CtEDO 26.08.2016 Auto

VUGAR ALIYEV v. AZERBAIJAN

RESPONDENT
AZE
HOTĂRÂRE
26.08.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VUGAR ALIYEV v. AZERBAIJAN (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Comunicat la 26 august 2016 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 36852/11 Vugar Ibrahim oglu ALIYEV împotriva Azerbaidjanului depusă la 25 mai 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Vugar Aliyev, este un cetățen azerbaidjan care s-a născut în 1981 și este în prezent condamnat pe viață în închisoarea Gobustan. El este reprezentat în fața Curții de către dl A. Mustafayev, un avocat practicant în Azerbaidjan. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. La 9 mai 2003, reclamantul a fost arestat de poliția din districtul Shamkir în legătură cu uciderea fiului unui oficial înalt de stat. Reclamantul a fost acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv crimă premeditată și agravată, achiziționând ilegal o armă ofensivă (un cuțit), care implică un minor într-o infracțiune și furt. La 9 mai 2003, logodnica reclamantului, L.G., care avea 16 ani la momentul material, a fost interogată ca martor de către Poliția din districtul Shamkir și mai târziu arestată ca co-accuzată și acuzată de crimă premeditată. În prima declarație de martor la biroul de poliție, ea a menționat că a planificat uciderea și a înjunghiat victima până la moarte. În cursul anchetei anterioare, ea a dat o declarație incriminarea reclamantului. În cadrul procedurii dinaintea Curții de Crime grave, reclamantul a declarat că el nu a planificat uciderea și nu a înjunghiat victima, dar a ajutat în principal logodnica sa să îndepărteze urmele crimei după ce a avut loc crima în prezența sa. În această privință, el a elaborat că a întâlnit victima pe sugestia logodniței sale de a clarifica zvonurile că a avut o aventură cu el. În timpul procesului, co-acusatul a retras declarația pe care a dat-o în timpul anchetei preliminare, plângând că a fost forțată la biroul de poliție pentru a da o declarație incriminarea reclamantului. Ea a menționat, de asemenea, că nu putea să se plângă de tratament bolnav în timpul material, de când mama ei, singurul ei părinte, a fost arestat și în legătură cu crima. Ca minoră ea a fost izolată din lumea exterioară și nu are posibilitatea să recurgă în mod corespunzător la remediile legale. La 22 decembrie 2003, Curtea de Crime Severe a constatat că reclamantul a fost vinovat de crimă premeditată și agravată, care implică un minor complice într-o infracțiune, achiziționând ilegal o armă ofensivă (un cuțit), furt și relații sexuale cu un minor. El a fost condamnat la închisoare pe viață. Curtea a concluzionat că reclamantul a ucis victima din cauza unei dispute de afaceri pe care tatăl său le-a avut cu tatăl victimei, un oficial înalt de stat. Curtea a constatat, de asemenea, că L.G. co-acusat vinovat de crimă și furt premeditat și agravat și a condamnat-o la zece ani de închisoare. La 6 februarie 2004, în urma unui recurs al reclamantului, Curtea de Apel a organizat o audiere la Serviciul de Detenție nr. Potrivit reclamantului, instanța nu a deținut o audiere deplină a cazului, iar audierea a durat între cinci și opt minute. Publicul, inclusiv rudele reclamantului, media și reprezentanții societății civile nu au primit acces la audiere. La 6 februarie 2004, Curtea de Apel a menținut hotărârea Curții de Crime grave. La 26 octombrie 2004, reclamantul a depus un recurs de cassare la Curtea Supremă. El s-a plâns, printre altele , că justiția nu avea independența și imparțialitate, că declarația de incriminare a co-acusat a fost admisă ca dovezi decisive în ciuda obținut de către poliție prin coerciție și maltrat și că nu a primit o ședință publică în fața Curții de Apel. Reclamantul a fost înaintat cu un anunț de către serviciul de închisoare în care își îndeplinește condamnarea, informand-o că recursul său de casă a fost trimis Curții Supreme cu o scrisoare însoțitoare nr. 17/13-1093 din 26 octombrie 2004. Prin hotărârea din 22 ianuarie 2008, Curtea Supremă a refuzat să audă cazul din cauza faptului că reclamantul a pierdut termenul pentru depunerea recursului său de casă. Prin hotărârile din 17 iunie 2009, 10 martie 2010 și 16 iulie 2010, Curtea Supremă a refuzat să acorde cereri repetate de către reclamant să aibă restabilirea termenului pentru depunerea unui recurs de casă. Reclamantul a solicitat Ombudsmanului Republicii Azerbaidjanului și a mai multor organizații internaționale să-l ajute în a primi apelul său de cassare audiat de către Curtea Supremă. La 24 noiembrie 2010, Curtea Supremă a restaurat termenul pentru un recurs de cassare. Acesta a susținut că, deoarece serviciul de închisoare nu a transmis recursul de cassare, nu a primit-o în timp. La 15 decembrie 2010, Curtea Supremă a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea Curții de Apel. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție: (1) că dreptul său la o audiere a fost încălcat într-un timp rezonabil; 2) că nu a avut o audiere publică și echitabilă în fața Curții de Apel și (3) că instanța a utilizat dovezi obținute ilegal și în încălcarea drepturilor convenției și nu a furnizat raționament al hotărârilor în acest sens. În baza articolului 13 din Convenție, reclamantul susține că nu are un remediu intern eficace la dispoziția sa pentru plângerile sale relevante în temeiul articolului 6 din Convenție. Reclamantul a avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea acuzației penale împotriva acestuia, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, în special în ceea ce privește modul în care dovezile furnizate de către reclamant au fost luate și utilizate în cadrul procedurii? În acest caz, s-a efectuat o audiere publică în fața Curții de Apel, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În caz contrar, a avut loc audierea într-o instituție de detenție și excluderea publicului în cazul în cauză „strict necesar”, în sensul art. 6 § 1 din Convenție? Durata procedurii penale în acest caz a fost încălcarea cerinței de „tempo rațional” de la art. 6 § 1 din Convenție? Are reclamantul un recurs intern eficace la dispoziția sa pentru plângerea sa cu privire la cerința de „tempo rațional” de la art. 6 din Convenția, astfel cum este prevăzut la art. 13 din Convenția? Părțile sunt invitate să prezinte copii ale tuturor documentelor referitoare la procedura penală.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă