CASE OF FILIMONOV AND FAZLUTDINOV v. RUSSIA

CAUZA DE FILIMONOV ȘI FAZLUTDINOV v. RUSSIA (Aplicații nos. 71621/13 și 381/15 JUGAMENT STRASBOURG 6 octombrie 2016 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Filimonov și Fazlutdinov v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și secretarul adjunct al secțiunii Hasan Bakırcı, după ce au deliberat în privat la 15 septembrie 2016, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat în cererile împotriva Rusiei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) privind diferitele date indicate în tabelul adăugat. Cerințele au fost comunicate guvernului rusesc („Guvernului”). FACTE Lista reclamanților și detaliile relevante ale cererilor sunt prezentate în tabelul adăugat. Reclamanții se plângeau de condițiile inadecvate ale detenției lor și au susținut, de asemenea, că nu dispune de un remediu intern eficient pentru a se plânge în legătură cu condițiile de detenție slabe. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 3 A CONVENȚIEI Reclamanții se plâng în principal de condițiile inadecvate ale detenției lor, care se bazează pe art. 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: art. 3 „Nimeni nu poate fi supus torturii sau unor tratamente sau pedepsei inumane sau degradante.” În diferite date, Guvernul a prezentat declarații unilaterale care vizează soluționarea acestei chestiuni. Prin aceste declarații, autoritățile ruse au recunoscut că reclamanții au fost reținuți în condițiile care nu au respectat cerințele articolului 3 din Convenție și au declarat, de asemenea, că sunt dispuși să plătească reclamanților ex gratie sumele tabulate mai jos. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 37 din Convenție, aceasta poate, în orice etapă a procedurii, să pună în aplicare o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluziile menționate la art. 37 alineatul (1) litera (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii.” art. 37 § 1 în amenzi spune: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și protocoalele în cauză.” 10. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarațiile având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa. 11. Curtea este convinsă că Guvernul a recunoscut o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 3 din Convenție, având în vedere condițiile proaste ale detenției lor. Curtea constată, de asemenea, că compensațiile oferite sunt comparabile cu atribuirile Curții în cazuri similare, ținând seama, printre altele, de faptul că, Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererilor. 12. În ceea ce privește dacă respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenție și protocoalele în cauză impune Curtea să continue examinarea prezentelor cereri, aceasta remarcă că organele convenției au interpretat în mod constant articolele 37 și 38 din Convenție ca fiind obligatorii să continue examinarea unei cauze, în ciuda soluționarii sale de către părți sau a existenței oricăror alte motive pentru scoaterea cazului din lista sa. Prin urmare, s-a constatat că este necesară o examinare suplimentară a unui caz atunci când a pus întrebări cu caracter general care afectează respectarea Convenției (a se vedea Tyrer c. Regatul Unit , nr. 5856/72 , raportul Comisiei din 14 decembrie 1976, Serie B 24, p. 2, § 2). 13. Aceste întrebări de caracter general ar apărea, de exemplu, în cazul în care este necesar să se clarifice obligațiile statelor în temeiul Convenției sau să induce Statul pârât să rezolve un deficit structural care afectează alte persoane în aceeași poziție cu reclamantul. Prin urmare, Curtea a fost condusă în mod frecvent, în temeiul articolelor 37 și 38, pentru a verifica dacă problema generală ridicată de acest caz a fost sau a fost remediată și că problemele juridice similare au fost rezolvate de Curte în alte cazuri (a se vedea, printre altele, Can v. Austria, 30 septembrie 1985, §§§ 15-18, Serie A nr. 96, și Léger v. France (striking off) [GC], nr. 19324/02, § 51, CEDO 2009-...). 14. Curtea nu vede niciun motiv convingător de ordine publică pentru a justifica examinarea prezentelor plângeri cu privire la fond. În primul rând, Curtea a stabilit în numeroase ocazii chestiuni analoge cu cele care au apărut în cazurile instantanee și a constatat în detaliu obligațiile statelor în temeiul Convenției în acest sens (a se vedea, printre multe altele, Ananiev și altele c. Rusia , nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012). În consecință, o examinare pe fondul prezentei plângeri nu ar aduce niciun element nou în acest sens. 15. În consecință, în ceea ce privește plângerea din art. 3 privind condițiile detenției reclamanților, această parte a cererilor ar trebui eliminată din listă. III. ARTICOLUL 13 ALEGAT AL CONVENȚIEI 16. Reclamanții se plângeau, de asemenea, în conformitate cu art. 13 din Convenție, că nu aveau la dispoziție un remediu intern eficace în ceea ce privește condițiile de detenție slabe. 17. Guvernul nu a formulat comentarii, după ce a prezentat doar declarațiile unilaterale care au tratat exclusiv plângerea reclamanților în temeiul articolului 3 (a se vedea punctul 7 de mai sus). 18. Ananiev și alții Cazul (citat mai sus, § 119), Curtea a constatat deja că sistemul juridic rus nu a furnizat un remediu eficace care ar putea fi utilizat pentru a preveni presupusa încălcare sau continuarea acesteia și a furnizat reclamanților un recurs adecvat și suficient în legătură cu o plângere privind condițiile inadecvate de detenție. Guvernul nu a prezentat argumente sau dovezi care să permită Curții să ajungă la o concluzie diferită în cazurile în cauză. Având în vedere recunoașterea Guvernului în ceea ce privește plângerea reclamanților în temeiul articolului 3 din Convenție (a se vedea punctul 7 de mai sus), confirmand astfel caracterul său „argumentabil”, Curtea concluzionează că plângerea în temeiul articolului 13 este admisibil. În plus, constată că reclamanții nu au avut niciun remediu intern eficace la dispoziția lor în ceea ce privește plângerea privind condițiile de detenție. 19. În consecință, a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. IV. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 21. Respectând documentele în posesie și jurisprudența sa (a se vedea, în special, Ananyev și alții c. Rusia, nr. 42525/07 și 60800/08, 10 ianuarie 2012 și Butko c. Rusia, nr. 32036/10, § 68, 12 noiembrie 2015) și angajamentul guvernului stabilit în declarațiile lor unilaterale, Curtea consideră că constatarea unei încălcări în temeiul articolului 13 din convenție constituie suficientă satisfacție în aceste cazuri. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, hotărăște să se alăture cererilor; având în vedere termenii declarației guvernamentale și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva listă a cererilor din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, în măsura în care se referă la plângerea în temeiul articolului 3 din convenție cu privire la condițiile inadecvate ale detenției reclamanților; admisibilă plângerea reclamanților cu privire la lipsa unui remediu intern eficace pentru a se plânge de condițiile inadecvate de detenție; deține că aceste cereri declară o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține că constatarea unei încălcări constituie în sine o satisfacție suficientă pentru orice prejudiciu moral suferite de reclamanții având în vedere încălcarea articolului 13 din convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 6 octombrie 2016, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bakırcı Helena Jäderblom Președintele secretar adjunct APPENDIX Lista cererilor care pun plângeri în temeiul articolului 3 din Convenție (condiții neadecvate de detenție) nr. Cerere nr. Data introducerii Denumirea reclamantului Data nașterii Data începerii și a încetării Durata Sq. m. per detenuat Acuzații specifice Alte plângeri în cadrul jurisprudenței bine stabilite Valoarea acordată pentru prejudiciu material și moral și costurile și cheltuielile per reclamant (în euro) [1] 71621/13 15/10/2013 Vadim Nikolayevich FILIMONOV 05/11/1968 IZ-77/4 Moscova 16/10/2012 până la 23/08/2013 10 luni (s) și 8 zile (s) 1.9 m2 Suprapopulare - 16 deținuți într-o celulă pentru 8 persoane. Reclamantul nu a fost furnizat cu un loc individual de dormit. Lumina electrică dim. Lipsa ventilației. Condiții igiene. Art. 13 - lipsa unui remediu eficace în legislația internă 4.805 381/15 12/12/2014 Ruslan Rustamovich FAZLUTDINOV 13/07/1985 IVS Tuymazy Tuymazinskiy district Bashkortostan 26/07/2013 la 20/06/2014 10 luni și 26 zile (s) 1 m2 Fără ferestre, fără aer proaspăt și lumină naturală. Fără ventilație. Lumina electrică Dim. O găleată în loc de o toaletă și fără separare a acesteia de la zona de living. Dușul situat în zona toaletă și nu separat de ea. Zidurile acoperite cu praf de soia si carbon. Infestare cu sârme. Sârme de sârmă. Damp beding nu a fost înlocuit sau curățat o dată. Bed-linen rareori curățat. Nu sistem de aprovizionare cu apă. Calitatea alimentară slabă. Art. 13 - lipsa de orice remediu eficace în legislația internă 5.000 [1] Plus orice impozit care poate fi taxabil reclamanților.

THIRD SECTION

CASE OF FILIMONOV AND FAZLUTDINOV v. RUSSIA

(Applications nos. 71621/13 and 381/15

)

JUDGMENT

STRASBOURG

6 October 2016

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Filimonov and Fazlutdinov v. Russia,

The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of:

Helena Jäderblom,

President,

Dmitry Dedov,

Branko Lubarda,

judges,

and Hasan Bakırcı

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 15 September 2016,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in applications against Russia lodged with the Court under Article

34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on the various dates indicated in the appended table.

2.

The applications were communicated to the Russian Government (“the Government”).

THE FACTS

3.

The list of applicants and the relevant details of the applications are set out in the appended table.

4.

The applicants complained of the inadequate conditions of their detention. They also argued that they did not have an effective domestic remedy to complain about the poor detention conditions.

THE LAW

I.

JOINDER OF THE APPLICATIONS

5.

Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.

II.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE

3 OF THE CONVENTION

6.

The applicants complained principally of the inadequate conditions of their detention. They relied on Article 3 of the Convention, which reads as follows:

Article 3

“No one shall be subjected to torture or to inhuman or degrading treatment or punishment.”

7.

On various dates the Government submitted unilateral declarations aimed at resolving this issue. By these declarations the Russian authorities acknowledged that the applicants had been detained in the conditions which had not complied with the requirements of Article 3 of the Convention. They also declared that they were ready to pay the applicants

ex gratia

the sums tabulated below.

8.

The Court reiterates that under Article 37 of the Convention it may at any stage of the proceedings strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusions specified under (a), (b), or (c) of that Article.

9.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.”

Article 37 § 1

in fine

states:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto so requires.”

10.

To this end, the Court will examine carefully the declarations in the light of the principles emerging from its case-law.

11.

The Court is satisfied that the Government acknowledged a violation of the applicants’ right under Article 3 of the Convention on account of the poor conditions of their detention. The Court also notes that the compensations offered are comparable with Court awards in similar cases, taking account,

inter alia

, of the length and specific conditions of the detention in each particular case. The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the applications.

12.

As to whether the respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto requires the Court to continue the examination of the present applications, it notes that the Convention organs have consistently interpreted Articles 37 and 38 of the Convention as compelling them to continue the examination of a case, notwithstanding its settlement by the parties or the existence of any other ground for striking the case out of its list. A further examination of a case was thus found to be necessary when it raised questions of a general character affecting the observance of the Convention (see

Tyrer v. the United Kingdom

, no.

5856/72, Commission’s report of 14 December 1976, Series B 24, p.

2, §

2).

13.

Such questions of a general character would arise, for example, where there is a need to clarify the States’ obligations under the Convention or to induce the respondent State to resolve a structural deficiency affecting other persons in the same position as the applicant. The Court has thus been frequently led, under Articles 37 and 38, to verify that the general problem raised by the case had been or was being remedied and that similar legal issues had been resolved by the Court in other cases (see, among many others,

Can v. Austria

, 30 September 1985, §§

15-18, Series A no. 96, and

Léger v. France

(striking out) [GC], no. 19324/02, §

51, ECHR 2009-...).

14.

The Court does not see any compelling reason of public order to warrant examination of the present complaints on the merits. Firstly, the Court has on numerous occasions determined issues analogous to those arising in the instant cases and ascertained in great detail the States’ obligations under the Convention in that respect (see, among many others,

Ananyev and Others v. Russia

, nos. 42525/07 and 60800/08, 10 January 2012). As a consequence, an examination on the merits of the present complaint would not bring any new element in this regard.

15.

Accordingly, in so far as the complaint under Article 3 about the conditions of the applicants’ detention is concerned, this part of the applications should be struck out of the list.

III.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

16.

The applicants also complained under Article 13 of the Convention that they did not have at their disposal an effective domestic remedy in respect of poor conditions of detention.

17.

The Government did not comment, having only submitted the unilateral declarations which dealt exclusively with the applicants’ complaint under Article 3 (see paragraph 7 above).

18.

In

Ananyev and Others

case (cited above, § 119), the Court has already found that the Russian legal system did not provide an effective remedy that could be used to prevent the alleged violation or its continuation and provide applicants with adequate and sufficient redress in connection with a complaint about inadequate conditions of detention. The Government have presented no arguments or evidence to enable the Court to reach a different conclusion in the cases at hand. In the light of the Government’s acknowledgement in respect of the applicants’ complaint under Article 3 of the Convention (see paragraph 7 above), thus confirming its “arguable” nature, the Court concludes that the complaint under Article

13 is admissible. It further finds that the applicants had no effective domestic remedy at their disposal in respect of their complaint concerning the conditions of detention.

19.

There has accordingly been a violation of Article 13 of the Convention.

IV.

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

20.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

21.

Regard being had to the documents in its possession and to its case

‑

law (see, in particular,

Ananyev and Others v. Russia,

nos. 42525/07 and 60800/08, 10 January 2012 and

Butko v. Russia, no. 32036/10,

November 2015) and the Government’s undertaking laid down in their unilateral declarations, the Court considers that the finding of a violation under Article 13 of the Convention constitutes sufficient just satisfaction in the present cases.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

1.

Decides

to join the applications;

2.

Decides,

having regard to the terms of the Government’s declaration, and the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein, to strike the applications out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as they concern the complaint under Article 3 of the Convention about the inadequate conditions of the applicants’ detention;

3.

Declares

admissible the applicants’ complaint about the lack of an effective domestic remedy to complain about the inadequate conditions of detention;

4.

Holds

that these applications disclose a breach of Article

13 of the Convention;

5.

Holds

that the finding of a violation constitutes in itself sufficient just satisfaction for any non-pecuniary damage sustained by the applicants in view of the breach of Article 13 of the Convention.

Done in English, and notified in writing on 6 October 2016, pursuant to Rule

77

§§

2 and

3 of the Rules of Court.

Hasan Bakırcı

Helena Jäderblom

Deputy Registrar

President

APPENDIX

List of applications raising complaints under Article 3 of the Convention

(inadequate conditions of detention)

No.

Application no.

Date of introduction

Applicant name

Date of birth

Facility

Start and end date

Duration

Sq. m. per inmate

Specific grievances

Other complaints under well-established case-law

Amount awarded for pecuniary and non-pecuniary damage and costs and expenses

per applicant

(in euros)

[1]

71621/13

15/10/2013

Vadim Nikolayevich FILIMONOV

05/11/1968

IZ-77/4 Moscow

16/10/2012 to

23/08/2013

10 month(s) and 8 day(s)

1.9 m²

Overcrowding - 16 detainees in a cell for 8 persons. The applicant was not provided with an individual sleeping place. Dim electric light. Lack of ventilation. Unsanitary conditions.

Art. 13 - lack of any effective remedy in domestic law

4,805

381/15

12/12/2014

Ruslan Rustamovich FAZLUTDINOV

13/07/1985

IVS Tuymazy Tuymazinskiy district Bashkortostan

26/07/2013 to

20/06/2014

10 month(s) and 26 day(s)

1 m²

No windows, no fresh air and natural light. No ventilation. Dim electric light. A bucket instead of a toilet and no separation thereof from living area. Shower located in the toilet area and not separated from it. Walls covered with soot and carbon dust. Infestation with cockroaches. Bared wires. Damp bedding was not once replaced or cleaned. Bed-linen seldom cleaned. No water supply system. Poor food quality.

Art. 13 - lack of any effective remedy in domestic law

5,000

[1]

Plus any tax that may be chargeable to the applicants.