Comunicat la 22 ianuarie 2019 CINCEA SECȚIUNE Cererea nr. 21488/14 CARREFUR HIPERMARCHES SAS împotriva Franței introdusă la 6 martie 2014 EXPOSAT DE FAPTELE CENTRALĂ este societatea de drept franceză Carrefour Hypermarkets S.A.S., al cărei sediu social este situat în Evry. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul D. de Lammerville, avocat la Paris. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. Recurenta este una dintre societățile din grupul de mare distribuție Carrefour. L part du 13 mai 2008 La 13 mai 2008, președintele Consiliului Concurenței, reprezentat de dl I.L., șeful Serviciului juridic, magistrat detașat, sau dl J.T-S, raportor, a atribuit societatea Carrefour, una dintre societățile din grupul de mare distribuție Carrefour (denumit în continuare "Grupul Carrefour" - "Furnizare") din fața Tribunalului de Comerț din Caen. Președintele Consiliului Concurenței a solicitat instanței, printre altele, să constate că societatea Carrefour a obținut de la furnizorii săi de jucării din 2001 până în 2004, o remunerație nejustificată în temeiul contractelor de cooperare comercială încheiate cu ei, că prestațiile nu corespundeau nici unui serviciu comercial efectiv sau, cel puțin, erau remunerate disproporționat, că societatea Carrefour exploatase în mod abuziv situația de dependență economică a furnizorilor săi de jucării, din 2001 până în 2004, impunându-le anual aderarea la contractul de cooperare comercială, să constate că contractele în cauză fuseseră încheiate cu încălcarea dispozițiilor art. (a) și (b) din Codul comercial, în redactarea sa din Legea nr. 2001-420 din 15 mai 2001 (a se vedea mai jos, Codul comercial) și de a trage consecințele de drept. Curtea nu are informații cu privire la rezultatul acestei proceduri. În decembrie 2005 și curent 2006, grupul Carrefour încheie, prin intermediul societăților sale, Carrefour Hypermarkets France și Interdis, acorduri de parteneriat cu șaizeci de furnizori ai săi. Fiecare dintre aceste acorduri prevedea un acord comercial care stabilește condițiile de cumpărare a produselor furnizorului și un acord de parteneriat privind serviciile distincte. La 22 mai 2008, ministrul economiei, finanțelor și ocupării forței de muncă a adresat reclamantei în fața instanței de comerț d .Evry, în temeiul articolului L 442-6 I 2 litera (a) din Codul comercial în redactarea legii nr. 2005-822 din 2 august 2005 (a se vedea mai jos Codul comercial Ministrul a considerat că reclamanta, societatea din grupul Carrefour, în numele căreia au fost încheiate contractele, nu a furnizat o contraprestație reală și serioasă sumelor pe care le primise de la furnizorii săi pentru servicii separate prevăzute în acordurile lor de parteneriat. : furnizarea de studii de marketing și de date statistice care includ, printre altele, prestațiile intitulate "Planul de acțiune pe familie de produse" și "Planul de dezvoltare a performanțelor furnizor" În special, ministrul a solicitat instanței să pronunțe nulitatea clauzei privind remunerația contractelor de servicii separate, din care rezultă orice consecință a restituirii sumelor prea mari percepute de reclamantă, suma de la plata taxei fiind stabilită la 16 959 742,76 euro, precum și obligația de a-i plăti suma de 2 000 000 de euro în cadrul unei organizații civile, din cauza tulburării ordinii publice. Prin hotărârea din 14 octombrie 2009, instanța de comerț a considerat, printre altele, că grupul Carrefour a obținut de la furnizorii săi un avantaj în mod vădit disproporționat în ceea ce privește planul de acțiune pe familie de produse Planul de dezvoltare a performanțelor furnizor La 3 noiembrie 2009, reclamanta a răspuns la apel. La tribunal în fața instanței de apel din Paris La a fost pledată la 8 decembrie 2011 în instanță publică. La tribunal stau în fața a doi magistrați în loc de trei, M.C.P., președinte, și M. P.P., consilier însărcinat cu judecarea cauzei, în conformitate cu articolele 786 și 907 din Codul de procedură civilă și fără opoziție din partea avocaților. Ele au raportat pledoariile în timpul deliberărilor Curții a căror formare a fost completată de un al treilea magistrat, M. I.L., consilier care se află, de obicei, într-o altă cameră a aceluiași poli, desemnată printr-o ordonanță a primului președinte al Tribunalului de apel în conformitate cu articolul R312-3 din Codul privind organizarea judiciară, din cauza faptului că cel de-al treilea magistrat se află în mod obișnuit în cadrul acestei formări (a se vedea mai jos, Codul privind organizarea judiciară Prin hotărârea din 2 februarie 2012, Curtea de Apel de la Paris a confirmat parțial hotărârea, în special în acest sens, că recurenta a obținut o remunerație vădit disproporționată în raport cu serviciile prestate sau care nu corespundea niciunui serviciu comercial efectuat efectiv și, prin urmare, a fost condamnată la o amendă civilă de 2 000 000 de euro. Aceasta a informat Comisia cu privire la celelalte cereri ale ministrului, a pronunțat nulitatea clauzelor de stabilire a remunerării serviciilor în cauză pentru cei șaisprezece furnizori și a dispus repetarea cererii de plată de către reclamantă la Trezorerie Publică a sumelor încasate în mod necuvenit în temeiul contractelor în cauză. Recurenta a formulat un recurs în recurs împotriva hotărârii Tribunalului din 2 februarie 2012. Aceasta solicita, printre altele, anularea hotărârii pe motiv că participarea M I.L., în mod deliberat, la Tribunalul de Primă Instanță, prezenta o îndoială legitimă cu privire la imparțialitatea instanței cu încălcarea dispozițiilor articolului 6 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. Aceasta susținea că M.L. a avut deja de a lua parte la încheierea acordurilor de parteneriat în cauză atunci când a fost detașată Consiliului Concurenței. I.L. și-a exprimat opinia în favoarea faptului că aceste convenții au fost încheiate prin redactarea unei citații în fața Tribunalului de Comerț din Caen, eliberat la 13 mai 2008 în fața societății Carrefour (a se vedea mai sus, 1. land din 13 mai 2008 . Aceasta a adăugat că motivul său de anulare a fost admisibil, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În avizul său, avocatul general din apropierea Curții de Casație a formulat două observații cu privire la motivul anulării privind componența instanței 1 observație: Nu poate fi opus, așa cum face memoriul în apărare, că motivul ar fi inadmisibil, deoarece dezbaterile ar fi avut loc în fața unei formațiuni colegiale a cărei compoziție ar fi putut fi cunoscută de către [solicitant], reprezentată în fața instanței de recurs de către un declarant și pe care l-ar fi deținut să obțină respectarea principiului convențional de imparțialitate prin recuzarea magistratului, înainte de încheierea dezbaterilor, în conformitate cu art. ] din Codul de procedură civilă. Într-adevăr, această regulă, care rezultă dintr-o jurisprudență efectiv constantă, nu este valabilă decât mai ales că justițiabilul este în măsură, înainte de încheierea dezbaterilor, să cunoască componența formării de judecată, ceea ce privește în realitate singura situație în care formarea colegială este completă în cadrul dezbaterilor. Aceasta nu a fost cazul în speță și [rectoreasa] susține pe bună dreptate că nu putea, înainte de încheierea dezbaterilor, să suspecteze că, din cauza eșecului unui magistrat care, în mod normal, constituie formarea de judecată, [doamna I.L.] ar fi neapărat desemnată pentru a o completa în timpul deliberării. A doua observație: În orice caz, motivul nefondat nu apare: (...) Din aceste date, * în primul rând, reiese că, pentru a decide cu privire la inițierea unei urmăriri penale, indicația alternativă care figurează în actul în litigiu [din 13 mai 2008] lasă să se planifice o incertitudine cu privire la o intervenție personală a [doamna I.L.], * în al doilea rând, că societatea atribuită la 13 mai 2008 în fața Tribunalului de Comerț din Caen nu era [reclamantul], al cărui sediu social este în Evry, ci societatea Carrefour, persoană juridică distinctă, precum și din mențiunile menționate anterior, * în al treilea rând, că furnizorii, care operează pe piața de distribuție a jucăriilor, nu au fost aceleași ca în cazul de față, * în cele din urmă, că nu a fost vorba despre aceleași contracte de servicii, au fost scrise în termeni similari. Din moment ce atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Curtea de Casație consideră că participarea la o hotărâre judecătorească anterioară nu creează o prejudecată pe fond decât în cazul în care judecătorul este obligat să aprecieze aceleași fapte, ansamblul elementelor de mai sus permite să se rețină că suspiciunea de părtinire imputată formării de judecată nu este întemeiată. Prin hotărârea din 10 septembrie 2013, Curtea de Casație a clasat parțial hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Paris din 2 februarie 2012, în sensul că a dispus repetarea tuturor sumelor încasate în mod necuvenit în temeiul acordurilor de parteneriat și a retrimis cauza asupra acestui punct în fața instanței de apel din Paris, altfel compuse. În plus, Comisia a considerat că motivul anulării a fost încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din următorul motiv: (...) se așteaptă ca, în conformitate cu art. 430 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, contestațiile referitoare la regularitatea compunerii unei instanțe, ale cărei părți aveau posibilitatea de a avea cunoștință, să fie prezentate, la scurt timp după deschiderea dezbaterilor, în caz contrar nici o nulitate nu poate fi pronunțată ulterior de către acest șef, chiar din oficiu, și anume că nu rezultă nici din hotărâre, nici din producții, că o astfel de contestație a fost ridicată în fața judecătorilor fondului ; de unde rezultă că motivul este inadmisibil (...) printr-o hotărâre din 1 iulie 2015, prin trimiterea Curții de Casație, tribunalul judecătoresc din Paris a evaluat serviciile prestate de reclamantă în temeiul acordurilor de parteneriat și a dispus restituirea excedentului de către reclamantă în mâinile Trezoreriei Publice, în sarcina sa de a le returna furnizorilor în cauză. Prin hotărârea din 8 iunie 2015, Curtea de Casație a respins recursul formulat de recurentă. Dreptul și practica internă relevantă Codul de procedură civilă Articolele relevante din Codul de procedură civilă în vigoare în momentul faptelor sunt următoarele art. 341 5 Recuzarea unui judecător nu este admisă decât pentru cauzele stabilite de lege. După cum se spune la articolul L. 731-1 din Codul de organizare judiciară "cu excepția dispozițiilor speciale anumitor instanțe, poate fi solicitată recuzarea unui judecător: (...) S Partea care dorește să recuza un judecător trebuie să facă acest lucru imediat ce are cunoștință de cauza recuzarii. În nici un caz cererea de recuzare nu poate fi formulată după încheierea dezbaterilor. art. 430 Instanța este compusă, cu excepția nulității, în conformitate cu normele privind organizarea judiciară. Plângerile legate de regularitatea sa trebuie să fie prezentate, la scurt timp după deschiderea dezbaterilor sau imediat după dezvăluirea unei dezbateri dacă aceasta are loc ulterior, în caz contrar nici o nulitate nu poate fi pronunțată ulterior de către acest conducător, chiar și din oficiu. (...) Art. 786 Judecătorul sau magistratul însărcinat cu raportul poate, în cazul în care avocații nu se opun, să își țină singur lanțul de judecată pentru audierea pledoariilor. Cu excepția cazului în care se aplică art. 905, cauza este instruită sub controlul unui magistrat al camerei căreia i se distribuie, în condițiile prevăzute în art. 763 - 787 și sub rezerva dispozițiilor următoare. Dispozițiile relevante din Codul privind organizarea judiciară în vigoare în momentul faptelor sunt următoarele: În fiecare an, primul președinte al Curții de Casație, primul președinte al Curții, președintele Tribunalului de Mare Instanță, și magistratul însărcinat cu conducerea și administrația instanței de jurisdicție deleagă judecătorii în diferitele departamente ale instanței. Un decret în Consiliul de Stat stabilește modalitățile de aplicare a prezentului articol. Acesta precizează în special condițiile în care repartizarea judecătorilor poate fi modificată în cursul anului. Articolul R312-3 (...) În caz de absență sau de împiedicare a unui consilier, acesta se înlocuiește cu un alt consilier al Curții. În temeiul prerogativei de apărător al ordinii publice economice pe care legiuitorul i-a recunoscut-o, ministrul însărcinat cu economia acționează în anulare a contractelor, a clauzelor contractuale încheiate de distribuitori și furnizori care conțin elemente care caracterizează un dezechilibru semnificativ în obligațiile respective ale părților. La articolul L442-6 din Codul comercial a fost modificat prin Legea nr. 2005 882 din 2 august 2005. Mai jos sunt enumerate dispozițiile relevante ale articolului L442-6 din Legea nr. 2001-420 din 15 mai 2001, modificările aduse Legii nr. 2005 882 din 2 august 2005 sunt indicate în limba italiană: Articolul L442-6 I. - Angajează responsabilitatea autorului său și obligă la repararea prejudiciului cauzat de orice producător, comerciant, industrial sau artizan / persoană înregistrată în registrul meseriilor (...) (a) să obțină sau să încerce să obțină un partener comercial orice avantaj care nu corespunde niciunui serviciu comercial efectiv sau vădit disproporționat în raport cu valoarea serviciului prestat. Un astfel de avantaj poate consta, printre altele, în participarea, care nu este justificată de un interes comun și care nu este proporțional, la finanțarea unei operațiuni de animare comercială, a unei investiții sau a unei investiții, în special în cadrul renovării magazinelor sau al apropierii întreprinderilor sau a centralelor de referință sau de vânzare. Un astfel de avantaj poate consta, de asemenea, într-o globalizare artificială a cifrelor de afaceri sau într-o cerere de aliniere la condițiile comerciale obținute de alți clienți (b) D a abuza de relația de dependență în care are un partener sau de puterea sa de cumpărare sau de vânzare, supunându-l unor condiții comerciale sau unor obligații nejustificate. Legarea de expunerea la vânzarea a mai mult de un produs la acordarea unui avantaj în orice fel constituie un abuz de putere de vânzare sau de cumpărare, prin urmare, aceasta duce la mai mult de acces la produse similare la punctele de vânzare (...) III. - Lacțiunea este introdusă în fața instanței civile sau comerciale competente de orice persoană care are un interes, de către ministerul public, de către ministrul însărcinat cu economia sau de către președintele Consiliului Concurenței în cazul în care acesta constată, pe lângă cazurile care țin de competența sa, o practică menționată în prezentul articol. În cadrul acestei acțiuni, ministrul însărcinat cu economia și procurorul public pot solicita instanței sesizate să înceteze practicile menționate în prezentul articol. De asemenea, pentru toate aceste practici, ei pot face să se constate nulitatea clauzelor sau contractelor ilicite, să solicite repetarea landului și pronunțarea unei amenzi civile a căror valoare nu poate depăși 2 De asemenea, se poate solicita repararea prejudiciilor suferite. În orice caz, aceasta aparține prestatorului de servicii, producătorului, comerciantului, comerciantului sau persoanei înregistrate în repertoriul meseriilor care se declară liber de a justifica faptul că a produs încetarea obligației sale. (...) Art. L441-7 a fost introdus prin Legea nr. 2005-822 din 2 august 2005. Dispozițiile relevante sunt următoarele Articolul L 441-7 I - Contractul de cooperare comercială este o convenție prin care un distribuitor sau un prestator de servicii trebuie să-i dea unui furnizor, în momentul revânzării produselor sau serviciilor sale către consumatori, servicii care să favorizeze comercializarea lor care nu intră sub incidența obligațiilor de cumpărare și de vânzare. Contractul de cooperare comercială care indică conținutul serviciilor și modalitățile de remunerare a acestora se stabilește, înainte de a fi furnizate, fie într-un singur document, fie într-un ansamblu format dintr-un contract cadru anual și contracte de punere în aplicare. Fiecare parte deține un exemplar al contractului de cooperare comercială. Contractul unic sau contractul-cadru anual se întocmește înainte de 15 februarie. În cazul în care relația comercială este stabilită în cursul anului, aceste contracte se încheie în termen de două luni de la prima comandă. Contractul unic sau contractele de punere în aplicare precizează data la care sunt prestate serviciile, durata, remunerarea și produsele la care se referă acestea. În orice caz, remunerarea serviciului prestat este exprimată ca procent din prețul unitar net al produsului la care se referă. Condițiile în care un distribuitor sau un prestator de servicii este remunerat de furnizorii săi în schimbul unor servicii separate de cele din contractul de cooperare comercială, în special în cadrul acordurilor internaționale, fac obiectul unui contract scris în dublu exemplar deținut de fiecare parte care precizează natura acestor servicii. (...) Consiliul Concurenței Consiliul Concurenței, devenit Autoritatea pentru Concurență începând cu Legea nr. 2008-76 din 4 august 2008 privind modernizarea economiei, este o autoritate administrativă independentă responsabilă de combaterea practicilor anticoncurențiale și de studierea funcționării piețelor. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de lipsa de imparțialitate a formării de judecată a instanței judecătorești din Paris. Comisia susține, pe de o parte, că una dintre cele trei membri ai acestei formări a avut deja de a lua parte la legalitatea acordurilor de parteneriat, cum ar fi cele în cauză în cauza în cauză, atunci când a fost detașată Consiliului Concurenței și, pe de altă parte, că ea nu putea cunoaște compoziția formării de judecată decât după pronunțarea hotărârii, neputând, prin urmare, să solicite recuzarea acestui magistrat înainte de încheierea dezbaterilor. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, recurenta se plânge că Curtea de Casație a considerat că are posibilitatea de a avea cunoștință de compoziția formării de judecată a instanței judecătorești a instanței judecătorești. Aceasta susține că Curtea de Casație a denaturat faptele, permițându-i astfel să nu răspundă în mod explicit la motivul anulării. Comisia consideră că, prin declararea motivului său de anulare inadmisibilă, aceasta a fost privată de dreptul la o cale de atac efectivă. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Instanța care s-a confruntat cu cauza recurentei era imparțială, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție, ținând cont de funcțiile îndeplinite anterior de M.I.L. în Consiliul Concurenței Guvernul este invitat să precizeze condițiile de detașare a M.L. către Consiliul Concurenței. Guvernul este, de asemenea, invitat să indice, documente în sprijinul acestora, identitatea exactă a persoanei care a emis în numele președintelui Consiliului Concurenței la data de 13 mai 2008 a societății Carrefour în fața Tribunalului de Comerț din Caen. Înainte de încheierea dezbaterilor, recurenta putea să cunoască compunerea formației de judecată a instanței de judecată a Tribunalului de Justiție din ParisL să soluționeze cauza invocată de reclamantă, care nu are nicio informație prealabilă cu privire la componența formării de judecată Guvernul este invitat să furnizeze ordonanța primului președinte al Tribunalului de Primă Instanță din Paris, care se referă la M I.L. pentru a completa camera 5 a polului 5 în lantură din 8 decembrie 2011 și toate elementele referitoare la mijloacele de care dispunea recurenta pentru a lua cunoștință de acestea.
Communiquée le 22 janvier 2019
Requête n
o
21488/14
contre la France
introduite le 6 mars 2014
La requérante est la société de droit français Carrefour Hypermarchés S.A.S., dont le siège social est situé à Evry. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La requérante est une des sociétés du groupe de grande distribution Carrefour.
1.
L’assignation du 13 mai 2008
Le 13 mai 2008, le président du Conseil de la concurrence, représenté par M
me
I.L., chef du service juridique, magistrat détaché, ou M
me
J.T-S, rapporteure, assigna la société
Carrefour, une des sociétés du groupe de grande distribution Carrefour (ci-après «
le groupe Carrefour
»), devant le tribunal de commerce de Caen. Le président du Conseil de la concurrence demandait au tribunal, notamment, de juger que la société Carrefour avait obtenu de ses fournisseurs de jouets, de 2001 à 2004, une rémunération injustifiée au titre des contrats de coopération commerciale passés avec eux, que les prestations ne correspondaient à aucun service commercial effectif ou, à tout le moins, étaient rémunérés de façon disproportionnée, que la société Carrefour avait exploité abusivement la situation de dépendance économique de ses fournisseurs de jouets, de 2001 à 2004, en leur imposant annuellement l’adhésion au contrat de coopération commerciale, de constater que les contrats en cause avaient été conclus en violation des dispositions de l’article L 442-6 I 2
o
a) et b) du code de commerce, dans sa rédaction issue de la loi n
o
2001-420 du 15 mai 2001 (voir ci-dessous,
3.
Le
code de commerce
) et d’en tirer les conséquences de droit.
La Cour n’a pas d’informations sur l’issue de cette procédure.
2.
L’assignation du 22 mai 2008
En décembre 2005 et courant 2006, le groupe Carrefour conclut par l’intermédiaire de ses sociétés, Carrefour Hypermarchés France et Interdis, des «
accords de partenariat
» avec seize de ses fournisseurs. Chacun de ces accords prévoyait un accord commercial définissant les conditions de l’achat des produits du fournisseur et un «
accord de partenariat
» relatif aux «
services distincts
».
Le 22 mai 2008, le ministre de l’économie, des finances et de l’emploi assigna la requérante devant le tribunal de commerce d’Evry, sur le fondement de l’article L 442-6 I 2
o
a) du code de commerce dans sa rédaction issue de la loi n
o
2005-882 du 2 août 2005 (voir ci-dessous
3.
Le
code de commerce
).
Le ministre considérait que la requérante, société du groupe Carrefour, pour le compte de laquelle les contrats avaient été conclus, n’avait pas fourni de contrepartie réelle et sérieuse aux sommes qu’elle avait reçues de la part de ses fournisseurs pour des prestations de service distincts prévues dans leurs accords de partenariats. Il s’agissait de trois types de prestations
: la fourniture d’études marketing et de données statistiques comprenant notamment les prestations intitulées «
plan d’action par famille de produits
» et «
plan de développement des performances fournisseurs
», la fourniture d’une présentation de la disposition des produits dans le linéaire, ainsi que la fourniture d’un listing des concurrents présents sur le rayon intitulée «
communication d’un plan d’implantation des produits par type de magasin
». Le ministre demandait au tribunal, notamment, de prononcer la nullité de la clause relative à la rémunération des contrats de services distincts, d’en tirer toute conséquence quant à la restitution des sommes trop perçues par la requérante, le montant de l’indu étant fixé à 16
959
742,76
euros, ainsi que de la condamner à lui payer la somme de 2
000
000 d’euros au titre de l’amende civile, en raison du trouble à l’ordre public.
Par un jugement du 14 octobre 2009, le tribunal de commerce jugea, notamment, que le groupe Carrefour avait obtenu de ses fournisseurs un avantage manifestement disproportionné s’agissant du «
plan d’action par famille de produits
» et du «
plan de développement des performances fournisseurs
», ainsi qu’un avantage sans contrepartie s’agissant du «
plan de développement des performances fournisseurs
». Il condamna la requérante à payer au ministre de l’économie, des finances et de l’emploi la somme de 2
000
000 d’euros au titre de l’amende civile. Il débouta celui-ci de ses autres demandes.
Le 3 novembre 2009, la requérante interjeta appel.
3.
L’audience devant la cour d’appel de Paris
L’affaire fut plaidée le 8 décembre 2011 en audience publique. L’audience se tint devant deux magistrats au lieu de trois, M
me
C.P., présidente, et M
me
P.P., conseillère chargée d’instruire l’affaire, conformément aux articles 786 et 907 du code de procédure civile et sans opposition de la part des avocats. Elles rendirent compte des plaidoiries lors du délibéré de la cour dont la formation fut complétée par un troisième magistrat, M
me
I.L., conseillère siégeant habituellement dans une autre chambre du même pôle, désignée par une ordonnance du premier président de la cour d’appel en application de l’article R312-3 du code de l’organisation judiciaire, en raison de l’empêchement du troisième magistrat siégeant habituellement au sein de cette formation (voir ci-dessous,
2.
Le
code de l’organisation judiciaire
).
Par un arrêt du 2 février 2012, la cour d’appel de Paris confirma, pour partie, le jugement notamment en ce qu’il avait jugé que la requérante avait obtenu des rémunérations manifestement disproportionnées au regard des services rendus ou ne correspondant à aucun service commercial effectivement réalisé, et en ce qu’il l’avait condamnée à une amende civile de 2 000 000 d’euros. Elle l’infirma sur les autres demandes du ministre, prononça la nullité des clauses fixant la rémunération des services litigieux pour les seize fournisseurs et ordonna la répétition de l’indu par le paiement par la requérante au Trésor Public des sommes indûment perçues au titre des contrats en cause.
4.
Le pourvoi en cassation
La requérante forma un pourvoi en cassation contre l’arrêt de la cour d’appel du 2 février 2012. Elle sollicitait, notamment, l’annulation de l’arrêt au motif que la participation de M
me
I.L. au délibéré de l’arrêt faisait peser un doute légitime sur l’impartialité de la juridiction en violation des dispositions de l’article 6 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Elle soutenait en effet que M
me
I.L. avait déjà eu à prendre parti sur la licéité des accords de partenariat en cause lorsqu’elle était détachée au Conseil de la concurrence. Elle précisait que M
me
I.L. s’était prononcée en faveur de l’illicéité de ces conventions en rédigeant une assignation devant le tribunal de commerce de Caen, délivrée le 13 mai 2008 à l’encontre de la société Carrefour (voir ci-dessus,
1.L’assignation du 13 mai 2008
). Elle ajoutait que son moyen d’annulation était recevable, puisqu’elle n’avait été en mesure de connaître la modification de la composition habituelle de la formation de la cour d’appel qu’une fois la décision rendue et n’avait donc pas pu solliciter la récusation de ce magistrat avant la clôture des débats.
5.
L’arrêt de la Cour de cassation
Dans son avis, l’avocat général près la Cour de cassation formula deux observations sur le moyen d’annulation concernant la composition de la juridiction
:
«
1ère observation :
Il ne peut être opposé, comme le fait le mémoire en défense, que le moyen serait irrecevable parce que les débats auraient eu lieu devant une formation collégiale dont la composition pouvait être connue de la [requérante], représentée devant la cour d’appel par un avoué et qu’il lui aurait appartenu d’obtenir le respect du principe conventionnel d’impartialité en récusant le magistrat, avant la clôture des débats, en application de l’article [341 5
o
] du code de procédure civile.
En effet, cette règle, issue d’une jurisprudence effectivement constante, n’est valable qu’autant que le justiciable est en mesure, avant la clôture des débats, de connaître la composition de la formation de jugement, ce qui concerne en réalité, la seule situation où la formation collégiale est complète à l’audience des débats.
Tel n’a pas été le cas en l’espèce et [la requérante] soutient à juste titre qu’elle ne pouvait soupçonner, avant la clôture des débats, qu’en raison de la défaillance d’un magistrat composant habituellement la formation de jugement, [Mme I.L.] serait nécessairement désignée pour compléter celle-ci lors du délibéré.
»
«
2nde observation :
En tout état de cause, le moyen n’apparaît pas fondé :
(...)
Il ressort de ces données,
* en premier lieu, que l’indication alternative figurant dans l’assignation litigieuse [du 13 mai 2008] laisse planer une incertitude quant à une intervention personnelle de [Mme
I.L.] pour décider d’engager des poursuites,
* en deuxième lieu, que la société assignée le 13 mai 2008 devant le tribunal de commerce de Caen n’était pas la [requérante], dont le siège social est à Évry mais la société Carrefour, personne morale distincte ainsi qu’il ressort des mentions de l’assignation ci-dessus rappelées,
* en troisième lieu, que les fournisseurs, opérant sur le marché de la distribution des jouets, n’étaient pas les mêmes que dans la présente affaire,
* enfin, qu’il ne s’agissait pas des mêmes contrats de services, fussent-ils rédigés en termes similaires.
Dès lors que tant la Cour européenne des droits de l’homme que la Cour de cassation considèrent que la participation à une décision juridictionnelle antérieure ne crée un préjugé au fond que si le juge est amené à apprécier les mêmes faits, l’ensemble des éléments qui précèdent permet de retenir que la suspicion de partialité imputée à la formation de jugement n’est pas fondée.
»
Par un arrêt du 10 septembre 2013, la Cour de cassation cassa partiellement l’arrêt de la cour d’appel de Paris du 2 février 2012, en ce qu’il avait ordonné la répétition de la totalité des sommes indûment perçues au titre des accords de partenariat et renvoya l’affaire sur ce point devant la cour d’appel de Paris autrement composée. Elle jugea par ailleurs le moyen d’annulation pris de la violation de l’article 6 § 1 de la Convention irrecevable, au motif suivant
:
«
(...) attendu qu’aux termes de l’article 430, alinéa 2, du code de procédure civile, les contestations afférentes à la régularité de la composition d’une juridiction, dont les parties avaient la possibilité d’avoir connaissance, doivent être présentées, à peine d’irrecevabilité, dès l’ouverture des débats, faute de quoi aucune nullité ne peut être ultérieurement prononcée de ce chef, même d’office, et qu’il ne résulte ni de l’arrêt, ni des productions, qu’une telle contestation ait été soulevée devant les juges du fond
; d’où il suit que le moyen est irrecevable
(...)
»
Par un arrêt du 1
er
juillet 2015, sur renvoi de la Cour de cassation, la cour d’appel de Paris évalua les services rendus par la requérante au titre des accords de partenariat et ordonna la restitution du surplus par la requérante entre les mains du Trésor Public, à charge pour lui de les reverser aux fournisseurs concernés.
Par un arrêt du 8 juin 2015, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par la requérante.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Le code de procédure civile
Les articles pertinents du code de procédure civile en vigueur au moment des faits sont les suivants
:
Article 341 5
o
«
La récusation d’un juge n’est admise que pour les causes déterminées par la loi.
Comme il est dit à l’article L. 731-1 du code de l’organisation judiciaire "sauf dispositions particulières à certaines juridictions la récusation d’un juge peut être demandée :
(...)
5
o
S’il a précédemment connu de l’affaire comme juge ou comme arbitre ou s’il a conseillé l’une des parties.
»
Article 342
«
La partie qui veut récuser un juge doit, à peine d’irrecevabilité, le faire dès qu’elle a connaissance de la cause de récusation.
En aucun cas la demande de récusation ne peut être formée après la clôture des débats.
»
Article 430
«
La juridiction est composée, à peine de nullité, conformément aux règles relatives à l’organisation judiciaire.
Les contestations afférentes à sa régularité doivent être présentées, à peine d’irrecevabilité, dès l’ouverture des débats ou dès la révélation de l’irrégularité si celle-ci survient postérieurement, faute de quoi aucune nullité ne pourra être ultérieurement prononcée de ce chef, même d’office.
(...)
»
Article 786
«
Le juge de la mise en état ou le magistrat chargé du rapport peut, si les avocats ne s’y opposent pas, tenir seul l’audience pour entendre les plaidoiries. Il en rend compte au tribunal dans son délibéré.
»
Article 907
«
À moins qu’il ne soit fait application de l’article 905, l’affaire est instruite sous le contrôle d’un magistrat de la chambre à laquelle elle est distribuée, dans les conditions prévues par les articles 763 à 787 et sous réserve des dispositions qui suivent.
»
2.
Le code de l’organisation judiciaire
Les dispositions pertinentes du code de l’organisation judiciaire en vigueur au moment des faits sont les suivantes
:
Article L121-3
«
Chaque année, le premier président de la Cour de cassation, le premier président de la cour d’appel, le président du tribunal de grande instance, et le magistrat chargé de la direction et de l’administration du tribunal d’instance répartissent les juges dans les différents services de la juridiction.
Un décret en Conseil d’État fixe les modalités d’application du présent article. Il précise notamment les conditions dans lesquelles la répartition des juges peut être modifiée en cours d’année.
»
Article R312-3
«
(...)
En cas d’absence ou d’empêchement d’un conseiller, celui-ci est remplacé par un autre conseiller de la cour.
»
3.
Le code de commerce
En vertu de la prérogative de défenseur de l’ordre public économique que le législateur lui a reconnue, le ministre chargé de l’économie agit en annulation des contrats, des clauses de contrats conclus par les distributeurs et fournisseurs qui comportent des éléments caractérisant un déséquilibre significatif dans les obligations respectives des parties.
L’article L442-6 du code de commerce a été modifié par la loi
n
o
2005
‑
882 du 2 août 2005. Figurent ci-dessous les dispositions pertinentes de l’article L442-6 dans sa rédaction issue de la loi n
o
2001-420 du 15 mai 2001, les modifications issues de la loi n
o
2005
‑
882 du 2
août 2005 sont indiquées en italique :
Article L442-6
«
personne immatriculée au répertoire des métiers
:
(...)
2
o
a) D’obtenir ou de tenter d’obtenir d’un partenaire commercial un avantage quelconque ne correspondant à aucun service commercial effectivement rendu ou manifestement disproportionné au regard de la valeur du service rendu. Un tel avantage peut notamment consister en la participation, non justifiée par un intérêt commun et sans contrepartie proportionnée, au financement d’une opération d’animation commerciale, d’une acquisition ou d’un investissement, en particulier dans le cadre de la rénovation de magasins ou encore du rapprochement d’enseignes ou de centrales de référencement ou d’achat.
Un tel avantage peut également consister en une globalisation artificielle des chiffres d’affaires ou en une demande d’alignement sur les conditions commerciales obtenues par d’autres clients
;
b) D’abuser de la relation de dépendance dans laquelle il tient un partenaire ou de sa puissance d’achat ou de vente en le soumettant à des conditions commerciales ou obligations injustifiées.
Le fait de lier l’exposition à la vente de plus d’un produit à l’octroi d’un avantage quelconque constitue un abus de puissance de vente ou d’achat dès lors qu’il conduit à entraver l’accès des produits similaires aux points de vente
;
(...)
Lors de cette action, le ministre chargé de l’économie et le ministère public peuvent demander à la juridiction saisie d’ordonner la cessation des pratiques mentionnées au présent article. Ils peuvent aussi, pour toutes ces pratiques, faire constater la nullité des clauses ou contrats illicites, demander la répétition de l’indu et le prononcé d’une amende civile dont le montant ne peut excéder 2
millions
d’euros. La réparation des préjudices subis peut également être demandée.
Dans tous les cas, il appartient au prestataire de services, au producteur, au commerçant, à l’industriel ou à la personne immatriculée au répertoire des métiers qui se prétend libéré de justifier du fait qui a produit l’extinction de son obligation.
(...)
»
L’article L441-7 a été introduit par la loi n
o
2005-882 du 2 août 2005. Les dispositions pertinentes
sont les suivantes
:
Article L441-7
«
I - Le contrat de coopération commerciale est une convention par laquelle un distributeur ou un prestataire de services s’oblige envers un fournisseur à lui rendre, à l’occasion de la revente de ses produits ou services aux consommateurs, des services propres à favoriser leur commercialisation qui ne relèvent pas des obligations d’achat et de vente.
Le contrat de coopération commerciale indiquant le contenu des services et les modalités de leur rémunération est établi, avant leur fourniture, soit dans un document unique, soit dans un ensemble formé par un contrat cadre annuel et des contrats d’application.
Chacune des parties détient un exemplaire du contrat de coopération commerciale.
Le contrat unique ou le contrat cadre annuel est établi avant le 15 février. Si la relation commerciale est établie en cours d’année, ces contrats sont établis dans les deux mois qui suivent la passation de la première commande.
Le contrat unique ou les contrats d’application précisent la date à laquelle les services sont rendus, leur durée, leur rémunération et les produits auxquels ils se rapportent.
Dans tous les cas, la rémunération du service rendu est exprimée en pourcentage du prix unitaire net du produit auquel il se rapporte.
Les conditions dans lesquelles un distributeur ou un prestataire de services se fait rémunérer par ses fournisseurs en contrepartie de services distincts de ceux figurant dans le contrat de coopération commerciale, notamment dans le cadre d’accords internationaux, font l’objet d’un contrat écrit en double exemplaire détenu par chacune des parties qui précise la nature de ces services.
(...)
»
4.
Le Conseil de la concurrence
Le Conseil de la concurrence, devenu l’Autorité de la concurrence depuis la loi n
o
2008-776
du 4 août 2008 de modernisation de l’économie, est une autorité administrative indépendante chargée de lutter contre les pratiques anticoncurrentielles et d’étudier le fonctionnement des marchés. Elle a pour but d’assurer le respect de l’ordre public économique.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint du défaut d’impartialité de la formation de jugement de la cour d’appel de Paris. Elle soutient, d’une part, que l’une des trois membres de cette formation avait déjà eu à prendre parti sur la licéité des accords de partenariat tels que ceux en cause dans l’affaire litigieuse lorsqu’elle était détachée au Conseil de la concurrence et, d’autre part, qu’elle ne pouvait connaître la composition de la formation de jugement qu’une fois la décision rendue, ne pouvant donc pas solliciter la récusation de ce magistrat avant la clôture des débats.
Invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, la requérante se plaint que la Cour de cassation a considéré qu’elle avait la possibilité d’avoir connaissance de la composition de la formation de jugement de la cour d’appel. Elle fait valoir que la Cour de cassation a dénaturé les faits, lui permettant ainsi de ne pas répondre explicitement au moyen d’annulation. Elle considère qu’en déclarant son moyen d’annulation irrecevable, elle l’a privée de son droit à un recours effectif.
1.
Le tribunal qui a connu de la cause de la requérante était-il impartial, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention, compte tenu des fonctions précédemment exercées par M
me
I.L. au Conseil de la concurrence
?
2.
Le Gouvernement est invité à préciser
les conditions du détachement de M
me
I.L. au Conseil de la concurrence.
3.
Le Gouvernement est également invité à indiquer, documents à l’appui, l’identité exacte de la personne qui a fait délivrer au nom du président du Conseil de la concurrence l’assignation du 13 mai 2008 de la société Carrefour devant le tribunal de commerce de Caen.
4.
La requérante pouvait-elle connaître avant la clôture des débats la composition de la formation de jugement de la cour d’appel de Paris
?
5.
L’exercice d’un pourvoi en cassation contre l’arrêt litigieux en raison d’un doute sur l’impartialité de la juridiction de jugement permettait
‑
il de remédier au grief soulevé par la requérante tenant à l’absence d’information préalable sur la composition de la formation de jugement
?
6.
Le Gouvernement est invité à fournir l’ordonnance du premier président de la cour d’appel de Paris désignant M
me
I.L. pour compléter la chambre 5 du pôle 5 à l’audience du 8 décembre 2011 et tous les éléments relatifs aux moyens dont disposait la requérante pour en prendre connaissance.