SZPOTON v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SZPOTON v. POLAND (CtEDO, 2016)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 27209/14 Zbigniew SZPOTON împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 5 ianuarie 2016 în calitate de comitet compus din: Nona Tsotsoria, președinte, Krzysztof Wojtyczek, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 mai 2014, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 13 octombrie 2015 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Zbigniew Szpoton, este un național polonez, care s-a născut în 1970 și este în prezent reținut în închisoarea Wronki. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna Justyna Chrzanowska. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 3 din Convenție cu privire la condițiile de detenție, în special cu privire la suprapopularea. Cererea a fost comunicată guvernului LEI Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție. El se bazează pe art. 3 din Convenția. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 13 octombrie 2015, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprese – prin intermediul declarației unilaterale – recunoașterea încălcării articolului 3 din Convenție prin nu permite reclamantului condiții adecvate de detenție. În același timp, Guvernul declară că sunt pregătiți să plătească reclamantului suma de 10.000 PLN ( zece mii de zloți polonezi) pentru a acoperi orice pecuniar și neîntrerupt prejudiciu material, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Guvernul consideră că suma de mai sus este rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții în cazuri similare ( Ulatowski Polonia , cerere nr. 29848/11, hotărârea din 6 martie 2012; Jurgielewicz Polonia , cerere nr. 70795/11, hotărârea din 9 octombrie 2012). Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.” Prin scrisoarea din 28 octombrie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă nu a fost satisfăcătoare. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 28 ianuarie 2016. Fatoș Aracı Nona Tsotsoria Președintele adjunct al grefierului