Özçelik împotriva Țărilor de Jos

Reclamantul s-a născut în 1959 și trăiește în Enschede. La 21 mai 2010, reclamantul a fost condamnat pentru furt de magazine. Curtea Regională Almelo (rechtbank) a impus măsura de plasare într-o instituție persistă a infracțiunilor (daterilor voor inriquecătoare stelselmatige) pe durata de doi ani. Acesta a luat în considerare declarațiile diferitelor ofițeri de poliție și ofițeri de probă care au avut contact direct cu reclamantul. Din aceste afirmații a apărut că reclamantul era un dependent de droguri care nu ar coopera voluntar cu planurile de tratament. În plus, Curtea Regională a hotărât că măsura va fi revizuită șase luni de la data în care hotărârea a devenit finală (5 iunie 2010). La 1 decembrie 2010, Curtea Regională a reexaminat măsura și a hotărât să nu o anuleze, deoarece s-a considerat că există încă un risc ridicat de recidivare a reclamantului.

Reclamantul a contestat această decizie la 6 decembrie 2010, dar la 19 aprilie 2011, Curtea de Apel Arnhem (gerechtshof) a respins recursul. La 19 mai 2011, G.D., ofițerul de caz personal al reclamantului, a emis un raport privind progresele înregistrate în ceea ce privește reclamantul, care conține, printre altele, următoarele: „Reclamantul] locuiește în prezent în FPA De Cederborg. plasarea progresează destul de bine. (...) În cazul în care măsura ar trebui încheiată, [reclamantul] se va găsi imediat într-o situație în care nu are venituri, locuințe sau activități zilnice. Riscul de recidivă este, în consecință, ridicat. Pentru a reduce riscul de recidivă ar trebui continuat măsura”. 9. La 9 iunie 2011, Curtea Regională a hotărât să prelungească în continuare măsura, susținând că există o probabilitate considerabilă că reclamantul va revoca după eliberarea sa.

10. Reclamantul a depus recurs împotriva acestei decizii la 15 iunie 2011. La 8 noiembrie 2011, avocatul reclamantului a efectuat anchete cu Curtea de Apel cu privire la progresul recursului și a solicitat ca examinarea sa să fie acordată prioritate. Înainte de audiere în fața Curții de Apel, avocatul reclamantului a solicitat în scrisoarea din 18 noiembrie 2011 că, în beneficiul reclamantului, este prezent un interpret care a vorbit aramean sau asirien, și a dat numele unui interpret care a vorbit limba corectă. 11. La 12 decembrie 2011 a avut loc o ședință în fața Curții de Apel. Se pare că reclamantul nu a putut să înțeleagă interpretul care a vorbit asirian. Cu acordul reclamantului, cazul a fost suspendat pentru o perioadă maximă de trei luni pentru a permite avocatului reclamantului să pună întrebări scrise la anumite consilieri ai reclamantului.

De asemenea, s-a determinat că ofițerul de caz G.D. ar trebui să fie auzit ca martor expert și că un interpret vorbitor arameen ar trebui să fie prezent la următoarea audiere. 12. După o perioadă de trei luni, avocatul reclamantului a întrebat cu Curtea de Apel în ceea ce privește progresul procedurii la 13 martie și din nou la 2 aprilie 2012. Procedura a fost reluată la 10 mai 2012, când a avut loc o audiere. În această ocazie, ofițerul de caz G.D. a declarat următoarele: „Reclamantul] nu mai este dependent de substanțe. Riscul de recidivă este maxim redus în acest moment. Consiliul de eliberare condiționată a făcut mai multe încercări de a include [reclamantul] într-un plan de tratament, dar din păcate acest lucru nu a fost suficient realizat.

Caracteristicile clinice ale [reclamantului] joacă un rol important în acest sens, însă Cederborg [instituția] ar fi putut indica mai devreme că nu există alte posibilități de tratare [reclamantul]. Măsurile au contribuit la protecția societății, deoarece [reclamantul] nu mai este dependent, reducând astfel riscul de recidivă. [Reclamantul] locuiește acum într-o casă de mijloc și a fost plasat pe lista de așteptare pentru cazare adăpostită.” 13. Se pare că cazarea adăpostită a fost disponibilă pentru reclamant la 11 mai 2012. 14. La 16 mai 2012, Curtea de Apel și-a pronunțat hotărârea, hotărând, printre altele, următoarele: „Nici o încălcare a articolului 6 CEDO Curtea de Apel consideră că în acest caz nu se poate spune că recursul a fost tratat rapid în sensul articolului 6 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

A durat mai mult de zece luni după ce recursul a fost depus înainte de a fi tratat pe fond. Spre deosebire de avocatul [pentru reclamant], instanța consideră că decizia de a accepta faptul că o încălcare a convenției a avut loc în sine constituie satisfacție suficientă pentru indignarea simțului său de justiție. Încheierea Curții de Apel a susținut că executarea măsurii nu a fost suficient de rapidă în toate etapele. Curtea de Apel consideră că progresele dificile ale măsurii nu pot fi atribuite numai [reclamantului] și constată că FPA De Cederborg ar fi putut semnala progresele dificile ale măsurii mai devreme.

Având în vedere faptul că [reclamantul] are în prezent o cazare în cazul în care poate rămâne, precum și o perspectiva de plasare în cazare adăpostire adecvată, în cazul în care poate rămâne, de asemenea, în cazul în care măsura este încheiată și faptul că, în parte, datorită acestui lucru, riscul că încheierea măsurii va conduce la un pericol, la o moleală și la o degradare a societății este mic, Curtea de Apel consideră că continuarea măsurii nu mai este necesară.”

5. The applicant was born in 1959 and lives in Enschede. 6. On 21 May 2010 the applicant was convicted of shoplifting. The Almelo Regional Court (rechtbank) imposed the measure of placement in a Persistent Offenders Institution (inrichting voor stelselmatige daders) for the duration of two years on him. It took into account the statements of different police officers and probation officers who had had direct contact with the applicant. From these statements it appeared that the applicant was a drug addict who would not voluntarily cooperate with treatment plans. The Regional Court further decided that the measure would be reviewed six months from the date the judgment became final (5 June 2010). 7. On 1 December 2010 the Regional Court reviewed the measure and decided not to terminate it, because it was deemed that there was still a high risk of the applicant reoffending.

The applicant appealed against this decision on 6 December 2010, but on 19 April 2011 the Arnhem Court of Appeal (gerechtshof) dismissed the appeal. 8. On 19 May 2011 G.D., the applicant’s personal case officer, issued a progress report about the applicant, containing, amongst other things, the following: “[The applicant] is currently residing in FPA De Cederborg. The placement is progressing reasonably well. (...) If the measure should be terminated, [the applicant] will immediately find himself in a situation where he has no income, housing or daily activities. The risk of reoffending is consequently high. To lower the risk of reoffending the measure should be continued.” 9. On 9 June 2011 the Regional Court decided to prolong the measure further, holding that there was a considerable likelihood that the applicant would reoffend after his release.

10. The applicant lodged an appeal against that decision on 15 June 2011. On 8 November 2011 counsel for the applicant made inquiries with the Court of Appeal about the progress of the appeal and requested that its examination be given priority. Prior to the hearing before the Court of Appeal, counsel for the applicant requested in a letter of 18 November 2011 that, for the benefit of the applicant, an interpreter be present who spoke Aramaic or Assyrian, and he gave the name of an interpreter who spoke the correct language. 11. On 12 December 2011 a hearing took place before the Court of Appeal. It appeared that the applicant was unable to understand the interpreter who spoke Assyrian. With the applicant’s agreement, the case was adjourned for a maximum period of three months to allow counsel for the applicant to put written questions to certain of the applicant’s counsellors.

It was also determined that case officer G.D. should be heard as an expert witness and that an interpreter speaking Aramaic should be present at the next hearing. 12. After a period of three months had elapsed, counsel for the applicant inquired with the Court of Appeal into the progress of the proceedings on 13 March and again on 2 April 2012. The proceedings were resumed on 10 May 2012, when a hearing took place. On that occasion case officer G.D. declared the following: “[The applicant] is no longer addicted to substances. The risk of reoffending is maximally reduced at this moment. The parole board has made several attempts to include [the applicant] in a treatment plan, but unfortunately this has not been sufficiently achieved.

The clinical features of [the applicant] play an important role in this, but Cederborg [the institution] could have signalled earlier that there were no further possibilities to treat [the applicant]. The measure has contributed to the protection of society since [the applicant] is no longer addicted, thus reducing the risk of him reoffending. [The applicant] is now residing in a halfway house and has been placed on the waiting list for sheltered accommodation.” 13. It would appear that sheltered accommodation became available for the applicant on 11 May 2012. 14. On 16 May 2012 the Court of Appeal delivered its decision, holding, amongst other things, the following: “No violation of Article 6 ECHR The Court of Appeal considers that in the present case it cannot be said that the appeal was dealt with speedily within the meaning of Article 6 of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms.

It took more than ten months after the appeal was lodged before it was dealt with on the merits. Unlike counsel [for the applicant], the court is of the opinion that the decision to accept that a violation of the Convention has occurred in itself constitutes sufficient satisfaction for the outrage to his sense of justice. Termination The Court of Appeal has held that the execution of the measure has not been sufficiently expeditious in all stages. The Court of Appeal deems that the difficult progress of the measure cannot only be attributed to [the applicant] and finds that FPA De Cederborg could have signalled the difficult progress of the measure earlier.

Having regard to the fact that [the applicant] currently has accommodation where he can stay as well as a prospect of placement in appropriate sheltered accommodation where he can also stay if the measure is terminated, and the fact that partly due to this the risk that the termination of the measure will lead to endangerment, nuisance and degradation of society is small, the Court of Appeal considers that continuation of the measure is no longer necessary.”