TURKALJ v. CROATIA

Comunicat la 30 iunie 2016 SECȚIUNE Cerere nr. 55630/14 Marijan TURKALJ împotriva Croației depusă la 1 august 2014 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Marijan Turkalj, este un național croat născut în 1969 și trăiește în Zagreb. El este reprezentat în fața Curții de către dl Jureško, un avocat care practică în Zagreb. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Prin decizia departamentului de administrație fiscală al Ministerului finanțelor (denumită în continuare „administrația fiscală”) din 10 octombrie 2009, reclamantul a fost ordonat să plătească taxa de transfer imobiliar ( porez na promet nekretnina ) în sumă de 45.569.62 kunas croate (HRK). La 26 noiembrie 2009, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii susținând că cererea sa de scutire fiscală nu a fost decisă. Prin noua decizie din 2 aprilie 2010, administrația fiscală: (a) a înlocuit decizia anterioară; (b) a respins cererea reclamantului de scutire fiscală; (c) l-a ordonat să plătească taxa de transfer imobiliar de HRK 45.569.62; și (d) a respins datoria impozitului de HRK 45.569.62. În special, această ultima parte (punctul IV) din dispozițiile operative afirmă că: „ Următoarea datorie fiscală este respinsă în ceea ce privește contribuabilul Turkalj, Marijan: - impozitul de transfer imobiliar în valoarea HRK 45.569.62 Serviciul de contabilitate fiscală înregistrează suma respectivă ca o compensare în contul fiscal al contribuabilului.” În motivele acordate pentru decizia sa, administrația fiscală nu a făcut trimitere în niciun fel la această parte a dispozițiilor operative. Reclamantul, care consideră că datoria fiscală a fost anulată, nu a apelat împotriva acestei decizii. La 14 mai 2011, administrația fiscală a eliberat un ordin de executare împotriva reclamantului. În acest sens, aceasta se bazează pe decizia sa din 2 aprilie 2010 ca titlu de executare. Reclamantul a apelat susținând că datoria fiscală pe care administrația fiscală a încercat să o colecteze prin emiterea ordinului de aplicare a măsurilor a fost anulată prin aceeași decizie care a servit ca titlu de executare a măsurilor. Prin decizia din 11 ianuarie 2012, Ministerul Finanțelor, ca autoritatea administrativă de a doua instanță, a respins apelul reclamantului. Partea relevantă din decizia respectivă se menționează după cum urmează: „Pointul IV [al dispozițiilor operative] se adresează serviciului de contabilitate fiscală în vederea înregistrării relevante în contul fiscal [de aplicație] și, prin urmare, nu are nicio influență asupra unei decizii diferite în acest caz.” Reclamantul a introdus apoi o acțiune de reexaminare judiciară împotriva hotărârii Ministerului. Prin hotărârea din 21 noiembrie 2012 Curtea Administrativă ( Upravni sud Republike Hrvatske ) a respins acțiunea reclamantului. Partea relevantă a acestei hotărâri se citește după cum urmează: „... Faptul că o [taxă] datorie este anulată în timpul evaluării fiscale [proceduri] nu pune la îndoială licența ordinului de executare deoarece, din dispoziția legală care prevede procedura de eliberare a datoriei fiscale în curs (secțiunea 137 din Legea fiscală generală), aceasta nu urmărește faptul că eliberarea datoriei negată existența datoriei fiscale în curs. În conformitate cu cerințele legale, eliberarea datoriei apare numai în cazul în care este imposibil să se colecteze datoria fiscală în curs de stabilire, adică numai în procedura de executare și nu în procedura de evaluare fiscală. Prin urmare, faptul că în procedura de evaluare fiscală a fost stabilit prin decizia finală că datoria a fost anulată nu înseamnă în același timp că datoria nu există.” Reclamantul a depus apoi o plângere constituțională împotriva hotărârii Curții administrative. El s-a bazat pe drepturile sale la egalitate în fața legii, la egalitate în fața autorităților judiciare și a altor autorități relevante, la dreptul la procedură echitabilă și la dreptul de proprietate, toate garantate de Constituția croată. Prin decizia din 9 ianuarie 2014 Curtea Constituțională (Ustavni sud Republike Hrvatske ) a respins plângerea constituțională a reclamantului și a transmis decizia sa cu privire la reprezentanții săi la 4 februarie 2014. Partea relevantă a acestei decizii se menționează după cum urmează: „În procedura instantană de evaluare a taxei de transfer imobiliar au fost adoptate două decizii de primă instanță. Cel anterior (cel de la 10 octombrie 2009) a stabilit o obligație fiscală de o anumită sumă și contul fiscal al reclamantului a fost debit, în scop contabil, de către suma respectivă. După ce autoritatea fiscală de primă instanță și-a stabilit propria omisiune în urma apelului reclamantului (nu s-a decis cu privire la scutirea fiscală solicitată ...), decizia respectivă a fost înlocuită cu unul nou (cel din 2 aprilie 2010). În acest mod, decizia din 10 octombrie 2009 a fost anulată. În consecință, autoritatea fiscală din prima instanță, atunci când a emis noua decizie, a ordonat ca contul fiscal al reclamantului, care a fost debit anterior de valoarea datoriei fiscale stabilită de decizia anterioară (care a fost anulată de atunci), să fie eliminat de această datorie în scopuri contabile. Având în vedere că, prin noua decizie, s-a stabilit din nou că obligația fiscală a reclamantului a rămas existentă, contul fiscal al reclamantului a fost din nou debitat de suma stabilită prin noua decizie. Aceasta înseamnă că, fără ordinul de a anula [datoria fiscală anterioară] efectuată de autoritatea fiscală din prima instanță în partea IV contestată a dispozițiilor operative ale deciziei din 2 aprilie 2010, contul reclamantului ar fi fost debit de două ori, adică pe baza ambelor decizii. Prin urmare, atunci când a eliberat decizia din 2 aprilie 2010, autoritatea relevantă a trebuit să elimine o astfel de debitare dublă și, prin urmare, să împiedice ca reclamantul, ca parte la procedura, să susțină daune. În consecință, decizia de anulare contestată (punctul IV din decizia din 2 aprilie 2010) se referă la datoria stabilită prin decizia anterioară de impozitare din 10 octombrie 2009, care a fost extinsă. Prin acest ordin, serviciul relevant în cadrul administrației fiscale a fost ordonat în scopuri contabile să se desfășoare într-un anumit mod cu debitarea contului fiscal al reclamantului, după ce baza juridică pentru acest anumit debit a fost anulată.” Legea internă relevantă Partea relevantă a Legii fiscale generale (Opći porezni zakon , Gazettea Oficială, nr. 147/08 cu modificări ulterioare), care a fost în vigoare începând cu 1 ianuarie 2009, prevede următoarele elemente: Încheierea drepturilor și obligațiilor care rezultă din relația fiscal-fidabilitate Secțiunea 24 alineatul (1) „Drepturile și obligațiile care rezultă din relația fiscal-fidabilitate [legală] se scutesc prin plată, compensare, anulare și în alte cazuri prevăzute în prezenta lege.” Închiderea datoriei fiscale în curs de despăgubire Secțiunea 137 „(1) Datoria fiscală care nu poate fi colectată chiar și în cadrul procedurilor de executare se elimină ca fiind necolectabilă: 1. dacă debitorul a murit și nu a lăsat niciun bun mobil sau imobil de la care ar putea fi plătită datoria fiscală, ... (2)... (3) În cazul în care executarea datoriei fiscale ar pune în pericol nevoile de viață de bază ale debitorului de executare și membrii gospodăriii sale, datoria fiscală poate fi în mod excepțional, la cererea contribuabilului, anulată în întregime sau în parte. (4) Șeful oficiului fiscal [relevant] decide, prin decizie, cu privire la anularea datoriei fiscale în curs de despăgubire menționată în alin. (3) din prezenta secțiune, pe baza propunerii scrise și motivate de către contribuabil sau debitorul de executare prezentate la oficiul fiscal cu competență asupra domiciliului sau reședinței obișnuite.” COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că a fost ordonat să plătească o datorie fiscală care a fost anulată. Întreruperea cu privire la bucuria pașnică a poseselor reclamantului, în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție? În special, era previzibilă această interferență? Având în vedere confuzia cu privire la faptul că datoria fiscală a reclamantului a fost anulată sau nu, a avut la dispoziție el un remediu intern eficace pentru a contesta decizia administrației fiscale din 2 aprilie 2010, conform articolului 13 din convenție?

Communicated on 30 June 2016

SECOND SECTION

Application no. 55630/14

Marijan TURKALJ

against Croatia

lodged on 1 August 2014

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Marijan Turkalj, is a Croatian national who was born in 1969 and lives in Zagreb. He is represented before the Court by Mr

A.

Jureško, an advocate practising in Zagreb.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.

By a decision of the Tax Administration department of the Ministry of Finance (hereinafter “the Tax Administration”) of 10 October 2009 the applicant was ordered to pay real-estate-transfer tax (

porez na promet nekretnina

) in the amount of 45,569.62 Croatian kunas (HRK).

On 26 November 2009 the applicant appealed against that decision arguing that his request for tax exemption had not been decided upon.

By a new decision of 2 April 2010 the Tax Administration: (a) replaced its earlier decision; (b) dismissed the applicant’s request for tax exemption; (c) ordered him to pay the real-estate-transfer tax of HRK 45,569.62; and (d) wrote off the tax debt of HRK 45,569.62. In particular, this last part (point

IV) of the operative provisions read as follows:

“The following tax debt is hereby written off as regards the taxpayer Turkalj, Marijan:

- real-estate-transfer tax in the amount of HRK 45,569.62

The tax accounting service shall record the said amount as a write-off in the taxpayer’s tax account.”

In the reasons given for its decision the Tax Administration did not refer in any way to this part of the operative provisions.

The applicant, thinking that his tax debt had been written off, did not appeal against that decision.

On 14 May 2011 the Tax Administration issued an enforcement order against the applicant. In so doing it relied on its decision of 2 April 2010 as the enforcement title.

The applicant appealed arguing that the tax debt the Tax Administration sought to collect by issuing the enforcement order had been written off by the same decision that served as the enforcement title.

By a decision of 11 January 2012 the Ministry of Finance, as the second-instance administrative authority, dismissed the applicant’s appeal. The relevant part of that decision reads as follows:

“Point IV [of the operative provisions] is addressed to the tax accounting service with a view to making the relevant entry in the [applicant’s] tax account and is therefore of no influence on a different decision in this case.”

The applicant then brought an action for judicial review against the Ministry’s decision.

By a judgment of 21 November 2012 the Administrative Court (

Upravni sud Republike Hrvatske

) dismissed the applicant’s action. The relevant part of that judgment reads as follows:

“... the fact that a [tax] debt is written off during tax assessment [proceedings] does not call into question the lawfulness of the enforcement order because, from the statutory provision stipulating the procedure for writing off outstanding tax debt (section 137 of the General Tax Act), it does not follow that writing off the debt negates the existence of the outstanding tax debt. In accordance with statutory requirements, the writing off of the debt occurs only in a case where it is impossible to collect the established outstanding tax debt, that is to say only in the enforcement proceedings and not in the tax assessment proceedings. Therefore, the fact that in the tax assessment proceedings it was established by a final decision that the debt was written off does not at the same time mean that the debt does not exist.”

The applicant then lodged a constitutional complaint against the Administrative Court’s judgment. He relied on his rights to equality before the law, equality before judicial and other relevant authorities, the right to fair procedure and the right of ownership, all guaranteed by the Croatian Constitution.

By a decision of 9 January 2014 the Constitutional Court (

Ustavni sud Republike Hrvatske

) dismissed the applicant’s constitutional complaint and served its decision on his representatives on 4 February 2014. The relevant part of that decision reads as follows:

“In the instant proceedings for assessment of real-estate-transfer tax two first-instance decisions were adopted. The earlier one (that of 10 October 2009) established a tax obligation of a certain amount and the complainant’s/taxpayer’s tax account was debited, for accounting purposes, by that amount. After the first-instance tax authority established its own omission following the complainant’s appeal (it had failed to decide on the requested tax exemption ...) the said decision was replaced by a new one (that of 2

April 2010). In this way the decision of 10 October 2009 was set aside.

Consequently, the first-instance tax authority, when issuing the new decision, ordered that that the complainant’s tax account, which had been previously debited by the amount of tax debt established by the earlier decision (which has since been set aside), be cleared of that debt for accounting purposes. Given that by the new decision it was again established that the complainant’s tax obligation remained extant, the complainant’s tax account was again debited by the amount established by the new decision.

The above means that, without the order to write off [the previous tax debt] made by the first-instance tax authority in the disputed part IV of the operative provisions of the decision of 2 April 2010, the complainant’s account would have been debited twice, that is to say on the basis of both decisions. Therefore, naturally, when issuing the decision of 2 April 2010 the relevant authority had to remove such double debiting and thereby prevent that the complainant as a party to the proceedings from sustaining damage.

It follows that that the disputed write-off order (point IV of the decision of 2 April 2010) concerns the debt established by the earlier tax decision of 10 October 2009, which was extinguished. By this order the relevant service within the Tax Administration was ordered for accounting purposes to proceed in a certain way with the complainant’s tax account being debited, after the legal basis for that particular debiting had been set aside.”

B.

Relevant domestic law

The relevant part of the General Tax Act (

Opći porezni zakon

, Official Gazette, no. 147/08 with subsequent amendments), which has been in force since 1

January 2009, provides as follows:

The termination of rights and obligations arising from the tax-liability relationship

Section 24(1)

“The rights and obligations arising from tax-liability [legal] relationship shall be extinguished by payment, offsetting, write-off and in other cases provided in this Act.”

Write-off of outstanding tax debt

Section 137

“(1) Tax debt which cannot be collected even in enforcement proceedings shall be written off as uncollectible:

...

(2)...

(3) If the execution of tax debt would jeopardise the basic living needs of the enforcement debtor and the members of his or her household, the tax debt may exceptionally, at the request of the taxpayer, be written off in whole or in part.

(4) The head of the [relevant] tax office shall by a decision decide on the write-off of outstanding tax debt referred to in paragraph 3 of this section, on the basis of a written and reasoned proposal by the taxpayer or enforcement debtor submitted to the tax office having jurisdiction over his or her [fiscal] domicile or habitual residence.”

COMPLAINTS

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that he was ordered to pay a tax debt that had been written off.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1.

Was the interference with the applicant’s peaceful enjoyment of possessions in accordance with the conditions provided for by law, as required by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention? In particular, was that interference foreseeable?

2.

Given the confusion over whether the applicant’s tax debt had been written off or not, did he have at his disposal an effective domestic remedy to challenge the Tax Administration’s decision of 2 April 2010, as required by Article 13 of the Convention?