Alexopoulos și alții împotriva Greciei

La originea cauzei se află o cerere (nr. 41804/13) îndreptată împotriva Republicii Elene și introdusă la Curte de zece cetățeni ai acestui stat, un cetățean sârb și un cetățean turc („reclamanții", a căror listă figurează în anexă), la 24 iunie 2013, în temeiul articolului 34 al Convenției de apărare a Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale („Convenția").

Reclamanții au fost reprezentați de Dne. K. Tsitselikis și A. Spathis, avocați la Thessaloniki. Guvernul grecesc („Guvernul") a fost reprezentat de delegatul agentului seu, Dn. I. Bakopoulos, assessor la Consiliul Juridic al Statului. Guvernele sârbesc și turc nu au folosit dreptul lor de a interveni în procedură (art. 36 § 1 al Convenției).

Reclamanții susțin în particular o încălcare a art. 3, din cauza condițiilor lor de detenție la penitenciarul din Komotini.

La 30 august 2013, petiția a fost comunicată Guvernului.

Conform reclamanților, penitenciarul, cu o capacitate de 96 de deținuți, găzduia 345 la începutul anului 2013. Fiecare din cele nouă dormitoare de 30 m² găzduia 25 de deținuți și fiecare din cele douăzeci de celule de 6 m² găzduia 4 deținuți. Șase alte celule de 5 m² găzduiau fiecare 3-4 deținuți. Spațiul personal al fiecărui deținut nu depășea 1,2 m² la 1,7 m², patul inclus. Celulele erau prost ventilate și aveau puțină lumină naturală. Nu toate celulele aveau toalete și deținuții erau obligați să folosească toaletele comune în număr insuficient. Un anumit număr din acestea nu erau curățate de către autoritățile penitenciare și deținuții nu aveau produse pentru a le curăța. Toaletele nu se închideau.

Penitenciarul nu avea refectoriu și deținuții mâncau la paturi. Mâncarea era săracă în cantitate și în calitate nutritivă.

Sistemul de încălzire funcționa doar una-două ore pe zi. Nu avea nici o asistență psihologică sau psihiatrică și asistența medicală acordată deținuților era minimă.

În fine, efectivele penitenciare insuficiente (45 de gardieni în loc de 96 prevăzuți) nu erau suficiente pentru a asigura siguranța deținuților.

Reclamanții susțin că atât ministerul de justiție, cât și conducerea penitenciatului sunt conștiente de situația din penitenciarul din Komotini. În acest sens, produc o scrisoare, datată din 7 februarie 2013, adresată ministrului de justiție de către asociația personalului penitenciar din penitenciar. În această scrisoare, asociația se referea specific la problema supraaglomerării care domnea în penitenciar și observa că acesta găzduia la acea dată 340 de deținuți și că dormitoarele prevăzute pentru 8-10 persoane găzduiau 30 sau mai mult. Asociația cerea decongestia imediată a penitenciarului.

De asemenea, prima săptămână a decembrie 2012, personalul penitenciar al penitenciarului a declarat grevă din două motive principale: reducerea la un nivel critic al efectivelor și agravarea condițiilor de detenție, situație care se reflecta în condițiile de muncă ale personalului. B. Condițiile de detenție în penitenciarul din Komotini conform Guvernului

Guvernul afirmă că deținuții au posibilitatea să se plimbe în curtea penitenciarului de două ori pe zi (de la 8:30 la 11:30 și de la 14:45 până la 15 minute înainte de apusul soarelui). În acest timp, pot participa la sporturi colective (baschet, fotbal și volei) sau pot face exerciții în sala de sport modernă care există în cadrul penitenciarului. Există și o bibliotecă cu cărți în limba greacă sau în alte limbi, precum și o sută de posturi de muncă.

Celulele sunt încălzite printr-un sistem de încălzire centrală. La anumite ore ale zilei, se furnizează apă caldă. Dormitoarele și celulele sunt echipate cu posturi de televiziune. Îmbrăcămintea și pantofii sunt distribuiți deținuților săraci. Deținuții mănâncă în celulele lor, care sunt dotate cu mese și scaune. Mesele (trei pe zi), pregătite în bucătăriile penitenciarului, includ carne și pasăre, pește și fructe. Există și mese speciale pentru deținuții care practică alte confesiuni. Deținuții pot cumpăra și alimente din micul magazin care funcționează în cadrul penitenciarului.

Medicul generalist al penitenciarului examinează zilnic deținuții care o cer. Mai mult, un psiholog efectuează sesiuni individuale sau colective.

De două ori pe an, o companie procedează la dezinsectizarea celulelor. II.

În raportul din 5 iulie 2013, întocmit în urma vizitei sale din 4-16 aprilie 2013, CPT observa că penitenciarul din Komotini, constând din două aripi cu o capacitate oficială de 96 de deținuți, găzduia 336 la data vizitei. Prima aripă era compusă din nouă dormitoare, măsurând fiecare 60 m² (toaletă inclusă) și găzduind 25-30 de deținuți. Unii deținuți împărțeau un pat și unii dormeau pe saltele puse pe pământ. Tavanul și pereții unor dormitoare erau acoperiți cu mucegai. A doua aripă era compusă din douăzeci de celule de 8 m² fiecare, toaletă și chiuvetă incluse (care nu erau complet separate de restul celulei). Celulele erau echipate cu două seturi de paturi supraetajate și, la data vizitei, cincisprezece din acestea găzduiau fiecare patru deținuți. Cele cinci celule rămase găzduiau șase deținuți fiecare, ceea ce constituia un nivel de supraaglomerare intolerabilă. Necesitatea de spațiu era atât de mare încât cele cinci celule disciplinare erau folosite pentru a găzdui deținuți care trebuiau să fie protejați.

Deținuții s-au plâns reprezentanților CPT că autoritățile penitenciare pulverizau celulele cu insecticid fără a lua nicio precauție, ceea ce provoca disconfort la unii deținuți. Cu toate acestea, în ciuda folosirii insecticidelor, nu era posibil să se elimine prezența gândacilor.

Un medic vizitator venea la penitenciar de la 8:00 la 11:30 și mai rar un dentist. Erau două asistente medicale care lucrau cu normă întreagă. Acest nivel de prezență medicală ar fi suficient dacă penitenciarul ar funcționa în limitele capacității sale oficiale, dar era total inadecvat pentru o populație de 336 de deținuți.

Din cauza reducerilor de buget, școala nu mai funcționa în penitenciar din cauza lipsei de credite pentru recrutarea de profesori. ÎN DREPT I.

Guvernul excipează neepuizarea căilor de recurs interne din cauză că reclamanții nr. 1, 6, 8, 9, 10, 11 și 12, care au fost eliberați sau transferați la alte penitenciare la data introducerii cererei, nu au introdus o acțiune pe baza art. 105 al legii de accompaniement a codului civil. De asemenea invită Curtea să respingă petiția pentru neepuizarea căilor de recurs interne din cauță că toți reclamanții nu au utilizat anumite recururi care le permit să se plângă de condițiile lor de detenție: saisina procurorului responsabil cu executarea pedepselor și aplicarea măsurilor de siguranță prevăzute de art. 572 al codului de procedură penală; saisina consiliului disciplinar din penitenciar prevăzut de art. 6 al codului penitenciar; saisina tribunalului de executare a pedepselor sau a camerei de acuzare a tribunalului penal prevăzute de art. 86 și 87 din același cod.

Referindu-se la hotărârea Kanakis c. Grecia (nr. 40146/11, § 88, 12 decembrie 2013), reclamanții nr. 1, 6 și 11 declară că doresc să se desisteze de petiția lor. Ceilalți reclamani subliniază că la data la care Curtea a fost sezisă, toți erau în detenție. Reclamanții nr. 8, 9, 10, 12 au fost eliberați sau transferați după saisina Curții și deci nu se poate pretinde că nu au epuizat căile de recurs interne. Cât privește recururile prevăzute de art. 6, 86 și 87 al codului penitenciar și 572 al codului de procedură penală, toți reclamanții subliniază că sunt lipsite de orice eficacitate, deoarece niciodată în trecut nu au servit la îmbunătățirea problemei structurale a condițiilor de detenție din penitenciare. 1. În ceea ce privește reclamanții nr. 1, 6 și 11

Având în vedere poziția exprimată de acești reclamani și în absența unor circumstanțe particulare privind respectarea drepturilor garantate de Convenție sau Protocoalele sale, Curtea consideră că nu mai se justifică continuarea examinării acestor griefuri, conform art. 37 § 1 a) al Convenției. Este deci necesar să se radă cauza din rol în ceea ce privește reclamanții nr. 1, 6 și 11. 2. În ceea ce privește ceilalți reclamani nr. 8, 9, 10 și 12

Curtea amintește că, în ceea ce privește epuizarea căilor de recurs interne, situația unei persoane care a fost deținută în condiții pe care le consideră contrare art. 3 al Convenției și care seziază Curtea după eliberarea sa diferă de cea a unui individ care o seziază în timp ce este încă deținut în condițiile pe care le denunță (Christodoulou și alții c. Grecia, nr. 80452/12, § 57, 5 iunie 2014). Mai mult, obligația reclamantului de a epuiza căile de recurs interne se apreciază în principiu la data introducerii cererei la Curte (Baumann c. Franța, nr. 33592/96, § 47, 22 mai 2001 și Koutalidis c. Grecia, nr. 18785/13, § 61, 27 noiembrie 2014).

Curtea reiterează că acțiunea art. 105 precitată constituie un recurs pur indemnitare care ar permite unei persoane să ceară și să obțină reparația atunci când aceasta, o dată eliberată, ar dori să se plângă de condițiile ei de detenție din penitenciarul în care era deținută. Cu toate acestea, acest recurs nu permite persoanei în cauză să obțină o îmbunătățire a condițiilor sale de detenție. Îi lipsește deci caracterul preventiv în sensul hotărârii Ananyev și alții c. Rusia (nr. 42525/07 și 60800/08, § 98, 10 ianuarie 2012).

În prezenta cauză, Curtea observă că reclamanții nr. 9, 10 și 12 au fost transferați la alte penitenciare pentru a-și ispăși pedepsele pe 21 august, 26 octombrie și 7 decembrie 2013 respectiv. Cât privește reclamantul nr. 8, a fost eliberat pe 9 septembrie 2013. Or, când au sezisat Curtea pe 24 iunie 2013, în același timp cu reclamanții nr. 2, 3, 4, 5 și 7, nu erau în libertate. Acțiunea art. 105 nu le-ar fi de nicio folos, având în vedere în special supraaglomerarea carcerală existând în mod curent în Grecia (a se vedea și Adiele și alții c. Grecia, nr. 29769/13, §§ 33-34, 25 februarie 2016).

Rezultă că petiția nu trebuie respinsă pentru neepuizare a căilor de recurs interne, în aplicarea art. 35 §§ 1 și 4 al Convenției, pentru cât timp se referă la reclamanții precitați. 3. În ceea ce privește reclamanții nr. 2, 3, 4, 5 și 7

În ceea ce privește condițiile de detenție, Curtea a concluzionat în anumite cazuri (Vaden c. Grecia, nr. 35115/03, §§ 30-33, 29 martie 2007 și Tsivis c. Grecia, nr. 11553/05, §§ 18-20, 6 decembrie 2007) că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, din cauță că nu au folosit recururile prevăzute de art. 572 al codului de procedură penală și de art. 6 al legii nr. 2776/1999. În aceste cazuri, reclamanții se plângeau de circumstanțe particulare care îi afectau personal ca indivizi și pe care ei considerau că autoritățile penitenciare le puteau termina luând măsurile corespunzătoare. În schimb, a afirmat în repetate rânduri că, în măsura în care reclamantul susține că este personal afectat de condițiile generale de detenție din penitenciar, cum este cazul de față, recururile prevăzute de art. 6 și 572 precitate nu ar fi de nicio folos (a se vedea, inter alia, Papakonstantinou c. Grecia, nr. 50765/11, § 51, 13 noiembrie 2014).

Curtea nu vede nicio motiv să se abată în prezenta cauză de la jurisprudența sa constantă în acest sens și prin urmare respinge excepția Guvernului. 4. Concluzie

Curtea observă că grijile reclamanților nr. 2-5, 7-10 și 12 nu sunt în mod evident neîntemeiate în sensul art. 35 § 3 a) al Convenției și că nu se ciocnesc de niciun alt motiv de inadmisibilitate. Le declară deci admisibile. B. Cu privire la fondamentul cererei în ceea ce privește reclamanții nr. 2-5, 7-10 și 12

Reclamanții se referă la versiunea lor a condițiilor de detenție din penitenciarul din Komotini și produc în sprijinul afirmațiilor lor fotografii luate în interiorul dormitorelor și celulelor.

Guvernul se referă la propria versiune și subliniază că, indiferent de numărul de deținuți care variază în timp, perioada în care deținuții se află în curtea penitenciarului atenează efectele supraaglomerării susținute de reclamani. Cât privește scrisoarea din 7 februarie 2013 adresată ministrului de justiție de către asociația personalului penitenciar din penitenciar, ea nu era destinată să ofere o privire de ansamblu a condițiilor de detenție, ci să aducă la cunoștință problemele de siguranță existând în penitenciar și necesitatea de a consolida efectivele acestui personal.

Cu privire la principiile generale ale aplicării art. 3 al Convenției în cazuri ridicând probleme similare cu acelea puse de prezenta, Curtea se referă la jurisprudența sa relevantă în această materie (a se vedea, inter alia, Filippopoulos c. Grecia, nr. 41800/13, §§ 64-67, 12 noiembrie 2015).

În prezenta cauză, Curtea observă că reclamanții nu precizează în ce celulă sau în ce dormitor erau deținuți. Observă totuși că penitenciarul din Komotini, cu o capacitate oficială de 96 de deținuți, găzduia aproximativ 340 în primul semestru al 2013, perioada în care reclamanții au sezisat Curtea. Reclamanții susțin că fiecare din cele nouă dormitoare de 30 m² găzduia 25 de deținuți și fiecare din douăzeci de celule de 6 m² găzduia 4, că spațiul lor personal nu depășea 1,2 m² la 1,7 m² și că un anumit număr de deținuți dormea pe pământ. Starea de supraaglomerare din penitenciar a fost de altfel denunțată de personalul penitenciar în scrisoarea din 7 februarie 2013 la ministrul de justiție în care ceruți decongestia imediată a penitenciarului. A fost, de asemenea, constatată de CPT în raportul din 5 iulie 2013, care a calificat „intolerabilă" situația din anumite celule.

Curtea observă și că Guvernul nu contrazice aceste cifre. Susține doar că această situație a fost atenuată de faptul că deținuții, inclusiv reclamanții, puteau petrece mai multe ore ale zilei în curtea penitenciarului. Cu toate acestea, Curtea observă că orele de plimbare erau fixate de la 8:30 la 11:30 și de la 14:45 până la 15 minute înainte de apusul soarelui, ceea ce implică faptul că reclamanții era obligați să petreacă în medie 17 ore pe zi (apusul soarelui variind în funcție de anotimpul anului) în dormitoarele și celulele lor.

După opinia Curții, faptul că reclamanții puteau rămâne o medie de șase ore în curtea penitenciarului nu ar putea compensa faptul că pentru restul zilei erau într-adevăr confinați pe paturile lor în condiții cu o lipsă totală de intimitate, supraaglomerarea precitată a penitenciarului, clar vizibilă pe fotografiile trimise de reclamani, nu le lăsând niciun alt alegere. La aceasta se adaugă absența refectorului din penitenciar, care obligă deținuții să-și ia mesele pe paturi, mucegaiul pe tavane și pereți, precum și absența ușii în fața unor toalete din celule, observată de CPT și vizibilă și pe fotografiile furnizate de reclamant.

Având în vedere efectul cumulativ al condițiilor de detenție ale reclamanților, Curtea consideră că acestea au atins pragul de gravitate necesar pentru a califica detenția lor ca tratament inuman și degradant în sensul art. 3 al Convenției.

A existat deci o încălcare a acestei dispoziții.

Ținând cont de concluziile sale din paragrafele 29-30, ea concluzionează că a existat și o încălcare a art. 13 combinat cu art. 3. II.

În funcție de durata detenției lor, reclamanții cer cu titlu de prejudiciu moral pe care susțin că l-au suferit următoarele sume, care vor fi versate direct pe contul bancar indicat de reprezentanții lor: reclamantul nr. 2 13 000 euro (EUR); reclamantul nr. 3 10 000 EUR; reclamantul nr. 4 10 000 EUR; reclamantul nr. 5 10 000 EUR; reclamantul nr. 7 10 000 EUR; reclamantul nr. 8 7 000 EUR; reclamantul nr. 9 7 000 EUR; reclamantul nr. 10 13 000 EUR și reclamantul nr. 12 13 000 EUR.

Guvernul susține că durata detenției reclamanților nu ar trebui să constituie singurul criteriu pentru fixarea sumei indemnizației și că ar trebui să se țină seama de alte criterii, cum ar fi măsurile luate pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție și decongestia penitenciarului, cum ar fi transferul deținuților la alte penitenciare. El consideră că o sumă de 1 000 EUR pentru cei care erau deținuți la data la care Curtea a fost sezisă, și cu condiția să fie încă deținuți, ar constitui o satisfacție suficientă. În fine, afirmă că nimic nu justifică ca plata să fie făcută pe contul bancar al reprezentanților.

Curtea consideră că se cuvine să acorde cu titlu de prejudiciu moral, 5 000 EUR reclamanților nr. 5, 8 și 9 și 7 000 EUR reclamanților nr. 2, 3, 4, 7, 10 și 12. Aceste sume vor fi versate direct pe contul bancar indicat de reprezentanții lor (a se vedea, inter alia și în ultimul timp, Adiele și alții, precitat, § 65). B. Frais și dépens

Reclamanții cer de asemenea în comun 2 500 EUR pentru frais și dépens suportați la Curte, susținând că au încheiat cu avocații lor un acord privind onorarii acestora, care s-ar apropia de un acord de quota litis. Cer de asemenea ca aceste sume să fie versate direct pe contul bancar indicat de avocații lor.

Curtea observă că pretențiile cu titlu de frais și dépens nu sunt însoțite de documentele justificative necesare. Este deci necesar să se respingă cererea. C. Dobânzi moratorii

Curtea consideră că este potrivit să calibreze rata dobânzilor moratorii pe baza ratei facilității de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene majorat cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE, 1. Hotărăște să radă petiția din rol în ceea ce privește reclamanții nr. 1, 6 și 11; 2. Declară petiția admisibilă cu privire la grijile privind art. 3 și 13 al Convenției în ceea ce privește reclamanții nr. 2-5, 7-10 și 12; 3. Decide că a existat o încălcare a art. 3 al Convenției; 4. Decide că a existat o încălcare a art. 13 combinat cu art. 3 al Convenției; 5. Decide a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamanților, în termen de trei luni, de la data la care hotărârea va deveni definitivă conform art. 44 § 2 al Convenției, suma de 5 000 EUR (cinci mii de euro) fiecăruia din reclamanții nr. 5, 8 și 9, și 7 000 EUR (șapte mii de euro) fiecăruia din reclamanții nr. 2, 3, 4, 7, 10 și 12, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, cu titlu de prejudiciu moral, care va fi versată direct pe contul bancar indicat de avocații lor: b) că de la expirarea acestui termen și până la plată, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu rata facilității de împrumut marginal al Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; 6. Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Pronunțată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 6 octombrie 2016, în aplicarea art. 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții. Renata Degener Mirjana Lazarova Trajkovska Grefieră adjunctă Președintă ANEXĂ Marios ALEXOPOULOS este un cetățean grec născut în 1969. Hasim EFE este un cetățean turc născut pe 19/05/1962 Yasar ERGUN este un cetățean grec născut pe 28/04/1965 Athanasios HATZIPARASKEVAS este un cetățean grec născut în 1965. Napoloeon KARADEDOS este un cetățean grec născut în 1953. Vasilios KOUSOGLOU este un cetățean grec născut în 1981. Lazaros LAZARIDIS este un cetățean grec născut în 1984. Anthimos PAVLIDIS este un cetățean grec născut în 1949. Konstantinos POLYZAS este un cetățean grec născut în 1976. Kristian SVETKOVIC este un cetățean sârb născut în 1986. Marios TERLEPANIS este un cetățean grec născut în 1978. Savvas TSAPAKIDIS este un cetățean grec născut în 1958.

Les requérants ont été représentés par M es K. Tsitselikis et A. Spathis, avocats à Thessalonique. Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») a été représenté par le délégué de son agent, M. I. Bakopoulos, assesseur au Conseil juridique de l’Etat. Les gouvernements serbe et turc n’ont pas usé de leur droit d’intervenir dans la procédure (article 36 § 1 de la Convention).

Les requérants allèguent en particulier une violation de l’article 3, en raison de leurs conditions de détention à la prison de Komotini.

Le 30 août 2013, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT I.

Selon les requérants, la prison, d’une capacité de 96 détenus, en accueillait 345 au début de l’année 2013. Chacune des neuf chambrées de 30 m² accueillait 25 détenus et chacune des vingt cellules de 6 m² accueillait 4 détenus. Six autres cellules de 5 m² accueillaient chacune 3 à 4 détenus. L’espace personnel de chaque détenu ne dépassait pas 1,2 m² à 1,7 m², le lit inclus. Les cellules étaient mal aérées et avaient peu de lumière naturelle. Toutes les cellules ne disposaient pas de toilettes et les détenus étaient obligés d’utiliser les toilettes communes en nombre insuffisant. Un certain nombre d’entre elles n’étaient pas nettoyées par les autorités de la prison et les détenus ne disposaient pas de produits pour les nettoyer. Les toilettes ne fermaient pas.

La prison était dépourvue de réfectoire et les détenus prenaient leurs repas sur leurs lits. La nourriture était pauvre en quantité et en qualité nutritive.

Le système de chauffage ne fonctionnait que pendant une à deux heures par jour. Il n’y avait aucune assistance psychologique ou psychiatrique et les soins médicaux offerts aux détenus étaient sommaires.

Enfin, le nombre insuffisant des effectifs pénitentiaires (45 gardiens au lieu des 96 prévus) ne suffisait pas à assurer la sécurité des détenus.

Les requérants affirment que tant le ministère de la Justice que la direction de la prison sont conscients de la situation dans la prison de Komotini. À cet égard, ils produisent une lettre, datée du 7 février 2013, et adressée au ministre de la Justice par l’association du personnel pénitentiaire de la prison. Dans cette lettre, l’association se référait spécifiquement au problème de surpopulation régnant dans la prison et notait qu’elle accueillait à cette date 340 détenus et que des chambrées prévues pour 8 à 10 personnes en accueillaient 30 voire plus. L’association demandait le désengorgement immédiat de la prison.

Par ailleurs, la première semaine de décembre 2012, le personnel pénitentiaire de la prison fit grève pour deux raisons principales : la diminution à un seuil critique des effectifs et l’aggravation des conditions de détention, situation qui se répercutait sur les conditions de travail du personnel. B. Les conditions de détention dans la prison de Komotini selon le Gouvernement

Le Gouvernement affirme que les détenus ont la possibilité de se promener dans la cour de la prison deux fois par jour (de 8 h 30 à 11 h 30 et de 14 h 45 à jusqu’à 15 minutes avant le coucher du soleil). Pendant ce temps, ils peuvent participer à des sports collectifs (basketball, football et volleyball) ou faire de l’exercice dans la salle de sport moderne qui existe au sein de la prison. Il existe aussi une bibliothèque avec des livres en grec ou dans d’autres langues ainsi que cent postes de travail.

Les cellules sont chauffées par un système de chauffage central. À certaines heures de la journée, il y a fourniture d’eau chaude. Les chambrées et cellules sont équipées de postes de télévision. Des vêtements et des chaussures sont distribués aux détenus indigents. Les détenus prennent leurs repas dans leurs cellules qui disposent de tables et de chaises. Les repas (trois par jour), préparés dans les cuisines de la prison, incluent de la viande et de la volaille, du poisson et des fruits. Il existe aussi des repas spéciaux pour les détenus pratiquants d’autres confessions. Les détenus peuvent aussi acheter des aliments dans la petite épicerie qui fonctionne au sein de la prison.

Le médecin généraliste de la prison examine quotidiennement les détenus qui en font la demande. En outre, un psychologue effectue des sessions individuelles ou collectives.

Deux fois par an, une entreprise procède à la désinsectisation des cellules. II.

Dans son rapport du 5 juillet 2013, établi à la suite de sa visite du 4 au 16 avril 2013, le CPT relevait que la prison de Komotini, comportant deux ailes d’une capacité officielle de 96 détenus, en accueillait 336 à la date de la visite. La première aile était composée de neuf chambrées, mesurant chacune 60 m² (toilette incluse) et accueillant 25 à 30 détenus. Certains détenus partageaient un lit et certains dormaient sur des matelas posés par terre. Le plafond et les murs de certaines chambrées étaient couverts de moisissure. La deuxième aile était composée de vingt cellules de 8 m² chacune, toilette et lavabo inclus (qui n’étaient pas totalement séparés du reste de la cellule). Les cellules étaient équipées de deux séries de lits superposés et, à la date de la visite, quinze d’entre eux accueillaient chacune quatre détenus. Les cinq cellules restantes accueillaient six détenus chacune, ce qui constituait un niveau de surpeuplement intolérable. Le besoin en espace était tel que les cinq cellules disciplinaires étaient utilisées pour accueillir des détenus qui devaient être protégés.

Les détenus se sont plaints aux représentants du CPT que les autorités de la prison aspergeaient les cellules d’insecticide sans prendre aucune précaution, ce qui provoquait des malaises chez certains détenus. Toutefois, malgré l’usage d’insecticides, il n’était pas possible d’éliminer la présence des cafards.

Un médecin visiteur venait à la prison de 8 h à 11 h 30 et plus occasionnellement un dentiste. Il y avait deux infirmières qui travaillaient à plein temps. Ce niveau de présence médical serait suffisant si la prison fonctionnait dans les limites de sa capacité officielle, mais il était totalement inadéquat pour une population de 336 détenus.

En raison des coupures dans le budget, l’école ne fonctionnait plus dans la prison faute de crédits pour le recrutement de professeurs. EN DROIT I.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes faute pour les requérants n os 1, 6, 8, 9, 10, 11 et 12, qui avaient été libérés ou transférés à d’autres prisons à la date de l’introduction de la requête, d’avoir introduit une action sur le fondement de l’article 105 de la loi d’accompagnement du code civil. Il invite aussi la Cour à rejeter la requête pour non épuisement des voies de recours internes faute pour tous les requérants d’avoir utilisé certains recours qui leur permettent de se plaindre de leurs conditions de détention : la saisine du procureur chargé de l’exécution des peines et de l’application des mesures de sécurité prévues par l’article 572 du code de procédure pénale ; la saisine du conseil disciplinaire de la prison prévu par l’article 6 du code pénitentiaire ; la saisine du tribunal d’exécution des peines ou de la chambre d’accusation du tribunal correctionnel prévues par les articles 86 et 87 du même code.

Se référant à l’arrêt Kanakis c. Grèce (n o 40146/11, § 88, 12 décembre 2013), les requérants n os 1, 6 et 11 déclarent souhaiter se désister de leur requête. Les autres requérants soulignent qu’à la date de la saisine de la Cour, ils étaient tous en détention. Les requérants n os 8, 9, 10, 12 étaient libérés ou transférés après la saisine de la Cour et donc on ne saurait prétendre qu’ils n’ont pas épuisé les voies de recours internes. Quant aux recours prévus aux articles 6, 86 et 87 du code pénitentiaire et 572 du code de procédure pénale, tous les requérants soulignent qu’ils sont dépourvus de toute efficacité car jamais dans le passé ils n’ont servi à améliorer le problème structurel des conditions de détention dans les prisons. 1. En ce qui concerne les requérants n os 1, 6 et 11

Au vu de la position exprimée par ces requérants, et en l’absence de circonstances particulières touchant au respect des droits garantis par la Convention ou ses Protocoles, la Cour considère qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de ces griefs, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Il convient donc de rayer l’affaire du rôle en ce qui concerne les requérants n os 1, 6 et 11. 2. En ce qui concerne les autres requérants n os 8, 9, 10 et 12

La Cour rappelle que, s’agissant de l’épuisement des voies de recours internes, la situation d’une personne qui a été détenue dans des conditions qu’elle estime contraires à l’article 3 de la Convention et qui saisit la Cour après sa mise en liberté diffère de celle d’un individu qui la saisit alors qu’il est toujours détenu dans les conditions qu’il dénonce ( Christodoulou et autres c. Grèce , n o 80452/12, § 57, 5 juin 2014). En outre, l’obligation pour le requérant d’épuiser les voies de recours internes s’apprécie en principe à la date de l’introduction de la requête devant la Cour ( Baumann c. France , n o 33592/96, § 47, 22 mai 2001 et Koutalidis c. Grèce , n o 18785/13, § 61, 27 novembre 2014).

La Cour réitère que l’action de l’article 105 précité constitue un recours purement indemnitaire qui permettrait à une personne de demander et d’obtenir réparation lorsque celle-ci une fois mise en liberté souhaiterait se plaindre de ses conditions de détention dans la prison où elle était détenue. Toutefois, ce recours ne permet pas à l’intéressé d’obtenir une amélioration de ses conditions de détention. Il lui manque donc le caractère préventif dans le sens de l’arrêt Ananyev et autres c. Russie (n os 42525/07 et 60800/08, § 98, 10 janvier 2012).

En l’espèce, la Cour observe que les requérants n os 9, 10 et 12 ont été transférés vers d’autres prisons pour purger leur peines les 21 août, 26 octobre et 7 décembre 2013 respectivement. Quant au requérant n o 8, il a été mis en liberté le 9 septembre 2013. Or, lorsqu’ils ont saisi la Cour le 24 juin 2013, en même temps que les requérants n os 2, 3, 4, 5 et 7, ils ne se trouvaient pas en liberté. L’action de l’article 105 ne leur serait donc d’aucune utilité, au vu notamment de la surpopulation carcérale existant couramment en Grèce (voir aussi Adiele et autres c. Grèce , n o 29769/13, §§ 33-34, 25 février 2016).

Il s’ensuit que la requête ne doit pas être rejetée pour non-épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention, pour autant qu’elle concerne les requérants précités. 3. En ce qui concerne les requérants n os 2, 3, 4, 5 et 7

S’agissant des conditions de détention, la Cour a conclu dans certaines affaires ( Vaden c. Grèce, n o 35115/03, §§ 30-33, 29 mars 2007 et Tsivis c. Grèce , n o 11553/05, §§ 18-20, 6 décembre 2007) que les requérants n’avaient pas épuisé les voies de recours internes, faute d’avoir utilisé les recours prévus à l’article 572 du code de procédure pénale et à l’article 6 de la loi n o 2776/1999. Dans ces affaires, les requérants se plaignaient de circonstances particulières qui les affectaient personnellement en tant qu’individus et auxquelles ils estimaient que les autorités pénitentiaires pouvaient mettre un terme en prenant les mesures appropriées. En revanche, elle a affirmé à plusieurs reprises que, dans la mesure où le requérant allègue être personnellement affecté par les conditions générales de détention dans la prison, comme en l’occurrence, les recours prévus aux articles 6 et 572 précités ne seraient d’aucune utilité (voir, parmi beaucoup d’autres, Papakonstantinou c. Grèce , n o 50765/11, § 51, 13 novembre 2014).

La Cour ne voit aucune raison de s’écarter dans la présente affaire de sa jurisprudence constante à cet égard et rejette donc l’exception du Gouvernement. 4. Conclusion

La Cour observe que les griefs des requérants n os 2-5, 7-10 et 12 ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et qu’ils ne se heurtent à aucun autre motif d’irrecevabilité. Elle les déclare donc recevables. B. Sur le bien-fondé de la requête en ce qui concerne les requérants n os 2-5, 7-10 et 12

Les requérants se réfèrent à leur version des conditions de détention dans la prison de Komotini et produisent à l’appui de leurs dires des photos prises à l’intérieur des chambrées et des cellules.

Le Gouvernement se réfère à sa propre version et souligne qu’indépendamment du nombre de détenus qui varie dans le temps, la période pendant laquelle les détenus se trouvent dans la cour de la prison attenue les effets de la surpopulation alléguée par les requérants. Quant à lettre du 7 février 2013 adressée au ministre de la Justice par l’association du personnel pénitentiaire de la prison, elle n’avait pas pour but de donner un aperçu des conditions de détention mais de faire connaître les problèmes de sécurité existant dans la prison et les besoins de renforcer les effectifs de ce personnel.

En ce qui concerne les principes généraux de l’application de l’article 3 de la Convention dans des affaires soulevant des questions similaires à celles posées par la présente, la Cour renvoie à sa jurisprudence pertinente en la matière (voir, parmi beaucoup d’autres, Filippopoulos c. Grèce , n o 41800/13, §§ 64-67, 12 novembre 2015).

En l’espèce, la Cour note que les requérants ne précisent pas dans quelle cellule ou dans quelle chambrée ils étaient détenus. Elle relève cependant que la prison de Komotini, d’une capacité officielle de 96 détenus, elle en accueillait 340 environ le premier semestre 2013, période pendant laquelle les requérants ont saisi la Cour. Les requérants affirment que chacune des neuf chambrées de 30 m² accueillait 25 détenus et chacune de vingt cellules de 6 m² en accueillait 4, que leur espace personnel ne dépassait pas 1,2 m² à 1,7 m² et qu’un certain nombre de détenus dormait par terre. L’état de surpeuplement dans la prison était d’ailleurs dénoncé par le personnel pénitentiaire dans leur lettre du 7 février 2013 au ministre de la Justice dans laquelle ils demandaient le désengorgement immédiat de la prison. Il était aussi constaté par le CPT dans son rapport du 5 juillet 2013 qui qualifiait d’ « intolérable » la situation dans certaines cellules.

La Cour note aussi que le Gouvernement ne conteste pas ces chiffres. Il soutient seulement que cette situation était atténuée par le fait que les détenus, dont les requérants, pouvaient passer plusieurs heures de la journée dans la cour de la prison. Toutefois, la Cour observe que les heures de la promenade étaient fixées de 8 h 30 à 11 h 30 et de 14 h 45 jusqu’à 15 minutes avant le coucher de soleil, ce qui implique que les requérants étaient obligés de passer une moyenne de 17 heures par jour (le coucher du soleil variant en fonction de la saison de l’année) dans leurs chambrées et cellules.

De l’avis de la Cour, le fait pour les requérants de pouvoir rester une moyenne de six heures dans la cour de la prison ne saurait compenser le fait que pour le reste du jour ils étaient en réalité confinés sur leurs lits dans des conditions avec un manque total d’intimité, le surpeuplement précité de la prison, clairement visible sur les photos envoyées par les requérants, ne leur laissant aucun autre choix. À cela s’ajoute l’absence de réfectoire dans la prison obligeant les détenus à prendre leurs repas sur leurs lits, la moisissure sur les plafonds et les murs, ainsi que l’absence de porte devant certaines toilettes des cellules, relevé par le CPT et visible aussi sur les photos fournies par le requérant.

Eu égard à l’effet cumulatif des conditions de détention des requérants, la Cour estime que celles-ci ont atteint le seuil de gravité requis pour qualifier leur détention de traitement inhumain et dégradant au sens de l’article 3 de la Convention.

Il y a donc eu violation de cette disposition.

Compte tenu de ses conclusions aux paragraphes 29-30, elle conclut qu’il y a eu aussi violation de l’article 13 combiné avec l’article 3. II.

En fonction de la durée de leur détention, les requérants réclament au titre du préjudice moral qu’ils auraient subi les sommes suivantes à verser directement au compte bancaire indiqué par leurs représentants : le requérant n o 2 13 000 euros (EUR) ; le requérant n o 3 10 000 EUR ; le requérant n o 4 10 000 EUR ; le requérant n o 5 10 000 EUR ; le requérant n o 7 10 000 EUR ; le requérant n o 8 7 000 EUR ; le requérant n o 9 7 000 EUR ; le requérant n o 10 13 000 EUR et le requérant n o 12 13 000 EUR.

Le Gouvernement soutient que la durée de la détention des requérants ne devrait pas constituer le seul critère pour la fixation du montant de l’indemnité et qu’il faudrait tenir compte d’autres critères tels les mesures prises en vue de l’amélioration des conditions de détention et du désengorgement de la prison comme le transfert des détenus vers d’autres prisons. Il considère qu’une somme de 1 000 EUR à ceux qui étaient détenus à la date de la saisine de la Cour, et à condition qu’ils y soient encore détenus, constituerait une satisfaction suffisante. Enfin, il affirme que rien ne justifie que le paiement soit fait sur le compte bancaire des représentants.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au titre du préjudice moral, 5 000 EUR aux requérants n os 5, 8 et 9 et 7 000 EUR aux requérants n os 2, 3, 4, 7, 10 et 12. Ces sommes seront versées directement sur le compte bancaire indiqué par leurs représentants (voir, parmi beaucoup d’autres et en dernier lieu, Adiele et autres , précité, § 65). B. Frais et dépens

Les requérants demandent également conjointement 2 500 EUR pour les frais et dépens engagés devant la Cour, en affirmant qu’ils ont conclu avec leurs conseils un accord concernant les honoraires de ceux-ci, qui se rapprocherait d’un accord de quota litis . Ils demandent aussi que ces sommes soient versées directement sur le compte bancaire indiqué par leurs conseils.

La Cour observe que les prétentions au titre des frais et dépens ne sont pas accompagnées des justificatifs nécessaires. Il convient donc d’écarter la demande. C. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Décide de rayer la requête du rôle en ce qui concerne les requérants n os 1, 6 et 11 ; 2. Déclare la requête recevable quant aux griefs tirés des articles 3 et 13 de la Convention en ce qui concerne les requérants n os 2-5, 7-10 et 12 ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention ; 4. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 combiné avec l’article 3 de la Convention ; 5. Dit a) que l’État défendeur doit verser aux requérants, dans les trois mois, à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, la somme de 5 000 EUR (cinq mille euros) à chacun des requérants n os 5, 8 et 9, et 7 000 EUR (sept mille euros) à chacun des requérants n os 2, 3, 4, 7, 10 et 12, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à verser directement sur le compte bancaire indiqué par leurs avocats : b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 6. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 octobre 2016, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement de la Cour. Renata Degener Mirjana Lazarova Trajkovska Greffière adjointe Présidente ANNEXE Marios ALEXOPOULOS est un ressortissant grec né en 1969. Hasim EFE est un ressortissant turc né le 19/05/1962 Yasar ERGUN est un ressortissant grec né le 28/04/1965 Athanasios HATZIPARASKEVAS est un ressortissant grec né en 1965. Napoloeon KARADEDOS est un ressortissant grec né en 1953. Vasilios KOUSOGLOU est un ressortissant grec né en 1981. Lazaros LAZARIDIS est un ressortissant grec né en 1984. Anthimos PAVLIDIS est un ressortissant grec né en 1949. Konstantinos POLYZAS est un ressortissant grec né en 1976. Kristian SVETKOVIC est un ressortissant serbe né en 1986. Marios TERLEPANIS est un ressortissant grec né en 1978. Savvas TSAPAKIDIS est un ressortissant grec né en 1958.