Decizia nr. 29833/05 Hasan Hüseyin ÖZTÜRK și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 11 octombrie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 3 august 2005, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE: Dna Fatma Ekinci (Öztürk), dna Ayșe Özalp (Öztürk), dna Hasan Hüseyin Öztürk, dna Dudu Bayraktar (Öztürk), dna Emine Urgur (Öztürk), dna Hatice Gümüș (Öztürk), dna Ramazan Öztürk, dna Ahmet Öztürk și dna Melek Arıkan (Öztürk) sunt nouă resortisanți turci. S-au născut în 1924, 1926, 1929, 1935, 1938, 1943, 1946 și, respectiv, 1955 și trăiesc în Denizli. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl M. Eraydın, un avocat care practică în Denizli. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au avut o parcelă de teren în districtul Acıpayam din Denizli, care a fost înregistrată în registrul terenurilor ca bloc nr. 118, parcela nr. 2. La 2 mai 1996, municipalitatea Acıpayam a hotărât să exproprieze terenurile reclamanților. Reclamanții au fost notificați oficial decizia de expropriare prin intermediul unui anunț acordat de către publicul notar. A fost indicat în avizul că suma compensației de expropriare a fost fixată la 3.751.000.000 de lire turce (TRL) [1] La o dată neespecificată în 1996 reclamanții au solicitat Curții Administrative Aydın pentru a dispune de hotărârea expropriației și de planul local de dezvoltare a terenurilor care era baza deciziei de expropriare îndepărtate. Curtea Administrativă Aydın a considerat că nu era competentă ratione loci La 5 iunie 2003, Curtea Administrativă Denizli a respins cazul reclamanților. Reclamanții nu au apelat împotriva acestei decizii și a devenit finală la 15 septembrie 2003. La 25 noiembrie 1996, reclamanții au introdus o acțiune civilă în fața Tribunalului Civil Acıpayam și au solicitat o compensație suplimentară pentru expropiere de 15.888.000.000 TRL. La 18 februarie 2004, Tribunalul Civil Acıpayam a acordat reclamanților TRL 5.490.600.588 (echivalentul de aproximativ 3.240 euro (EUR) la momentul respectiv) ca compensare suplimentară, plus dobânzi la rata statutară. Reclamanții au fost ulterior respinse de Curtea de Casație și hotărârea a devenit finală la 14 ianuarie 2005. Decizia finală a fost acordată reprezentantului reclamanților la 4 februarie 2005. Comunitatea Acıpayam a plătit compensația suplimentară de expropriare reclamanților în mai multe tranșe între 10 februarie 2005 și 25 mai 2005. 10. La 30 aprilie 2009, unul dintre solicitanți, adică Ayșe Özalp (Öztürk) a murit și moștenitorii ei, dna Melahat Özalp (Akbaș), dna Nezahat Özalp și dl. Hüsnü Özalp a solicitat continuarea cererii la 10 august 2010. Legea și practica interne relevante 11. O descriere a dreptului și practicii interne în ceea ce privește Comisia de compensare menționată mai jos (punctul 15) poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013; Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013; și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014. 12. Reclamanții s-au plâns în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că dreptul lor la proprietate a fost încălcat de către Statul pârât din cauza pierderii financiare cauzate de plata întârziată a compensației suplimentare de expropriare și de deprecierea compensației de expropriare acordate acestora ca urmare a ratelor de inflație ridicate în Turcia. 13. În baza aceluiași articol, reclamanții s-au mai plâns că terenurile lor expropriate au fost utilizate într-un scop altul decât cel indicat în decizia de expropriare, că valoarea compensației suplimentare de expropriare a fost insuficientă și că plata compensației inițiale de expropriare a fost amânată. Prezenta încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție privind plata întârzietă a compensației suplimentare de expropriare și deprecierea compensației de expropriare 14. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că, datorită ratelor de inflație ridicate, suma compensației expropriate determinate de instanțele interne a fost considerabil mai mică decât valoarea de piață a terenurilor lor și că municipalitatea Acıpayam nu a plătit compensația suplimentară de expropriare în timp util. 15. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384, s-a înființat în Turcia o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor, executarea întârziere a hotărârilor și neexecuția hotărârilor. În plus, au remarcat că competența Comisiei de compensare a fost ulterior extinsă printr-un decret adoptat la 16 martie 2014 pentru examinarea plângerilor referitoare, printre altele, la presupusa pierdere a valorii compensației expropriate din cauza efectelor inflației și a lungii procedurii. În consecință, acestea au susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au formulat nici o cerere Comisiei de Compensare. 16. Curtea observă că, după cum a subliniat guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nu. 24240/07, 20 martie 2012). În continuare, în decizia sa în cazul Demiroğlu v. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013) și Yıldız și Yanak v. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014), Curtea a declarat cererile inadmisibile din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să ascundă căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că această nouă soluție a fost a priori accesibilă și capabilă de a oferi o prospectivă rezonabilă de remediere a plângerilor referitoare atât la neexecutarea deciziilor judiciare, cât și la deprecierea atribuițiilor în cazurile de expropriare. 17. Curtea constată că în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citat mai sus, § 77), el a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, cereri de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 18. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazurile Demiroğlu și Yıldız și Yanak, citate mai sus. 19. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această parte a cererii ar trebui respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a căilor de recurs interne. art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În special, au susținut că municipalitatea a construit o moschee pe terenurile lor care nu a fost indicată în decizia de expropriare, că valoarea compensației suplimentare de expropriare nu era suficientă și că plata compensației inițiale de expropriare a fost amânată de către municipalitate. 21. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care problema se plânge este de competența sa, Curtea concluzionează că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea le respinge ca fiind manifestamente nefondate, în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 17 noiembrie 2016. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului [1] La 1 ianuarie 2005, lira turcă (TRY) a intrat în circulație, înlocuind fosta lira turcă (TRL).
Application no. 29833/05
Hasan Hüseyin ÖZTÜRK and Others
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11
October 2016 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 3 August 2005,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicants, Ms Fatma Ekinci (Öztürk), Ms Ayșe Özalp (Öztürk), Mr Hasan Hüseyin Öztürk, Ms Dudu Bayraktar (Öztürk), Ms Emine Urgur (Öztürk), Ms Hatice Gümüș (Öztürk), Mr Ramazan Öztürk, Mr
Ahmet
Öztürk and Ms Melek Arıkan (Öztürk) are nine Turkish nationals. They were born in 1924, 1926, 1929, 1930, 1935, 1938, 1943, 1946 and 1955 respectively and live in Denizli. They were represented before the Court by Mr M. Eraydın, a lawyer practising in Denizli.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicants had a plot of land in the Acıpayam District of Denizli, which had been registered in the land register as block no.
118, parcel no. 2.
5.
On 2 May 1996 the Acıpayam Municipality decided to expropriate the applicants’ land. The applicants were officially notified of the expropriation decision by a notice served through the notary public. It was indicated in the notice that the amount of expropriation compensation was fixed at 3,751,000,000 Turkish liras (TRL)
[1]
.
6.
On an unspecified date in 1996 the applicants applied to the Aydın Administrative Court in order to have the expropriation decision and the local land development plan which was the basis of expropriation decision set aside. The Aydın Administrative Court held that it lacked jurisdiction
ratione loci
, as the applicants’ case should be assessed by the Denizli Administrative Court. On 5 June 2003 the Denizli Administrative Court dismissed the applicants’ case. The applicants did not appeal against this decision and it became final on 15 September 2003.
7.
On 25 November 1996 the applicants brought a civil action before the Acıpayam Civil Court of First Instance and claimed TRL 15,888,000,000 in additional compensation for expropriation.
8.
On 18 February 2004 the Acıpayam Civil Court of First Instance awarded the applicants TRL 5,490,600,588 (the equivalent of approximately 3,240 euros (EUR) at the time) as additional compensation, plus interest at the statutory rate. The applicants’ appeal and rectification requests were subsequently rejected by the Court of Cassation and the decision became final on 14 January 2005. The final decision was served on the applicants’ representative on 4 February 2005.
9.
The Acıpayam Municipality paid the additional expropriation compensation to the applicants
in several instalments between 10 February 2005 and 25 May 2005.
10.
On 30 April 2009 one of the applicants, namely Ayșe Özalp (Öztürk) died and her heirs, Ms Melahat Özalp (Akbaș), Ms Nezahat Özalp and Mr
Hüsnü Özalp applied to continue the application on 10 August 2010.
B.
Relevant domestic law and practice
11.
A description of the domestic law and practice with respect to the Compensation Commission mentioned below (paragraph 15) may be found in
Turgut and Others v. Turkey
(dec.), no. 4860/09, 26 March 2013;
Demiroğlu v. Turkey
(dec.), no. 56125/10, 4 June 2013; and
Yıldız and Yanak v. Turkey
(dec.), no. 44013/07, 27 May 2014.
12.The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that their right to property had been violated by the respondent state on account of the financial loss caused by delayed payment of additional expropriation compensation and the depreciation of the expropriation compensation awarded to them as result of the high inflation rates in Turkey.
13.
Relying on the same Article the applicants further complained that their expropriated land was used for a purpose other than that indicated in the expropriation decision, that the amount of additional expropriation compensation was insufficient and that the payment of initial expropriation compensation was delayed.
A.
Alleged violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention concerning the delayed payment of additional expropriation compensation and the depreciation of the expropriation compensation
14.
The applicants complained under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that due to the high inflation rates the amount of the expropriation compensation determined by the domestic courts had been considerably less than the market value of their land
and that the Acıpayam Municipality had failed to pay the additional expropriation compensation in due time.
15.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established in Turkey to deal with applications concerning the length of proceedings, the delayed execution of judgments and the non-execution of judgments. They further noted that the competence of the Compensation Commission was subsequently enlarged by a decree adopted on 16 March 2014 to examine complaints relating to, among other things, the alleged loss of value of the amount of the expropriation compensation due to the effects of inflation and the length of the proceedings. Accordingly, they maintained that the applicants had not exhausted domestic remedies, as they had not made any application to the Compensation Commission.
16.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no.
24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decisions in the cases of
Demiroğlu v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4 June 2013) and
Yıldız and Yanak v. Turkey
((dec.), no. 44013/07, 27 May 2014), the Court declared the applications inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning both the failure of the authorities to enforce judicial decisions and the depreciation of awards in expropriation cases.
17.
The Court notes that in its decision in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.
18.
However, taking into account the Government’s preliminary objection with regard to the applicants’ failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the cases of
Demiroğlu
,
and
Yıldız and Yanak
, cited above.
19.
In view of the above, the Court concludes that this part of the application should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
B.
Other Alleged Violations of the Convention
20.
The applicants complained of a further violation of
Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. In particular, they alleged that the municipality constructed a mosque on their land which was not indicated in the expropriation decision, that the amount of additional expropriation compensation was not sufficient and that the payment of initial expropriation compensation was delayed by the municipality.
21.
In the light of all the material in its possession and in so far as the matter complained of is within its competence, the Court concludes that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. Accordingly, the Court rejects them as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
inadmissible the application.
Done in English and notified in writing on 17 November 2016.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President
[1]
.
On 1 January 2005 the Turkish lira (TRY) entered into circulation, replacing the former Turkish lira (TRL). TRY 1 = TRL 1,000,000.