Decizia nr. 4187/09 Bilal AKBAȘ împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 27 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 iulie 2009, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 27 iulie 2012 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Bilal Akbaș, este un cetățean turc, născut în 1976 și este în prezent reținut în închisoarea Șanlıurfa. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl E. Akbaș, avocat care practică în Șanlıurfa. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 14 decembrie 2003, reclamantul a fost închis în închisoare pe cale de suspendare a crimei. La 2 septembrie 2009, reclamantul a fost condamnat și condamnat la 20 de ani de închisoare. Potrivit informațiilor obținute de pe site-ul Curții de Casație, hotărârea instanței de primă instanță a fost reținută și a devenit finală la 30 decembrie 2010. Plângerile reclamantului cu privire la durata detenției anterioare și lungimea procedurii penale au fost comunicate guvernului. COMPLAINTĂ Reclamantul susținut în temeiul articolului 3 din Convenție că a fost supus la maltrat în timpul custodiei sale de poliție. În baza articolului 5 § 2 din Convenție, reclamantul a susținut că nu a fost informat prompt cu privire la motivele arestării sale.10 Reclamantul s-a încălcat în continuare în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție cu privire la durata deținerii anterioare. 11. Referind la art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul a susținut că procedura penală împotriva acestuia a durat nejustificabil. 12. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, de evaluarea faptelor și dovezilor din prima instanță, susținând că instanța nu a luat în considerare argumentele sale de apărare și a încălcat prin urmare principiul egalității armelor. În acest sens, a invocat art. 5 și 6 din Convenție. 13. Reclamantul a susținut în continuare, în temeiul articolului 7 din Convenție, că fostul cod penal care prevedea o penalitate mai lentă nu a fost aplicat cazului său. 14. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 13 că scrisorile trimise autorităților interne au rămas fără răspuns. HOTĂRÂREA privind durata detenției preliminare și durata procedurii 15. Reclamantul s-a plâns de lungimea deținerii anterioare și de lungimea procedurii penale. El s-a bazat pe articolele 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție. 16. În urma eșecului încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 iulie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluției chestiunilor ridicate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. 17. Declarația furnizată după cum urmează: „Je Déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, M. Bilal Akbaș, la somme de 5 800 (cinq mille huit cents) euro, couvrant tout préalable, plus tot mont pouvant être à titre de taxe et d’impôt par le réquérant, sous forme qu’il considérée comme apropriée à la lumière de la jurisprudență de la Cour. Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exonere de toute taxa éventuale aplicabile. Elle sera payée dans les trois moi suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformement à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. Apartament de reglement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à comter de l’expiration de acesta et jusqu’au règlement Effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce verse vaudra règlement définitif de l’affaire. Le Gouvernement considère que la détention provizuire de requérant et la procédure interne engagée par le réquérant a connu une durée excesive au sens de la jurisprudență bien établie de la Cour ( Cahit Demirel c. Turcia , nr. 18623/03, 7 juillet 2009; Daneshpayeh c. Turchie , nr. 21086/04, 16 juillet 2009). Il invită respectarea la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du roule conformement à l’article 37 de la Convention.” 18. Prin scrisoarea din 5 noiembrie 2012, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. 19. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 20. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 21. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 22. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului persoanei la o audiere într-un timp rezonabil și eliberarea în așteptarea procesului într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Daneshpayeh c. Turcia , nr. 21086/04, §§ 26-38, 16 iulie 2009; Ümmühan Kaplan c. Turcia , nr. 24240/07, § 48, 20 martie 2012; Cahit Demirel v. Turcia , nr. 18623/03 §§ 21-28, 7 iulie 2009 și Solmaz v. Turcia , nr. 27561/02 , §§ 41-44, 16 ianuarie 2007). 23. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare. – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii în temeiul articolului 5 § 3 și al articolului 6 § 1 din Convenție (art. 37 §§ §§ §§ c)). 24. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 amenda 25. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În caz de nerespectare a acestei perioade, dobânzile simple se plătesc cu valoarea în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 26. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 27. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la reclamațiile de mai sus. În ceea ce privește celelalte reclamații 28. În ceea ce privește reclamațiile rămase ale reclamantului formulate în temeiul articolelor 3, 5, 6, 7 și 13 din Convenție, având în vedere tot materialul în posesia sa, Curtea constată că argumentele reclamantului nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție sau în Protocolurile sale. Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă ca fiind manifestament nefondată, în conformitate cu art. 35 §§§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenele declarației guvernului contestat în conformitate cu art. 5 § 3 și 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; hotărăște să facă parte din aplicarea din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Declară restul cererii inadmisibil. Efectuat în limba engleză și notificat în scris la 20 octombrie 2016. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului
Application no. 41287/09
Bilal AKBAȘ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27
September 2016 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 20 July 2009,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 July 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Bilal Akbaș, is a Turkish national, who was born in 1976 and is currently detained in Șanlıurfa Prison. He was represented before the Court by Mr E. Akbaș, a lawyer practising in Șanlıurfa.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
On 14 December 2003 the applicant was placed in detention on remand on suspicion of murder.
5.
On 2 September 2009 the applicant was convicted and sentenced to twenty years’ imprisonment.
6.
According to the information obtained from the website of the Court of Cassation, the judgment of the first-instance court was upheld and became final on 30 December 2010.
7.
The applicant’s complaints regarding the length of his pre-trial detention and the length of the criminal proceedings had been communicated to the Government.
8.
The applicant alleged under Article 3 of the Convention that he had been subjected to ill-treatment during his police custody.
9.
Relying on Article 5 § 2 of the Convention, the applicant alleged that he had not been informed promptly of the reasons for his arrest.
10.
The applicant further complained under Article 5 § 3 of the Convention about the length of his pre-trial detention.
11.
Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicant maintained that the criminal proceedings against him had lasted unreasonably long.
12.
The applicant also complained about the first instance court’s evaluation of facts and evidence. In this respect, he maintained that the court had failed to take into account his defence submissions and had thus violated the principle of equality of arms. In this connection, he invoked Articles
5 and 6 of the Convention.
13.
The applicant further maintained under Article 7 of the Convention that the former penal code which had provided for a more lenient penalty had not been applied to his case.
14.
Lastly, the applicant complained under Article 13 that the letters he had sent to the domestic authorities remained unanswered.
A.
Regarding the length of pre-trial detention and the length of proceedings
15.
The applicant complained about length of his pre-trial detention and the length of the criminal proceedings. He relied on Articles 5 § 3 and 6 §
1 of the Convention.
16.
Following the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 27 July 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
17.
The declaration provided as follows:
“Je déclare que le Gouvernement de la République de Turquie offre de verser au requérant, M. Bilal Akbaș, la somme de 5 800 (cinq mille huit cents) euros, couvrant tout préjudices, plus tout montant pouvant être dû à titre de taxe et d’impôt par le requérant, somme qu’il considère comme appropriée à la lumière de la jurisprudence de la Cour.
Cette somme sera convertie en livres turques au taux applicable à la date du paiement, et exempte de toute taxe éventuellement applicable. Elle sera payée dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le Gouvernement considère que la détention provisoire de requérant et la procédure interne engagée par le requérant a connu une durée excessive au sens de la jurisprudence bien établie de la Cour (
Cahit Demirel c. Turkey
, no. 18623/03, 7
juillet 2009;
Daneshpayeh c. Turquie
, no. 21086/04, 16 juillet 2009). Il invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.”
18.
By a letter of 5 November 2012, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
19.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
20.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
21.
To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
[GC], no. 26307/95, §§
WAZA Spółka z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June 2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September 2007).
22.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation one’s right to a hearing within a reasonable time and release pending trial within a reasonable time (see, for example,
Daneshpayeh v.
Turkey
, no. 21086/04, §§ 26-38, 16 July 2009;
Ümmühan Kaplan v.
Turkey
, no. 24240/07, § 48, 20 March 2012;
Cahit Demirel v.
Turkey
, no.
18623/03, §§ 21-28, 7 July 2009; and
Solmaz v. Turkey
, no.
27561/02, §§
41-44, 16 January 2007).
23.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed –
which is consistent with the amounts awarded in similar cases
– the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention (Article
37 §
1
(c)).
24.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1
in
fine
).
25.
The Court considers that this amount should be converted into currency of the respondent State at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
26.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
27.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it relates to the above complaints.
B.
Regarding the remaining complaints
28.
Regarding the applicant’s remaining complaints raised under Articles
3, 5, 6, 7 and 13 of the Convention, in the light of all the material in its possession, the Court finds that the applicant’s submissions do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be declared inadmissible as manifestly ill-founded, pursuant to Article
35 §§
3 and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Articles 5 § 3 and 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike a part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Declares
the remainder of the application inadmissible.
Done in English and notified in writing on 20 October 2016.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President