CtEDO 13.09.2016 AI

MAURIELLO c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.09.2016
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable (Art. 35) Conditions de recevabilité;(Art. 35-3-a) Manifestement mal fondé
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2016
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MAURIELLO c. ITALIE (CtEDO, 2016)
HUDOC · oficial

Cerere nr. 14862/07

Olga MAURIELLO

împotriva Italiei

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședință din 13 septembrie 2016 într-o cameră compusă din:

Mirjana Lazarova Trajkovska,

președintă,

Ledi Bianku,

Guido Raimondi,

Kristina Pardalos,

Robert Spano,

Armen Harutyunyan,

Pauliine Koskelo,

judecători,

și Abel Campos,

grefier de secțiune,

Având în vedere cererea menționată mai sus, introdusă la 30 martie 2007,

Având în vedere observațiile depuse de guvernul pârât,

După deliberare, pronunță următoarea decizie:

1.

Reclamanta, d-na Olga Mauriello, este o cetățeană italiană născută în 1933 și cu reședința la Napoli. Este reprezentată în fața Curții de d-l F. Manzon, avocat la Napoli.

2.

Guvernul italian ("Guvernul") a fost reprezentat de agentul acestuia, d-na E. Spatafora, și de coadventul acestuia, d-na P. Accardo.

A.

Circumstanțele cauzei

3.

Reclamanta a lucrat ca dactilograf judiciar (dattilografa giudiziaria) la mai multe tribunale din 29 mai 1990 până la 30 noiembrie 2000, plătind contribuții la Institutul Național de Prevedere pentru Funcționarii Administrației Publice (INPDAP) în valoare de aproximativ o treime din salariul lunar pe care l-a perceput pe parcursul activității sale, într-o valoare totală de 44 770,44 EUR. La 1 decembrie 2000, după ce a atins limita de vârstă legală de pensionare, reclamanta a fost nevoită să-și înceteze activitatea profesională. Întrucât nu cotizase pentru o durată suficientă pentru a avea drept la pensia de pensionare, a sesizat instanțele interne pentru a obține autorizația de a continua să lucreze până la vârsta de 70 de ani. Procedura s-a încheiat cu o hotărâre a Curții de Casație, depusă în dossier la 4 decembrie 2006, prin care curtea supremă a respins cererea reclamantei pe motivul că dreptul intern prevede posibilitatea de a lucra până la vârsta de 70 de ani doar atunci când o asemenea prelungire avea ca efect atingerea numărului de ani de cotizare necesari pentru a deschide dreptul la pensia, pe care curtea a estimat că nu era cazul reclamantei.

4.

În conformitate cu legea (legea nr. 322 din 1958 și DPR nr. 1092 din 1973), suma totală a contribuțiilor versate de interesat la INPDAP a fost transferată la Institutul Național de Prevedere Socială (INPS) pentru constituirea unui cont de prevedere (costituzione della posizione assicurativa) în cadrul regimului de asigurare obligatorie vârstă-invaliditate-supraviețuitori. O indemnizație de substituire a pensiei, într-o valoare de 7 151,68 EUR, destinată să completeze, dacă este necesar, contribuțiile, a fost acordată reclamantei. Această sumă a fost utilizată pentru constituirea contului de prevedere la INPS și, prin urmare, nu a beneficiat reclamantei, care nu a putut completa contribuțiile. Cât privește diferența dintre valoarea totală a contribuțiilor care trebuie transferate la INPS necesare pentru constituirea contului și suma indemnizației acordate, aceasta rămânea în sarcina statului. Reclamanta susține că, pentru a obține dreptul la pensie, ar fi trebuit să alimenteze contul de prevedere cu versamente voluntare în valoare totală de 20 000 000 LIT (aproximativ 10 300 EUR). Cu toate acestea, conform spuselor sale, nu avea alt venit decât pensia de reversiune și, în plus, avea în grijă fiul său, major dar fără ocupație, și nepotul său, care avea 13 ani la momentul introducerii cererii.

B.

Dreptul și practica interne relevante

1.

Constituția

5.

Articolele relevante ale Constituției în cauza dispu:

art. 2

"Republica recunoaște și garantează drepturile inviolabile ale omului atât ca individ cât și ca membru al formațiunilor sociale în care se dezvoltă personalitatea sa și impune îndeplinirea datoriilor imprescriptibile de solidaritate politică, economică și socială."

art. 38

"Orice cetățean inapt de muncă și lipsit de mijloace de existență are dreptul la mijloace de subzistență și la asistență socială.

Lucrătorii au dreptul ca să dispună de mijloace de existență adaptate nevoilor lor vitale în caz de accident la muncă, boală, invaliditate, bătrânețe și șomaj involuntar.

Persoanele inepte la muncă și persoanele cu handicap au dreptul la educație și instruire profesională.

Organisme și instituții create sau subvenționate de stat asigură obligațiile impuse de prezentul articol.

(...)"

2.

Decretul Președintelui Republicii (DPR) nr. 1092 din 29 decembrie 1973

6.

Decretul Președintelui Republicii (DPR) nr. 1092 din 29 decembrie 1973, care aprobă textul unic de reglementare a execuției regimului de pensionare al angajaților civili și militari ai statului (Testo unico delle norme sul trattamento di quiescenza dei dipendenti civili e militari dello Stato), este redactat după cum urmează în dispozițiile sale relevante în cauza:

art. 42 (Dreptul la tratament normal)

"Funcționarul care a atins limita de vârstă [de pensionare] are dreptul la pensia normală dacă a lucrat în perioada de cincisprezece ani.

Persoanele care nu au dobândit un drept (...) la pensie au dreptul la o indemnizație acordată o singură dată (una tantum) dacă au lucrat cel puțin un an."

art. 44 (Evaluarea tratamentului normal)

"Indemnizația una tantum echivalează cu o doisprezecelea parte din tratament servind ca bază de calcul (base pensionabile) înmulțită cu numărul de ani de serviciu."

art. 124 (Constituirea contului de prevedere)

"În cazul în care funcționarul (...) încetează exercitarea funcțiilor sale fără a fi obținut un drept la pensie din cauza neplătirii contribuțiilor în perioada necesară, el trebuie să-și constituie un cont de prevedere (costituzione della posizione assicurativa) în cadrul regimului de asigurare obligatorie invaliditate-vârstă-supraviețuitori la Institutul Național de Prevedere Socială (INPS) pentru perioada corespunzătoare anilor de serviciu.

În vederea constituirii contului [de prevedere] la INPS, indemnizația una tantum este scăzută din suma contribuțiilor care trebuie versate. Partea rămasă este în sarcina statului.

(...)"

3.

Legea nr. 322 din 2 aprilie 1958, astfel cum a fost modificată de art. 52 al legii nr. 153 din 30 aprilie 1969

7.

Legea nr. 322 din 2 aprilie 1958, astfel cum a fost modificată de art. 52 al legii nr. 153 din 30 aprilie 1969, privind joncțiunea conturilor de prevedere pentru a verifica existența dreptului la pensie și pentru a determina modalitățile acesteia (Ricongiunzione delle posizioni previdenziali ai fini dell'accertamento del diritto e della determinazione del trattamento di previdenza e di quiescenza), prevede:

Articol unic

"Pentru lucrătorii înscriși la fondurile de prevedere de substituire a asigurării generale vârstă-invaliditate-supraviețuitori care ating limita de vârstă de pensionare fără a obține un drept la pensie, un cont de prevedere în cadrul regimului de asigurare obligatorie vârstă-invaliditate-supraviețuitori este constituit prin versarea contribuțiilor determinate conform criteriilor stabilite pentru sistemul de prevedere de substituire (...)"

8.

art. 12 § 12 undicies al decretului-lege nr. 78 din 31 mai 2010, introdus de legea nr. 122 din 30 iulie 2010, a abrogat art. 124 al DPR nr. 1092 din 1973 și legea nr. 322 din 1958.

4.

Sistemul de pensionare în Italia în lumina jurisprudenței naționale

9.

Conform jurisprudenței Curții Constituționale (a se vedea, printre altele, hotărârile nr. 132 și 133 din 1984), sistemul de pensionare italian se bazează, în virtutea articolelor 2 și 38 din Constituție, pe principiul solidarității (solidaristico), spre deosebire de sistemul mutualist (mutualistico).

10.

Primul sistem se caracterizează prin absența corelației dintre riscul asiguratului și suma contribuției și prin absența unei relații de proporționalitate între contribuțiile versate și prestațiile servite (a se vedea, de asemenea, Curtea de Casație, hotărâre nr. 14866 din 2011, și Consilul de Stat, Adunarea plenarei, nr. 13 din 2006). În acest context, contribuțiile, colectate conform capacității contributive a fiecăruia, servesc la finanțarea fondului fondului de asigurare vârstă, în timp ce prestațiile sociale sunt servite proporțional cu situația de nevoie a indivizilor.

11.

În schimb, modelul mutualist se bazează pe corelația dintre risc și contribuție și pe o strictă proporționalitate între contribuțiile versate și prestațiile servite.

12.

Curtea Constituțională a stabilit, de asemenea, principiul "indisponibilității contribuțiilor la securitatea socială" (indisponibilità dell'obbligazione contributiva previdenziale), care constituie un instrument esențial pentru finanțarea sistemului (hotărâre nr. 404 din 2000 și Consilul de Stat, nr. 13 din 2006).

13.

Cât privește regimul general obligatoriu al asigurării vârstă, se aplică principiul încasării de către fondul de asigurare vârstă al contribuțiilor versate de angajați, chiar dacă aceste contribuții nu dau dreptul la obținerea unei pensii de pensionare sau a unei indemnizații de substituire (Curtea Constituțională, hotărâre nr. 404 din 2000; a se vedea, de asemenea, Curtea de Casație, hotărâri nr. 14866 din 2011 și 16689 din 2015, și Consilul de Stat, hotărâre nr. 13 din 2006).

14.

Conform Curții Constituționale, absența unei relații între contribuțiile versate și prestațiile servite decurge din structura modelului solidar, deci salariatul nu poate pretinde versarea unei indemnizații sau pensii de pensionare așa cum era prevăzut la momentul înscrierii sale în regimul de prevedere vârstă (hotărâri nr. 390 din 1995 și 132 din 1984).

15.

Curtea Constituțională a mai hotărât că, într-un sistem bazat pe solidaritate, faptul că contribuțiile versate la un fond de pensionare privat nu dau naștere la plata prestațiilor sociale nu constituie un caz de "îmbogățire fără cauză" (arricchimento senza causa) (hotărâri nr. 390 din 1995 și 439 din 2005, și Consilul de Stat, nr. 13 din 2006).

16.

Tot conform Curții Constituționale, într-un sistem bazat pe principiul solidarității, "le revine tuturor salariaților să cotizeze în mod proporțional cu veniturile lor profesionale. Contribuțiile sunt deci puse în corelație cu capacitatea de plată și nu cu prestațiile de pensionare pe care indivizii le-ar putea pretinde în viitor. În schimb, condițiile de obținere ale prestațiilor vor depinde de obiectivele specifice ale politicilor de prevedere, fixate de maniera necontestabilă de legislator în funcție de situație și disponibilitățile resurselor financiare, și, eventual, ale nevoilor indivizilor" (hotărâre nr. 132 din 1984).

17.

Cât privește sistemul de pensionare al avocaților, construit și el pe modelul solidarității, Curtea Constituțională a hotărât că "obligațiile impuse de politicile de prevedere nu se bazează pe principiul unei corelații între prestațiile percepute și suma cotizată, ci [ele] constituie o datorie de solidaritate: prin urmare, aceste obligații revin, în mod general și fără condiție, tuturor membrilor categoriei profesionale, inclusiv celor care, cu certitudine, nu vor putea obține beneficiile sistemului" (hotărâre nr. 133 din 1984).

18.

Într-o cauză privind rambursarea către moștenitorii săi al contribuțiilor versate de un lucrător, Curtea Constituțională a considerat că, pentru a asigura echilibrul financiar al conturilor Institutului Național de Prevedere pentru consilierii muncii (consulenti del lavoro), legislatorului îi revine să stabilească în ce măsură interesul indivizilor în restituția contribuțiilor trebuie să fie cântărit împotriva principiului solidarității (hotărâre nr. 404 din 2000; a se vedea, de asemenea, hotărâre nr. 450 din 1993).

19.

De altfel, cât privește reglementarea fondului de prevedere al inginerilor și arhitecților (Cassa Nazionale di Previdenza e assistenza per gli Ingegneri e Architetti), Curtea Constituțională a afirmat că "decizia de a stabili dacă și în ce condiții individul are dreptul la rambursarea contribuțiilor sale atunci când nu a dobândit un drept la pensie intră în marja discretă a legislatorului" (hotărâre nr. 450 din 1993).

20.

Cât privește așteptările indivizilor privind protecția integrității patrimoniului lor, în cazurile în care aceștia pretind a fi vătămuți prin ne-rambursarea contribuțiilor versate, Curtea Constituțională reamintește că, potrivit jurisprudenței sale constante, legislatorul se bucură de o largă marjă discretă în materia aplicării articolului 38 din Constituție, în special în vederea salvgardării nivelurilor de finanțare ale sistemului de prevedere a fiecărei categorii profesionale (hotărâre nr. 404 din 2000). În orice caz, faptul că un individ care a atins limita de vârstă de pensionare nu a obținut, cu toate acestea, un drept la pensie este compatibil cu art. 38 din Constituție. Într-adevăr, legislatorul a prevăzut, conform articolelor 42 și 124 ale DPR nr. 1092 din 1973, constituirea unui cont de prevedere în cadrul regimului de asigurare obligatorie invaliditate-vârstă-supraviețuitori la INPS și acordarea unei indemnizații (una tantum) de substituire a pensiei "dacă depășește suma necesară constituirii acelui cont de prevedere" (Curte const. nr. 461 din 1989).

21.

În hotărârea sa nr. 132 din 1984, Curtea Constituțională a reamintit că în dreptul italian cotizația de pensionare avea, în esență, o natură fiscală.

22.

Fără a invoca vreun articol din Convenție, reclamanta se plânge de faptul că a pierdut totalitatea contribuțiilor de pensionare prelevate din salariu pe parcursul activității sale profesionale și nu a primit nicio contrapreștație sub forma unei pensii de pensionare sau indemnizații.

23.

Stăpână pe calificarea juridică a faptelor (Aksu c. Turcia [GC], nr. 4149/04 și 41029/04, § 43, CEDO 2012, și Guerra și alții c. Italia, 19 februarie 1998, § 44, Culegere de hotărâri și decizii 1998-I), Curtea se propune să examineze cererea sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, redactat după cum urmează:

"Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respect pentru bunurile sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului pe care îl au statele de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosirea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau altor contribuții sau a amenzilor."

24.

Guvernul nu ridică nicio excepție privind aplicabilitatea articolului 1 din Protocolul nr. 1. Fiind situația aceasta, Curtea reamintește că trebuie, în fiecare cauză înaintată ei, să se asigure că dispune de competență pentru a cunoaște de o cerere și că trebuie deci în fiecare etapă a procedurii să examineze chestiunea competenței sale chiar și atunci când nicio excepție nu ar fi fost ridicată în această privință (Blečić c. Croația [GC], nr. 59532/00, § 67, CEDO 2006-III). Curtea reamintește că o chestiune privind compatibilitatea ratione materiae a cererii privește competența sa (Medvedyev și alții c. Franța [GC], nr. 3394/03, § 71, CEDO 2010). Deci trebuie să o examineze din oficiu.

25.

Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței sale bine stabilite, dreptul la acordarea unei pensii nu figurează ca atare printre drepturile și libertățile garantate de Convenție (Jankovic c. Croația (dec.), nr. 43440/98, CEDO 2000-X). În particular, art. 1 din Protocolul nr. 1 nu acordă, în sine, niciun drept la perceperea unei prestații sociale sau pensii de o anumită valoare (Stec și alții c. Regatul Unit (dec.) [GC], nr. 65731/01 și 65900/01, CEDO 2005-X). În această din urmă decizie, Curtea a considerat, în lumina cazului Kopecký c. Slovacia ([GC], nr. 44912/98, CEDO 2004-IX) că această dispozitie nu crea niciun drept de a dobândi bunuri. Nu impune nicio restricție libertății statelor contractante de a decide dacă vor institui sau nu un regim de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor destinate a fi acordate în cadrul unui asemenea regim.

26.

În cazul de față, Curtea observă că reclamanta nu cere dreptul la pensie. Prezenta cerere ridică o problemă diferită, și anume chestiunea pierderii unei sume corespunzătoare contribuțiilor de pensionare prelevate din salariu pe parcursul activității și versate la fondul de asigurare vârstă. Aceste sume ar echivala cu aproximativ o treime din salarii lunare pe care le-a primit reclamanta pe parcursul activității.

27.

Curtea consideră că, la fel ca impozitarea fiscală și alte tipuri de contribuție (a se vedea, de exemplu, Di Belmonte c. Italia, nr. 72638/01, § 38, 16 martie 2010), obligația de a versa contribuții constituie în principiu o ingerință în dreptul garantat de primul paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1, ceea ce nu este contestat de Guvern.

28.

Deci, Curtea consideră că art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplică în cazul de față.

29.

Cât privește baza legală a ingerinței, Curtea observă că, potrivit Guvernului, privarea unei sume corespunzătoare o treime din salarii versate lunar pe toată perioada activității reclamantei la titlu de contribuții și utilizarea indemnizației una tantum pentru constituirea unui cont de prevedere erau prevăzute de "lege". Curtea constată că reclamanta nu s-a exprimat pe acest punct și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită.

30.

Cât privește scopul legitim și caracterul proporționat al ingerinței, Guvernul susține că art. 1 din Protocolul nr. 1 nu a fost încălcat în cazul de față din cauza că: a) sistemul contribuțiilor este supus principiului solidarității și urmărește deci un interes general legitim; b) contribuțiile "fac parte din costul muncii", care ar fi împărțit între angajator și angajat; c) reclamanta avea posibilitatea de a utiliza contul de prevedere creat la INPS pentru a obține dreptul la pensie alimentând-o cu versamente voluntare, ceea ce ar fi permis atingerea pragului minim necesar de lege pentru obținerea beneficiului.

31.

Reclamanta consideră că, ținând cont de situația sa economică și socială, statul ar fi trebuit să-i acorde, având în vedere importanța sumei prelevate pe toată durata carierei sale la titlu de contribuții și obținerii nedrepte a beneficiilor în contrapartidă, rambursarea cel puțin a unei părți a sumelor versate. Ea adaugă că nu are mijloace de a alimenta contul de prevedere cu versamente voluntare.

32.

Curtea reamintește că, pentru a fi compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1, o atingere a dreptului unei persoane la respect pentru bunurile sale trebuie mai întâi să respecte principiul legalității și nu trebuie să revistă caracter arbitrar (Iatridis c. Grecia [GC], nr. 31107/96, § 58, CEDO 1999-II). Trebuie, de asemenea, să urmărească un scop legitim și să menții un "echilibru just" între exigențele interesului general al comunității și imperativele salvgardării drepturilor fundamentale ale individului (Sporrong și Lönnroth c. Suedia, 23 septembrie 1982, § 69, seria A nr. 52). Chiar și în ipoteza că în cazul de față contribuția aparține categoriei "impozitelor sau altor contribuții" (§24 de mai sus), rămâne totuși că "echilibrul just" trebuie să existe atunci când este în joc dreptul statelor de a "pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru (...) a asigura plata impozitelor sau altor contribuții" (Perdigão c. Portugalia [GC], nr. 24768/06, § 64, 16 noiembrie 2010). Într-adevăr, cum al doilea paragraf trebuie interpretat în lumina principiului general enunțat la începutul articolului 1 din Protocolul nr. 1, trebuie să existe o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloace și scopul urmărit; cu alte cuvinte, Curții îi revine să cerceteze dacă echilibrul a fost menținut între exigențele interesului general și interesul indivizilor implicați (Gasus Dosier- und Fördertechnik GmbH c. Țările de Jos, 23 februarie 1995, § 60, seria A nr. 306-B, și Melo Tadeu c. Portugalia, nr. 27785/10, §§ 77-78, 23 octombrie 2014).

33.

Mai întâi, Curtea nu-și pune sub semnul întrebării legitimitatea scopului urmărit de ingerință, și anume asigurarea finanțării sistemului de asigurare pe baza principiului solidarității, ceea ce nici nu a fost contestat de reclamantă.

34.

Apoi, cât privește proporționalitatea dintre mijloace și scopul urmărit, Curtea observă că argumentul principal al Guvernului constă în a spune, în esență, că ingerința este justificată pe motiv că sistemul de contribuții este conformă principiului solidarității.

35.

Curtea observă că, potrivit Curții Constituționale italiene, principiul non-rambursării contribuțiilor și principiile mai generale ale "indisponibilității contribuțiilor" la fondul de asigurare vârstă și ale non-corelării dintre contribuțiile versate și prestațiile servite nu sunt doar compatibile cu modelul solidar, ci decurg din structura însăși a acestui model. Deci, din jurisprudența Curții Constituționale rezultă că legislatorul se bucură de o marjă discretă aproape totală în modul de a menține echilibrul între diferitele interese în joc: poate stabili categoriile de indivizi concernuți și poate determina dacă și în ce măsură acești indivizi au dreptul la restituția contribuțiilor lor (a se vedea "Dreptul și practica interne relevante").

36.

Curtea reamintește pe de altă parte că trebuie lăsată o largă marjă de apreciere statelor în adoptarea măsurilor de ordin general în materie economică sau socială (a se vedea, de exemplu, James și alții c. Regatul Unit, hotărâre din 21 februarie 1986, § 46, seria A nr. 98, National and Provincial Building Society și alții c. Regatul Unit, 23 octombrie 1997, § 80, Culegere 1997-VII și Jankovic, citată mai sus).

37.

art. 1 din Protocolul nr. 1 nu impune deci nicio restricție libertății statelor contractante de a decide dacă vor institui sau nu un regim de protecție socială sau de a alege tipul sau nivelul prestațiilor destinate a fi acordate în cadrul unui asemenea regim. La fel, cât privește alegerile privind sistemul de pensionare, Convenția nu impune statelor adoptarea unui model specific – solidar, mutualist sau altul – nici modul în care un stat decide să-l finanțeze. Statele sunt libere să aleagă sistemul de pensionare pe care l-au considera a fi cel mai conform exigențelor politice, economice și sociale.

38.

Curtea observă mai întâi că legea recunoaște dreptul la pensie funcționarilor care au lucrat cel puțin cincisprezece ani (§6 de mai sus). Apoi, ea observă că în cazul de față reclamanta a cotizat timp de aproximativ zece ani, ceea ce nu i-a permis să satisfacă criteriile pentru obținerea pensiei. În fine, constată că reclamanta a început să lucreze și deci să cotizeze la un moment când era deja cert că nu va obține un drept la pensie.

39.

Deși nu revine Curții să speculeze asupra motivelor care au împins-o pe reclamantă să înceapă să lucreze la o vârstă prea avansată pentru a putea obține dreptul la pensie, ea consideră că este sigur că decizia litigioasă nu a constituit o surpriză și era în întregime previzibilă (mutatis mutandis, Łącz c. Polonia (dec.), nr. 22665/02, 23 iunie 2009; Depalle c. Franța [GC], nr. 34044/02, § 86, CEDO 2010; Allan Jacobsson c. Suedia (nr. 1), 25 octombrie 1989, §§ 60-62, seria A nr. 163 și Fredin c. Suedia (nr. 1), 18 februarie 1991, § 54, seria A nr. 192).

40.

Reclamanta susține că se găsește într-o situație de nevoie, are două persoane în grijă și nu are resurse suficiente pentru a alimenta contul de prevedere. Cu toate acestea, ea afirmă că dispune de o pensie de reversiune al cărei montant nu-l precizează. Reclamanta nu a furnizat nicio altă informație cu privire la pretinsa situație de insuficiență economică.

41.

În concluzie, Curtea consideră că, ținând cont de larga marjă de apreciere de care dispune statul în materie, ingerința litigioasă nu constituie o atingere disproporționată a dreptului la respect pentru bunurile interesatului în raport cu art. 1 din Protocolul nr. 1.

42.

Plecând de aici, Curtea consideră că cererea trebuie respinsă pentru lipsă manifestă de temei în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.

Din aceste motive, Curtea, cu unanimitate,

Declară

cererea inadmisibilă.

Redactat în limba franceză și transmis în scris la 6 octombrie 2016.

Abel Campos

Mirjana Lazarova Trajkovska

Grefier

Președintă

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă