Decizia nr. 25397/05 Mehmet Șah ORUN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 11 octombrie 2016 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iulie 2005, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de către solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Mehmet Șah Orun, este un național turc, născut în 1956 și trăiește în Batman. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M.M. Erken, un avocat practicant în Batman. Guvernul turc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a avut o parcelă de teren în satul Yolağzı de Batman, care a fost înregistrat în registrul de terenuri ca parcela nr. 410. La o dată neespecificată în 1999, Hotărârea Generală a Consiliului Național de Apă („Consiliu”) a decis să exproprieze terenurile reclamantului. La 7 martie 2000, terenul reclamantului a fost înregistrat ca aparținând Consiliului în registrul terenurilor și o sumă de 3.358.388.000 lira turcă (TRL) [1] Comisia de experți a fost plătită reclamantului ca compensație inițială de expropiere. La 20 martie 2000, reclamantul a introdus o acțiune civilă în fața Tribunalului Civil Batman și a solicitat 50.000 000 000 000 TRL ca compensație suplimentară de expropiere. La 25 septembrie 2003, Tribunalul Civil Batman a acordat reclamanților TRL 8.463.849.553 drept compensare suplimentară pentru expropriare, plus dobânzi la rata legală. La 18 martie 2004, Curtea de Casație a acceptat recursul reclamantului și a anulat hotărârea Tribunalului Civil Batman de Primă Instanță. 10. La 14 octombrie 2004, după reevaluarea valorii terenurilor, Curtea Civilă Batman a acordat reclamanților TRL 11,419,401,529 (echivalentul de aproximativ 6,230 euro (EUR) la momentul respectiv) ca compensație suplimentară, plus dobânzi la rata legală. 11. Reclamantul a respins recursul Curții de Casație și hotărârea a devenit finală la 17 martie 2005. 12. La 27 septembrie 2005, Consiliul a plătit reclamantului compensația suplimentară, inclusiv dobânzile, anume 40.941.13 lire turce (TRY) (aproximativ 25.500 EUR la momentul respectiv). O descriere a dreptului și practicii interne în ceea ce privește Comisia de compensare menționată mai jos (punctul 16) se poate găsi în Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013; Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013; și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014. COMPLAINTE 14. Reclamantul s-a plâns de încălcarea dreptului său la un proces echitabil în temeiul articolului 6 din Convenție din cauza lungii procedurii judiciare. 15. În baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul s-a plâns de pierderea financiară cauzată de suma insuficientă a compensației suplimentare de expropriare, de plata întârziată a compensației suplimentare de expropriare și de deprecierea compensației de expropriare. HOTĂRÂREA presupune încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția 16. Reclamantul s-a plâns că procedurile civile în cazul său nu au fost încheiate într-un termen rezonabil, conform art. 6 § 1 din Convenție. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția care, din cauza lungii procedurilor interne și a ratelor ridicate de inflație din Turcia, suma compensației de expropriare determinate de instanțele interne a fost mai mică decât valoarea reală a terenurilor sale și că Consiliul nu a plătit compensația suplimentară de expropriare la timp. 17. Guvernul a remarcat că, în temeiul Legii nr. 6384 a fost înființată în Turcia o nouă comisie de compensare pentru a face față cererilor privind durata procedurii, executarea întârziere a hotărârilor și neexecuția hotărârilor. În plus, au remarcat că competența Comisiei de compensare a fost ulterior extinsă printr-un decret adoptat la 16 martie 2014 pentru examinarea plângerilor referitoare, printre altele, la presupusa pierdere a valorii compensației expropriate din cauza efectelor inflației și a lungii procedurii. În consecință, acestea au susținut că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, deoarece nu au formulat nici o cerere Comisiei de Compensare. 18. Curtea observă că, după cum a subliniat guvernul, în Turcia a fost instituit un nou remediu intern în urma aplicării procedurii de hotărâre pilot în cazul Ümmühan Kaplan c. Turcia (nu. 24240/07, 20 martie 2012). Ulterior, în deciziile sale în cazul Turgut și alții c. Turcia (dec.), nr. 4860/09, 26 martie 2013), Demiroğlu c. Turcia (dec.), nr. 56125/10, 4 iunie 2013) și Yıldız și Yanak c. Turcia (dec.), nr. 44013/07, 27 mai 2014), Curtea a declarat cererea inadmisibilă din cauza faptului că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne, adică noul remediu. În acest sens, Curtea a considerat în special că acest nou remediu a fost a priori accesibil și capabil de a oferi o perspectivă rezonabilă de remediere a plângerilor referitoare la durata procedurii, nerespectarea autorităților de aplicare a deciziilor judiciare și deprecierea atribuirilor în cazurile de expropriare. 19. Curtea constată că în decizia sa în cazul Ümmühan Kaplan (citat mai sus, § 77), el a subliniat că ar putea, totuși, să examineze, în conformitate cu procedura sa normală, aplicațiile de acest tip care au fost deja comunicate guvernului. 20. Cu toate acestea, ținând seama de obiecția preliminară a Guvernului în ceea ce privește neutilizarea noului remediu intern instituit prin Legea nr. 6384, Curtea își reiterează concluzia în cazul Turgut și alții Demiroğlu și Yıldız și Yanak , citate mai sus. 21. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că plângerile reclamantei cu privire la durata procedurii interne, deprecierea compensației de expropriare și plata întârziată a compensației suplimentare de expropriare de la data la care suma a fost stabilită ar trebui respinse în temeiul articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenția pentru neepuizare a căilor de recurs interne. Reclamantul s-a plâns de diferite încălcări ale articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În acest sens, a susținut că instanța internă a evaluat în mod eronat dovezile și rapoartele de experți în cazul său și i-a acordat o cantitate insuficientă de compensare suplimentară de expropriare. De asemenea, el a susținut că plata unei compensații suplimentare de expropriare a fost suspendată în timpul continuării procedurilor interne de stabilire a cuantumului compensației, ceea ce constituie o încălcare a dreptului său la proprietate. 23. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care problema se plânge este de competența sa, Curtea concluzionează că aceste plângeri nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. În consecință, Curtea le respinge ca fiind manifestamente nefondate, în temeiul articolului 35 §§ 3 litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 17 noiembrie 2016. Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului [1] La 1 ianuarie 2005, lira turcă (TRY) a intrat în circulație, înlocuind fosta lira turcă (TRL).
Application no. 25397/05
Mehmet Șah ORUN
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 11
October 2016 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Stéphanie Mourou-Vikström,
Georges Ravarani,
judges
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 7 July 2005,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,
Having deliberated, decides as follows:
1.
The applicant, Mr Mehmet Șah Orun, is a Turkish national, who was born in 1956 and lives in Batman. He was represented before the Court by Mr M.M. Erken, a lawyer practising in Batman.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
A.
The circumstances of the case
3.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
4.
The applicant had a plot of land in the Yolağzı Village of Batman, which had been registered in the land register as parcel no. 410.
5.
On an unspecified date in 1999, the General Directorate of National Water Board (“the Board”) decided to expropriate the applicant’s land.
6.
On 7 March 2000 the applicant’s land was registered as belonging to the Board in the land registry and an amount of 3,358,388,000 Turkish liras (TRL)
[1]
determined by the Board’s commission of experts was paid to the applicant as initial expropriation compensation.
7.
On 20 March 2000 the applicant brought a civil action before the Batman Civil Court of First Instance and claimed TRL 50,000,000,000 as additional expropriation compensation.
8.
On 25 September 2003 the Batman Civil Court of First Instance awarded the applicants TRL 8,463,849,553 as additional compensation for expropriation, plus interest at the statutory rate.
9.
On 18 March 2004 the Court of Cassation accepted the applicant’s appeal and quashed the judgment of the Batman Civil Court of First Instance.
10.
On 14 October 2004, following a re-assessment of the value of the land, the Batman Civil Court of First Instance awarded the applicants TRL
11,419,401,529 (the equivalent of approximately 6,230 euros (EUR) at the time) as the additional compensation, plus interest at the statutory rate.
11.
The applicant’s appeal was rejected by the Court of Cassation and the judgment became final on 17 March 2005.
12.
On 27 September 2005 the Board paid the applicant the additional compensation including the interest, namely 40,941.13 Turkish liras (TRY) (approximately EUR 25,500 at the time).
B.
Relevant domestic law and practice
13.
A description of the domestic law and practice with respect to the Compensation Commission mentioned below (paragraph 16) may be found in
Turgut and Others v. Turkey
(dec.), no. 4860/09, 26 March 2013;
Demiroğlu v. Turkey
(dec.), no. 56125/10, 4 June 2013; and
Yıldız and Yanak v. Turkey
(dec.), no. 44013/07, 27 May 2014.
14.
The applicant complained of a violation of his right to a fair trial under Article 6 of the Convention on account of the length of the judicial proceedings.
15.
Relying on Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention the applicant complained about the financial loss caused by the insufficient amount of additional expropriation compensation, the delayed payment of additional expropriation compensation and the depreciation of the expropriation compensation.
A.
Alleged violations of Article 6 § 1 of the Convention and of Article
1 of Protocol No. 1 to the Convention
16.
The applicant complained that the civil proceedings in his case were not concluded within a reasonable time as required by Article 6 § 1 of the Convention. The applicant also complained under Article 1 of Protocol No.
1 to the Convention that due to the length of domestic proceedings and the high inflation rates in Turkey the amount of the expropriation compensation determined by the domestic courts had been less than the real value of his land
and that the Board had failed to pay the additional expropriation compensation in due time.
17.
The Government noted that pursuant to Law no. 6384 a new Compensation Commission had been established in Turkey to deal with applications concerning the length of proceedings, the delayed execution of judgments and the non-execution of judgments. They further noted that the competence of the Compensation Commission was subsequently enlarged by a decree adopted on 16 March 2014 to examine complaints relating to, among other things, the alleged loss of value of the amount of the expropriation compensation due to the effects of inflation and the length of the proceedings. Accordingly, they maintained that the applicants had not exhausted domestic remedies, as they had not made any application to the Compensation Commission.
18.
The Court observes that, as pointed out by the Government, a new domestic remedy has been established in Turkey following the application of the pilot judgment procedure in the case of
Ümmühan Kaplan v. Turkey
(no.
24240/07, 20 March 2012). Subsequently, in its decisions in the cases of
Turgut and Others v. Turkey
((dec.), no. 4860/09, 26 March 2013),
Demiroğlu v. Turkey
((dec.), no. 56125/10, 4 June 2013) and
Yıldız and Yanak v. Turkey
((dec.), no. 44013/07, 27 May 2014), the Court declared the applications inadmissible on the ground that the applicants had failed to exhaust domestic remedies, that is to say the new remedy. In so doing, the Court considered in particular that this new remedy was a priori accessible and capable of offering a reasonable prospect of redress for complaints concerning the length of proceedings, the failure of the authorities to enforce judicial decisions and the depreciation of awards in expropriation cases.
19.
The Court notes that in its decision in the case of
Ümmühan Kaplan
(cited above, § 77), it stressed that it could nevertheless examine, under its normal procedure, applications of that type which had already been communicated to the Government.
20.
However, taking into account the Government’s preliminary objection with regard to the applicant’s failure to make use of the new domestic remedy established by Law no. 6384, the Court reiterates its conclusion in the cases of
Turgut and Others
,
Demiroğlu
and
Yıldız and Yanak
, cited above.
21.
In view of the above, the Court concludes that the applicant’s complaints regarding the length of domestic proceedings, the depreciation of the expropriation compensation and the delayed payment of additional expropriation compensation as from the date on which its amount was fixed should be rejected under Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention for non
‑
exhaustion of domestic remedies.
B.
Other Alleged Violations of the Convention
22.
The applicant complained of various other violations of
Article 6 of the Convention and of
Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. In this regard, he alleged that the domestic courts evaluated evidences and expert reports in his case erroneously and awarded him an insufficient amount of additional expropriation compensation. He also alleged that the payment of additional expropriation compensation was belated during the continuation of domestic proceedings for determination of the amount of the compensation and this constitutes a breach of his right to property.
23.
In the light of all the material in its possession and in so far as the matter complained of is within its competence, the Court concludes that these complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. Accordingly, the Court rejects them as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.
For these reasons, the Court, unanimously,
Declares
inadmissible the application.
Done in English and notified in writing on 17 November 2016.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President
[1]
.
On 1 January 2005 the Turkish lira (TRY) entered into circulation, replacing the former Turkish lira (TRL). TRY 1 = TRL 1,000,000