CARREFOUR FRANCE c. FRANCE

Comunicat la 25 august 2016 SECȚIUNEA a cincea Cerere nr. 3788/14 CARREFOUR FRANȚA împotriva Franței, introdusă la 13 mai 2014 EXPOSAT DE FAPTE Recurenta, societatea prin acțiuni simplificate (SAS) Carrefour Franța, este o persoană juridică de drept francez al cărei sediu se află în Mondeville. Ea declară că vine la drepturile societății Carrefour hipermarkets Franța. Ea este reprezentată în fața Curții de către SCP Odent și L. Puiet, avocați în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de societatea reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Compania Carrefour hipermarkets France exploata hipermarketuri de l La 28 iunie 2005, Hotărârea departamentală pentru concurență, consum și reprimarea fraudelor (DDCRF) din Cher a efectuat un control al respectării practicilor concurențiale în zona de hiperpiață a Bourges. La 16 noiembrie 2006, Ministrul Economiei, Finanțelor și Industriei, reprezentat de DDCCRF din Cher, sesizează Tribunalul de Comerț din Bourges pentru a considera că societatea Carrefour hipermarkets Franța a obținut beneficii vădit disproporționate din partea 22 din furnizorii săi în raport cu valoarea serviciului prestat, în sensul articolului L. 442-6 din Codul comercial. De asemenea, aceasta a solicitat, printre altele, anularea contractelor în cauză, restituirea sumelor plătite în mod necuvenit și condamnarea societății Carrefour hipermarkets Franța la plata unei amenzi civile în valoare de 100 000 EUR. La 21 ianuarie 2009, societatea Carrefour France, în calitatea sa de asociat unic al companiei Carrefour hipermarkets France, a decis, cu scopul de a simplifica structurile grupului Carrefour France, să pronunțe dizolvarea fără lichidare a companiei Carrefour hipermarket France. Procesul-verbal al deciziilor din 21 ianuarie 2009 referitoare la mai multe întreprinderi cu răspundere limitată precizează, printre altele, că această dizolvare a dus la transmiterea universală a patrimoniului societății Carrefour hipermarkets Franța în beneficiul societății Carrefour France. Prin hotărârea din 10 februarie 2009, Tribunalul de Comerț din Bourges a declarat nul și fără efect la termen emis de DDCCRF din Cher, din cauza unei nereguli de formă a delegării de semnătură a ministrului în beneficiul directorului DDCCRF. La 10 decembrie 2009, tribunalul din Bourges infirma această hotărâre și a acceptat cererile ministrului. În special, aceasta a pronunțat o amendă civilă de 100 000 EUR împotriva societății reclamante, care a intrat în drepturile societății Carrefour hipermarkets France. La 27 aprilie 2011, Curtea de Casație a hotărât că, în ceea ce privește șapte dintre furnizorii în cauză, motivele reținute de instanța de apel au fost: Imporți să caracterizeze o disproporțiune evidentă între avantajele obținute de societatea Carrefour și valoarea serviciilor prestate. În consecință, aceasta a anulat încetarea în măsura în care îi privește pe acești șapte furnizori și, prin urmare, a acordat o amendă civilă de 100 000 EUR. În fața instanței de apel din . Orleans, judecător de trimitere, societatea reclamantă a ridicat un sfârșit de nerecuperare întemeiat pe principiul personalității pedepselor, susținând că acest principiu împiedică condamnarea sa pentru fapte imputabile unei alte societăți, chiar dacă aceasta venea la drepturile acesteia. Prin hotărârea din 12 aprilie 2012, Curtea de apel a respins acest scop de a refuza să accepte pe motiv că........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................ Pedeapsa și despăgubirea, în acest fel ea tindea să reinstaureze echilibrul economic în relațiile comerciale dintre profesioniști și să repare în mod global și prin intermediul statului prejudiciul colectiv indirect suferit de toți actorii economici de pe piață Pe fond, tribunalul din Orleans a respins cererile ministrului referitoare la acești șapte furnizori și a condamnat societatea reclamantă la plata unei amenzi civile de 60 000 EUR. 443,61 EUR, iar casarea decisă prin hotărârea din 27 aprilie 2011 se referă numai la contractele încheiate pentru 20 280,64 EUR și lasă să existe alte condamnări ale societății Carrefour la o amendă civilă de 60 de euro, pronunțate de Curtea din Bourges; întrucât, prin urmare, societatea Carrefour ar trebui să fie condamnată la o amendă civilă de 44,61 EUR. 000 EUR, care corespundea cotei persoanelor care nu au fost plătite în mod necuvenit (3/5) care nu au fost afectate de casare. Societatea reclamantă s-a ocupat de casare. Invocând în special art. 6 din Convenție, aceasta susținea că, prin condamnarea acesteia la o amendă civilă pentru fapte imputabile societății Carrefour hipermarkets Franța, Curtea de apel nu a respectat principiul personalității pedepselor. În avizul său, avocatul general a subliniat, printre altele, că, pentru Consiliul Constituțional, principiul necesității pedepselor prevăzute la art. 8 din Declarația drepturilor omului și a cetățeanului din 1789, cum ar fi cerințele care rezultă din principiile fundamentale recunoscute de legile Republicii, nu se referă numai la pedepsele pronunțate de instanțele represive, ci se întindeau la: orice sancțiune care are caracterul unei pedepse mai mari decât o sentință, chiar și în cazurile în care legiuitorul a lăsat sarcina de a o pronunța unei autorități de natură nejudiciară. El a reținut apoi că, în urma acestei jurisprudențe constante care asimilează pedepsei orice formă de sancțiune care se aplică în scopuri punitive Consiliul Constituțional, sesizat cu privire la o chestiune prioritară de constituție referitoare la articolul L. 442-6 I 2 și III din Codul comercial, a considerat că: Având în vedere obiectivele pe care le are în materie de ordine publică în echilibrul aporturilor între partenerii comerciali, (...) este posibil ca legiuitorului să i se impună încălcarea anumitor obligații ale unui drept civil, cu condiția respectării cerințelor art. 8 și 9 din Declarația din 1789, în rândul cărora figurează principiul legalității infracțiunilor și a pedepselor care îi impune să declare în termeni suficient de clari și de precisi obligația a cărei încălcare o sancționează (Decizia nr. 2010-85 QPC, 13 ianuarie 2011). 442-6 III din Codul comercial, în ipoteza încălcării obligațiilor de ordine publică care asigurau echilibrul între partenerii comerciali, trebuia să respecte cerințele art. 8 și 9 din Declarația din 1798 și că, în această stare, nu era dubios că această sancțiune pecuniară era supusă principiului personalității pedepselor. În continuare, avocatul general a făcut trimitere la jurisprudența Curții a Uniunii Europene. El a subliniat că, potrivit acestei instanțe, alegerea autorilor tratatelor a fost de a utiliza noțiunea de întreprindere pentru a desemna autorul unei încălcări a dreptului concurenței, care ar putea fi sancționată în temeiul articolului 81 CE și 82 CE, devenind articole 101 TFUE și 102 TFUE, și nu noțiunea de societate sau de persoană juridică utilizată la art. 48 CE, în prezent art. 54TFUE (CJUE, 18 iulie 2013, Schindler Holding Ltd și a., aff. C-201/11 P. punctul 102). În cazul în care acest lucru nu se întâmplă deja, persoanele juridice vor înțelege procedura de evitare a oricărei condamnări pecuniare în materie economică. Acesta se referă apoi la un autor după care, în dreptul economic, personalitatea pedepselor ar trebui aplicată întreprinderii și nu persoanei juridice. Curtea de Casație a respins recursul printr-o hotărâre din 21 ianuarie 2014, reținând în special că principiul personalităii pedepselor nu a împiedicat pronunarea unei amenzi civile împotriva persoanei juridice căreia i-a fost transmisă întreprinderea în mod legal. Dreptul intern relevant În redactarea sa aplicabilă la data faptelor cauzei, art. 442-6 din Codul comercial a fost astfel formulat I. - Angajează responsabilitatea autorului său și obligația de a repara prejudiciul cauzat de orice producător, comerciant, industrial sau persoană înregistrată în repertoriul meseriilor: (...) (a) să obțină sau să încerce să obțină un partener comercial orice avantaj care nu corespunde niciunui serviciu comercial efectiv sau vădit disproporționat în raport cu valoarea serviciului prestat. Un astfel de avantaj poate consta, printre altele, în participarea, nefondată de un interes comun și fără o compensație proporțională, la finanțarea unei operațiuni de animare comercială, a unei investiții sau a unei investiții, în special în cadrul renovării magazinelor sau al apropierii de magazii sau centrale de referință sau de achiziționare; (...) III. a c ț i un ea este introdusă în f un c ț i e civilă sau comercială competentă de către orice persoană care are un interes, de către ministerul public, de către ministrul însărcinat cu economia sau de către președintele Consiliului Concuren ț i on are atunci când acesta constată, pe lângă cazurile care țin de c om pe t e n ț a sa, o practică men ț ionată în prezentul articol. În cadrul acestei acțiuni, ministrul însărcinat cu economia și procurorul public pot solicita instanței sesizate să înceteze practicile menționate în prezentul articol. Acestea pot, de asemenea, să facă dovada nulității clauzelor sau a contractelor ilegale, să solicite repetarea procedurii și a unei amenzi civile a căror valoare nu poate depăși 2 milioane de euro. De asemenea, se poate solicita repararea prejudiciilor suferite. (...) GRIEF Invocând art. 6 alineatele (1) și (2) din Convenție, societatea reclamantă susține că condamnarea sa la o amendă civilă pentru fapte imputabile societății Carrefour hipermarkets contravine principiului personalității pedepselor. (a se vedea E.L., R.L. și J.O.-L. c. Elveția , 29 august 1997, § 53, Rec., 1997, Rec., 1997 V) ? În cazul în care a avut loc o încălcare a articolului 6 din condamnarea societății reclamante la o amendă civilă în temeiul articolului L. 442-6 I 2 și III din Codul comercial, ca urmare a absorbției sale de la societatea Carrefour hipermarkets Franța?

Communiquée le 25 août 2016

CINQUIÈME SECTION

Requête n

o

37858/14

CARREFOUR FRANCE

contre la France

introduite le 13 mai 2014

EXPOSÉ DES FAITS

La requérante, la société par actions simplifiée (SAS) Carrefour France, est une personne morale de droit français dont le siège se trouve à Mondeville. Elle déclare venir aux droits de la société Carrefour hypermarchés France. Elle est représentée devant la Cour par la SCP

B.

Odent et L. Poulet, avocats au Conseil d’État et à la Cour de cassation.

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la société requérante, peuvent se résumer comme suit.

La société Carrefour hypermarchés France exploitait des hypermarchés de l’enseigne Carrefour sur le territoire français.

Le 28 juin 2005, la direction départementale de la concurrence, de la consommation et de la répression des fraudes (DDCCRF) du Cher procéda à un contrôle du respect des pratiques concurrentielles dans l’hypermarché Carrefour de Bourges.

Le 16 novembre 2006, le Ministre de l’économie, des finances et de l’industrie, représenté par la DDCCRF du Cher, saisit le tribunal de commerce de Bourges afin de voir juger que la société Carrefour hypermarchés France avait obtenu de vingt-deux de ses fournisseurs des avantages manifestement disproportionnés au regard de la valeur du service rendu, au sens de l’article L. 442-6 du code de commerce. Elle demandait également, notamment, l’annulation des contrats concernés, la restitution des sommes indûment versées et la condamnation de la société Carrefour hypermarchés France au paiement d’une amende civile d’un montant de 100

000 euros (EUR).

Le 21 janvier 2009, la société Carrefour France, en sa qualité d’associé unique de la société Carrefour hypermarchés France, décida, dans le but de simplifier les structures du groupe Carrefour France, de prononcer la dissolution sans liquidation de la société Carrefour hypermarché France. Le procès-verbal des décisions de l’associé unique du 21 janvier 2009 précisait notamment que cette dissolution entraînait transmission universelle du patrimoine de la société Carrefour hypermarchés France au profit de la société Carrefour France.

Par un jugement du 10 février 2009, le tribunal de commerce de Bourges dit nulle et de nul effet l’assignation délivrée par la DDCCRF du Cher, en raison d’une irrégularité de forme de la délégation de signature du Ministre au profit du directeur de la DDCCRF. Le 10 décembre 2009, la cour d’appel de Bourges infirma ce jugement et fit droit aux demandes du Ministre. En particulier, elle prononça à l’encontre de la société requérante, venant aux droits de la société Carrefour hypermarchés France, une amende civile de 100

000 EUR. Le 27 avril 2011, la Cour de cassation jugea que, s’agissant de sept des fournisseurs concernés, les motifs retenues par la cour d’appel étaient «

impropres à caractériser une disproportion manifeste entre les avantages obtenus par la société Carrefour et la valeur des services rendus

». Elle annula en conséquence l’arrêt en ce qu’il concernait ces sept fournisseurs et en ce qu’il prononçait une amende civile de 100

000 EUR.

Devant la cour d’appel d’Orléans, juge de renvoi, la société requérante souleva une fin de non-recevoir tirée du principe de la personnalité des peines, soutenant que ce principe faisait obstacle à ce qu’elle soit condamnée pour des faits imputables à une autre société, quand bien même elle venait aux droits de celle-ci. Par un arrêt du 12 avril 2012, la cour d’appel rejeta cette fin de non-recevoir au motif que l’amende civil dont il était question ne présentait un caractère pénal ni par sa nature ni par son objet, mais présentait seulement un caractère «

punitif et indemnitaire, en ce qu’elle tend[ait] à restaurer l’équilibre économique dans les relations commerciales entre professionnels et à réparer de façon globale et par l’intermédiaire de l’État le préjudice collectif indirect subi par l’ensemble des acteurs économiques sur le marché

». Sur le fond, la cour d’appel d’Orléans écarta les demandes du Ministre relatives à ces sept fournisseurs, et condamna la société requérante au paiement d’une amende civile de 60

000 EUR. L’arrêt est ainsi motivé sur ce dernier point

:

«

Attendu que la demande initiale du Ministre de l’économie en répétition des sommes perçues par la société Carrefour portait sur 50

443,61 EUR et que la cassation décidée par l’arrêt du 27 avril 2011 ne concerne que des contrats conclus pour 20

280,64 EUR et laisse subsister, hormis l’amende civile globale, les autres condamnations prononcées par la cour d’appel de Bourges

; que, dès lors, il convient de condamner la société Carrefour à une amende civile de 60

000 EUR correspondant à la part des indus (3/5) non atteints par la cassation.

»

La société requérante se pourvut en cassation. Invoquant notamment l’article 6 de la Convention, elle soutenait qu’en la condamnant à une amende civile pour des faits imputables à la société Carrefour hypermarchés France, la cour d’appel avait méconnu le principe de la personnalité des peines.

Dans son avis, l’avocat général souligna notamment que, pour le Conseil constitutionnel, le principe de nécessité des peines énoncé à l’article 8 de la déclaration des droits de l’homme et du citoyen de 1789, comme les exigences résultant des principes fondamentaux reconnus par les lois de la République, ne concernaient pas seulement les peines prononcées par les juridictions répressives mais s’étendaient à «

toute sanction ayant le caractère d’une punition

» même dans les cas où le législateur a laissé le soin de la prononcer à une autorité de nature non juridictionnelle. Il observa ensuite que, dans la suite de cette «

jurisprudence constante qui assimile à la peine toute forme de sanction édictée à des fins punitives

», le Conseil constitutionnel, saisi d’une question prioritaire de constitutionalité portant sur l’article L. 442-6 I 2

o

et III du code de commerce, avait considéré que «

compte tenu des objectifs qu’il s’assigne en matière d’ordre public dans l’équilibre des apports entre partenaires commerciaux, il (...) est loisible [au législateur] d’assortir la violation de certaines obligations d’une amende civile à la condition de respecter les exigences des articles 8 et 9 de la Déclaration de 1789, au rang desquelles figure le principe de légalité des délits et des peines qui lui impose d’énoncer en des termes suffisamment clairs et précis la prescription dont il sanctionne le manquement (décision n

o

2010-85 QPC, 13 janvier 2011). L’avocat général en déduisit que l’amende civile de l’article L. 442-6 III du code de commerce, dans l’hypothèse de violation des obligations d’ordre public assurant l’équilibre entre partenaires commerciaux, devait respecter les exigences des articles 8 et 9 de la déclaration de 1798 et qu’en cet état, il n’était pas douteux que cette sanction pécuniaire était soumise au principe de la personnalité des peines.

L’avocat général renvoya ensuite à la jurisprudence de la Cour de justice de l’Union européenne. Il souligna que, selon cette juridiction, «

le choix des auteurs des traités a[vait] été d’utiliser la notion d’entreprise pour désigner l’auteur d’une infraction au droit de la concurrence, susceptible d’être sanctionné en application des article 81 CE et 82 CE, devenus les articles

101 TFUE et 102 TFUE, et non la notion de société ou de personne morale utilisée à l’article 48 CE, actuellement l’article 54 TFUE

» (CJUE, 18

juillet 2013,

Schindler Holding Ltd et a.

, Aff. C-201/11 P. point 102). Il préconisa de suivre cette approche en l’espèce, dès lors qu’«

une application sans nuance [du] principe [de la personnalité des peines] rendrait vaine la responsabilité « économique

» des personnes morales qui auront bien vite compris, lorsque ce n’est pas déjà le cas, la procédure à suivre pour échapper à toute condamnation pécuniaire en matière économique

». Il se référa ensuite à un auteur d’après lequel, en droit économique, la personnalité des peines devrait être appliquée à l’entreprise et non à la personne juridique.

La Cour de cassation rejeta le pourvoi par un arrêt du 21 janvier 2014, retenant notamment que le principe de la personnalité des peines ne faisait pas obstacle au prononcé d’une amende civile à l’encontre de la personne morale à laquelle l’entreprise a été juridiquement transmise.

B.

Le droit interne pertinent

Dans sa rédaction applicable à l’époque des faits de la cause, l’article

L.

442-6 du code de commerce était ainsi libellé

:

«

I. - Engage la responsabilité de son auteur et l’oblige à réparer le préjudice causé le fait, par tout producteur, commerçant, industriel ou personne immatriculée au répertoire des métiers :

(...)

2

o

a) D’obtenir ou de tenter d’obtenir d’un partenaire commercial un avantage quelconque ne correspondant à aucun service commercial effectivement rendu ou manifestement disproportionné au regard de la valeur du service rendu. Un tel avantage peut notamment consister en la participation, non justifiée par un intérêt commun et sans contrepartie proportionnée, au financement d’une opération d’animation commerciale, d’une acquisition ou d’un investissement, en particulier dans le cadre de la rénovation de magasins ou encore du rapprochement d’enseignes ou de centrales de référencement ou d’achat ;

(...)

III. – L’action est introduite devant la juridiction civile ou commerciale compétente par toute personne justifiant d’un intérêt, par le ministère public, par le ministre chargé de l’économie ou par le président du Conseil de la concurrence lorsque ce dernier constate, à l’occasion des affaires qui relèvent de sa compétence, une pratique mentionnée au présent article.

Lors de cette action, le ministre chargé de l’économie et le ministère public peuvent demander à la juridiction saisie d’ordonner la cessation des pratiques mentionnées au présent article. Ils peuvent aussi, pour toutes ces pratiques, faire constater la nullité des clauses ou contrats illicites, demander la répétition de l’indu et le prononcé d’une amende civile dont le montant ne peut excéder 2 millions d’euros. La réparation des préjudices subis peut également être demandée.

(...)

»

GRIEF

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 2 de la Convention, la société requérante soutient que sa condamnation à une amende civile pour des faits imputables à la société Carrefour hypermarchés contrevient au principe de la personnalité des peines.

QUESTIONS AUX PARTIES

1.

L’article 6 de la Convention est-il applicable en l’espèce dans son volet pénal, et consacre-t-il le principe de la personnalité des peines

(voir

E.L., R.L. et J.O.-L. c. Suisse

, 29 août 1997, § 53,

Recueil des arrêts et décisions

1997

‑

V) ?

2.

Dans l’affirmative, y a-t-il eu violation de l’article 6 à raison de la condamnation de la société requérante à une amende civile sur le fondement de l’article L. 442-6 I 2

o

et III du code de commerce, suite à son absorption de la société Carrefour hypermarchés

France ?