Comunicat la 28 iunie 2016 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 32997/15 Davorin BULIδ împotriva Croației depusă la 30 iunie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Davorin Bulić, este un național al Bosniei-Herzegovina și Croației născut în 1964 și trăiește în Čitluk. El este reprezentat în fața Curții de către dl M. Bulić și dl H. Vukadin, un avocat practicant la Zagreb. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. ) în timpul războiului din Bosnia și Herțegovina, a fost rănit în 1994 ca urmare a unei grenade care explodează în apropiere în timp ce el a fost pe linia de luptă. Datorită rănirii sale, el a fost acordat statutul de veteran de război cu handicap în 2004, pe baza unui aviz al unei comisii medicale în Bosnia și Herțegovina. Reclamantul a solicitat apoi recunoașterea statutului său în Croația. El s-a bazat pe art. 1 § 1 alineatul (7) din Hotărârea Internațional dintre Republica Croația și Bosnia și Herțegovina privind drepturile persoanelor prejudiciate în Războiul din Bosnia și Herțegovina, care au fost membri ai Consiliului Croației de Apărare și membrii lor de familie ( Ugovor izme văd că Hrvatske i Bosne i Hercegovine o suradnji na području prava stradalnika rata u Bosni i Hercegovini koji su bili prinpadnici Hrvatskog vijeća obrane i članova njihovih obitelji – denumit în continuare „acordul” care prevede că Republica Croația va acorda pensii soldaților Consiliului Apărării Croate care au avut cetățenie croată și au fost răniți în Bosnia și Herțegovina. La 15 februarie 2008, Biroul Osijek al Fondului croat de pensii (Hrvatski zavod zarovinsko osiguranje, Područna služba u Osijeku – denumită în continuare „fondul”, bazat pe avizul expertului său, a respins cererea reclamantului, constatând că el nu a îndeplinit cerințele prevăzute la art. 1 § 7 din acord. Reclamantul a contestat decizia în fața Oficiului Central al Fondului Croat de Pensiuni (Hrvatski zavod za mirovinsko osiguranje, Središnja služba – denumit în continuare „Oficiul Central” și a solicitat un alt raport de experți. La 14 aprilie 2008, Oficiul Central și-a respins apelul. A constatat că, din moment ce i s-a acordat statutul de veteran de război cu handicap în Bosnia și Herțegovina pe baza rănilor sale ( povrede ) și nu a ranjavanje ( la 23 martie 2011, Curtea Administrativă a respins cererea administrativă a reclamantului, susținând concluziile Oficiului Central. La 11 aprilie 2013, în urma unei plângeri constituționale de către reclamant, Curtea Constituțională a anulat hotărârea Curții administrative, declarând că legea relevantă a fost aplicată arbitrar. În special, a constatat că Curtea Administrativă și autoritățile administrative nu au furnizat motive pentru concluzia că rănile reclamantului nu au putut fi considerate rănite. La 17 iulie 2013, Înaltul Tribunal Administrativ al Republicii Croația a anulat decizia Oficiului Central din 14 aprilie 2008 și i-a ordonat să comite un alt raport de experți pentru a stabili cauza handicapului fizic al reclamantului. La 26 februarie 2014, Curtea Administrativă a anulat decizia Oficiului Central emise la 18 Decembrie 2013, având în vedere că a respins din nou apelul reclamantului fără a înainta un alt raport de experți. La 2 aprilie 2014, expertul Oficiului Central a examinat dosarul reclamantului și a raportat că a fost rănit și nu rănit. Acesta nu a explicat distincția dintre leziuni și rănire. Raportul nu a fost transmis reclamantului. La 8 aprilie 2014, Oficiul Central, bazat pe rapoartele de experți, a respins apelul reclamantului și nu a furnizat niciun motiv pentru distincția dintre leziuni și răni. Într-o cerere administrativă, reclamantul a contestat constatările experților și s-a plâns că nu a fost niciodată servit cu rapoartele de experți. De asemenea, el se plângea că decizia Oficiului Central a fost arbitrară, susținând că nu a furnizat niciun motiv pentru distincția dintre răni și rănire. La 24 iunie 2014, Curtea Administrativă a respins cererea administrativă a reclamantului, hotărând decizia Oficiului Central suficient de motivată. Într-o plângere constituțională, reclamantul a susținut că nu a putut contesta în mod eficient rapoartele de experți bazate pe determinarea meritelor cererii sale, deoarece nu i-au fost transmise niciodată. În plus, Tribunalul Administrativ și autoritățile administrative nu au furnizat niciun motiv pentru distincția dintre răni și răni. La 11 decembrie 2014, Curtea Constituțională a declarat că plângerea sa constituțională este inadmisibilă în calitate de evidentă nefondată, hotărârea sa a fost depusă în favoarea reclamantului la 5 ianuarie 2015. Reclamantul se plânge, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, de lipsa de echitate în procedura administrativă, având în vedere faptul că nu i s-a oferit o oportunitate eficientă de a contesta rapoartele de experți ale autorității administrative utilizate pentru determinarea meritelor cererii sale. El plânge, de asemenea, că deciziile autorităților interne au fost arbitrare și nu au avut motive în ceea ce privește chestiunea centrală a cazului. Întrebări către părți A avut reclamant o audiere echitabilă în determinarea drepturilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, (i) a fost principiul procesului adversar și al egalității de arme respectate în ceea ce privește rapoartele de experți utilizate pentru determinarea meritelor cererii sale, și (ii) deciziile autorităților interne de respingere a cererii de pensie ale reclamantului erau arbitrare sau manifestement irazonabile, ținând seama de lipsa de motive? Guvernul este invitat să prezinte două exemplare ale documentelor relevante referitoare la cazul reclamantului.
Communicated on 28 June 2016
Application no. 32997/15
Davorin BULIĆ
against Croatia
lodged on 30 June 2015
The applicant, Mr Davorin Bulić, is a national of Bosnia and Herzegovina and Croatia who was born in 1964 and lives in Čitluk. He is represented before the Court by Mr M. Bulić and Mr H. Vukadin, a lawyer practising in Zagreb.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant, who served as a soldier in the Croatian Defence Council (
Hrvatsko vijeće obrane
) during the war in Bosnia and Herzegovina, was injured in 1994 as a result of a grenade exploding in his vicinity while he was on the front line of combat. Due to his injuries, he was accorded disabled war veteran status in 2004 on the basis of an opinion of a medical commission in Bosnia and Herzegovina.
The applicant then applied for recognition of his status in Croatia. He relied on Article 1 § 1 (7), of the International Agreement between the Republic of Croatia and Bosnia and Herzegovina on the Rights of Persons Harmed in the War in Bosnia and Herzegovina who were members of the Croatian Defence Council and their family members (
Ugovor između Republike Hrvatske i Bosne i Hercegovine o suradnji na području prava stradalnika rata u Bosni i Hercegovini koji su bili pripadnici Hrvatskog vijeća obrane i članova njihovih obitelji –
hereinafter “the Agreement”), which stipulated that the Republic of Croatia would grant pensions to soldiers of the Croatian Defence Council who had Croatian citizenship and had been wounded in Bosnia and Herzegovina.
On 15 February 2008 the Osijek Office of the Croatian Pension Fund (
Hrvatski zavod za mirovinsko osiguranje, Područna služba u Osijeku
– hereinafter “the Fund”), relying on the opinion of its expert, dismissed the applicant’s request, finding that he did not meet the requirements under Article 1 § 1 (7), of the Agreement.
The applicant challenged the decision before the Central Office of the Croatian Pension Fund (
Hrvatski zavod za mirovinsko osiguranje, Središnja služba
– hereinafter “the Central Office”) and requested another expert report. On 14 April 2008 the Central Office dismissed his appeal. It found that since he had been granted disabled war veteran status in Bosnia and Herzegovina on the basis of his injuries (
povrede
) and not wounding (
ranjavanje
),
he could not be granted a pension. The Central Office provided no further reasons for the distinction between injuries and wounding. On 23 March 2011 the Administrative Court dismissed the applicant’s administrative claim, endorsing the findings of the Central Office.
On 11 April 2013, following a constitutional complaint by the applicant, the Constitutional Court quashed the Administrative Court’s judgment, finding that the relevant law had been applied arbitrarily. In particular, it found that the Administrative Court and administrative authorities had failed to provide reasons for their conclusion that the applicant’s injuries could not be considered wounding.
On 17 July 2013 the High Administrative Court of the Republic of Croatia quashed the Central Office’s decision of 14 April 2008 and instructed it to commission another expert report in order to establish the cause of the applicant’s physical disability. On 26 February 2014 the Administrative Court quashed the Central Office’s decision issued on 18
December 2013, given that it had again dismissed the applicant’s appeal without commissioning another expert report.
On 2 April 2014 the Central Office’s expert examined the applicant’s file and reported that he had been injured and not wounded. It did not explain the distinction between injuries and wounding. The report was not forwarded to the applicant.
On 8 April 2014 the Central Office, relying on the expert reports, dismissed the applicant’s appeal. It did not provide any reasons for the distinction between injuries and wounding.
In an administrative claim, the applicant contested the experts’ findings and complained that he had never been served with the expert reports. He also complained that the Central Office’s decision had been arbitrary, alleging that it had failed to provide any reasons for the distinction between injuries and wounding. On 24 June 2014 the Administrative Court dismissed the applicant’s administrative claim, finding the Central Office’s decision sufficiently reasoned.
In a constitutional complaint, the applicant argued that he had been unable to effectively challenge the expert reports relied on in the determination of the merits of his claim as they had never been forwarded to him. Moreover, that the Administrative Court and administrative authorities had failed to provide any reasons for the distinction between injuries and wounding.
On 11 December 2014 the Constitutional Court declared his constitutional complaint inadmissible as manifestly ill-founded. Its decision was served on the applicant on 5 January 2015.
The applicant complains, under Article 6 § 1 of the Convention, of a lack of fairness in the administrative proceedings given that he was not afforded an effective opportunity to challenge the administrative authority’s expert reports used in determining the merits of his claim. He also complains that the domestic authorities’ decisions were arbitrary and lacked reasons with respect to the central issue of the case.
Did the applicant have a fair hearing in the determination of his civil rights, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, (i) was the principle of adversarial trial and equality of arms complied with as regards the expert reports used in determining the merits of his claim, and (ii) were the domestic authorities’ decisions dismissing the applicant’s pension claim arbitrary or manifestly unreasonable, taking into account the lack of reasons?
The Government are requested to submit two copies of the relevant documents concerning the applicant’s case.