Publicat la 11 aprilie 2023 A DOUA SECȚIUNE Cererea nr. 51410/22 Nizar TRABELSI împotriva Belgiei introdusă la 21 octombrie 2022, comunicată la 22 martie 2023, CU PRIVIRE LA LEFFAR, prezenta cauză se referă la o cale de atac în fața Curții (Trabelsi c. Belgia, 140/10, 4 septembrie 2014). În această cauză, Curtea a condamnat Belgia pentru încălcarea articolelor 3 și 34 din Convenție din cauza extrădării reclamantului, un resortisant tunisian, la 3 octombrie 2013, în Statele Unite, în ciuda menționării unei măsuri provizorii de către Curte. Reclamantul este dat în judecată de către șeful de grupări teroriste și este condamnat pe viață. La 8 august 2019, Curtea de Apel din Bruxelles a solicitat autorităților belgiene să notifice în mod oficial omologilor lor americani, sub formă de penalități cu titlu cominatoriu, analiza sa juridică în temeiul căreia extrădarea reclamantului nu permitea urmărirea penală a acestuia în Statele Unite pentru a fi judecat pentru aceleași fapte ca și în cazul celor pentru care a fost condamnat în Belgia. Lanțul din Belgia către autoritățile americane este o copie a hotărârii din 9 august 2019. Într-o notă diplomatică din 13 august 2019. noiembrie 2019, statul belgian a indicat autorităților americane că analiza judecătorilor belgieni era eronată și că reclamantul putea fi urmărit fără limitare, motiv pentru care a formulat un recurs în casație. Recursul introdus de către statul belgian împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță a fost respins de Curtea de Casație la 4 martie 2021. În fața instanței sesizate, reclamantul s-a plâns de un defect de executare a hotărârii din 8 august 2019. Prin hotărârea din 28 mai 2020, judecătorul contenciosului a recunoscut că, prin trimiterea ulterioară a notei diplomatice din 13 noiembrie 2019, statul belgian nu era conform cu termenii hotărârii din data de 28 mai 2020, iar statul care trebuia să plătească astrei. Această hotărâre a fost reformată în gradul de recurs, Tribunalul de apel considerând, într-o hotărâre din 27 aprilie 2021, că condamnarea principală a fost executată în mod corect prin notificarea hotărârii autorităților americane și că această hotărâre nu a vizat să producă o notă diplomatică ulterioară. La 24 iunie 2022, Curtea de Casație a respins recursul introdus de reclamant. În fața Curții, invocând art. 6 din convenție, recurentul se plânge de executarea hotărârii Tribunalului din Bruxelles din 9 august 2019 pe motiv că nota diplomatică din 13 noiembrie 2019 a venit să neutralizeze de facto efectele notificării în cauză și că, prin urmare, autoritățile belgiene au ineficace garanția judiciară acordată în temeiul refuzului de refuz din exequatur de a nu fi acuzat în Statele Unite prin încălcarea principiului non bis in idem și au reinventat accesul reclamantului la o instanță. Reclamantul constată, de asemenea, o încălcare a dreptului la o cale de atac efectivă (art. 13 coroborat cu art. 6 din convenție). În temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, a fost respectat ( Hornsby c. Grecia, 19 martie 1997, § 40, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1997 II, Spordino c. Italia (n [GC], n 36813/97, § 196, CEDH 2006 V și Bourdov c. Rusia (n, n 33509/04, § 65 și 68 și § 96-98, CEDH 2009)
Publié le 11 avril 2023
Requête n
o
51410/22
Nizar TRABELSI
contre la Belgique
introduite le 21 octobre 2022
communiquée le 22 mars 2023
La présente requête concerne l’inexécution alléguée d’un arrêt de la cour d’appel de Bruxelles. Elle s’inscrit dans la suite d’une première affaire portée devant la Cour (
Trabelsi c. Belgique
, n
o
140/10, 4 septembre 2014). Dans cette affaire, la Cour avait condamné la Belgique pour violation des articles
3 et 34 de la Convention en raison de l’extradition du requérant – un ressortissant tunisien – le 3 octobre 2013, vers les Etats-Unis, malgré l’indication d’une mesure provisoire par la Cour. Le requérant y est poursuivi du chef d’infractions terroristes et encourt une peine de réclusion à perpétuité.
Le 8 août 2019, la cour d’appel de Bruxelles enjoignit aux autorités belges de notifier à leurs homologues américains par la voie officielle, sous peine d’astreinte, son analyse juridique aux termes de laquelle l’extradition du requérant ne permettait pas de le poursuivre aux États-Unis pour y être jugé pour les mêmes faits que pour ceux pour lesquels il avait été condamné en Belgique. L’État belge notifia aux autorités américaines une copie de l’arrêt de la cour d’appel le 9 août 2019. Dans une note diplomatique du 13
novembre 2019, l’État belge indiqua aux autorités américaines que l’analyse des juges belges était erronée et que le requérant pouvait être poursuivi sans limitation, raisons pour lesquelles il avait formé un pourvoi en cassation. Le pourvoi introduit par l’État belge contre l’arrêt de la cour d’appel fut rejeté par la Cour de cassation le 4 mars 2021.
Devant le juge des saisies, le requérant se plaignit d’un défaut d’exécution de l’arrêt de la cour d’appel du 8 août 2019. Par un jugement du 28 mai 2020, le juge des saisies reconnut que, par l’envoi ultérieur de la note diplomatique du 13 novembre 2019, l’État belge ne s’était pas conformé aux termes de l’arrêt de la cour d’appel et condamna l’État à payer l’astreinte. Ce jugement fut réformé en degré d’appel, la cour d’appel considérant, dans un arrêt du 27
avril 2021, que la condamnation principale avait été correctement exécutée par la notification de l’arrêt aux autorités américaines et que cet arrêt n’interdisait pas de produire une note diplomatique ultérieure. Le 24
juin 2022, la Cour de cassation rejeta le pourvoi introduit par le requérant.
Devant la Cour, invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de l’inexécution de l’arrêt de la cour d’appel de Bruxelles du 9 août 2019 au motif que la note diplomatique du 13 novembre 2019 est venue «
neutraliser
»
de facto
les effets de la notification intervenue et que, ce faisant, les autorités belges ont rendu inopérante la garantie judiciaire accordée au titre du refus d’
exequatur
de ne pas être poursuivi aux Etats-Unis en violation du principe
non bis in idem
et ont rendu fictif l’accès du requérant à un tribunal. Le requérant y voit également une atteinte au droit à un recours effectif (article 13 combiné avec l’article 6 de la Convention).
1.
L’article 6 de la Convention est-il applicable en l’espèce
?
2.
Dans l’affirmative, compte tenu des griefs du requérant, le droit d’accès à un tribunal au sens de l’article 6 § 1 de la Convention a-t-il été respecté (
Hornsby c. Grèce
, 19
mars 1997, § 40,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
II,
Scordino c.
Italie (n
o
1)
[GC], n
o
‑
V, et
Bourdov c.
Russie (n
o
2)
, n
o
33509/04, §§ 65 et 68, et §§ 96-98, CEDH
2009)
?