SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 51410/22 Nizar TRABELSI împotriva Belgiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care se află la 12 decembrie 2024 într-un comitet compus din Raffaele Sabato, președintele Frederic Krenc, Alain Chablais, judecători și Liv Tigerstedt, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 21 octombrie 2022, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURA Reclamantul, domnul Nizar Trabelsi, este un resortisant tunisian născut în 1970 și deținut în Farmville (Statul Virginia), Statele Unite ale Americii. El a fost reprezentat în fața Curții de către domnul D. Alamat și domnul C. Marchand, avocați care exercită la Bruxelles.
Guvernul belgian ( I. Niedlispacher, din cadrul Serviciului Public Federal al Justiției.
La 3 octombrie 2013, reclamantul a fost extrădat în Statele Unite (a se vedea mai multe detalii cu privire la acuzațiile aduse de autoritățile americane) Trabelsi, citată anterior, § 13). În fața judecătorului american, reclamantul a declarat că urmărirea penală împotriva sa și dovezile prezentate de procuror în legătură cu actele declarate A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene din 23 noiembrie 2011 (citată la nota de subsol 37). La 29 octombrie 2014, statul belgian a prezentat o notă diplomatică autorităților americane, în care a indicat că, în conformitate cu decizia ministerială din 23 noiembrie 2011, reclamantul putea fi judecat pentru toate acuzațiile menționate în actul de punere sub acuzare întocmit de autoritățile americane împotriva celui în cauză și că orice asemănare dintre cauza Statelor Unite și cauza Belgiei nu a fost în niciun caz judecată pentru acuzațiile care figurează în actul de acuzare.
La 23 octombrie 2018, recurentul a citat în afara statului belgian în fața Tribunalului de Primă Instanță din Bruxelles pentru că a solicitat să fie judecat în Statele Unite din cauza faptelor pentru care a considerat că a fost deja condamnat în Belgia. La 23 ianuarie 2019, judecătorul din Québec a formulat recurs. La 8 august 2019, Curtea de Apel de la Bruxelles a considerat că cererea reclamantului a fost fondată și a solicitat autorităților belgiene să notifice omologilor lor americani, prin mijloace oficiale, sub pedeapsa cu moartea, limitată la 50 000 EUR (EUR), analiza sa juridică conform căreia extrădarea reclamantului nu permitea urmărirea penală în Statele Unite pentru a fi judecat pentru aceleași fapte ca și pentru cele pentru care fusese condamnat în Belgia.
10. La 9 august 2019, statul belgian notifia autorităților americane o copie a hotărârii judecătorești din Bruxelles din 8 august 2019. În aceeași zi, autoritățile americane au reclamat primirea copiei respective și a scrisorii care o însoțea. 11. noiembrie 2019, statul belgian a indicat autorităților americane că analiza judecătorilor belgieni era eronată și că reclamantul putea fi urmărit fără limitare, motiv pentru care a formulat un recurs în casație. 12. La 4 martie 2021, Curtea de Casație a respins recursul introdus de statul belgian împotriva hotărârii Tribunalului din 8 august 2019. 13. Între timp, la 3 decembrie 2019, reclamantul a transmis statului belgian o poruncă de a plăti suma de 50 000 EUR corespunzătoare sumei maxime de plată a penalității cu titlu cominatoriu datorate în temeiul hotărârii din 8 august 2019 a instanței de apel din Bruxelles, pe motiv că statul belgian nu a executat, în opinia sa, ordinul care îi fusese acordat.
14. Prin hotărârea din 28 mai 2020, judecătorul confiscărilor a recunoscut că, prin trimiterea ulterioară a notei diplomatice din 13 noiembrie 2019, statul belgian nu era conform cu termenii hotărârii Tribunalului din Bruxelles și l-a condamnat pe stat să plătească penalitățile cu titlu cominatoriu. Statul belgian a făcut apel la această hotărâre. 15. aprilie 2021, Tribunalul de Primă Instanță din Bruxelles a reformat hotărârea menționată pe motiv că condamnarea principală fusese executată în mod corespunzător prin notificarea hotărârii judecătorești către autoritățile americane și că hotărârea nu a fost pronunțată pentru a prezenta o notă diplomatică ulterioară.
16. La 24 iunie 2022, Curtea de Casație a respins recursul introdus de recurent împotriva hotărârii din 27 aprilie 2021 17. În formularul său de cerere din 21 octombrie 2022, reclamantul și-a exprimat plângerea, pe teren, la art. 6 din convenție, cu privire la executarea hotărârii Tribunalului din Bruxelles din 8 august 2019, pe motiv că nota diplomatică din 13 noiembrie 2019 a venit de facto la neutralizare efectul notificării intervenite; astfel, autoritățile belgiene au inoperat garanția judiciară acordată în temeiul refuzului de a nu fi urmărită în Statele Unite prin încălcarea principiului non bis in idem și au făcut ca accesul la o instanță să fie fictiv.
18. La 11 aprilie 2023, Curtea a comunicat guvernului litigiul reclamantului întemeiat pe art. 6 din Convenție 19. La 6 noiembrie 2023, guvernul a transmis grefei observațiile sale cu privire la admisibilitatea și justificarea cererii în care a indicat că, la 14 iulie 2023, reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile de către juriul tribunalului federal din statul Washington. 20. Reclamantul este în prezent deținut de autoritățile americane în scopul expulzării sale. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din acest articol (Asociația SOS Attintats și Boëry c. Franța (dec.) [C], nr. 76642/01, § 41, CEDH 2006 XIV).
(1) lit. (c) îi permite, în special, să elimine o cauză a rolului din orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să continue examinarea cererii 22. Curtea constată, în speță, că reclamantul a introdus mai multe proceduri în fața instanțelor belgiene pentru a preveni condamnarea sa de către justiția americană pentru aceleași fapte ca și pentru cele pentru care fusese deja condamnat în Belgia, inclusiv cea care a fost încheiată prin hotărârea Curții de Casație din 24 iunie 2022. 23. Or, Curtea constată că, după comunicarea cauzei întemeiate pe art. 6 din Convenție către guvernul pârât, reclamantul a fost achitat de toate acuzațiile de către juriul Tribunalului Federal de Stat din Washington la 14 iulie 2023 24. Având în vedere că reclamantul nu mai este urmărit în Statele Unite, Curtea consideră că nu se mai justifică să se examineze dacă, prin trimiterea notei diplomatice din 13 noiembrie 2019, autoritățile belgiene nu și-au îndeplinit obligația de executare a hotărârii judecătorești din Bruxelles din 8 august 2019. 25. Având în vedere cele de mai sus și în l … să șteargă cererea de rol.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 23 ianuarie 2025. Liv Tigerstedt Raffaele Sabato Grefier adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 51410/22 Nizar TRABELSI contre la Belgique La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 12 décembre 2024 en un comité composé de : Raffaele Sabato , président , Frédéric Krenc, Alain Chablais , juges , et de Liv Tigerstedt, greffière adjointe de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 21 octobre 2022, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
1. Le requérant, M. Nizar Trabelsi, est un ressortissant tunisien né en 1970 et détenu à Farmville (État de Virginie), États-Unis d’Amérique. Il a été représenté devant la Cour par M e D. Alamat et M e C. Marchand, avocats exerçant à Bruxelles.
2.Le gouvernement belge (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M me I. Niedlispacher, du service public fédéral de la Justice.
3.La présente requête s’inscrit à la suite d’une première affaire portée par le requérant devant la Cour ( Trabelsi c. Belgique , n o 140/10, 4 septembre 2014).
4.Le 3 octobre 2013, le requérant fut extradé aux États-Unis (voir, pour plus de détails sur les chefs d’accusation dirigés à l’encontre de l’intéressé par les autorités américaines, Trabelsi , précité, § 13).
5.Devant le juge américain, le requérant déclara que les poursuites engagées contre lui et les preuves présentées par le procureur relativement aux « actes déclarés » liés à la tentative d’attentat ayant visé la base militaire de Kleine Brogel étaient incompatibles avec les termes de l’arrêté ministériel d’extradition du 23 novembre 2011 (voir, pour plus de détails concernant ledit arrêté et l’arrêt du Conseil d’État y relatif, Trabelsi , précité, §§ 28 ‑ 37).
6.Le 29 octobre 2014, l’État belge adressa une note diplomatique aux autorités américaines dans laquelle il indiqua que, conformément à l’arrêté ministériel du 23 novembre 2011, le requérant pouvait être jugé pour toutes les accusations citées dans l’acte d’accusation établi par les autorités américaines à l’encontre de l’intéressé et que toute similitude entre l’affaire des États-Unis et l’affaire de la Belgique n’empêchait en rien le procès pour les accusations figurant dans cet acte d’accusation.
7.Le 23 octobre 2018, le requérant cita en référé l’État belge devant le tribunal de première instance de Bruxelles car il craignait d’être jugé aux États ‑ Unis en raison de faits pour lesquels il estimait avoir déjà été condamné en Belgique.
8.Le 23 janvier 2019, le juge des référés déclara l’action du requérant irrecevable. Le requérant forma appel.
9.Le 8 août 2019, la cour d’appel de Bruxelles considéra que l’appel du requérant était fondé. Elle enjoignit aux autorités belges de notifier à leurs homologues américains par la voie officielle, sous peine d’astreinte plafonnée à 50 000 euros (EUR), son analyse juridique aux termes de laquelle l’extradition du requérant ne permettait pas de le poursuivre aux États-Unis pour y être jugé pour les mêmes faits que pour ceux pour lesquels il avait été condamné en Belgique.
10.Le 9 août 2019, l’État belge notifia aux autorités américaines une copie de l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles du 8 août 2019. Le même jour, les autorités américaines accusèrent réception de ladite copie ainsi que du courrier qui l’accompagnait.
11.Par la suite, dans une note diplomatique du 13 novembre 2019, l’État belge indiqua aux autorités américaines que l’analyse des juges belges était erronée et que le requérant pouvait être poursuivi sans limitation, raisons pour lesquelles il avait formé un pourvoi en cassation.
12.Le 4 mars 2021, la Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par l’État belge contre l’arrêt de la cour d’appel du 8 août 2019.
13.Entretemps, le 3 décembre 2019, le requérant avait fait signifier à l’État belge un commandement de payer la somme de 50 000 EUR correspondant au montant maximal de l’astreinte due en application de l’arrêt du 8 août 2019 de la cour d’appel de Bruxelles, au motif que l’État belge n’avait pas, selon lui, exécuté l’injonction qui lui y avait été faite.
14.Par un jugement du 28 mai 2020, le juge des saisies reconnut que, par l’envoi ultérieur de la note diplomatique du 13 novembre 2019, l’État belge ne s’était pas conformé aux termes de l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles et condamna l’État à payer l’astreinte. L’État belge fit appel de ce jugement.
15.Par un arrêt du 27 avril 2021, la cour d’appel de Bruxelles réforma ledit jugement au motif que la condamnation principale avait été correctement exécutée par la notification de l’arrêt aux autorités américaines et que cet arrêt n’interdisait pas de produire une note diplomatique ultérieure.
16.Le 24 juin 2022, la Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par le requérant contre l’arrêt du 27 avril 2021.
17.Dans son formulaire de requête du 21 octobre 2022, le requérant s’est plaint, sur le terrain de l’article 6 de la Convention, de l’inexécution de l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles du 8 août 2019 au motif que la note diplomatique du 13 novembre 2019 était venue « neutraliser » de facto les effets de la notification intervenue. Pour le requérant, les autorités belges avaient ainsi rendu inopérante la garantie judiciaire accordée au titre du refus d’ exequatur de ne pas être poursuivi aux États-Unis en violation du principe non bis in idem et avaient rendu fictif son accès à un tribunal.
18.Le 11 avril 2023, la Cour a communiqué au Gouvernement le grief du requérant tiré de l’article 6 de la Convention
19.Le 6 novembre 2023, le Gouvernement a transmis au greffe ses observations sur la recevabilité et le bien-fondé de la requête dans lesquelles il a indiqué que, le 14 juillet 2023, le requérant fut acquitté de toutes les charges par le jury du tribunal fédéral de l’État de Washington.
20.Le requérant est actuellement détenu par les autorités américaines aux fins de son expulsion. EN DROIT
21.La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article ( Association SOS Attentats et de Boëry c. France (déc.) [GC], n o 76642/01, §§ 28 ‑ 41, CEDH 2006 ‑ XIV). L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».
22.La Cour constate en l’espèce que le requérant a intenté plusieurs procédures devant les juridictions belges afin de prévenir sa condamnation par la justice américaine pour les mêmes faits que pour ceux pour lesquels il avait été déjà condamné en Belgique, dont celle qui s’est terminée par l’arrêt de la Cour de cassation du 24 juin 2022.
23.Or, la Cour constate que, après la communication du grief fondé sur l’article 6 de la Convention au gouvernement défendeur, le requérant a été acquitté de toutes les charges par le jury du tribunal fédéral de l’État de Washington le 14 juillet 2023.
24.Dès lors que le requérant n’est plus poursuivi aux États-Unis, la Cour estime qu’il ne se justifie plus d’examiner la question de savoir si, par l’envoi de la note diplomatique du 13 novembre 2019, les autorités belges avaient manqué à leur obligation d’exécuter l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles du 8 août 2019. 25. À la lumière de ce qui précède et en l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour, conformément à l’article 37 § 1 c) de la Convention, considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête. Il y a donc lieu de rayer l’affaire du rôle. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Fait en français puis communiqué par écrit le 23 janvier 2025. Liv Tigerstedt Raffaele Sabato Greffière adjointe Président