A.S. împotriva Franței

Comunicat la 5 octombrie 2016 SECȚIUNEA a cincea Cerere nr. 46240/15 A.S. împotriva Franței introdusă la 21 septembrie 2015 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, resortisant marocan, s-a căsătorit cu un resortisant francez cu care a avut doi copii. El a dobândit cetățenia franceză. A fost condamnat în Franța pentru participarea la o asociație de răufăcători în vederea pregătirii unor acte de terorism la șapte ani de închisoare, privării pe o perioadă de cinci ani a tuturor drepturilor sale civile, civile și de familie și confiscării bunurilor confiscate. El a făcut obiectul unui decret de decădere de naționalitate, pe care l-a aplicat, și al unui ordin de deportare. Consiliul de Stat a respins acțiunea reclamantului împotriva decretului de decădere a naționalității.

La Oficiul Francez de Protecție a Refugiaților și apatrizilor (OFPRA) și-a respins cererea de azil. Acțiunea formulată de reclamant în fața Curții Naționale a Drepturilor de Azil (CNDA) este în curs de desfășurare. La ridicarea sa decăzută, autoritățile franceze au decis să procedeze la expulzarea sa. Cu câteva ore înainte de expulzarea sa, reclamantul prezintă Curții o cerere de măsură provizorie în temeiul articolului 39 din Regulamentul său de procedură. Judecătorul care funcționa ca președinte al secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis să informeze guvernul francez, în aplicarea dispoziției menționate anterior, să nu trimită reclamantul înapoi în Maroc înainte de o anumită dată. Totuși, în același timp, la bordul căruia a decolat reclamantul pentru Maroc.

GRIFS Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul susține că trimiterea sa către Maroc a expus unui risc de tratament inuman și degradant. În plus, susține că trimiterea sa nu își recunoaște dreptul la respectarea vieții de familie, așa cum se prevede la art. 8 din Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 7, reclamantul se plânge că nu a putut beneficia de garaniile procedurale în caz de expulzare din străinătate care își au reședința în mod regulat pe teritoriul unui stat. Invocând art. 14 coroborat cu articolele anterioare, recurentul se plânge că suferă în raport cu francezii din naștere o discriminare în exercitarea drepturilor pe care le-a luat, din cauza faptului că a devenit francez prin naturalizare.

RĂSPUNSURI CU PĂRȚILE Având în vedere circumstanțele menționate de solicitant, ar trebui să se considere că trimiterea sa către Maroc a dus la un risc real de tratament contrar art. 3 din Convenție Faptul de a-l expulza pe reclamant constituie, în acest caz, o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și familiale, în sensul art. 8 din Convenție? Având în vedere circumstanțele de fapt ale prezentei specii, măsurile luate împotriva reclamantului au fost conforme cu cerințele procedurale prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. Reclamantul a suferit o încălcare a articolului 14 din Convenția combinată cu articolele anterioare A existat, în speță, înfășurată de către statul în exercitarea efectivă a dreptului său individual de recurs, în sensul articolului 34 din Convenție

Communiquée le 5 octobre 2016

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 46240/15 A.S. contre la France introduite le 21 septembre 2015

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, ressortissant marocain, épousa une ressortissante française avec laquelle il eut deux enfants. Il acquit la nationalité française. Il fut condamné en France pour participation à une association de malfaiteurs en vue de la préparation d’actes de terrorisme à sept ans d’emprisonnement, à la privation pour une durée de cinq ans de tous ses droits civiques, civils et de famille et à la confiscation des biens saisis. Il fit l’objet d’un décret de déchéance de nationalité, qu’il contesta, et d’un arrêté d’expulsion. Le Conseil d’État rejeta le recours du requérant contre le décret de déchéance de nationalité. L’Office français de protection des réfugiés et apatrides (OFPRA) rejeta sa demande d’asile.

Le recours formé par le requérant devant la Cour nationale du droit d’asile (CNDA) est pendant. À sa levée d’écrou, les autorités françaises décidèrent de procéder à son expulsion. Quelques heures avant son éloignement, le requérant saisit la Cour d’une demande de mesure provisoire sur le fondement de l’article 39 de son règlement. Le juge faisant fonction de président de la section à laquelle l’affaire fut attribuée décida d’indiquer au Gouvernement français, en application de la disposition précitée, de ne pas procéder au renvoi du requérant vers le Maroc avant une certaine date. Dans l’intervalle cependant, l’avion à bord duquel se trouvait le requérant décolla pour le Maroc. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue que son renvoi vers le Maroc l’a exposé à un risque de traitements inhumains et dégradants.

Il soutient, en outre, que son renvoi méconnaît son droit au respect à la vie familiale tel que prévu à l’ article 8 de la Convention. Invoquant l’article 1 du Protocole n o 7, le requérant se plaint de n’avoir pas pu bénéficier des garanties procédurales en cas d’expulsion d’étrangers résidant régulièrement sur le territoire d’un État. Invoquant l’article 14 combiné avec les articles précédents, le requérant se plaint de subir par rapport aux français de naissance une discrimination dans l’ exercice des droits qu’ il invoque, en raison du fait qu’ il est devenu français par naturalisation.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Eu égard aux circonstances évoquées par le requérant, doit-on considérer que son renvoi vers le Maroc lui a fait courir un risque réel de traitements contraires à l’article 3 de la Convention ? 2. Le fait d’expulser le requérant constituait-il, en l’espèce, une violation de son droit au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention ? 3. Compte tenu des circonstances factuelles de la présente espèce, les mesures prises à l’encontre du requérant étaient-elles conformes aux exigences procédurales de l’article 1 du Protocole n o 7 ? 4. Le requérant a-t-il subi une violation de l’article 14 de la Convention combiné avec les articles précédents ? 5. Y a-t-il eu en l’espèce entrave par l’État à l’exercice efficace de son droit de recours individuel, au sens de l’article 34 de la Convention ?