Melikov și Sarkisyan împotriva Rusiei

DIRECȚIE DECIZIE NR. 23748/11 și 71493/12 Arnold Rubenovich MELIKOV împotriva Rusiei și Artur Mikhaylovich SARKISYAN împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A treia), ședința la 30 august 2016 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, Având în vedere cererile depuse la 24 februarie 2011 și, respectiv, la 2 octombrie 2012, având în vedere declarațiile prezentate de guvernul contestat la 27 februarie și 22 septembrie 2015, care solicită Curții să elimine cererile din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul în primul caz, dl Arnold Rubenovich Melikov, este un național rus, care s-a născut în 1968 și a trăit, înainte de arestarea sa, în Rostov-On-Don.

Reclamantul în al doilea caz, dl Artur Mikhaylovich Sarkisyan, este un național rus, care s-a născut în 1961 și trăiește în regiunea Spitsevka, Stavropol. Guvernul rus („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl. G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamanții s-au plâns că detenția lor preliminară a fost nejustificată și că nu s-a bazat pe motive relevante sau suficiente. Dl Melikov s-a plâns, de asemenea, pentru lipsa de revizuire judiciară a detenției sale. Prin scrisorile prezentate la 27 februarie și 22 septembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă declarații unilaterale în vederea soluționării problemei formulate de cererile.

În declarațiile, Guvernul a recunoscut că reclamanții au fost reținuți „să nu se justifice pe baza hotărârilor rendue de către instanțe” care „nu respectă cerințele articolului 5 § 3 din Convenție”. În declarația privind cererea nr. 23748/11, ei au recunoscut, de asemenea, încălcarea articolului 5 § 4. Acestea au declarat că sunt dispuse să plătească reclamanților următoarele sume ca o justă satisfacție: (a) 6,250 euro (EUR) către dl Melikov pentru detenția anterioară, de la 23 mai 2007 la 29 octombrie 2010 și de la 20 iulie 2011 la 26 iunie 2012 (4 ani, 4 luni și 15 zile), și pentru neexactarea apelului său împotriva unei hotărâri de detenție; (b) 2,700 EUR către dl Sarkisyan pentru detenția anterioară între 27 septembrie 2011 și 18 decembrie 2013 (2 ani, 2 luni și 22 zile).

Restul declarațiilor lor furnizate după cum urmează: „Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, vor fi eliberate de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamanții au fost invitați să facă observații cu privire la declarațiile unilaterale ale Guvernului, în cazul în care acestea doresc, și nu au prezentat niciun comentariu în răspuns. DREPTUL având în vedere similaritatea cu principalele chestiuni din cadrul Convenției în cazurile de mai sus, Curtea decide să se alăture cererilor și să le examineze într-o singură decizie. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

În special, art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să elimine o cauză în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile stabilite în jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea constată, de la început, că, de la prima hotărâre privind durata excesivă a detenției preliminare în Rusia (a se vedea Kalashnikov c. Rusia , nr. 47095/99, §§ 104-121 CEDO 2002 VI), a constatat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție din cauza unei detenții prealabile excesiv de lungi fără justificare adecvată în mai mult de o sută de cazuri împotriva acestui stat (a se vedea art. 5 § 3 din Convenție) Ananyev și alții c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08 § 200, 10 ianuarie 2012 . Rezultă că plângerile prezentate în prezentele cereri se bazează pe jurisprudența clară și extinsă a Curții.

În ceea ce privește plângerea conform căreia instanța de apel a refuzat să examineze un recurs împotriva unei hotărâri judecătorești care respinge o cerere de eliberare, Curtea a susținut că aceasta a încălcat dreptul reclamantului de a institui o procedură prin care legalitatea detenției sale ar fi fost decisă și a fost ilegală în termeni interne (a se vedea, de exemplu, Makarenko c. Rusia, nr. 5962/03, §§§§ 121-25, 22 decembrie 2009; Chuprikov c. Rusia , nr. 17504/07, § 87, 12 iunie 2014). Referindu-se la natura admiterilor conținute în declarațiile guvernamentale, Curtea este convinsă că guvernul nu a contestat acuzațiile formulate de reclamanți și a recunoscut în mod explicit că detenția lor preliminară a fost încălcat art. 3 din Convenție.

Guvernul a recunoscut, de asemenea, încălcarea dreptului dlui Melikov în temeiul art. 5 § 4. În ceea ce privește recursul destinat reclamanților, Guvernul s-a angajat să le plătească anumite sume de compensare în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale, precum și costurile și cheltuielile. Guvernul s-a angajat să efectueze plata acestor sume în termen de trei luni de la decizia Curții, cu dobânzi nejustificate care trebuie plătite în cazul întârzierii de decontare. Curtea este convinsă că sumele de compensare propuse sunt conforme cu sumele acordate în cazuri similare (a se vedea Yuriy Yakovlev c. Rusia , nr. 5453/08 , § 95, 29 aprilie 2010; Valeriy Kovalenko c. Rusia , nr. 41716/08 , § 67, 29 mai 2012; și Kislitsa c. Rusia , nr. 29985/05 , § 49, 19 iunie 2012; Aleksandr Shevchenko c. Rusia , nr. 48243/11 , § 67, 23 iulie 2015 . Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestor cazuri.

Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție (art. 37 § 1 în amendă În orice caz, hotărârea Curții nu aduce atingere nici unei decizii pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, cererile la lista sa de cazuri, dacă guvernul nu respectă termenele declarațiilor lor unilaterale (a se vedea Aleksantseva și 28 altele c. Rusia (dec.), nos. 750025/01 și al., 23 martie 2006, și Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazurile din listă în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

Din aceste motive, Curtea decide, în unanimitate, să se alăture cererilor, ia notă a termenilor declarațiilor guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 3 și § 4 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată cererile din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 22 septembrie 2016. Fatoș Aracı Branko Lubarda Președintele adjunct al grefierului

THIRD SECTION

DECISION Applications nos. 23748/11 and 71493/12 Arnold Rubenovich MELIKOV against Russia and Artur Mikhaylovich SARKISYAN against Russia The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 30 August 2016 as a Committee composed of: Branko Lubarda, President, Pere Pastor Vilanova, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above applications lodged on 24 February 2011 and 2 October 2012 respectively, Having regard to the declarations submitted by the respondent Government on 27 February and 22 September 2015 requesting the Court to strike the applications out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant in the first case, Mr Arnold Rubenovich Melikov, is a Russian national, who was born in 1968 and lived, prior to his arrest, in Rostov-On-Don. The applicant in the second case, Mr Artur Mikhaylovich Sarkisyan, is a Russian national, who was born in 1961 and lives in Spitsevka, Stavropol Region. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights. The applicants complained that their pre-trial detention had been unreasonably long and that it had not been based on relevant or sufficient reasons. Mr Melikov also complained about the lack of judicial review of his detention. The applications had been communicated to the Government.

By letters submitted on 27 February and 22 September 2015, the Government informed the Court that they proposed to make unilateral declarations with a view to resolving the issue raised by the applications. They further requested that the Court strike out the applications in accordance with Article 37 of the Convention. In the declarations, the Government acknowledged that the applicants had been detained “without well-founded justification on the basis of the decisions rendered by the courts” which “did not comply with the requirements of Article 5 § 3 of the Convention”.

In the declaration relating to the application no. 23748/11 they also acknowledged the violation of Article 5 § 4. They stated their readiness to pay the following amounts to the applicants as just satisfaction: (a) 6,250 euros (EUR) to Mr Melikov for his pre-trial detention from 23 May 2007 to 29 October 2010 and from 20 July 2011 to 26 June 2012 (4 years, 4 months, and 15 days), and for failure to examine his appeal against a detention order; (b) EUR 2,700 to Mr Sarkisyan for his pre-trial detention between 27 September 2011 and 18 December 2013 (2 years, 2 months, and 22 days). The remainder of their declarations provided as follows: “The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable.

It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.” The applicants were invited to comment on the Government’s unilateral declarations, if they so wished. They submitted no comments in reply. THE LAW Having regard to the similarity of the main issues under the Convention in the above cases, the Court decides to join the applications and examine them in a single decision.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. In particular, Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government. To this end, the Court will examine carefully the declarations in the light of the principles established in its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court notes at the outset that since its first judgment concerning the excessive length of pre-trial detention in Russia (see Kalashnikov v. Russia , no. 47095/99, §§ 104-121 ECHR 2002 VI), it has found a violation of Article 5 § 3 of the Convention on account of an excessively lengthy pre ‑ trial detention without proper justification in more than a hundred cases against that State (see Ananyev and Others v. Russia , nos. 42525/07 and 60800/08, § 200, 10 January 2012). It follows that the complaints raised in the present applications are based on the clear and extensive case-law of the Court.

As to the complaint that the appellate court refused to examine an appeal against a court decision rejecting an application for release, the Court has held that it infringed the applicant’s right to institute proceedings by which the lawfulness of his detention would have been decided and was unlawful in domestic terms (see for example, Makarenko v. Russia , no. 5962/03, §§ 121-25, 22 December 2009; Chuprikov v. Russia , no. 17504/07, §§ 83 ‑ 87, 12 June 2014). Turning next to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations, the Court is satisfied that the Government did not dispute the allegations made by the applicants and explicitly acknowledged that their pre-trial detention had been in breach of Article 5 § 3 of the Convention.

The Government also acknowledged violation of Mr Melikov’s right under Article 5 § 4. As to the intended redress to be provided to the applicants, the Government has undertaken to pay them certain amounts of compensation in respect of pecuniary and non-pecuniary damages, as well as costs and expenses. The Government have committed themselves to effecting the payment of those sums within three months of the Court’s decision, with default interest to be payable in case of delay of settlement. The Court is satisfied that the amounts of compensation proposed are consistent with the amounts awarded in similar cases (see Yuriy Yakovlev v. Russia , no. 5453/08, § 95, 29 April 2010; Valeriy Kovalenko v. Russia , no. 41716/08, § 67, 29 May 2012; and Kislitsa v. Russia , no. 29985/05, § 49, 19 June 2012; Aleksandr Shevchenko v. Russia , no. 48243/11, § 67, 23 July 2015). The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of these cases.

The Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention (Article 37 § 1 in fine ) does not require it to continue the examination of the cases. In any event, the Court’s decision is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the applications to its list of cases, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declarations (see Aleksentseva and 28 Others v. Russia (dec.), nos. 75025/01 et al., 23 March 2006, and Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the cases out of the list in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously, Decides to join the applications, Takes note of the terms of the respondent Government’s declarations under Article 5 § 3 and 5 § 4 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 22 September 2016. Fatoș Aracı Branko Lubarda Deputy Registrar President