CASE OF TADDEUCCI AND McCALL v. ITALY

Dl Tadeucci („primul reclamant”) s-a născut în 1965. Dl McCall („al doilea reclamant”) s-a născut în 1958. Locuiesc în Amsterdam. Reclamanții au format un cuplu cu același sex din 1999. Ei au trăit în Noua Zeelandă, cu statutul de cuplu necăsătorit, până în decembrie 2003, când au decis să se stabilească în Italia din cauza sănătății proaste a primului reclamant. În cursul primei lor perioade de rezidență în Italia, al doilea reclamant a avut permisul de ședere temporar al studentului. El a solicitat ulterior un permis de ședere pentru motive de familie, în conformitate cu decretul legislativ nr. 286 din 1998 ... 10. La 18 octombrie 2004, șeful poliției Livorno a respins cererea sa din cauza faptului că criteriile statutare nu au fost îndeplinite.

11. La 27 ianuarie 2005, reclamanții au apelat pe baza decretului legislativ nr. 286 din 1998, solicitând eliberarea celui de-al doilea reclamant cu permis de ședere din motive familiale. 12. Într-o hotărâre din 4 iulie 2005, Curtea Civilă de Florență a permis recursul reclamanților. 13. Curtea a observat că reclamanții au fost recunoscuți ca un cuplu în Noua Zeelandă, primul reclamant care a fost eliberat cu un permis de ședere în țara respectivă din motive familiale în calitate de partener necăsătorit. Curtea a constatat că statutul reclamanților de cuplu necăsătorit nu este contrar politicii publice italiene, deoarece cuplurile de facto au primit recunoaștere socială și juridică în sistemul italian.

În opinia instanței, art. 30 din decretul legislativ nr. 286 din 1998 ... Trebuia să fie interpretat în conformitate cu principiile stabilite de Constituție, ceea ce înseamnă că un partener condiționat de același sex ar trebui considerat un „membriu al familiei” al naționalului italian și, prin urmare, dreptul de a obține un permis de ședere. 14. Curtea a constatat că dreptul susținut de cel de-al doilea reclamant provine, de asemenea, din articolele 3 și 10 din Directiva 2004/38/CE din 29 mai 2004 a Parlamentului European și a Consiliului ..., care a recunoscut dreptul partenerului unui cetățean al Uniunii Europene (UE) de a obține un permis de ședere în cazul în care existența unei relații durabile a fost justificată în mod corespunzător.

15. Ministrul Afacerilor Externe a apelat împotriva hotărârii Curții Civile de Florență. 16. Prin hotărârea din 12 mai 2006, Curtea de Apel a permis recursul. Acesta a observat că autoritățile din Noua Zeelandă au recunoscut că reclamanții au statutul de „societăți nemaritați” și nu de „membri ai aceleiași familii”. 17. Curtea de Apel a constatat, în primul rând, că instanța inferioară a recomandat interpretarea decretului legislativ nr. 286 din 1998, în conformitate cu care „sociul locuitor” a fost considerat un „membriu al familiei”, nu a fost compatibil cu sistemul juridic italian, care, în conformitate cu instanța, a atribuit un scop diferit și un sens acestor două concepte juridice. În al doilea rând, Curtea de Apel a subliniat că Curtea Constituțională a susținut în repetate rânduri că o relație bazată numai pe cohabitare și lipsa de stabilitate și siguranță juridică nu poate fi considerată, în niciun caz, ca o familie legitimă bazată pe căsătorie.

18. Curtea de Apel a constatat că legea din Noua Zeelandă nu este compatibilă cu politica publică italiană din motivele, în primul rând, că consideră persoanele de același sex ca „societăți locuitori” și, în plus, că ar putea fi interpretate ca fiind conferită statutului de „membre din familie” pentru ei în scopul acordării lor un permis de ședere. În cele din urmă, aceasta a adăugat că nici legislația europeană, în special Directiva nr. 2004/38/CE ..., nici dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, nu au obligat statele să recunoască relațiile cu același sex. 19. Reclamanții au apelat la puncte de drept. 20. Într-o hotărâre din 30 septembrie 2008, al căror text a fost depus în registr la 17 martie 2009, Curtea de Casație a respins recursul reclamanților.

21. Curtea de Casație a observat în primul rând că, în conformitate cu dispozițiile articolului 29 din decretul legislativ nr. 286 din 1998 ..., conceptul de „familiar” se extindea numai soților, copiilor minori, copiii adulți care nu se sprijină din motive de sănătate și rudele dependente care lipsesc sprijinul adecvat în țara lor de origine. Acesta a subliniat că, întrucât Curtea Constituțională a exclus, de asemenea, posibilitatea extinderii la parteneri cohabitatori a protecției acordate membrilor unei familii legitime, Constituția nu necesită o interpretare extinsă a art. 29 menționat mai sus. 22. Curtea de Casație a considerat, de asemenea, că articolele 8 și 12 din convenție nu necesită nici o astfel de interpretare.

În opinia sa, aceste dispoziții au lăsat statelor o marjă largă de apreciere cu privire la alegerea mijloacelor de exercitare a drepturilor pe care le-au garantat, în special în domeniul controlului imigrației. Curtea de Casație a adăugat că nu a existat nicio discriminare din cauza orientării sexuale a reclamanților în cazul în cauză. În această privință, Comisia a observat că neeligibilitatea partenerilor necăsătoriți pentru un permis de reședință pentru motive de familie a aplicat cuplurilor de sex opus, precum și a partenerilor de sex opus. 23. În sfârșit, statul membru a susținut că Directiva europeană 2004/38/CE ..., care se referă la dreptul cetățenilor UE de a circula liber pe teritoriul statelor membre, altele decât statul lor de origine, nu se aplică în acest caz, ceea ce privește reunificarea familială cu un resortisan italian rezident din propria sa țară.

24. După notificarea hotărârii Curții de Casație, reclamanții au părăsit Italia în iulie 2009. Acestea s-au mutat în Olanda, unde al doilea reclamant a fost emis cu un permis de ședere de cinci ani la 25 august 2009 ca partener de facto într-o relație pe termen lung cu un național UE. 25. La 8 mai 2010, reclamanții s-au căsătorit în Amsterdam. Acestea au declarat că au ales să se căsătorească pentru motive personale și nu pentru obținerea unui permis de ședere, deoarece autoritățile Țărilor de Jos au eliberat deja unul la al doilea reclamant. Ei au adăugat că căsătoria contractată în Olanda nu le permite să trăiască împreună în Italia. La 22 august 2014, al doilea reclamant a obținut un al doilea permis de ședere de cinci ani în Țările de Jos, valabil până la 22 august 2019…

7. Mr Tadeucci (“the first applicant”) was born in 1965. Mr McCall (“the second applicant”) was born in 1958. They live in Amsterdam. 8. The applicants have formed a same-sex couple since 1999. They lived in New Zealand, with the status of unmarried couple, until December 2003, when they decided to settle in Italy on grounds of the first applicant’s poor health. 9. During their first period of residence in Italy the second applicant had a student’s temporary residence permit. He subsequently applied for a residence permit for family reasons, under Legislative Decree no. 286 of 1998 … 10. On 18 October 2004 the chief of the Livorno police rejected his application on the ground that the statutory criteria were not satisfied.

11. On 27 January 2005 the applicants appealed on the basis of Legislative Decree no. 286 of 1998, requesting that the second applicant be issued with a residence permit for family reasons. 12. In a judgment of 4 July 2005 the Florence Civil Court allowed the applicants’ appeal. 13. The court observed that the applicants were recognised as a couple in New Zealand, the first applicant having been issued with a residence permit in that country for family reasons in his capacity as an unmarried partner. The court found that the applicants’ status as an unmarried couple was not contrary to Italian public policy, as de facto couples received social and legal recognition in the Italian system.

In the court’s view, Article 30 of Legislative Decree no. 286 of 1998 ... had to be interpreted in conformity with the principles established by the Constitution, which meant that a same-sex cohabiting partner should be regarded as a “member of the family” of the Italian national and thus entitled to obtain a residence permit. 14. The court found that the right asserted by the second applicant also derived from Articles 3 and 10 of Directive 2004/38/EC of 29 May 2004 of the European Parliament and of the Council ..., which recognised the right of the partner of a citizen of the European Union (EU) to obtain a residence permit where the existence of a durable relationship was duly attested. 15. The Minister of Foreign Affairs appealed against the judgment of the Florence Civil Court.

16. In a judgment of 12 May 2006 the Florence Court of Appeal allowed the appeal. It observed that the New Zealand authorities had recognised that the applicants had the status of “unmarried cohabiting partners” and not that of “members of the same family”. 17. The Court of Appeal found, first, that the lower court’s recommended interpretation of Legislative Decree no. 286 of 1998, according to which the “cohabiting partner” was regarded as a “member of the family”, was not compatible with the Italian legal system, which, according to the court, ascribed a different scope and meaning to those two legal concepts. Secondly, the Court of Appeal pointed out that the Constitutional Court had repeatedly held that a relationship based on cohabitation alone, and lacking stability and legal certainty, could not in any circumstances be regarded as a legitimate family based on marriage.

18. The Court of Appeal found that New Zealand law was not compatible with Italian public policy on the grounds, firstly, that it regarded persons of the same sex as “cohabiting partners” and, furthermore, that it could be construed as conferring the status of “family members” on them for the purposes of granting them a residence permit. Lastly, it added that neither European law, particularly Directive No 2004/38/EC ..., nor the provisions of the European Convention on Human Rights, obliged the States to recognise same-sex relationships. 19. The applicants appealed on points of law. 20. In a judgment of 30 September 2008, the text of which was deposited with the registry on 17 March 2009, the Court of Cassation dismissed the applicants’ appeal.

21. The Court of Cassation observed first that, according to the terms of Article 29 of Legislative Decree no. 286 of 1998 ..., the concept of “family member” extended only to spouses, minor children, adult children who were not self-supporting for health reasons, and dependent relatives who lacked adequate support in their country of origin. It pointed out that as the Constitutional Court had, moreover, ruled out the possibility of extending to cohabiting partners the protection granted to members of a legitimate family, the Constitution did not require an extensive interpretation of Article 29 cited above. 22. The Court of Cassation also considered that Articles 8 and 12 of the Convention did not require such an interpretation either.

In its view, those provisions left a wide margin of appreciation to the States regarding the choice of means of exercising the rights they guaranteed, particularly in the area of immigration control. The Court of Cassation added that there had been no discrimination on grounds of the applicants’ sexual orientation in the present case. It observed in that connection that the non-eligibility of unmarried partners for a residence permit for family reasons applied to opposite-sex couples as well as same-sex partners. 23. Lastly, it held that European Directive 2004/38/EC ..., which concerned the right of EU citizens to move freely within the territory of the Member States other than their State of origin, did not apply to the present case, which concerned family reunification with an Italian national resident in his own country.

24. After being notified of the Court of Cassation’s judgment, the applicants left Italy in July 2009. They moved to the Netherlands, where the second applicant was issued with a five-year residence permit on 25 August 2009 as a de facto partner in a long-term relationship with an EU national. 25. On 8 May 2010 the applicants married in Amsterdam. They stated that they had chosen to marry for personal reasons and not in order to obtain a residence permit, as the Netherlands authorities had already issued one to the second applicant. They added that the marriage contracted in the Netherlands did not allow them to live together in Italy. On 22 August 2014 the second applicant obtained a second five-year residence permit in the Netherlands, valid until 22 August 2019…