SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 70759/12 P.F. împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 23 august 2016 într-o cameră compusă din Ișl Karakaș, președinte, Nebojša Vučinić, Paul Lumpres, Valeriu Grițco, Jon Fridrik Kjølbro, Stephanie Morou-Vikström, Georges Ravarani, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune; Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 noiembrie 2012, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 9 martie 2016 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Președintele secțiunii, dl P.F., este un cetățean belgian născut în 1971 și rezident în Walhain. Președinta secțiunii a accesat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Guvernul belgian (adică Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea de absența accesului la o instanță pentru a se putea plânge de deciziile luate de Consiliul Superior al Justiției în cadrul concursului de admitere la stagiile judiciare. Reclamantul a susținut că nu a dispus de recurs împotriva deciziilor Consiliului Superior al Justiției care i-au notificat eșecul de a participa la un stagiu judiciar și, prin urmare, a împiedicat recrutarea acestuia ca stagiar judiciar și accesul la funcția de magistrat. Prin scrisoarea din 9 martie 2016, guvernul a informat Curtea că intenționează să formuleze o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție. Declarația a fost formulată astfel Guvernul recunoaște prin prezenta că reclamantul nu a avut acces la o Având în vedere recunoașterea încălcării și a versiunii actuale a articolului 14 alineatul (1) din Legea privind Consiliul de Stat, astfel cum a fost modificată prin legile din 21/2/2010 și 20/1/2014, care a remediat situația, guvernul solicită eliminarea cauzei în schimbul plății sumei de un euro simbolic, considerată conformă cu jurisprudența și practica obișnuită a Curții. Această sumă, care va acoperi prejudiciul moral, va fi majorată cu cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate și plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. (...). pe de o parte, că, în ceea ce o privește, încălcarea pretinsă a fost consumată și, pe de altă parte, că, în ciuda reformei legislative indicate de guvern, concursurile de admitere la stagiul judiciar nu se bazează încă pe grile de evaluare și pe criterii obiective aplicate în mod uniform tuturor candidaților, astfel încât, în practică, accesul la funcția de magistrat este compromis. Invitat să explice caracterul suficient al despăgubirii oferite, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 65) și a concluzionat că constatarea încălcării articolului 6 alineatul (1) constituie, în sine, o satisfacție echitabilă suficientă pentru pretinsa daună morală. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Fără a aduce atingere aplicabilității raționale materiale în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenția în speță, Curtea amintește că a stabilit într-un anumit număr de cauze, în special împotriva Belgiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea dreptului de acces la o instanță (a se vedea, de exemplu, Dauz Domingus Ferreirac. Belgia, citată anterior, § 59, și Cudak c. Lituania [GC], n 15869/02, § 54-58, CEDH 2010). Având în vedere informațiile referitoare la evoluțiile legislative ale declarației guvernului, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii [art. 37 alineatul (c) ] și că respectarea drepturilor omului garantate de Convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine] În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea constată că reclamantul este limitat la a menționa cheltuielile de judecată care au fost suportate în două proceduri pe care le-a introdus în fața Consiliului de Stat, în valoare totală de 2.475 EUR (EUR). Din dosar nu rezultă că reclamantul este efectiv achitat de această sumă. Dimpotrivă, solicită ca statul pârât să fie împiedicat să o acopere. În aceste împrejurări, Curtea înțelege declarația unilaterală în sensul că guvernul renunță la recuperarea cheltuielilor de judecată. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, este necesar să se șteargă cauza rolului. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de faptul că termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel asumate decid să elimine cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 15 septembrie 2016. Stanley Naismith Iș
Requête n
o
70759/12
P.F.
contre la Belgique
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 23 août 2016 en une chambre composée de
:
Ișıl Karakaș,
présidente,
Nebojša Vučinić,
Paul Lemmens,
Valeriu Grițco,
Jon Fridrik Kjølbro,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 2 novembre 2012,
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 9 mars 2016 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante
à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. P.F., est un ressortissant belge né en 1971 et résidant à Walhain. La présidente de la section a accédé à la demande de non
‑
divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement).
Le gouvernement belge («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M. M. Tysebaert, conseiller général, service public fédéral de la Justice.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaignait de l’absence d’accès à un tribunal pour pouvoir se plaindre des décisions prises par le Conseil supérieur de la justice dans le cadre du concours d’admission au stage judiciaire.
La requête avait été communiquée au Gouvernement
.
Le requérant alléguait ne pas avoir disposé d’un recours contre les décisions du Conseil supérieur de la justice qui lui avaient signifié son échec au concours d’admission au stage judiciaire et avaient donc empêché son recrutement en tant que stagiaire judiciaire et l’accès à la fonction de magistrat. Il invoquait la violation de son droit d’accès à un tribunal tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention.
Par une lettre du 9
mars 2016, le Gouvernement a informé la Cour qu’il envisageait de formuler une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
1.
Le Gouvernement reconnaît par la présente que le requérant n’a pas eu accès à un «
tribunal
» tel que garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu de l’absence de juge compétent pour connaître, à l’époque des faits, d’un problème posé par un concours d’admission au stage judiciaire.
2.
Compte tenu de la reconnaissance de la violation et de la version actuelle de l’article 14 § 1 des lois sur le Conseil d’État, tel que modifié par les lois du 21/2/2010 et 20/1/2014, qui a remédié à la situation, le Gouvernement demande la radiation de l’affaire en contrepartie du versement de la somme d’un euro symbolique, jugée conforme à la jurisprudence et à la pratique habituelles de la Cour.
Cette somme, qui couvrira le préjudice moral, sera augmentée des frais et dépens engagés et payée dans les trois mois suivant la date de notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1
er
(c) de la Convention.
(...). »
Par une lettre du 8 avril 2016, le requérant a indiqué qu’il n’était pas satisfait des termes de la déclaration unilatérale
au motif, d’une part, qu’en ce qui le concerne, la violation alléguée était consommée, et d’autre part, que, malgré la réforme législative indiquée par le Gouvernement, les concours d’admission au stage judiciaire ne reposent toujours pas sur des grilles d’évaluation et des critères objectifs appliqués uniformément à tous les candidats de sorte qu’en pratique son accès à la fonction de magistrat est toujours compromise.
Invité à expliquer le caractère suffisant de la réparation offerte, le Gouvernement s’est référé, le 18 mai 2016, à l’arrêt
Da Luz Domingues Ferreira c. Belgique
(n
o
50049/99, 24 mai 2007), dans lequel la Cour a estimé «
qu’elle ne saurait spéculer sur ce qu’eût été l’issue du procès si le requérant avait pu jouir des garanties de l’article 6 de la Convention
» (§
65), et a conclu que le constat de violation de l’article 6 § 1 constituait en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral allégué.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c.
Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
2003
‑
VI,
WAZA Sp. z o.o. c. Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03, 18
septembre 2007).
Sans préjuger de l’applicabilité
ratione materiae
de l’article 6 § 1 de la Convention en l’espèce, la Cour rappelle qu’elle a établi dans un certain nombre d’affaires, notamment dirigées contre la Belgique, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du droit d’accès à un tribunal (voir, par exemple,
Da Luz Domingues Ferreira c. Belgique
, précité, §§
54
‑
59, et
Cudak c. Lituanie
[GC], n
o
Eu égard aux informations relatives aux évolutions législatives que renferme la déclaration du Gouvernement, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §
1
c)) et que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article 37 § 1
in fine
).
En ce qui concerne les frais et dépens, la Cour constate que le requérant s’est limité à faire mention des dépens qui ont été mis à sa charge dans deux
procédures qu’il a introduites devant le Conseil d’État, pour un montant total de 2.475 euros (EUR). Il ne résulte pas du dossier que le requérant s’est effectivement acquitté de cette somme. Au contraire, il demande que l’État défendeur soit empêché de la recouvrir. Dans ces circonstances, la Cour comprend la déclaration unilatérale dans le sens que le Gouvernement renonce au recouvrement desdits dépens.
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Fait en français puis communiqué par écrit le 15 septembre 2016.
Stanley Naismith
Ișıl Karakaș
Greffier
Présidente