Decizia nr. 5583/06 Fatma ÖZKAN împotriva Turciei și alte două cereri (a se vedea lista anexată) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința la 13 iunie 2017 în calitate de comitet compus din: Ledi Bianku, președinte, Valeriu Grițco, Stéphanie Mourou-Vikström, judecători și Hasan Bakırcı, grefier adjunct al secțiunii; Având în vedere cererile depuse mai sus la diferitele date indicate în tabelul anexat, având în vedere decizia parțială din 10 noiembrie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, ale căror detalii sunt prezentate în apendice, sunt resortisanți turci și locuiesc cu toții în Trabzon, cu excepția doamnei Yıldız Kaya, care locuiește la Istanbul. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl H. C. Yalçın, avocat practicant în Trabzon. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. La 31 octombrie 2000, Ministerul Industriei și Comerțului („Ministrul”) a expropriat parcele de teren aparținând reclamanților. În urma cererilor reclamanților, Tribunalul Civil Vakfıkebir le-a acordat compensații suplimentare de expropriare. Aceste hotărâri au fost susținute de Curtea de Casație. Reclamanții au inițiat procedurile de aplicare. Potrivit informațiilor din dosare, administrația nu a plătit încă sumele complete datorate. Detaliile cererilor pot fi găsite în tabelul atașat. O descriere a dreptului și practicii interne în ceea ce privește Comisia de compensare, menționată mai jos, poate fi găsită în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013; Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013; și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014. COMPLAINT Se referă la art. 6 din Convenția și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții s-au plâns în legătură cu pierderea financiară pe care le-au suferit ca urmare a întârzierii plăților sumelor compensației expropriate. HOTĂRÂREA având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o decizie unică. În ceea ce privește cererea depusă de dl Kemal Kadıoğlu (Aplicația nr. 12318/06) Curtea constată că unul dintre reclamanții, și anume dl Kemal Kadıoğlu, decedat la 9 aprilie 2005, după încheierea procedurii interne, dar înainte de depunerea cererii nr. 12318/06 la Curte. În acest sens, Curtea subliniază că o cerere precum prezenta cerere nu poate fi depusă în numele unei persoane decedate, deoarece o persoană decedată nu poate depune o cerere la Curte, chiar și printr-un reprezentant (a se vedea Prin urmare, nici dl Kemal Kadıoğlu, nici moștenitorii săi nu pot pretinde că au fost victimele unei încălcări ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Rezultă această cerere nr. 12318/06, în ceea ce privește plângerile formulate în numele dlui Kemal Kadıoğlu, este incompatibilă ratione personae în conformitate cu dispozițiile Convenției în sensul art. 35 § 3, și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 4. Denumirile formulate în temeiul art. 6 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție 10. 1 la Convenție, reclamanții se plângeau de întârzierea substanțială a procedurii de executare și de pierderea financiară pe care le-au suferit ca urmare. 11. Guvernul a susținut că, în conformitate cu Legea nr. 6384, s-a instituit o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurilor și neexecuția hotărârilor. Martie 2014, precum și faptul că comisia ar putea examina plângerile referitoare, printre altele, la presupusa pierdere a valorii unei cantități de compensare expropriată din cauza efectelor inflației și a lungii procedurilor. În consecință, au susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au formulat nici o cerere Comisiei de compensare. 12. Curtea observă că, după cum a subliniat Guvernul, s-a instituit în Turcia un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (n. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în deciziile sale în cazul Demiroğlu și alții c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013) și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014), Curtea a declarat că cererile erau inadmisibile din cauza faptului că reclamanții nu puteau epuiza căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu era a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor privind întârzierile procedurilor de executare și deprecierea atribuițiilor în cazurile de expropriare. 13. Curtea remarcă că, în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citată mai sus, § 77), el a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, astfel de cereri care au fost deja comunicate guvernului. 14. Cu toate acestea, ținând cont de obiecția suplimentară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazurile Demiroğlu și alții și Yıldız și Yanak, citate mai sus. 15. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că cererile ar trebui respinse în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenție pentru neepuizare a recoursurilor interne. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să se alăture cererilor; declara cererile inadmisibile. Adoptate în limba engleză și notificate în scris la 6 iulie 2017. Hasan Bakırcı Ledi Bianku Președintele adjunct al Registrului Bianku Apendicele nr. cerere nr. Detalii privind reclamanții Cauza detalii specifice 5583/06 Fatma Özkan 1931 Plata nr. 126 Decizia Tribunalului Civil Vakfıkebir din 21 septembrie 2001 E2001/70 K 2001/120 Data hotărârii Curții de Casație: 18 martie 2002 Valoarea compensației: 2.774.102.250 TL 12318/06 a) Mustafa Kaya 1935 b) Ömer Kaya 1939 c) Yıldız Kaya 1954 d) Faik Kaya 1927 e) Turan Kaya 1952 f) Emine Yıldız 1947 a)Plot nos. 27,28 Hotărârea Tribunalului Civil Vakfıkebir din 26 iunie 2001 E2001/71 K 2001/82 Data hotărârii Curții de casă: 4 martie 2002 Sumă a compensației: 40.692.316.500 TL b) Plot nr. 24,27,32,34,38 Hotărârea Tribunalului Civil Vakfıkebir din 21 septembrie 2001 E2001/77 K 2001/122 Data hotărârii Curții de Casație: 4 martie 2002 Valoarea compensației: 101.487.832.250 TL c) Placa nr. 17, 36 Hotărârea Tribunalului Civil Vakfıkebir din 21 septembrie 2001 E2001/73 K 2001/121 Data hotărârii Curții de Casație: 11 martie 2002 Valoarea compensației: 1.408.532.031 TL d) Placa nr. 13,18,37 Hotărârea Tribunalului Civil Vakfıkebir din Primă Instanță din 7 iunie 2002 E2002/75 K 2002/82 Valoarea compensației: 116.566.732.000TL e) Placa nr. 33 Decizia Tribunalului Civil Vakfıkebir din 23 octombrie 2001 E 2001/69 K 2001/178 Data hotărârii Curții de casă:18 martie 2002 Suma compensației: 29 045.130.150TL f) Placa nr. 26 Decizia Tribunalului Civil Vakfıkebir din 21 septembrie 2001 E2001/68 K 2001/123 Data hotărârii Curții de Casație: 18 martie 2002 Valoarea compensației: 113.530.734.000 TL 13236/06 Fikriye Kaya 1945 Nr. 23,24 27 și 28 Hotărârea Tribunalului Civil Vakfıkebir din 26 iunie 2001 E2001/78 K 2001/83 Data hotărârii Curții de Casație: 18 martie 2002 Valoarea compensației: 3.131.457.500 TL
Application no. 5583/06
Fatma ÖZKAN against Turkey
and 2 other applications
(see list appended)
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 13
June 2017 as a Committee composed of:
Ledi Bianku,
President,
Valeriu Grițco,
Stéphanie Mourou-Vikström,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above applications lodged on the various dates indicated in the appended table,
Having regard to the partial decision of 10 November 2009,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicants,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicants, whose details are set out in the appendix, are Turkish nationals and they all reside in Trabzon, with the exception of Ms
Yıldız
Kaya, who resides in Istanbul. They were represented before the Court by Mr
A.
The circumstances of the case
2.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
3.
On 31 October 2000 the Ministry of Industry and Trade (“the Ministry”) expropriated plots of land belonging to the applicants. Following applications by the applicants, the Vakfıkebir Civil Court of First Instance awarded them additional expropriation compensation. Those judgments were upheld by the Court of Cassation. The applicants initiated enforcement proceedings. According to the information in the case files, the administration has still not paid the full amounts due.
4.
The details of the applications may be found in the attached table.
B.
Relevant domestic law
5.
A description of the domestic law and practice with regard to the Compensation Commission, mentioned below, may be found in
Turgut and Others v. Turkey
(dec.), no. 4860/09, 26 March 2013;
Demiroğlu and Others
v. Turkey
(dec.), no. 56125/10, 4 June 2013; and
Yıldız and Yanak v.
Turkey
(dec.), no. 44013/07, 27 May 2014.
6.
Relying on Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention, the applicants complained about the financial loss they had suffered as a result of the late payment of the amounts of expropriation compensation.
7.
Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single decision.
A.
As regards the application lodged by Mr Kemal Kadıoğlu (Application no. 12318/06)
8.
The Court notes that one of the applicants, namely Mr
Kemal
Kadıoğlu, died on 9 April 2005, after the conclusion of the domestic proceedings but before application no. 12318/06 was lodged with the Court. In this connection, the Court points out that an application such as the present application cannot be lodged in the name of a deceased person, since a deceased person is unable, even through a representative, to lodge an application with the Court (see
Macedonia Gavrielidou and Others v.
Cyprus
(dec.), no.
73802/01, 13 November 2003). Therefore, neither Mr
Kemal Kadıoğlu nor his heirs can claim to have been the victims of a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
9.
It follows that application no. 12318/06, in so far as it relates to the complaints made on behalf of Mr Kemal Kadıoğlu, is incompatible
ratione personae
with the provisions of the Convention within the meaning of Article 35 § 3, and must be rejected in accordance with Article 35 § 4.
B.
Complaints raised under Article 6 of the Convention and Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention
10.
Relying on Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol
No.
1 to the Convention, the applicants complained about the substantial delay in the enforcement proceedings
and the financial loss they had suffered as a result.
11.
The Government submitted that, pursuant to Law no. 6384, a new Compensation Commission had been established to deal with applications concerning the length of proceedings and the non-execution of judgments. They further submitted that the competence of the Compensation Commission had been subsequently increased by a decree adopted on 16
March 2014, and that the commission could examine complaints relating to, among other things, the alleged loss of value of an amount of expropriation compensation due to the effects of inflation and the length of proceedings. Accordingly, they maintained that the applicants had not exhausted domestic remedies, as they had not made any application to the Compensation Commission.
12.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy was established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v.
Turkey
(no.
24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decisions in the cases of
Demiroğlu and Others v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4 June 2013) and
Yıldız and Yanak v. Turkey
((dec.), no. 44013/07, 27 May 2014), the Court declared the applications inadmissible on the grounds that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was
a priori
accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning delays in enforcement proceedings and the depreciation of awards in expropriation cases.
13.
The Court notes that, in its decision in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, such applications which had already been communicated to the Government.
14.
However, taking into account the Government’s supplementary objection with regard to the applicants’ failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the cases of
Demiroğlu and Others
and
Yıldız and Yanak
, cited above.
15.
In view of the above, the Court concludes that the applications should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
For these reasons, the Court, unanimously,
Decides
to join the applications;
Declares
the applications inadmissible.
Done in English and notified in writing on 6 July 2017.
Hasan Bakırcı
Ledi Bianku
Deputy Registrar
President
Appendix
No.
Application no.
Details of the applicants
Case specific details
1
5583/06
Fatma Özkan
1931
Plot no. 126
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 21 September 2001
Date of Court of Cassation decision: 18 March 2002
Amount of compensation: 2,774,102,250 TL
2
12318/06
a) Mustafa Kaya
1935
b) Ömer Kaya
1939
c) Yıldız Kaya
1954
d) Faik Kaya
1927
e) Turan Kaya
1952
f) Emine Yıldız
1947
a)Plot nos. 27,28
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 26 June 2001
Date of Court of Cassation decision: 4 March 2002
Amount of compensation:
b) Plot Nos 24,27,32,34,38
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 21 September 2001
Date of Court of Cassation decision: 4 March 2002
Amount of compensation:
c) Plot Nos 17, 36
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 21 September 2001
Date of Court of Cassation decision: 11 March 2002
Amount of compensation:
d) Plot Nos 13,18,37
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 7 June 2002
Amount of compensation:
e) Plot No 33
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 23 October 2001
Date of Court of Cassation decision:18 March 2002
Amount of compensation:
f) Plot No. 26
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 21 September 2001
Date of Court of Cassation decision: 18 March 2002
Amount of compensation:
3
13236/06
Fikriye Kaya
1945
Plot nos. 23,24 27 and 28
Decision of the Vakfıkebir Civil Court of First Instance Court
dated 26 June 2001
Date of Court of Cassation decision: 18 March 2002
Amount of compensation: 3,131,457,500 TL