SECȚIUNEA A TREIA CAUZA FLORES QUIROS c. SPANIA (solicitarea nr. 75183/10) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 iulie 2016 DEFINITIVF 19/10/2016 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Flores Quiros c. Spania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Helena Jäderblom, Președinte, Luis López Guerra, Helen Keller, Johannes Silvis, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Stephen Phillips, grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 iunie 2016, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 75183/10 îndreptat împotriva Regatului Spaniei și al cărui resortisant al acestui stat, domnul Juana Flores Quiros ( G. Gil Robles Mathieu din Viena, avocat la Madrid. Guvernul spaniol ( La 25 octombrie 2013, a fost comunicată guvernului o hotărâre civilă în favoarea recurentei, iar cererea a fost declarată inadmisibilă pentru surplus în conformitate cu art. 54 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Curții ( În cadrul unei proceduri de executare judiciară împotriva M.B.M., fostul soț al recurentei, Trezoreria generală a securității sociale ( La 30 septembrie 2003, a fost vândută la licitație un local comercial care aparținea M.B.M. și reclamantei din cauza lipsei de plată a datoriilor de către primul. La sfârșitul acestei vânzări, localul a fost achiziționat de către un terț, G. Recurenta și fostul ei soț au inițiat fiecare o procedură pentru a contesta rezultatul acestei licitații. Procedura inițiată de reclamantă în fața judecătorului în litigiul administrativ nr. 25 din Madrid D. O parte, reclamanta a inițiat o procedură în litigiu administrativ în fața judecătorului în litigiul administrativ n 25 Madrid. Printr-o hotărâre din 8 mai 2006, acesta a acordat dreptul la pretențiile reclamantei și, recunoscând existența unei deficiențe de procedură (nenotificarea prețului de vânzare stabilit pentru local), a anulat licitația. Procedura de executare judiciară împotriva ex-sotului recurentei a urmat cursul său. printr-o hotărâre din 15 decembrie 2006, Tribunalul Suprem de Justiție de la Madrid a confirmat hotărârea atacată, care a devenit astfel definitivă. Prin decizia din 23 martie 2007, judecătorul Tribunalului de Justiție nr. 25 din Madrid: executarea hotărârii sale din 8 mai 2006 în termen de zece zile. La 20 aprilie 2007, G., al treilea achizitor al localului în cauză, a fost autorizat să înscrie acest bun exclusiv în numele său în Registrul funciar al Madridului. Procedura inițiată de către fostul soț al recurentei în fața judecătorului pentru litigiul administrativ nr. 1 din Madrid 10. Pe de altă parte, M.B.M. a formulat o acțiune în litigiu administrativ în fața judecătorului pentru litigiul administrativ nr. 1 din Madrid. 11. Printr-o hotărâre pronunțată la 31 iulie 2006, acest judecător a respins acțiunea și a decis să nu declare nulitatea vânzării prin licitație. Se presupunea că lipsa de procedură invocată de M.B.M. n a primit în mod corespunzător notificarea prețului de vânzare și, prin urmare, licitațiile trebuiau să fie considerate ca fiind regulate în ceea ce privește acesta. Procedura de executare a hotărârii din 8 mai 2006 pronunțată de instanța judecătorească administrativă nr. 25 din Madrid 12. La 4 iunie 2007, recurenta a solicitat executarea hotărârii din 8 mai 2006 ( incidentul ejecución ) și a fost înscris în registrul funciar al acestei hotărâri care a devenit definitivă, pentru a evita vânzarea bunurilor către terțe părți de bună credință. 13. TGSS a făcut referire la pretențiile reclamantei, susținând că licitația fusese declarată conformă cu legea prin hotărârea pronunțată la 31 iulie 2006 de către instanța de judecată administrativă nr. 1 din Madrid. 14. Printr-o decizie din 9 octombrie 2007, judecătorul în litigiul administrativ nr. 25 din Madrid a respins cererea de executare formulată de recurentă pe motiv că aceasta era necongruentă și a subliniat că, prin hotărârea sa din 8 mai 2006, acesta era limitat la anularea vânzării prin licitație și că TGSS putea apoi să continue procedura de executare forțată împotriva M.B.M. 15. Recurenta a formulat o acțiune (súplica) împotriva acestei decizii, invocând, printre altele, articolele 105 și 107 din Legea 29/1998 din 13 iulie privind instanța contencioasă administrativă ( 25 Madrid a respins această acțiune, întrucât drepturile la apărare ale recurentei fuseseră respectate. 16. Prin hotărârea din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Suprem de Justiție de la Madrid a invocat-o pe motiv că decizia din 31 ianuarie 2008 nu era susceptibilă de recurs, întrucât suma în cauză era mai mică decât cea prevăzută de lege pentru a putea face recurs. 17. Printr-o decizie din 2 iunie 2010, notificată la 14 iunie 2010, Tribunalul Constituțional a declarat inadmisibilă acțiunea d Este obligatoriu să se respecte hotărârile și alte hotărâri definitive ale judecătorilor și instanțelor, precum și să se colaboreze, la [] cererea [acesteia], în timpul procesului și la executarea a ceea ce a fost decis 19. Părțile relevante în speță ale articolelor 105 și 107 din LRJCA dispun de următoarele articole 105 executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi suspendată parțial sau total. În cazul unor cauze de culpă materială sau juridică d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . [...] art. 107 În cazul în care hotărârea definitivă anulează în totalitate sau parțial actul contestat, judecătorul sau instanța va decide, la cererea unei părți, înscrierea hotărârii în registrele publice (...) ÎN CONFORMITATE CU VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 1 DIN CONVENȚIE 20. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de o neexecutare a hotărârii din 8 mai 2006, devenită definitivă prin care licitarea localului comercial în cauză a fost anulată. Părțile relevante în speță ale dispoziției astfel invocate sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 21. Guvernul reproșează recurentei că nu a informat Curtea, deși ar fi avut cunoștință de acest lucru, cu privire la existența hotărârii din 31 iulie 2006 prin care judecătorul Tribunalului Tribunalului Administrativ nr. 1 Madrid a respins pretențiile fostului său soț și a declarat validitatea licitației. El solicită Curții să respingă cererea ca fiind abuzivă, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție. 22. În plus, Guvernul este de părere că reclamanta nu poate fi considerată victimă. În sensul articolului 34 din Convenție, pe motiv că a contestat o neregulă de procedură înainte de licitație și nu legalitatea licitației ca atare. 25 Madridul a admis cererea de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În special, acesta susține că recurenta ar fi putut exercita o acțiune civilă, prevăzută la art. 105 alineatul (2) din LRJCA, pentru a solicita fostului său soț beneficiile pe care acesta le-ar fi obținut din vânzarea la licitație. 24. În ceea ce o privește, recurenta susține că nu a prezentat nicio strategie procedurală frauduloasă și adaugă că nu a informat Curtea cu privire la hotărârea din 31 iulie 2006 pe motiv că nu era parte la procedura în cauză. 25. Pe de altă parte, recurenta respinge teza guvernului potrivit căreia nu poate fi considerată victimă a unei încălcări a convenției și face trimitere în acest sens la conținutul hotărârii din 8 mai 2006, potrivit căreia: [...] această acțiune în litigiu administrativ [formată de la Õ Õ] se referă la decizia [...], care a respins acțiunile introduse împotriva vânzării la licitație a unui spațiu comercial (...). (...) Este necesar să se anuleze licitația, fără a aduce atingere dreptului Trezoreriei [în general al securității sociale] de a continua procedura de executare judiciară 26. În cele din urmă, recurenta consideră că a exercitat toate căile de atac de care dispunea pentru a se adresa executării hotărârii din 8 mai 2006 înainte de a-și introduce cererea în fața Curții. 27. Curtea consideră că excepțiile preliminare invocate de guvern sunt atât de strâns legate de substanța cauzei recurentei încât ar trebui să fie anexate la fondul cererii. 28. Constatând, pe de altă parte, că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) lit. (a) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv, Curtea declară că este admisibil. Pe fondul Tezei părților 29. Guvernul afirmă că este conștient de importanța obligației de a executa sentințele. Acesta indică faptul că, datorită acestei importanțe, aceasta este recunoscută în dreptul intern prin Constituție, în articolul său 118. El adaugă că, în ceea ce privește hotărârile pronunțate în domeniul litigiilor administrative, această obligație este dezvoltată la articolele 103-112 din LRJCA și, în special, în ceea ce privește această specie, la art. 105.30. Guvernul susține că, în prezenta cauză, recurenta solicită o executare care ar fi în contradicție cu hotărârea pronunțată la 31 iulie 2006, care declarase validitatea licitației. Acesta arată că această decizie trebuie să fie executată și ea. 31. Pentru reclamantă, cele două hotărâri în cauză, respectiv cea din 8 mai 2006 și cel de la 31 iulie 2006 nu sunt contradictorii; într-adevăr, primul dintre acestea s-ar referi numai la pretențiile de la . Pe de altă parte, recurenta face trimitere la art. 105 alineatul (2) din LRJCA, invocat de guvern, și se plânge că instanțele interne nu respectau previziunile acestei dispoziții, care ar impune convocarea părților la o ședință în caz de executare a unei hotărâri judecătorești. Aprecierea Curții 33. Cu toate că rezultă din jurisprudența Curții că dreptul de acces la o instanță nu poate obliga un stat să execute fiecare hotărâre cu caracter civil, indiferent de circumstanțe (Sanglar c. Franța, n 50342/99, § 39, 27 mai 2003), Curtea a declarat, de asemenea, că executarea unei hotărâri judecătorești, din orice instanță, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din procesul în sensul articolului 6 din convenție (a se vedea în special Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40 și următoarele., Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 II și Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 25, 27 mai 2004). 34. Astfel, sarcina Curții va fi de a examina dacă măsurile adoptate de autoritățile naționale au fost adecvate și suficiente ( Ruianu c. România , n 34467/97 , § 66, 17 iunie 2003) : într-adevăr, atunci când autoritățile menționate sunt obligate să acționeze în executarea unei hotărâri judecătorești și omit s-o facă sau o fac în mod inexact, această inerție implică răspunderea statului pe teren a articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea García Mateos c. Spania, n 38285/09, § 44, 19 februarie 2013). 35. Prin urmare, Curtea a considerat că dreptul de acces la o instanță garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi iluzoriu dacă ordinul juridic intern al unui stat contractant: că o hotărâre judecătorească definitivă și obligatorie rămâne inechitabilă în detrimentul unei părți (Imobiliar Saffi c. Italia [GC], n 22774/93, § 63, CEDH 1999 V). 36. Prin urmare, în cazul în care statul refuză sau omite să execute sau întârzie să facă acest lucru, garanțiile prevăzute la art. 6 din Convenția de care a beneficiat justițiabilul în timpul fazei judiciare a procedurii ar pierde orice motiv de a fi executate ( Hornsby, citată anterior). În plus, executarea trebuie să fie completă, perfectă și nu parțială (Matheus c. Franța, n 62740/00, § 58, 31 martie 2005 și Sabin Popescu c. România, n 48102/99, §§ 68-76, 2 martie 2004). 37. Curtea constată că, în speă, în decizia sa din 8 mai 2006, judecătorul în litigiul administrativ n 25 din Madrid este pronunțat cu privire la acțiunea introdusă de reclamantă și a decis în mod neechivoc să anuleze licitația, fără a aduce atingere continuării procedurii de executare forțată împotriva M.B.M. 38. Cu condiția ca această decizie să se refere la pretențiile recurentei, aceasta nu poate fi considerată contradictorie cu cea din 31 martie. Iulie 2006, care nu răspundea decât la recursul introdus de către ex-sotul reclamantei, care nu era parte la procedura deschisă în fața judecătorului judecătorului Tribunalului administrativ nr. 25 din Madrid. 39. În ceea ce privește întrebarea referitoare la epuizarea căilor de atac interne, Curtea ia notă de faptul că recurenta a inițiat demersurile pentru a declara executarea hotărârii din 8 mai 2006 încă de la pronunțarea acesteia și că acestea sunt obligate să formuleze o cale de atac în fața Tribunalului Constituțional. Curtea nu este de acord cu argumentul guvernului potrivit căruia persoana în cauză ar fi putut exercita o acțiune civilă împotriva fostului ei soț. Curtea constată că prejudiciul invocat de reclamant a fost decăzut din posibilitatea de a contesta stabilirea prețului bunului vândut la licitație și că a avut loc acolo un prejudiciu care nu a fost cauzat de M.B.M. și care ar fi putut să-și găsească originea în neregulile comise de instanțele interne. 40. Curtea subscrie, de asemenea, la teza recurentei și consideră că, în cazul în care guvernul pare să fie la fel de liberalizat ca TGSS sau tribunalele considerau că executarea hotărârii din 8 mai 2006 era imposibilă din cauza existenței hotărârii din 31 iulie 2006, instanțele interne competente ar fi trebuit să aplice art. 105 2 din LRJCA și convoacă părțile la o ședință de judecată care nu a fost oferită acestora din urmă în speță. 41. În ceea ce privește motivarea furnizată de instanțele interne pentru a justifica neexecutarea hotărârii din 8 mai 2006, Curtea arată că, după ce a considerat în decizia sa din 9 octombrie 2007 că cererea recurentei era neconcludentă, instanța pentru litigiul administrativ n 25 Madrid a indicat o absență a drepturilor la apărare ale persoanei în cauză în deciziile sale din 28 și 31 ianuarie 2008, fără a intra însă în fondul cauzei. 42. Aceste argumente nu par să fie suficiente, din avizul Curții, pentru a descarca statul de obligația sa esențială, care decurge din art. 6 1 din Convenție, de a pune în aplicare hotărârile definitive. 43. Prin urmare, elementele menționate anterior permit Curții să încheie că, în speță, jurisdicțiile interne trebuie să respecte obligația de a executa hotărârea din 8 mai 2006, care se referea numai la reclamantă. Prin refuzul lor de a executa această decizie, care a pierdut astfel orice efect util, instanțele au împiedicat dreptul recurentei la o protecție judiciară efectivă garantată prin art. 6 alineatul (1) din convenție. 44. Prin urmare, Curtea respinge excepțiile preliminare ridicate de guvern și, hotărând în fond, consideră că a existat o încălcare a acestei dispoziții. II. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vizate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 46. Recurenta nu a prezentat o cerere de satisfacție echitabilă în termenul acordat (art. 60 din regulament), fiind limitată la menționarea, în cererea sa, a valorii estimate a prejudiciilor suferite. Prin urmare, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens (Gutierrez Suárez c. Spania, nr 16023/07, § 43 1 iunie 2010). Prin aceste motive, Curtea, la L. UNANIMITATE, atașată în fond excepțiile preliminare ridicate de guvern la alineatele 21-23 de mai sus Declara cererea admisibilă Respinge excepțiile preliminare ridicate de guvern și a declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Respinge cererea de satisfacție echitabilă. În limba franceză, apoi comunicat în scris 19 iulie 2016, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stephen Phillips Helena Jäderblom Grefier Președinte
TROISIÈME SECTION
FLORES QUIROS c. ESPAGNE
(Requête n
o
75183/10)
ARRÊT
19 juillet 2016
19/10/2016
Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Flores Quiros c. Espagne,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Helena Jäderblom,
présidente,
Luis López Guerra,
Helen Keller,
Johannes Silvis,
Dmitry Dedov,
Branko Lubarda,
Pere Pastor Vilanova,
juges,
et de Stephen Phillips,
greffier
de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 28 juin 2016,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
À l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
75183/10) dirigée contre le Royaume d’Espagne et dont une ressortissante de cet État, M
me
Juana Flores Quiros («
la requérante
»), a saisi la Cour le 13 décembre 2010 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante a été représentée par M
e
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, R.-A. León Cavero, avocat de l’État et chef du service juridique des droits de l’homme au ministère de la Justice.
3.
Le 25 octobre 2013, le grief concernant l’inexécution alléguée d’un jugement civil rendu en faveur de la requérante a été communiqué au Gouvernement et la requête a été déclarée irrecevable pour le surplus conformément à l’article 54 § 3 du règlement de la Cour («
le règlement
»).
I.
4.
Dans le cadre d’une procédure d’exécution judiciaire entamée à l’encontre de M.B.M., ex-époux de la requérante, la Trésorerie générale de la sécurité sociale («
la TGSS
») procéda le 30 septembre 2003 à la vente aux enchères d’un local commercial appartenant à M.B.M. et à la requérante en raison d’une absence de paiement de dettes contractées par le premier. À l’issue de cette vente, le local fut acquis par un tiers, G.
5.
La requérante et son ex-époux engagèrent chacun une procédure pour contester le résultat de cette vente aux enchères.
A.
La procédure entamée par la requérante devant le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid
6.
D’une part, la requérante entama une procédure en contentieux administratif devant le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid. Par un jugement du 8 mai 2006, celui-ci fit droit aux prétentions de la requérante et, reconnaissant l’existence d’un défaut de procédure (défaut de notification du prix de vente fixé pour le local), annula la vente aux enchères. La procédure d’exécution judiciaire menée à l’encontre de l’ex
‑
époux de la requérante suivit quant à elle son cours.
7.
En appel,
par un jugement du 15 décembre 2006, le Tribunal supérieur de justice de Madrid confirma le jugement attaqué, qui devint ainsi définitif.
8.
Par une décision du 23 mars 2007, le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid ordonna l’exécution de son jugement du 8
mai 2006 dans un délai de dix jours.
9.
Le 20 avril 2007, G., le tiers acquéreur du local en cause, fut autorisé à inscrire ce bien exclusivement à son nom au registre foncier de Madrid.
B.
La procédure entamée par l’ex-époux de la requérante devant le juge du contentieux administratif n
o
1 de Madrid
10.
D’autre part, M.B.M. forma un recours en contentieux administratif devant le juge du contentieux administratif n
o
1 de Madrid.
11.
Par un jugement rendu le 31 juillet 2006, ce juge rejeta le recours et décida de ne pas déclarer la nullité de la vente aux enchères. Il relevait que le défaut de procédure allégué par M.B.M. n’aurait porté préjudice, le cas échéant, qu’à l’ex-épouse de ce dernier et qu’il appartenait à l’intéressée d’introduire les recours pertinents. Il précisait que M.B.M. avait dûment reçu notification du prix de vente et que les enchères devaient donc être considérées comme régulières à son égard.
C.
La procédure d’exécution du jugement du 8
mai
2006 rendu par le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid
12.
Le 4 juin 2007, la requérante sollicita l’exécution du jugement du 8
mai
2006 (
incidente de ejecución
) et demanda l’inscription au registre foncier de ce jugement devenu définitif, et ce afin d’éviter la vente du bien à des tiers de bonne foi.
13.
La TGSS s’opposa aux prétentions de la requérante, alléguant que la vente aux enchères avait été déclarée conforme à la loi par le jugement rendu le 31 juillet 2006 par le juge du contentieux administratif n
o
1 de Madrid.
14.
Par une décision du 9 octobre 2007, le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid rejeta la demande d’exécution formulée par la requérante au motif qu’elle était incongrue. Il soulignait que, par son jugement du 8 mai 2006, il s’était borné à annuler la vente aux enchères et que la TGSS pouvait alors poursuivre la procédure d’exécution forcée menée à l’encontre de M.B.M.
15.
La requérante forma un recours (
súplica
) contre cette décision, invoquant entre autres les articles 105 et 107 de la loi 29/1998 du 13
juillet
relative à la juridiction contentieuse administrative («
la LRJCA
»). Par deux décisions rendues les 28 et 31 janvier 2008, le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid rejeta ce recours, considérant que les droits de la défense de la requérante avaient été respectés.
16.
La requérante fit appel. Par un arrêt du 12 novembre 2008, le Tribunal supérieur de justice de Madrid la débouta au motif que la décision du 31 janvier 2008 n’était pas susceptible de recours puisque le montant en jeu était inférieur à celui prévu par la loi pour pouvoir faire appel.
17.
Par une décision du 2 juin 2010, notifiée le 14 juin 2010, le Tribunal constitutionnel déclara irrecevable le recours d’
amparo
formé par la requérante au motif qu’il était dépourvu «
d’importance constitutionnelle spéciale
».
II.
18.
L’article 118 de Constitution espagnole est ainsi libellé :
«
Il est obligatoire de respecter les jugements et autres décisions définitives des juges et tribunaux, ainsi que de collaborer, à [la] demande [de ceux-ci], pendant le procès et lors de l’exécution de ce qui aura été décidé
».
19.
Les parties pertinentes en l’espèce des articles 105 et 107 de la LRJCA disposent ce qui suit
:
Article
105
«
1.
L’exécution d’un jugement ne pourra être partiellement ou totalement suspendue.
2.
En cas de causes d’impossibilité matérielle ou légale d’exécuter un jugement, l’organe chargé de l’exécution notifiera [l’impossibilité] à l’autorité judiciaire (...) afin que, après avoir entendu les parties et ceux considérés comme intéressés, le juge ou le tribunal apprécie l’existence ou non de ces causes et adopte les mesures nécessaires pour assurer une effectivité optimale de la décision d’exécution, fixant le cas échéant une indemnisation si la pleine exécution n’était pas possible.
(...)
».
Article
107
§
1
«
Si le jugement définitif annule totalement ou partiellement l’acte contesté, le juge ou le tribunal décidera, à la demande d’une partie, l’inscription de ce jugement dans les registres publics (...)
».
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6
§
20.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint d’une non-exécution du jugement du 8 mai 2006, devenu définitif, par lequel la vente aux enchères du local commercial en cause avait été annulée. Les parties pertinentes en l’espèce de la disposition ainsi invoquée sont ainsi libellées
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
21.
Le Gouvernement reproche à la requérante de ne pas avoir informé la Cour, alors qu’elle en aurait eu connaissance, de l’existence du jugement du 31 juillet 2006 par lequel le juge du contentieux administratif n
o
1 de Madrid avait rejeté les prétentions de son ex-époux et déclaré la validité de la vente aux enchères. Il demande à la Cour de rejeter la requête comme étant abusive, en application de l’article 35 § 3 a) de la Convention.
22.
En outre, le Gouvernement est d’avis que la requérante ne peut être considérée comme «
victime
» au sens de l’article 34 de la Convention, au motif qu’elle a contesté une irrégularité de procédure intervenue avant la vente aux enchères et non la légalité de la vente aux enchères en tant que telle. Il indique que le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid a fait droit à la demande de l’intéressée à cet égard et que celle-ci ne peut plus se prétendre victime d’une violation de la Convention.
23.
Enfin, le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes et allègue que la requérante n’a pas utilisé tous les recours disponibles pour demander l’exécution du jugement définitif. En particulier, il soutient que la requérante aurait pu exercer une action civile, prévue à l’article 105 § 2 de la LRJCA, afin de réclamer à son ex-époux les bénéfices que celui-ci aurait obtenus de la vente aux enchères.
24.
Pour sa part, la requérante affirme n’avoir fait preuve d’aucune stratégie procédurale frauduleuse. Elle ajoute ne pas avoir informé la Cour du jugement du 31 juillet 2006 au motif qu’elle n’était pas partie à la procédure y afférente.
25.
La requérante réfute par ailleurs la thèse du Gouvernement selon laquelle elle ne peut être considérée comme victime d’une violation de la Convention. Elle renvoie à cet égard au contenu du jugement du 8
mai
2006, selon lequel :
«
(...) ce recours en contentieux administratif [formé par l’intéressée] concerne la décision [...], qui a rejeté les recours introduits contre la vente aux enchères d’un local commercial (...).
(...)
Il convient d’annuler la vente aux enchères, sans préjudice du droit de la Trésorerie [générale de la sécurité sociale] de poursuivre la procédure d’exécution judiciaire
».
26.
Enfin, la requérante considère qu’elle a exercé toutes les voies de recours dont elle disposait pour solliciter l’exécution du jugement du 8
mai
2006 avant d’introduire sa requête devant la Cour.
27.
La Cour estime que les exceptions préliminaires soulevées par le Gouvernement sont si étroitement liées à la substance du grief de la requérante qu’il y a lieu de les joindre au fond de la requête.
28.
Constatant par ailleurs que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité, la Cour le déclare recevable.
B.
Sur le fond
1.
Thèses des parties
29.
Le Gouvernement dit être conscient de l’importance de l’obligation d’exécuter les jugements. Il indique que c’est en raison de cette importance que celle-ci est reconnue en droit interne par la Constitution, en son article
118.Il ajoute que, s’agissant des jugements rendus dans le domaine du contentieux administratif, cette obligation est développée dans les articles 103 à 112 de la LRJCA, et, plus particulièrement, en ce qui concerne la présente espèce, dans l’article 105.
30.
Le Gouvernement allègue que, dans la présente affaire, la requérante sollicite une exécution qui serait en contradiction avec le jugement rendu le 31
juillet 2006 qui avait déclaré la validité de la vente aux enchères. Il indique que cette décision doit elle aussi être exécutée.
31.
Pour la requérante, les deux jugements en cause, à savoir celui du 8
mai
2006 et celui du 31 juillet 2006, ne sont pas contradictoires. En effet, le premier ne concernerait que les prétentions de l’intéressée, alors que le deuxième n’aurait trait qu’aux griefs de l’ex-époux de cette dernière, M.B.M., seule partie à la procédure entamée devant le juge du contentieux administratif n
o
1 de Madrid.
32.
Par ailleurs, la requérante fait référence à l’article 105 § 2 de la LRJCA, invoqué par le Gouvernement, et se plaint que les juridictions internes n’aient pas respecté les prévisions de cette disposition, laquelle exigerait la convocation des parties à une audience en cas d’impossibilité d’exécution d’un jugement.
2.
Appréciation de la Cour
33.
Bien qu’il ressorte de la jurisprudence de la Cour que le droit d’accès à un tribunal ne peut obliger un État à faire exécuter chaque jugement de caractère civil quel qu’il soit et quelles que soient les circonstances (
Sanglier c. France
, n
o
50342/99, § 39, 27 mai 2003), la Cour a également déclaré que l’exécution d’un jugement, de quelque juridiction que ce soit, doit être considérée comme faisant partie intégrante du procès au sens de l’article 6 de la Convention (voir, notamment,
Hornsby c. Grèce
, 19
mars
1997, §§ 40 et suiv.,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
II, et
Metaxas c.
Grèce
, n
o
8415/02
, §
25, 27 mai 2004).
34.
L’État est donc tenu de mettre à la disposition des requérants un système leur permettant d’obtenir l’exécution correcte des décisions rendues par les juridictions internes. Ainsi, la tâche de la Cour consistera à examiner si les mesures adoptées par les autorités nationales – en l’espèce une autorité judiciaire – aux fins de l’exécution des décisions en cause ont été adéquates et suffisantes (
Ruianu c. Roumanie
, n
o
34647/97
, § 66, 17 juin 2003)
: en effet, lorsque lesdites autorités sont tenues d’agir en exécution d’une décision judiciaire et omettent de le faire – ou le font incorrectement – cette inertie engage la responsabilité de l’État sur le terrain de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
García Mateos c. Espagne
, n
o
38285/09, §
44, 19 février 2013).
35.
De ce fait, la Cour a considéré que le droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention serait illusoire si l’ordre juridique interne d’un État contractant permettait qu’une décision judiciaire définitive et obligatoire reste inopérante au détriment d’une partie (
Immobiliare Saffi c. Italie
[GC], n
o
22774/93, §
‑
V).
36.
Par conséquent, si l’État refuse ou omet de s’exécuter, ou encore tarde à le faire, les garanties de l’article 6 de la Convention dont a bénéficié le justiciable pendant la phase judiciaire de la procédure perdraient toute raison d’être (
Hornsby
, précité). L’exécution doit, en outre, être complète, parfaite et non partielle (
Matheus c. France
, n
o
62740/00, § 58, 31
mars
2005, et
Sabin Popescu c. Roumanie
, n
o
48102/99, §§ 68-76, 2
mars 2004).
37.
La Cour constate qu’en l’espèce, dans sa décision du 8 mai 2006, le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid s’est prononcé sur le recours introduit par la requérante et a décidé de manière non équivoque d’annuler la vente aux enchères, et ce sans préjudice de la continuation de la procédure d’exécution forcée menée à l’encontre de M.B.M.
38.
Pour autant que cette décision concernait les prétentions de la requérante, elle ne peut être considérée comme étant contradictoire avec celle du 31
juillet
2006, laquelle ne répondait qu’au recours introduit par l’ex
‑
époux de la requérante, qui n’était pas partie à la procédure entamée devant le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid.
39.
S’agissant de la question relative à l’épuisement des voies de recours internes, la Cour note que la requérante a entamé des démarches pour solliciter l’exécution du jugement du 8 mai 2006 dès son prononcé et que celles-ci l’ont conduite à former un recours d’
amparo
devant le Tribunal constitutionnel. La Cour ne souscrit pas à l’argument du Gouvernement selon lequel l’intéressée aurait pu exercer une action civile à l’encontre de son ex-époux. Elle constate en effet que le dommage allégué par la requérante découlait de l’impossibilité de contester la fixation du prix du bien vendu aux enchères et qu’il s’agissait là d’un préjudice qui n’avait pas été causé par M.B.M. et qui aurait pu trouver son origine dans des irrégularités éventuellement commises par les tribunaux internes.
40.
La Cour souscrit en outre à la thèse de la requérante, et elle estime que, si – comme le Gouvernement semble l’indiquer – la TGSS ou les tribunaux considéraient que l’exécution du jugement du 8 mai 2006 était impossible du fait de l’existence du jugement du 31 juillet 2006, les juridictions internes compétentes auraient dû faire application de l’article
105
§
2 de la LRJCA et convoquer les parties à une audience – possibilité qui n’a pas été offerte à ces dernières en l’espèce.
41.
Quant à la motivation fournie par les juridictions internes pour justifier la non-exécution du jugement du 8 mai 2006, la Cour relève que, après avoir considéré dans sa décision du 9 octobre 2007 que la demande de la requérante était incongrue, le juge du contentieux administratif n
o
25 de Madrid a fait état d’une absence d’atteinte aux droits de la défense de l’intéressée dans ses décisions du 28 et 31 janvier 2008 sans pour autant rentrer dans le fond de l’affaire.
42.
Ces arguments n’apparaissent pas comme étant suffisants, de l’avis de la Cour, pour décharger l’État de son obligation essentielle, découlant de l’article 6
§
1 de la Convention, de faire exécuter les jugements définitifs.
43.
Aussi les éléments qui précèdent permettent-ils à la Cour de conclure qu’il appartenait en l’espèce aux juridictions internes de respecter l’obligation d’exécuter le jugement du 8 mai 2006, qui concernait la seule requérante. Par leur refus d’exécuter cette décision, qui a ainsi perdu tout effet utile, les tribunaux ont entravé le droit de la requérante à une protection judiciaire effective garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.
44.
Partant, la Cour rejette les exceptions préliminaires soulevées par le Gouvernement et, statuant au fond, estime qu’il y a eu violation de cette disposition.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
45.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
46.
La requérante n’a pas présenté de demande de satisfaction équitable dans le délai qui lui était imparti (article 60 du règlement), s’étant limitée à mentionner dans sa requête le montant estimé des préjudices qu’elle dit avoir subis. Partant, il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre (
Gutiérrez Suárez c. Espagne
, n
o
16023/07
, § 43, 1
er
juin 2010).
1.
Joint au fond
les exceptions préliminaires soulevées par le Gouvernement aux paragraphes 21 à 23 ci-dessus
;
2.
Déclare
la requête recevable
;
3.
Rejette
les exceptions préliminaires soulevées par le Gouvernement et
dit
qu’il y a eu violation de l’article 6
§
1 de la Convention
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable.
Fait en français, puis communiqué par écrit le
19 juillet 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stephen Phillips
Helena Jäderblom
Greffier
Présidente