CtEDO 07.09.2016 Auto

GÜLER AND ZARAKOLU v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
07.09.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GÜLER AND ZARAKOLU v. TURKEY (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Comunicat la 7 septembrie 2016 SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 38767/09 Nur Mehmet GÜLER și Ragip ZARAKOLU împotriva Turciei depusă la 3 iulie 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dl Nur Mehmet Güler și dl Ragıp Zarakolu, sunt resortisanți turci născuți în 1971 și, respectiv, 1948, și trăiesc în Van și Istanbul. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Ö. Kılıç, avocat practicant la Istanbul. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 2008, Belge Ulullararası Yaylararası Yayıncık a publicat un roman scris de primul reclamant, dl Güler, intitulat Ölümden Zor Kararlar („Decizii mai dure decât moartea”). Principalul complot al romanului se învârte în jurul unui student universitar care se alătură PKK, o organizație armată ilegală, și care se îndrăgostește în secret de unul dintre membrii lideri ai acestei organizații. Cartea prezintă formarea suferită de membrii PKK și relațiile lor între ei, și întâlniri și conflicte armate între PKK și forțele de securitate turce. La 17 aprilie 2009, Curtea de Assize din Istanbul a ordonat confiscarea tuturor copiilor din carte, în conformitate cu art. 25 din Legea de Presă (Legea nr. 5187). Curtea a remarcat că complotul romanului impugnat a descris comisia infracțiunii pronunțate în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea de Prevenție a Terrorismului (Legea nr. 3713) și infracțiunile de incitare la comis o infracțiune. Al doilea reclamant a prezentat o obiecție scrisă la confiscare; la 29 aprilie 2009, care a fost respinsă. După aceea, ordinul a fost executat. Nici reclamanții, nici reprezentantul acestora nu au participat la procedurile ex parte în fața Curții de la Istanbul Assize. La 29 aprilie și 8 mai 2009, reclamanții au făcut declarații procurorului public din Istanbul în contextul anchetei inițiate împotriva lor pentru publicarea cărții în cauză. Ambele au susținut că cartea este un roman ficțional inspirat de evenimente reale și că nu conține nicio propagandă în favoarea PKK. Primul reclamant a remarcat că a fost în închisoare între 1992 și 2001 și că a folosit poveștile deținute de colegii săi și unele interviuri efectuate cu membrii PKK din carte. El a afirmat că cartea a avut un ton împotriva războiului și că este o lucrare literară. La 22 mai 2009, procurorul public din Istanbul a depus un proiect de inculpare la Curtea din Istanbul, acuzând reclamanții să difuzeze propaganda în favoarea unei organizații teroriste în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713. Procurorul a susținut că anumite lungimi de dialog între protagoniștii – membrii PKK – găsite la paginile 39, 40, 41, 76, 77, 91, 92, 100 și 104, precum și trecerea din spate a cărții, au fost în sprijinul PKK, care a fost o organizație teroristă. El a considerat în special că o serie de dialoguri au reprezentat în mod pozitiv membrii PKK, au furnizat informații privind strategia organizațională și au glorificat actele PKK. Procurorul a considerat că, deși scrise ca roman, restul cărții constituie, de asemenea, propaganda teroristă, deoarece autorul nu a avut nici o intenție de a crea o lucrare literară. La 10 iunie 2010, Curtea din Istanbul a achitat al doilea reclamant al acuzației împotriva lui, menționând că romanul a fost scris de primul reclamant. Curtea a condamnat primul reclamant în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713 și l-a condamnat la un an și trei luni de închisoare. Acesta a remarcat că partea din cartea menționată în proiectul de pronunțare conține expresii care ar putea fi considerate propagande în favoarea unei organizații teroriste și că evenimentele din roman au avut loc în regiunea sud-est a Turciei și că, prin urmare, autorul a avut intenția de a divulga propaganda în favoarea PKK. La 12 iulie 2012, Curtea de Casație a trimis dosarul instanței de primă instanță, declarând că cazul ar trebui reexaminat în funcție de punctul 1 alineatul (1) provizoriu din Legea nr. 6352, care a intrat în vigoare la 5 iulie 2012 și care prevedea că instituția de cazuri privind crimele comise prin presă și media și condamnările din aceaceasta ar trebui să fie suspendată. La 12 septembrie 2012, Tribunalul din Istanbul a hotărât să suspende procedura penală împotriva primului reclamant introdus în temeiul articolului 7 alineatul (2) din Legea nr. 3713, în conformitate cu art. 1 alineatul (1) litera (b) provizorie din Legea nr. 6352, pentru o perioadă de trei ani, cu condiția ca acesta să nu comite o infracțiune prin intermediul presei, a mass-media sau a altor puncte de vedere care implică exprimarea ideilor și a opiniilor. La 18 ianuarie 2013, ordinul de confiscare din 24 mai 2010 a fost reînnoit. La 8 Mart 2013, obiecțiile reclamanților la decizia din 18 ianuarie 2013 au fost respinse. COMPLAINTE Reclamanții se plâng în temeiul articolului 10 din Convenție că confiscarea tuturor copiilor Ölümden Zor Kararlar au încălcat dreptul la libertate de exprimare. Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, că nu au putut participa la procedura dinaintea Curții din Istanbul și că instanța a hotărât să confisqueze toate exemplarele cărții impugnate fără să le permită să depună observații în apărarea lor. Acestea susțin, în continuare, în temeiul articolului 13 din Convenție, că nu dispuneți de un remediu intern prin care să contestați legalitatea hotărârilor din instanță națională, deoarece obiecțiile lor față de ordonanța de confiscare au fost respinse fără audiere. În sfârșit, reclamanții se declară în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 că ordinul de confiscare constituie o interferență nejustificată cu dreptul lor la proprietate. În cazul în care reclamanții au fost în măsură să se apere în mod eficient, conform articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție? A existat o încălcare a dreptului reclamanților la libertate de exprimare în sensul articolului 10 din Convenție în acest caz? A existat o încălcare a dreptului reclamanților la bucuria pașnică a bunurilor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă