- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 septembrie 2016
- Stat pârât
- POL
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Łoński împotriva Poloniei
Traducere în română Auto
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 67974/14 Artur ŁOשSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care a stat la 27 septembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 noiembrie 2014, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 30 iunie 2016 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL, dl Artur Čoński, este un național polonez, care s-a născut în 1977 și este reținut în Varșovia.
Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Chrzanowska, a Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la regimul „deținut periculos” care i-a fost impus de la 13 februarie 2013 la 27 noiembrie 2014. Cererea a fost comunicată guvernului THE LEI. Reclamantul s-a plâns în legătură cu diferite aspecte ale aplicării regimului „deținut periculos” la el. El se bazează pe art. 3 din Convenție. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 30 iunie 2016, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere.
Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 3 din Convenție din cauza lungii regimului „deținut periculos” impus reclamantului. În același timp, ei declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului suma de 20.000 PLN pe care o consideră rezonabilă, având în vedere circumstanțele individuale ale prezentului caz, precum și jurisprudența Curții în cazuri similare (...). Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile.
Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din cauza Curții, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenție...” Prin scrisoarea din 8 august 2016, reclamantul a indicat că nu este satisfăcut cu termenii declarației unilaterale.
Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.
11. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; a se vedea, de asemenea, WAZA Sp. z o.o.
c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea articolului 3 în ceea ce privește diferite aspecte ale aplicării regimului „deținut periculos” (a se vedea, de exemplu, Piechowicz c. Polonia , nr. 20071/07, §§ 166-178, 17 aprilie 2012, și Horych c. Polonia , nr. 13621/08, §§ 93-103, 17 aprilie 2012). 13. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07,
4 martie 2008). 16. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 20 octombrie 2016. Andrea Tamietti Nona Tsotsoria Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
DECISION Application no. 67974/14 Artur ŁOŃSKI against Poland The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 27 September 2016 as a Committee composed of: Nona Tsotsoria, President, Krzysztof Wojtyczek, Marko Bošnjak, judges, and Andrea Tamietti, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 7 November 2014, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 30 June 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1. The applicant, Mr Artur Łoński, is a Polish national, who was born in 1977 and is detained in Warsaw.
The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms J. Chrzanowska, of the Ministry of Foreign Affairs.
The applicant complained under Article 3 of the Convention about the “dangerous detainee” regime which had been imposed on him from 13 February 2013 to 27 November 2014.
The application had been communicated to the Government . THE LAW
The applicant complained about various aspects of application of “dangerous detainee” regime to him. He relied on Article 3 of the Convention.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 30 June 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows: “The Government hereby wish to express – by way of the unilateral declaration –their acknowledgement of violation of Article 3 of the Convention due to the length of the “dangerous detainee” regime imposed on the applicant. Simultaneously they declare that they are ready to pay the applicant the sum of PLN 20,000 which they consider to be reasonable in the light of the individual circumstances of the present case, as well as the Court’s case-law in similar cases (...). The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention of Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The Government would respectfully suggest that the above declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention...”
By a letter of 8 August 2016, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; see also WAZA Sp. z o.o. v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning complaints about the violation of Article 3 as regards various aspects of application of the “dangerous detainee” regime (see, for example, Piechowicz v. Poland , no. 20071/07, §§ 166-178, 17 April 2012, and Horych v. Poland , no. 13621/08, §§ 93-103, 17 April 2012).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 3 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 20 October 2016. Andrea Tamietti Nona Tsotsoria Deputy Registrar President