța cu privire la reclasificarea juridică a faptelor, drepturile reclamantului au fost protejate din moment ce HCJ, fără să modifice faptele, a fost adoptată o interpretare juridică diferită a obligațională; (v) 27. Un al treilea set de proceduri disciplinare a fost instituit împotriva reclamantului (cazul nr. 269/11) pentru că se presupune că a cerut inspectorului judiciar, judecătorul F.M.J., în cursul unei conversații private, să nu ia măsuri disciplinare împotriva martorului care a dat dovezi în numele ei în primul set de proceduri disciplinare. 28. La 21 decembrie 2011, inspectorul judiciar, judecătorul A.D.P.R., a prezentat raportul său final, propunend ca reclamantul să fie respins de la postul ei pentru că a acționat în încălcarea datoriei ei de onestitate. 29. În invocarea ei, reclamantul a recunoscut că a avut o conversație privată cu inspectorul judiciar, dar a refuzat să-i facă o astfel de cerere. 30. În decizia din 10 aprilie 2012 HCJ, care a stat în plen, a ordonat suspendarea taxei pentru 180 de zile pentru încălcarea obligațiilor sale de loialitate și de proprietate. 31. Decizia din 10 aprilie 2012 a fost luată cu 14 dintre cei 17 membri ai prezentului HCJ. Dintre acestea, opt, inclusiv președintele, au fost judecători și șase au fost membri non-judiciari. Unul dintre judecători a emis un aviz discordant în sensul că faptele stabilite, având în vedere gravitatea lor, justifică o penalizare a pensionării anticipate sau a concediării în temeiul articolului 95 din Legea privind statutul judecătorilor (a se vedea punctul 38 de mai jos). 32. Într-o dată neespecificată, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii la Divizia Judiciară a Curții Supreme de Justiție, solicitând o audiere publică, astfel încât ea să poată chema un martor și să prezinte unele documente. Ea s-a plâns de reclasificare juridică a faptelor, de faptul că nu au fost furnizate motive pentru refuzul de suspendare a sancțiunii și de natura disproporționată a suspendării sa de la datorie. 33. Într-o hotărâre din 8 mai 2013 Diviziunea Judiciară a Curții Supreme de Justiție a susținut în unanimitate hotărârea din 10 aprilie 2012, constatarea (i) că cererea reclamantului de audiere publică ar trebui refuzată din cauza faptului că nu era sarcina Diviziei Judiciare de a revizui stabilirea faptelor. În schimb, sarcina sa a fost limitată prin legea de a verifica că HCJ a respectat principiile și normele care reglementează examinarea probelor și, în special, că decizia sa privind stabilirea faptelor a fost coerentă și rezonabilă; (ii) că reclamantul a formulat plângeri lungi, prin care nu a fost necesar să audă argumente juridice în procedura orală; (iii) că cererea de probe care urmează să fie luată de martor a avut drept scop stabilirea conținutului proiectului de pronunțare în cazul disciplinar al reclamantului; acest lucru a fost contrar contării confidențialității procedurilor care au condus la decizia finală; (iv) că documentele prezentate de reclamant au depășit domeniul de aplicare al procedurii disciplinare; (v) că HCJ a avut o discrepție considerabilă în ceea ce privește legislația privind infracțiunile disciplinare a reclamantului, care a fost definită în termeni disciplinare; 34. În hotărârea sa din 8 mai 2013, Divizia Judiciară a Curții Supreme de Justiție a constatat următoarele: „În cazul unei audieri publice, trebuie să se desfășoare la cererea unei persoane în legătură cu o acțiune administrativă specială de a anula un act administrativ depinde de extinderea competențelor de reexaminare ale Curții Supreme de Justiție în ceea ce privește stabilirea faptelor. Este clar că o audiere dedicată producției de dovezi și dezbaterii faptelor ar fi utilă și semnificativă numai dacă Curtea Supremă ar avea competența nelimitată de a revizui toate faptele stabilite prin decizia impugnată. Dacă acesta ar fi cazul, Curtea Supremă de Justiție ar constitui propriul său aviz în ceea ce privește dovezile și ar examina noi dovezi, depășind mult o revizuire a legalității. Cu toate acestea, după cum rezultă din jurisprudența uniformă a Diviziei Judiciare, această opțiune nu este disponibilă în funcție de Legea privind statutul judecătorilor.” 35. La 30 septembrie 2014, Înaltul Consiliu al justiției, care a stat în plenară, după regruparea sancțiunilor impuse reclamantului (cumulo jurídico das penas disciplinares aplicadas) în cele trei seturi de proceduri disciplinare menționate mai sus, a impus în unanimitate o singură sancțiune de 240 de zile de suspendare a taxei. 36. Decizia din 30 septembrie 2014 a fost finală și a fost luată cu 12 dintre cei 17 membri ai prezentului HCJ. Dintre acestea, șapte, inclusiv președintele HCJ, au fost judecători și cinci au fost membri non-judiciari. Pedeapsa disciplinară de 240 de zile de suspendare a taxei impuse reclamantului a fost executată de autoritățile naționale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2017-01-17
0,92
CASE OF TAVARES DE ALMEIDA FERNANDES AND ALMEIDA FERNANDES v. PORTUGAL
for him to be elected as President of the SCJ in the next election.” 10. On 7 December 2007 Judge N.N. brought an action in the Lisbon Civil Court against the applicants for defamation. He sought non-pecuniary damages amounting to 150,000 e
CtEDO 2023-05-30
0,92
RODRIGUES RUSSO v. PORTUGAL
order to gather evidence to substantiate her complaint, she requested documents from the District Court where she had worked during the appraisal period, in particular concerning the workload and performance of other judges. That request wa
CtEDO 2025-06-17
0,91
MARTINS BARREIRA FERNANDES v. PORTUGAL
the “CSM”) which resulted in his dismissal from the judiciary by a decision of the CSM of 21 December 2015, confirmed by the Judicial Division of the Supreme Court on 22 February 2017. The applicant alleged several procedural shortcomings u
CtEDO 2022-12-09
0,91
RAMOS NUNES DE CARVALHO E SÁ AND MORGADO GONÇALVES RIBEIRO v. PORTUGAL
Published on 2 January 2023 FOURTH SECTION Application no. 389/19 Paula Cristina RAMOS NUNES DE CARVALHO E SÁ and João Paulo MORGADO GONCALVES RIBEIRO against Portugal lodged on 27 December 2018 communicated on 9 December 2022 SUBJECT MATTE
CtEDO 2015-03-20
0,91
RAMOS NUNES DE CARVALHO E SA c. PORTUGAL et 2 autres affaires
Communiquée le 20 mars 2015 PREMIÈRE SECTION Requêtes n o 55391/13, 57728/13 et 74041/13 Paula Cristina RAMOS NUNES DE CARVALHO E SÁ contre le Portugal EXPOSÉ DES FAITS La requérante, M me Paula Cristina Ramos Nunes de Carvalho e Sá, est un
Sursă