SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE Cerere nr. 51255/08 GALEC împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 17 ianuarie 2012 într-o Cameră compusă din Dean Spielmann, președinte, Karel Jungwiert, Boštjan M. Zupančič, Mark Villiger, Ann Power-Forde, Angelika Nußberger, André Potocki, judecători și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune; Având în vedere cererea formulată mai sus la 16 octombrie 2008, După ce a deliberat, face următoarea decizie CU FAȚA recurentei, Achat Leclerc (Galec), este o persoană juridică de drept francez al cărei sediu social se află la Ivry pe Seine. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul L. Árnani, avocat la Paris. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: Societatea Galec este o societate cooperativă specializată în sectorul marii distribuții, care cuprinde toate societățile care exploatează centre de distribuție în lanuri E. Leclerc, cooperatorii săi. Rolul Galec este de a negocia de la furnizorii marii distribuții condițiile comerciale la care cooperatorii săi vor putea achiziționa bunurile. În septembrie 2001, după ce și-a comparat condițiile de cumpărare a produselor proaspete cu cele ale societății Carrefour, societatea reclamantă și-a dat seama că a beneficiat de sume mai mici de cooperare comercială. Considerând că a suferit un dezavantaj al concurenței, recurenta a solicitat despăgubiri celor 28 de furnizori implicați prin intermediul unor memorandumuri de înțelegere tranzacționale, negociate între 12 februarie 2002 și 25 martie 2003. Printr-un act din 25 martie 2006, ministrul economiei, finanțelor și al industriei (inclusiv ministrul de interne) a adresat reclamantei în fața instanței de comerț din Nanterra, în temeiul articolului L. 442-6-III din Codul comercial (a se vedea dreptul intern relevant) În scopul de a o vedea pe reclamantă condamnată la plata integrală a sumelor care au făcut obiectul tranzacțiilor, precum și la plata unei amenzi de 2 milioane de euro pentru încălcarea interesului general și ordinii publice economice. Într-adevăr, ministrul a considerat că protocoalele de acord tranzacționale încheiate de Galec erau legate de contracte cu efecte nesemnificative, iar protocoalele care au fost semnate în 2002 și 2003 pentru anii 1999-2001 nu corespundeau nici unui serviciu prestat. În plus, acestea nu se bazau pe nici un prejudiciu pe care l-ar fi suferit Galec. În opinia ministrului, această tranzacție nu ar fi decât o îmbrăcare juridică pentru a scăpa de cerințele prevăzute la articolul L. 442-6 din Codul comercial. Prin hotărârea din 15 noiembrie 2005, Tribunalul de Comerț din Nanterra a constatat nulitatea acordurilor tranzacționale, a ordonat recurentei să restituie Trezoreriei publice sumele datorate furnizorilor în numele acestora și să plătească Ministerului o amendă civilă de 500 000 EUR. Prin hotărârea din 3 mai 2007, Tribunalul de Primă Instanță din Versailles a infirmat hotărârea pronunțată, considerând că faptul că ministrul trebuie să fie legat de victime, și anume furnizorii, fără a-i informa cu privire la introducerea unei acțiuni în justiție și nici nu i-a implicat în urma procedurii, chiar dacă 17 dintre aceștia și-au exprimat voința contrară, constituiau o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție și, mai precis, a dreptului de acces la un tribunal. Sesizarea recursului ministrului, Curtea de Casație, printr-o hotărâre din 8 În iulie 2008, Curtea de Casație a declarat că acțiunea ministrului inadmisibil a încălcat dispozițiile art. L. 442-6-III din Codul comercial și art. 6 alin. (1) din Convenție. Curtea de Casație a precizat că acțiunea ministrului desfășurat în conformitate cu art. o acțiune autonomă de protecție a funcționării pieței și a concurenței, care nu era supusă consimțământului sau prezenței furnizorilor la cauza La a fost prezentată în fața instanței de apel a Versailles, altfel compuse, printr-o hotărâre din 29 octombrie 2009, aceasta declarând admisibilă acțiunea ministrului în temeiul articolului L. 442-6 din Codul comercial pe motive pe care ministrul nu le-a solicitat în mod expres pentru executarea deciziei în beneficiul său, ci în beneficiul furnizorilor, că dificultățile impuse de punerea în aplicare a recererei nu pot reduce la nimic protecția ordinii publice economice și că, în aceste circumstanțe, în absența unor precizări aduse de dispoziția menționată anterior, era necesar să se constate faptul că: restituirea sumelor necuvenite către furnizori prin intermediul Trezoreriei Publice [a fost] singura capabilă să garanteze executarea hotărârii judecătorești. Prin urmare, hotărârea Tribunalului de Comerț din Nanterra din 15 noiembrie 2005 a fost confirmată în toate dispozițiile sale de către instanța de Comerț din Nanterra. Dispozițiile relevante ale Codului comercial, aplicabile în momentul faptelor, se citesc după cum urmează Articolul L. 442-6 I.-Angajează răspunderea autorului său și li se cere să repare prejudiciul cauzat de orice producător, comerciant, industrial sau persoană înregistrată în registrul profesiilor (...) D a obține sau a încerca să obțină un partener comercial orice avantaj care nu corespunde niciunui serviciu comercial efectiv sau în mod vădit disproporționat în raport cu valoarea serviciului prestat (...). II.-Sunt nule clauzele sau contractele care prevăd pentru un producător, un comerciant, un industrial sau o persoană înregistrată în repertoriul ocupațiilor, posibilitatea de a obține să beneficieze retroactiv de reduceri, rambursări sau acorduri de cooperare comercială (...) III.-LA acțiune este introdusă în fața instanței civile sau comerciale competente de către orice persoană care are un interes, de către procurorul public, de către ministrul însărcinat cu economia sau de către președintele Consiliului Concurenței în cazul în care acesta constată, pe lângă cazurile care țin de competența sa, o practică menționată în prezentul articol. În cadrul acestei acțiuni, ministrul însărcinat cu economia și procurorul public pot solicita instanței sesizate să înceteze practicile menționate în prezentul articol și pot, pentru toate aceste practici, să constate nulitatea clauzelor sau a contractelor ilegale și să solicite repetarea cererii. De asemenea, ei pot solicita pronunțarea unei amenzi civile a căror valoare nu poate fi mai mare de 2 milioane de euro (...) aspect prioritar de constituționalitate (QPC) Prin Decizia nr. 2011/126 QPC din 13 mai 2011, Consiliul Constituțional a declarat articolul L. 442-6-III din Codul comercial, în redactarea sa anterioară legii nr. 2008-3 din 3 ianuarie 2008 pentru dezvoltarea concurenței în serviciul consumatorilor, în conformitate cu Constituția, sub rezerva prevăzută la considerentul 9. Având în vedere că, în opinia reclamanților, dispozițiile contestate permit autorității publice să acționeze în justiție pentru a obține anularea clauzelor sau contractelor ilicite și repetarea procedurii de rejudecare a concurenței, fără ca partenerul lezat de această practică să fie neapărat chemat în discuție Prin urmare, acestea ar aduce atingere dreptului la apărare și principiului contradictoriei; prin faptul că nu prevăd posibilitatea ca partenerul lezat să își dea acordul și să își păstreze libertatea de a conduce personal apărarea intereselor sale și să pună capăt acestei acțiuni, dispozițiile contestate ar aduce atingere, de asemenea, dreptului la acțiune Cu privire la termenii articolului 16 din Declarația din 1789: mai exact, orice societate în care nu este asigurată garanția drepturilor nu este asigurată, nici separarea puterilor determinate, nu are punct de Constituție ; că sunt garantate prin această dispoziție dreptul persoanelor interesate de a exercita o cale de atac judiciară efectivă, dreptul la un proces echitabil, precum și principiul contradictoriei Având în vedere, în primul rând, faptul că dispozițiile contestate nu sunt luate în considerare nici partenerului lezat de practica restrictivă a concurenței d. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ; că, prin urmare, acestea nu sunt contrare principiului contradictoriu, în al doilea rând, că legiuitorul este îndreptățit să recunoască unei autorități publice competența de a introduce, în apărarea unui interes general, o acțiune în justiție pentru a pune capăt unei practici contractuale contrare ordinii publice ;că nici libertatea contractuală, nici dreptul la o cale de atac judiciară efectivă nu se referă la faptul că, în exercitarea acestei puteri, această autoritate publică urmărește nulitatea convențiilor ilicite, restituirea sumelor încasate în mod necuvenit și repararea prejudiciilor pe care aceste practici le-au cauzat, din moment ce părțile la contract au fost informate cu privire la introducerea unei astfel de acțiuni ; că, sub această rezervă, dispozițiile contestate nu aduc atingere cerințelor constituționale menționate anterior În observațiile la Caietele Consiliului Constituțional publicate ca urmare a Deciziei nr. 2011/126 QPC din 13 mai 2011, se menționează în special următoarele: Principiul contradictoriei implică dreptul oricărei persoane de a prezenta observații și de a-și apăra drepturile în cursul unei proceduri care o privește direct (...). În acest caz, Consiliul Constituțional a verificat că dispozițiile contestate nu se referă la aplicarea caracterului contradictoriu al procedurii. În primul rând, el a declarat că acestea nu sunt împotriva partenerului lezat de practica restrictivă a concurenței d . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . După aceea, el a amintit că acestea nu sunt destinate întreprinderii acuzate de a-și suna cocontractantul, de a-l face să audă sau de a obține de la el documentele necesare apărării sale, în conformitate cu facultățile oferite de dreptul pozitiv. Prin urmare, Consiliul a ajuns la concluzia că dispozițiile contestate nu aduc atingere cerințelor constituționale referitoare la principiul contradicției (...). În jurisprudența constituțională, dreptul la acțiune înseamnă că nu trebuie să fie adus în discuție în mod substanțial dreptul persoanelor interesate de a exercita o acțiune efectivă în fața unei instanțe. În ceea ce privește acțiunea de substituție de care beneficiază sindicatele în dreptul muncii pentru a asigura apărarea individuală a unuia sau mai multor salariați, Consiliul Constituțional a considerat că: dacă legislatorul poate permite organizațiilor sindicale reprezentative să introducă o acțiune în justiție nu numai în mod spontan în apărarea unui salariat, ci și să promoveze, printr-un caz individual, o acțiune colectivă, cu condiția ca persoana respectivă să fi fost în măsură să-și dea consimțământul în deplină cunoștință de cauză și să-și păstreze libertatea de a conduce personal apărarea intereselor sale și de a pune capăt acestei acțiuni. Cu toate acestea, acțiunea prevăzută de dispozițiile contestate nu este o acțiune de substituție, adică o acțiune în justiție desfășurată de o autoritate abilitată în interesul individual al persoanei respective. Autoritățile publice acționează în primul rând în apărarea ordinii publice economice care nu este limitată la interesele imediate ale furnizorilor. În plus, acțiunea sa nu se substituie acțiunilor speciale care ar putea fi desfășurate de persoanele care ar considera că sunt afectate de practicile abuzive. În cazul în care procurorul public și ministrul economiei pot solicita, în locul victimei, restituirea sumelor plătite în mod necuvenit, precum și repararea prejudiciului său, aceste prerogative urmăresc în principal să consolideze efectul disuasiv al sancțiunilor practicilor restrictive în materie de concurență. o acțiune autonomă de protecție a funcționării pieței și a concurenței Prin urmare, conformitatea cu Constituția dispozițiilor contestate nu era condiționată de consimțământul sau de prezența partenerului comercial lezat. În schimb, Consiliul a considerat că dreptul la acțiune judiciară, precum și libertatea contractuală care rezultă din art. 4 din Declarația din 1789, Ö este în discuție o acțiune în nulitate contractuală, implicau o obligație de a informa toți cocontractanții de la angajamentul de a acționa în justiție. Cu alte cuvinte, respectarea acestor două cerințe constituționale nu se limitează doar la capacitatea de a acționa în justiție, ci și la informarea persoanelor direct interesate și care ar putea să le apere interesele. Or, informarea tuturor părților la contract a căror anulare este solicitată, în prealabil, dacă este cazul, la cererea în repetate rânduri a celui inculpat, nu era prevăzută de dispozițiile contestate. Nu a fost nici o obligație a autorității publice de a notifica acțiunea în justiție inițiată, nici, în sarcina judecătorului, de a se asigura că s-a făcut o astfel de punere în discuție. Acesta este motivul pentru care Consiliul Constituțional a formulat o rezervă de interpretare care să garanteze informarea părților la contract. Dacă debitorul obligației nu este menționat, se poate considera că, în conformitate cu tradiția civilistă a procedurii de acuzare, aceasta este la adresa autorului acțiunii că Curtea va avea competența de a asigura respectarea acestei cerințe. GRIEF Invochant la art. 6 alineatul (1) din Convenție, societatea reclamantă se plânge de faptul că acțiunea de înlocuire a ministrului a avut ca efect desconsiderarea dreptului de a acționa în justiție al furnizorilor, care a dus la procesul în care a fost apărată. Societatea reclamantă se plânge de faptul că acțiunea în locul ministrului lacului privat de un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea ia notă în primul rând de faptul că: că recurenta a îndeplinit cerința de a epuiza căile de atac interne relevante. Într-adevăr, în hotărârea sa din 8 iulie 2008, Tribunalul de apel din Versailles din 29 octombrie 2009 și-a îndeplinit obligația de a adopta soluția decisă de Curtea de Casație un mijloc de casare prezentat de recurentă în acest sens într-un al doilea recurs ar fi fost declarat inadmisibil. Curtea reamintește că aceasta are ca sarcină de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție (García Ruiz c. Spania [GC], n 30544/96, § 28, CEDH 1999 I) și că aceasta aparține în primul rând autorităților naționale, în special curților și instanțelor, de adresa legislației interne ( García Manibardo c. Spania, n 38695/97, § 36, CEDH 2000 II). Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretări. Prin urmare, nu este de competența sa să se pronunțe, ca atare, prin interpretare asupra calității pentru a acționa în fața instanțelor interne sau asupra condițiilor în care un terț poate acționa în conformitate cu o convenție la care nu este parte. Curtea ia notă de faptul că art. 6 alin. (1) din Convenție garantează dreptul de acces la o instanță la care se adaugă garanțiile privind organizarea și componența instanței și privind desfășurarea procedurii (Golder c. Regatul Unit, 21 februarie 1975, § 36, seria A n 18).În ceea ce privește dreptul de a avea acces la o instanță a recurentei, Curtea arată că aceasta ocupa poziția de pârâtă în cadrul procedurii pe fond și că aceasta și-a putut expune obiecțiunile în toate etapele procedurii. Curtea deduce că dreptul de acces la o instanță a recurentei nu este în joc și că trebuie să fie examinat numai sub aspectul corectitudinii procedurii luate în ansamblu ( mutatis mutandis, Bykov c. Rusia [GC], n 4378/02, § 89, 10 martie 2009). Întradevăr, Curtea apreciază că, prin eliminarea joncțiunei trase din procesul la data de: Curtea constată că, în circumstanțele menționate la articolul L, Curtea constată că, în special în ceea ce privește rolul în procesul acordat ministrului prin dispozițiile articolului 442 III din Codul comercial. 442-6 din Codul comercial, ministrul acționează în primul rând în apărarea ordinii publice economice care nu este limitată la interesele imediate ale furnizorilor. Ministrul, prin intermediul acțiunii sale, nu îi afectează pe cocontractanții afectați de relația comercială, deoarece aceștia din urmă rămân în dreptul de a iniția ei înșiși o acțiune în justiție în scopul de a obține anularea clauzelor sau contractelor ilicite, repetarea landului și plata daunelor-interese, sau să se alăture instanței inițiate de ministru. Acestea sunt, de asemenea, susceptibile de a fi atractive în mod corespunzător de către părțile la proces, în special de către pârât în scopul de a obține producția de piese esențiale pentru apărarea sa. Prin urmare, este necesar să se respingă argumentul recurentei potrivit căruia ministrul ar fi acționat ca înlocuitor al furnizorilor, aceștia având dreptul de a apela autonom la cel al ministrului și viceversa. În plus, după cum s-a constatat mai sus, recurenta nu prezintă dovada că acțiunea ministrului ar fi afectat procesul dat. Curtea ia notă de faptul că Consiliul Constituțional a emis o rezervă de interpretare la considerentul 9 din decizia sa nr. 2011/126 QPC din 13 mai 2011 cu privire la constituționalitatea articolului L. 442-6, care prevede ca victimele să fie informate cu privire la introducerea unei acțiuni în justiție de către ministru. Cu toate acestea, Curtea constată că această obligație de informare a cocontractanților este justificată de un imperativ de protecție a furnizorilor. Or, în speță, chiar dacă această condiție nu ar fi fost îndeplinită în raport cu furnizorii, nu s-a demonstrat că acest lucru ar fi cauzat vreun prejudiciu în fața recurentei în temeiul garanțiilor prevăzute la art. 6 alineatul (1) în măsura în care recurenta era liberă să-i atragă pe cocontractanții săi la instană. Curtea amintește, în sfârșit, rolul acordat aparențelor în aprecierea respectării drepturilor la apărare și a principiului egalității de arme, elemente ale noțiunii mai largi de proces echitabil (a se vedea, printre altele, Beaumartin c. Franța, nr 15287/89, Raportul Comisiei din 29 iunie 1993, § 70; cu privire la importanța atribuită aparențelor, a se vedea, de asemenea, Morel c. Franța, 34130/96, § 42, CEDH 2000 Vera Fernández-Huidobro c. Spania, n 74181/01, § 115, 6 ianuarie 2010). Cu toate acestea, Curtea subliniază că reclamanta nu a luat în considerare Aceasta nu se plânge, în special, de ceea ce ar fi fost împiedicată să-și prezinte cauza sau să răspundă la observații în condiții care ar fi pus într-o situație de dezavantaj net față de adversarul său, sau de faptul că piesele esențiale la proces nu ar fi fost comunicate în mod identic părților. În speță, Curtea nu percepe nicio încălcare a cerințelor Convenției în materie de drepturi la apărare și de egalitate a armelor, având în vedere, în special, rolul aparențelor. Prin urmare, Curtea deduce din această concluzie că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție este vădit nefondată și că trebuie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Claudia Westerdiek Dean Spielmann Prezidențială
Requête n
o
51255/08
GALEC
contre la France
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 17 janvier 2012 en une Chambre composée de
:
Dean Spielmann,
président,
Karel Jungwiert,
Boštjan M. Zupančič,
Mark Villiger,
Ann Power-Forde,
Angelika Nußberger,
André Potocki,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 16 octobre 2008,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, la société Groupement d’Achat Leclerc (Galec), est une personne morale de droit français dont le siège social se trouve à Ivry
‑
sur
‑
Seine. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
La société Galec est une société coopérative spécialisée dans le secteur de la grande distribution qui regroupe l’ensemble des sociétés exploitant des centres distributeurs à l’enseigne E. Leclerc, ses coopérateurs. Le rôle du Galec est de négocier auprès des fournisseurs de la grande distribution les conditions commerciales auxquelles ses coopérateurs pourront acquérir les marchandises.
En septembre 2001, après avoir comparé ses conditions d’achat de produits frais avec ceux de la société Carrefour, la société requérante s’est aperçue avoir bénéficié de montants de coopération commerciale inférieurs. Estimant avoir subi un désavantage de concurrence, la requérante réclama réparation auprès des vingt-huit fournisseurs concernés par le biais de protocoles d’accord transactionnels, négociés entre le 12 février 2002 et le 25 mars 2003. Le montant global des vingt-huit transactions ainsi intervenues s’éleva à 23
313
680,51 euros (EUR).
Par un acte du 25 mars 2006, le ministre de l’Economie, des Finances et de l’Industrie («
le ministre
») assigna la requérante devant le tribunal de commerce de Nanterre sur le fondement de l’article L. 442-6-III du code de commerce (voir «
droit interne pertinent
»), aux fins de voir la requérante condamnée à restituer l’intégralité des sommes ayant fait l’objet des transactions ainsi qu’à payer une amende de 2 millions d’euros pour atteinte à l’intérêt général et à l’ordre public économique. Le ministre estimait, en effet, que les protocoles d’accord transactionnels conclus par le Galec résultaient de contrats à effets rétroactifs – les protocoles ayant été signés en 2002 et 2003 pour les années 1999 à 2001 – et ne correspondaient à aucun service rendu. Ils ne reposaient, en outre, sur aucun préjudice qu’aurait subi le Galec. De l’avis du ministre, cette transaction ne serait qu’un habillage juridique pour échapper aux prescriptions de l’article L.
442-6 du code de commerce.
Par un jugement du 15 novembre 2005, le tribunal de commerce de Nanterre constata la nullité des accords transactionnels, ordonna à la requérante de restituer au Trésor public les sommes dues aux fournisseurs pour le compte de ces derniers, et de payer au ministère une amende civile de 500
Par un arrêt du 3 mai 2007, la cour d’appel de Versailles infirma le jugement entrepris, considérant que le fait pour le ministre de s’être substitué aux victimes, à savoir les fournisseurs, sans les informer de l’introduction d’une action en justice ni les associer à la suite de la procédure, alors même que dix-sept d’entre eux avaient exprimé leur volonté contraire, constituait une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et, plus précisément, du droit d’accès à un tribunal.
Saisie du pourvoi du ministre, la Cour de cassation, par un arrêt du 8
juillet 2008, cassa et annula l’arrêt du 3 mai 2007 au motif que la cour d’appel de Versailles, en déclarant l’action du ministre irrecevable, avait méconnu les dispositions de l’article L. 442-6-III du code de commerce et de l’article 6 § 1 de la Convention. La Cour de cassation précisa que l’action du ministre exercée conformément à l’article L. 442-6-III était «
une action autonome de protection du fonctionnement du marché et de la concurrence qui n’[était] pas soumise au consentement ou à la présence des fournisseurs
».
L’affaire fut renvoyée devant la cour d’appel de Versailles autrement composée. Par un arrêt du 29 octobre 2009, elle déclara recevable l’action du ministre fondée sur l’article L. 442-6 du code de commerce aux motifs que le ministre ne demandait nullement l’exécution de la décision à son profit mais au profit des fournisseurs, que les difficultés posées par la mise en œuvre de la répétition de l’indu ne sauraient réduire à néant la protection de l’ordre public économique et que, dans ces circonstances, en l’absence de précisions apportées par la disposition précitée, force était de constater que «
la restitution des sommes indues aux fournisseurs par l’intermédiaire du Trésor public [était] seule à même de garantir l’exécution de la décision judiciaire
». En conséquence, la cour d’appel confirma en toutes ses dispositions le jugement du tribunal de commerce de Nanterre du 15
novembre 2005.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Les dispositions légales applicables
Les dispositions pertinentes du code de commerce, applicables au moment des faits, se lisent comme suit
:
Article L. 442-6
«
I.-Engage la responsabilité de son auteur et l’oblige à réparer le préjudice causé le fait, par tout producteur, commerçant, industriel ou personne immatriculée au répertoire des métiers
:
(...)
2
a)
D’obtenir ou de tenter d’obtenir d’un partenaire commercial un avantage quelconque ne correspondant à aucun service commercial effectivement rendu ou manifestement disproportionné au regard de la valeur du service rendu (...).
II.-Sont nuls les clauses ou contrats prévoyant pour un producteur, un commerçant, un industriel ou une personne immatriculée au répertoire des métiers, la possibilité
:
a)
De bénéficier rétroactivement de remises, de ristournes ou d’accords de coopération commerciale
;
(...)
III.-L’action est introduite devant la juridiction civile ou commerciale compétente par toute personne justifiant d’un intérêt, par le ministère public, par le ministre chargé de l’Economie ou par le président du Conseil de la concurrence lorsque ce dernier constate, à l’occasion des affaires qui relèvent de sa compétence, une pratique mentionnée au présent article.
Lors de cette action, le ministre chargé de l’Economie et le ministère public peuvent demander à la juridiction saisie d’ordonner la cessation des pratiques mentionnées au présent article. Ils peuvent aussi, pour toutes ces pratiques, faire constater la nullité des clauses ou contrats illicites et demander la répétition de l’indu. Ils peuvent également demander le prononcé d’une amende civile dont le montant ne peut être supérieur à 2
millions d’euros (...)
»
2.
Question prioritaire de constitutionnalité (QPC)
Par la décision n
o
2011-126 QPC du 13 mai 2011, le Conseil constitutionnel a déclaré l’article
o
2008-3 du 3 janvier 2008 pour le développement de la concurrence au service des consommateurs, conforme à la Constitution sous la réserve énoncée au considérant 9. En voici les extraits pertinents
:
«
6.
Considérant que, selon les requérants, les dispositions contestées permettent à l’autorité publique d’agir en justice en vue d’obtenir l’annulation de clauses ou contrats illicites et la répétition de l’indu du fait d’une pratique restrictive de concurrence, sans que le partenaire lésé par cette pratique soit nécessairement appelé en cause
; qu’en conséquence, elles porteraient atteinte aux droits de la défense et au principe du contradictoire
; qu’en ne prévoyant pas que le partenaire lésé soit mis à même de donner son assentiment et puisse conserver la liberté de conduire personnellement la défense de ses intérêts et mettre un terme à cette action, les dispositions contestées porteraient également atteinte au droit au recours
;
7.
Considérant qu’aux termes de l’article 16 de la Déclaration de 1789
: «
Toute société dans laquelle la garantie des droits n’est pas assurée, ni la séparation des pouvoirs déterminée, n’a point de Constitution
»
; que sont garantis par cette disposition le droit des personnes intéressées à exercer un recours juridictionnel effectif, le droit à un procès équitable, ainsi que le principe du contradictoire
;
8.
Considérant, en premier lieu, que les dispositions contestées n’interdisent ni au partenaire lésé par la pratique restrictive de concurrence d’engager lui-même une action en justice pour faire annuler les clauses ou contrats illicites, obtenir la répétition de l’indu et le paiement de dommages et intérêts ou encore de se joindre à celle de l’autorité publique par voie d’intervention volontaire, ni à l’entreprise poursuivie d’appeler en cause son cocontractant, de le faire entendre ou d’obtenir de lui la production de documents nécessaires à sa défense
; que, par conséquent, elles ne sont pas contraires au principe du contradictoire
;
9.
Considérant, en second lieu, qu’il est loisible au législateur de reconnaître à une autorité publique le pouvoir d’introduire, pour la défense d’un intérêt général, une action en justice visant à faire cesser une pratique contractuelle contraire à l’ordre public
; que ni la liberté contractuelle ni le droit à un recours juridictionnel effectif ne s’opposent à ce que, dans l’exercice de ce pouvoir, cette autorité publique poursuive la nullité des conventions illicites, la restitution des sommes indûment perçues et la réparation des préjudices que ces pratiques ont causés, dès lors que les parties au contrat ont été informées de l’introduction d’une telle action
; que, sous cette réserve, les dispositions contestées ne portent pas atteinte aux exigences constitutionnelles susvisées
;
»
Dans le commentaire aux
Cahiers du Conseil Constitutionnel
publié à la suite de la décision n
o
2011-126 QPC du 13 mai 2011, il est notamment fait mention de ce qui suit
:
«
Le principe du contradictoire implique le droit de toute personne de présenter des observations et défendre ses droits au cours d’une procédure qui la concerne directement (...).
En l’espèce, le Conseil constitutionnel a vérifié que les dispositions contestées n’érigeaient pas d’obstacle à l’application du caractère contradictoire de la procédure. D’abord, il a relevé qu’elles n’interdisent pas au partenaire lésé par la pratique restrictive de concurrence d’engager lui-même une action en justice pour faire annuler les clauses ou contrats illicites, obtenir la répétition de l’indu et le paiement de dommages et intérêts ou encore de se joindre à celle de l’autorité publique par voie d’intervention volontaire. Ensuite, il a rappelé qu’elles n’interdisent pas à l’entreprise poursuivie d’appeler en cause son cocontractant, de le faire entendre ou d’obtenir de lui la production de documents nécessaires à sa défense, conformément aux facultés offertes par le droit positif. Le Conseil a donc conclu que les dispositions contestées ne portent pas atteinte aux exigences constitutionnelles relatives au principe du contradictoire (...).
Dans la jurisprudence constitutionnelle, le droit au recours signifie qu’«
il ne doit pas être porté d’atteintes substantielles au droit des personnes intéressées d’exercer un recours effectif devant une juridiction.
»
S’agissant de l’action de substitution dont bénéficient les syndicats en droit du travail afin d’assurer la défense individuelle d’un ou plusieurs salariés, le Conseil constitutionnel a estimé que «
s’il est loisible au législateur de permettre à des organisations syndicales représentatives d’introduire une action en justice à l’effet non seulement d’intervenir spontanément dans la défense d’un salarié mais aussi de promouvoir à travers un cas individuel, une action collective, c’est à la condition que l’intéressé ait été mis à même de donner son assentiment en pleine connaissance de cause et qu’il puisse conserver la liberté de conduire personnellement la défense de ses intérêts et de mettre un terme à cette action
.
»
Mais l’action prévue par les dispositions contestées n’est pas une action de substitution, c’est-à-dire une action en justice exercée par une autorité habilitée dans l’intérêt individuel d’autrui. L’autorité publique agit avant tout en défense de l’ordre public économique qui n’est pas limité aux intérêts immédiats des fournisseurs. En outre, son action ne se substitue pas aux actions particulières susceptibles d’être exercées par les personnes qui s’estimeraient lésées par les pratiques abusives. Et si le ministère public et le ministre de l’Economie peuvent demander, en lieu et place de la victime, la restitution des sommes indûment versées, ainsi que la réparation de son préjudice, ces prérogatives visent principalement à renforcer l’effet dissuasif des sanctions des pratiques restrictives de concurrence. L’action de l’autorité publique est, ainsi que l’a jugé la Cour de cassation, «
une action autonome de protection du fonctionnement du marché et de la concurrence
».
Dès lors, la conformité à la Constitution des dispositions contestées n’était pas subordonnée au consentement ou à la présence du partenaire commercial lésé.
En revanche, le Conseil a estimé que le droit au recours juridictionnel, de même que la liberté contractuelle découlant de l’article 4 de la Déclaration de 1789, puisqu’est en cause une action en nullité contractuelle, impliquaient une obligation d’informer l’ensemble des cocontractants de l’engagement de l’action en justice. En d’autres termes, le respect de ces deux exigences constitutionnelles ne se limite pas à la seule faculté d’agir en justice mais également à l’information des personnes directement intéressées et susceptibles d’intervenir pour défendre leurs intérêts.
Or, l’information de l’ensemble des parties au contrat dont l’annulation est demandée, préalablement, le cas échéant, à la demande en répétition de l’indu, n’était pas prévue par les dispositions contestées. Il n’existait ni d’obligation à la charge de l’autorité publique de notifier l’action en justice engagée ni, à la charge du juge, de veiller à ce qu’une telle mise en cause a été faite.
C’est la raison pour laquelle le Conseil constitutionnel a énoncé une réserve d’interprétation garantissant l’information des parties au contrat. Si le débiteur de l’obligation n’est pas mentionné, on peut penser que, conformément à la tradition civiliste de la procédure accusatoire, c’est à l’auteur de l’action qu’incombe le soin de notifier celle-ci à l’intéressé. Il appartiendra au juge de s’assurer du respect de cette exigence.
»
GRIEF
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la société requérante se plaint de ce que l’action en substitution du ministre a eu pour effet d’usurper le droit d’agir en justice des fournisseurs, entraînant l’iniquité du procès dans lequel elle était défenderesse.
La société requérante se plaint de ce que l’action en substitution du ministre l’a privé d’un procès équitable garanti par l’article 6 § 1, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
La Cour note tout d’abord
que la requérante a satisfait à l’exigence d’épuiser les voies de recours internes pertinentes. En effet, l’arrêt de la cour d’appel de Versailles du 29 octobre 2009 s’étant borné à adopter la solution décidée par la Cour de cassation dans son arrêt du 8 juillet 2008, un moyen de cassation présenté sur ce point par la requérante dans un second pourvoi aurait été nécessairement déclaré irrecevable.
La Cour rappelle qu’elle a pour tâche d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention (
García Ruiz c. Espagne
[GC], n
o
‑
I) et qu’il appartient au premier chef aux autorités nationales, notamment aux cours et tribunaux, d’interpréter la législation interne (
García Manibardo c. Espagne
, n
o
‑
II). Le rôle de la Cour se limite à vérifier la compatibilité avec la Convention des effets de pareille interprétation. Il ne lui appartient donc pas de se prononcer, en tant que tel, par voie d’interprétation sur la qualité pour agir devant les juridictions internes ou sur les conditions auxquelles un tiers peut agir en nullité d’une convention à laquelle il n’est pas partie.
La Cour note que l’article 6 § 1 de la Convention garantit le droit d’accès à un tribunal auquel s’ajoutent les garanties quant à l’organisation et à la composition du tribunal et quant au déroulement de la procédure (
Golder c.
Royaume-Uni
, 21 février 1975, § 36, série A n
o
18). S’agissant du droit d’accès à un tribunal de la requérante, la Cour relève que celle-ci occupait la position de défenderesse dans la procédure au fond et qu’elle a pu exposer ses griefs à tous les stades de la procédure. La Cour
en déduit que le droit d’accès à un tribunal de la requérante n’est pas en jeu et que
le grief
doit être examiné uniquement sous l’angle de l’équité de la procédure prise dans son ensemble (
mutatis mutandis, Bykov c. Russie
[GC], n
o
4378/02, § 89, 10
mars 2009). La Cour estime, en effet, qu’en rattachant le grief tiré de l’iniquité du procès à l’«
usurpation
» du droit d’accès à un tribunal des fournisseurs par le ministre, la requérante se plaint pour l’essentiel du rôle dans le procès accordé au ministre par les dispositions de l’article
L.
442
‑
6
‑
III du code de commerce.
La Cour observe que, dans les circonstances visées par l’article L. 442-6 du code de commerce, le ministre agit avant tout en défense de l’ordre public économique qui n’est pas limité aux intérêts immédiats des fournisseurs. Le ministre, par son action, n’exclut pas les cocontractants lésés par la relation commerciale puisque ces derniers restent en droit d’engager eux-mêmes une action en justice aux fins d’obtenir l’annulation des clauses ou des contrats illicites, la répétition de l’indu et le paiement de dommages-intérêts, ou de se joindre à l’instance initiée par le ministre. Ils sont également susceptibles d’être attraits à l’instance par les parties au procès, notamment par la partie défenderesse aux fins d’obtenir la production de pièces essentielles à sa défense. Il y a donc lieu de rejeter l’argument de la requérante selon lequel le ministre aurait agi en substitution des fournisseurs, ceux-ci disposant d’un droit de recours autonome à celui du ministre et vice versa. Au demeurant, comme constaté ci-dessus, la requérante ne rapporte pas la preuve que l’action du ministre aurait entaché le procès d’iniquité.
La Cour note que le Conseil constitutionnel a émis une réserve d’interprétation au considérant 9 de sa décision n
o
2011-126 QPC du 13 mai 2011 quant à la constitutionnalité de l’article L. 442-6, tenant à ce que les victimes soient informées de l’introduction d’une action en justice par le ministre. Cependant, la Cour observe que cette obligation d’information des cocontractants est justifiée par un impératif de protection des fournisseurs. Or, en l’espèce, quand bien même cette condition n’aurait pas été remplie à l’égard des fournisseurs, il n’est pas démontré que cela aurait causé un préjudice quelconque dans le chef de la requérante au titre des garanties de l’article 6 § 1 dans la mesure où la requérante était libre d’attirer ses cocontractants à l’instance.
La Cour rappelle, enfin, le rôle accordé aux apparences dans l’appréciation du respect des droits de la défense et du principe de l’égalité́ des armes, éléments de la notion plus large de procès équitable (voir, entre autres,
Beaumartin c. France
, n
o
15287/89, rapport de la Commission du 29
juin 1993, § 70
; sur l’importance attribuée aux apparences, voir aussi
Morel c.
France
, n
o
‑
VI
;
Vera Fernández-Huidobro c.
Espagne
, n
o
74181/01, § 115, 6 janvier 2010). La Cour souligne, néanmoins, que la requérante n’étaye pas le grief tiré de l’iniquité de la procédure autrement qu’en le rattachant au problème d’«
usurpation
» du droit d’agir en justice des fournisseurs par le ministre. Elle ne se plaint pas, notamment, de ce qu’elle aurait été empêchée de présenter sa cause ou de répondre à des observations dans des conditions qui l’auraient placée dans une situation de net désavantage par rapport à son adversaire, ou de ce que des pièces essentielles au procès n’auraient pas été communiquées aux parties de manière identique. En l’espèce, la Cour n’aperçoit aucun manquement aux exigences de la Convention en matière de droits de la défense et d’égalité des armes, ayant égard, notamment, au rôle des apparences.
Partant, la Cour en déduit que le grief tiré de la violation de l’article 6 § 1 de la Convention est manifestement mal fondé et qu’il doit être déclaré irrecevable en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Claudia Westerdiek
Dean Spielmann
Greffière
Président