- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 octombrie 2016
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
Plotnikov împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
A treia secțiune CAUZĂ DE PLOTNIKOV c. RUSSIA (Declarația nr. 22727/08) JUDGMENT Strasburg 11 octombrie 2016 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Plotnikov c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Helena Jäderblom, președinte, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judecători și Fatoș Aracı, Registrul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 20 septembrie 2016, pronunță următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 22727/08) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Aleksey Nikolayevich Plotnikov („reclamantul”), la 5 aprilie 2008. Reclamantul a fost reprezentat de dl Y. Kruchinin, avocat care practică în Cheboksar.
Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. La 3 noiembrie 2011, reclamația privind durata detenției anterioare a reclamantului a fost comunicată guvernului. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1960 și a trăit, înainte de arestarea și condamnarea, în Cheboksar. La 27 ianuarie 2004, reclamantul a fost arestat. El a rămas în custodie în așteptarea anchetei și procesului. La 7 octombrie 2005, Curtea de district Leninskiy din Cheboksar a condamnat reclamantul de fraudă și l-a condamnat la șase ani și nouă luni de închisoare. La 13 decembrie 2005, Curtea Supremă a Republicii Chuvash și-a susținut condamnarea în apel.
Curtea a redus condamnarea reclamantului la cinci ani și zece luni. La 22 iunie 2007, Presidiumul Curții Supreme a Republicii Chuvash a anulat hotărârile din 7 octombrie și 13 decembrie 2005 și a trimis cazul pentru o nouă examinare. La 11 iulie 2007, Curtea de District Leninskiy a ordonat reclamantului să rămână în închisoare în așteptarea procesului. 10. La 22 noiembrie 2007, Curtea de District Leninskiy a prelungit detenția anterioară a reclamantului, după ce a remarcat că: „... Având în vedere gravitatea acuzațiilor împotriva [reclamantului], starea sa de sănătate, profilul personal, posibilitatea ca acesta să poată absoarce, instanța consideră că măsura anterioară de reținere ar trebui să rămână neschimbată ...” 11. La 5 februarie 2008, Curtea Supremă a Republicii Chuvash a susținut această decizie în apel.
12. Prin hotărârea din 24 decembrie 2007, după cum s-a confirmat în apel, Curtea de District Leninskiy a prelungit deținerea anterioară a reclamantului timp de trei luni. După ce a auzit părțile, Curtea a hotărât că: „... După cum se poate vedea din caz, [reclamantul] a fost acuzat de o crimă gravă, pedepsită cu o închisoare de peste doi ani. Motivele, care au fost folosite pentru a-l pune în custodie ..., nu au încetat să se aplice. Fiind în general, [reclamantul] poate să-și absoargă și să-și continue activitatea criminală ...” 13. La 27 martie 2008, Curtea de district Leninskiy a condamnat reclamantul de fraudă și l-a condamnat la cinci ani și zece luni de închisoare. 14. La 1 iulie 2008, Curtea Supremă a Republicii Chuvash a susținut apelul său de condamnare.
PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICUL 5 § 3 A CONVENȚIEII 15. Reclamantul s-a plâns că durata detenției sale preliminare a fost excesivă și, prin urmare, în încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (1) lit. (c) din prezentul articol are dreptul... la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptare. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții de a apărea pentru proces.” 16. Guvernul a contestat acest argument, declarând că instanța judecătorească a furnizat motive relevante și suficiente pentru detenția anterioară a reclamantului.
Curtea observă că în acest caz detenția anterioară a reclamantului a constituit două perioade distincte: (1) începând cu 27 ianuarie 2004, când reclamantul a fost arestat, până la 7 octombrie 2005, când a fost condamnat și (2) din 22 iunie 2007, când Presidiumul Curții Supreme a anulat hotărârile în cazul său, la condamnarea sa la 27 martie 2008. Între aceste două perioade, prima condamnare a reclamantului a devenit finală, în cazul în care a fost susținută de instanța de apel, și reclamantul, timp de aproximativ doi ani, a îndeplinit o condamnare la închisoare.
18. Curtea constată că faptul că prima condamnare a reclamantului a devenit finală o dată susținută în apel și a început să îndeplinească o condamnare la închisoare a avut efectul declanșării aplicării articolului de șase luni (a se vedea Nasakin v. Rusia , nr. 22735/05, §§ 81 – 85, 18 iulie 2013). 19. În consecință, plângerea reclamantului în ceea ce privește perioada de detenție între 27 ianuarie 2004 și 7 octombrie 2005 ar trebui să fie declarată inadmisibilă ca fiind depusă din timp.
Cu toate acestea, faptul că un reclamant a petrecut deja timp în custodie în așteptarea aceluiasi set de proceduri penale, ar trebui să fie luată în considerare de către Curte, într-un anumit caz, în evaluarea suficienței și relevanța motivelor care justifică perioada ulterioară de detenție anterioară, pe care Curtea este competentă să o examineze (a se vedea mutatis mutandis Idalov c. Rusia) [GC], nr. 5826/03, § 130, 22 mai 2012). 20. În circumstanțele prezentului caz, Curtea consideră că plângerea reclamantului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție în ceea ce privește detenția sa din 22 iunie 2007 până la 27 martie 2008 nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție.
Întrucât aceasta nu este inadmisibilă din alte motive, Curtea declară admisibilă.
Curtea a examinat deja, în numeroase ocazii, cererile împotriva Rusiei depunând plângeri similare în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție și a constatat o încălcare a acelui articol din motivele că instanța internă a prelungit deținerea unei reclamante, se bazează în esență pe gravitatea acuzațiilor și pe utilizarea formulelor stereotipate fără a aborda situația sa specifică sau prin luarea în considerare a măsurilor de prevenire alternative (a se vedea, printre alți exemple, Valeriy Samoylov c. Rusia , nr. 57541/09 , 24 ianuarie 2012; Romanova c. Rusia , nr. 23215/02 , 11 octombrie 2011; Sutyagin c. Rusia , nr. 30024/02 , 3 mai 2011; Logvinko c. Rusia , nr. 44511/04 , 17 iunie 2010; Gultyayeva c. Rusia , nr. 67413/01 , 1 aprilie 2010; Makarenko c. Rusia , nr. 5962/03, 22 decembrie 2009; Lamazhyk c. Rusia , nr. 20571/04, 30 iulie 2009; Belov c. Rusia , nr. 22053/02, 3 iulie 2008; și Shukhardin c. Rusia , nr. 65734/01, 28 iunie 2007). 22. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea remarcă că nu există motive de a ajunge la o concluzie diferită.
Detenția judiciară de nouă luni și cinci zile pe motiv de detenție cu raționare stereotipată sau fără nici un raționament. Aceste motive, deși „relevante”, nu pot fi considerate „suficiente”. În aceste circumstanțe, nu este necesar să se examineze dacă procedurile au fost desfășurate cu „diligență specială”. 23. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție. II. ALTE VIOLĂȚI ALLEGATE A CONVENȚIEI 24. Reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție și transport, nedreptățile și rezultatul procedurilor penale împotriva acestuia. El se referă la art. 3 și 6 din Convenție. 25. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care aceste plângeri intră în competența sa, Curtea constată că nu există nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție, după care această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind manifestament nefondată, în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție.
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 26. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 27. Reclamantul a solicitat 100.000 de euro (EUR) ca o justă satisfacție. 28. Guvernul a considerat pretențiile reclamantei excesive și incompatibile cu jurisprudența Curții. 29. Facerea evaluării sale pe o bază echitabilă, Curtea aprobă reclamantul 1000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă.
Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul nu a solicitat nici un cost sau cheltuieli.Datele implicite 31. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
plângerea privind durata excesivă a detenției anterioare din 22 iunie 2007 până la 27 martie 2008 admisibilă și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din convenție; deține litera (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 1000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 11 octombrie 2016, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Helena Jäderblom Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF PLOTNIKOV v. RUSSIA (Application no. 22727/08) JUDGMENT STRASBOURG 11 October 2016 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Plotnikov v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Helena Jäderblom, President, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 20 September 2016, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 22727/08) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Aleksey Nikolayevich Plotnikov (“the applicant”), on 5 April 2008.
The applicant was represented by Mr Y. Kruchinin, a lawyer practising in Cheboksary. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights.
On 3 November 2011 the complaint concerning the length of the applicant’s pre-trial detention was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1960 and lived, prior to arrest and conviction, in Cheboksary.
On 27 January 2004 the applicant was arrested. He remained in custody pending investigation and trial.
On 7 October 2005 the Leninskiy District Court of Cheboksary convicted the applicant of fraud and sentenced him to six years and nine months’ imprisonment.
On 13 December 2005 the Supreme Court of the Chuvash Republic upheld his conviction on appeal. The court reduced the applicant’s sentence to five years and ten months.
On 22 June 2007 the Presidium of the Supreme Court of the Chuvash Republic quashed the judgments of 7 October and 13 December 2005 and remitted the case for a fresh examination. The applicant was remanded in custody.
On 11 July 2007 the Leninskiy District Court ordered the applicant to stay in prison pending trial.
On 22 November 2007 the Leninskiy District Court extended the applicant’s pre-trial detention, having noted that: “... Taking into account the seriousness of the charges against [the applicant], his health condition, personal profile, a possibility that he might abscond, the court considers that the previous measure of restraint should remain unchanged ...”
On 5 February 2008 the Supreme Court of the Chuvash Republic upheld this decision on appeal.
By decision of 24 December 2007, as upheld on appeal, the Leninskiy District Court extended the applicant’s pre-trial detention for three months. Having heard the parties, the court ruled that: “... As it can be seen from the case file, [the applicant] has been accused of a serious crime, which is punishable with an imprisonment exceeding two years. The grounds, which were used to put him in custody ..., have not ceased to apply. Being at large, [the applicant] may abscond and continue his criminal activity...”
On 27 March 2008 the Leninskiy District Court convicted the applicant of fraud and sentenced him to five years and ten months’ imprisonment.
On 1 July 2008 the Supreme Court of the Chuvash Republic upheld his conviction appeal. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 3 OF THE CONVENTION
15. The applicant complained that the duration of his pre-trial detention had been excessive and therefore in breach of Article 5 § 3 of the Convention, which reads as follows: “Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph 1 (c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
The Government contested that argument, stating that the courts had given relevant and sufficient reasons for the applicant’s pre-trial detention. A. Admissibility
The Court observes that in the present case the applicant’s pre-trial detention comprised two distinct periods: (1) from 27 January 2004, when the applicant was arrested, to 7 October 2005, when he was convicted, and (2) from 22 June 2007, when the Presidium of the of the Supreme Court quashed the judgments in his case, to his conviction on 27 March 2008. In between those two periods the applicant’s first conviction became final, when upheld by the appellate court, and the applicant, for about two years, served a prison sentence.
The Court finds that the fact that the applicant’s first conviction became final once upheld on appeal and he started serving a prison sentence had the effect of triggering the application of the six-month rule (see Nasakin v. Russia , no. 22735/05, §§ 81 – 85, 18 July 2013).
Accordingly, the applicant’s complaint with regard to the detention period from 27 January 2004 to 7 October 2005 should be declared inadmissible as being lodged out of time. However, the fact that an applicant has already spent time in custody pending the same set of criminal proceedings, should, in a given case, be taken into account by the Court in its assessment of the sufficiency and relevance of the grounds justifying the subsequent period of pre-trial detention, which the Court is competent to examine (see, mutatis mutandis , Idalov v. Russia [GC], no. 5826/03, § 130, 22 May 2012).
In the circumstances of the present case, the Court considers that the applicant’s complaint under Article 5 § 3 of the Convention in respect of his detention from 22 June 2007 to 27 March 2008 is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. As it is not inadmissible on any other grounds, the Court declares it admissible. B. Merits
The Court has already, on a large number of occasions, examined applications against Russia raising similar complaints under Article 5 § 3 of the Convention and found a violation of that Article on the grounds that the domestic courts extended an applicant’s detention, relying essentially on the gravity of the charges and using stereotyped formulae without addressing his or her specific situation or considering alternative preventive measures (see, among many other examples, Valeriy Samoylov v. Russia , no. 57541/09, 24 January 2012; Romanova v. Russia , no. 23215/02, 11 October 2011; Sutyagin v. Russia , no. 30024/02, 3 May 2011; Logvinenko v. Russia , no. 44511/04, 17 June 2010; Gultyayeva v. Russia , no. 67413/01, 1 April 2010; Makarenko v. Russia , no. 5962/03, 22 December 2009; Lamazhyk v. Russia , no. 20571/04, 30 July 2009; Belov v. Russia , no. 22053/02, 3 July 2008; and Shukhardin v. Russia , no. 65734/01, 28 June 2007).
Turning to the circumstances of the present case, the Court notes that there is no reason to arrive at a different finding. The applicant spent in pre ‑ trial detention nine months and five days on the ground of detention orders with stereotyped reasoning or no reasoning at all. These reasons, although “relevant”, cannot be regarded as “sufficient”. In these circumstances, it is not necessary to examine whether the proceedings were conducted with “special diligence”.
There has accordingly been a violation of Article 5 § 3 of the Convention. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
24. The applicant complained about conditions of detention and transport, unfairness and the outcome of criminal proceedings against him. He referred to Articles 3 and 6 of the Convention.
However, having regard to all the material in its possession, and in so far as these complaints fall within its competence, the Court finds that there is no appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention. It follows that this part of the application must be rejected as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
26. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 100,000 euros (EUR) as just satisfaction.
The Government considered the applicant’s claims excessive and incompatible with the Court’s case-law.
Making its assessment on an equitable basis, the Court awards the applicant EUR 1,000 in respect of non-pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on this sum. B. Costs and expenses
The applicant did not claim any costs or expenses. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaint concerning the excessive duration of pre-trial detention from 22 June 2007 to 27 March 2008 admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 5 § 3 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 11 October 2016, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Helena Jäderblom Deputy Registrar President