SECȚIUNEA TERZĂ A CAUZULUI ROMAN PETROV v. RUSSIA (Depunerea nr. 37311/08) HOTĂRÂREA Strasburg 15 decembrie 2015 FINAL 15/03/2016 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Roman Petrov v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Luis López Guerra, Președintele, Helena Jäderblom, George Nicolaou, Johannes Silvis, Dmitry Dedov, Branko Lubarda, Pere Pastor Vilanova, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 24 noiembrie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37311/08) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național rus, dl Roman Nikolayevich Petrov („reclamantul”), la 10 iulie 2008. Reclamantul a fost reprezentat de dl Ye. Solovyev, avocat care practică în Cheboksar. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl G. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Reclamantul a susținut, în special, că detenția anterioară a fost ilegală și excesiv de lungă și că apelul său împotriva unuia dintre ordinele de detenție nu a fost considerat „cu precauție”. La 26 octombrie 2012, cererea a fost comunicată guvernului. Reclamantul s-a născut în 1978 și a îndeplinit condamnarea la închisoare în regiunea Nizhniy Novgorod. Procedura penală împotriva reclamantului La 27 iunie 2007, reclamantul a fost arestat pe suspectul de a fi produs și distribuit pornografia pentru copii. La 29 Iunie 2007 Curtea de District Leninskiy din Cheboksar („Curtea de District”) a autorizat detenția reclamantului în timpul anchetei. În special, Curtea a motivat după cum urmează: „... [Reclamantul] este suspectat de o infracțiune gravă ... care implică o condamnare de mai mult de doi ani. Având în vedere circumstanțele cauzei privind [distribuirea pornografiei pentru copii], caracterul [aplicantului] și faptul că a solicitat un pașaport, instanța consideră că dacă în libertate [reclamantul] ar putea absoarce sau interfera cu administrarea justiției prin comunicarea prin e În consecință, instanța consideră că este necesar să se încarce [reclamantul] în custodie. Curtea nu consideră posibilă aplicarea oricărei alte măsuri preventive.” La 22 august 2007, Curtea de District a prelungit detenția reclamantului până la 9 octombrie 2007, menționând după cum urmează: „... [reclamantul] este acuzat de o infracțiune gravă ... care implică o sentință de custodie de peste doi ani. Având în vedere circumstanțele cauzei, caracterul [aplicantului], faptul că a trăit anterior în Lituania și că a lucrat pentru o perioadă considerabilă de timp în aplicarea legii și are legături largi cu poliția, instanța consideră că, dacă [reclamantul] ar putea abscinde sau interfera cu administrarea justiției ... La 3 octombrie 2007, Curtea de District a prelungit detenția anterioară a reclamantului până la 9 noiembrie 2007, menționând că circumstanțele care susțin detenția reclamantului în așteptarea anchetei erau încă relevante. Octombrie 2007 Curtea Supremă a Republicii Chuvash a susținut ordinul judecătorului din 3 octombrie 2007 privind recursul. 10. La 6 noiembrie 2007, Curtea de District a prelungit detenția anterioară a reclamantului până la 9 decembrie 2007 referindu-se la gravitatea acuzațiilor împotriva acestuia și a serviciului său anterior în materie de aplicare a legii. La 26 noiembrie 2007, Curtea Supremă a susținut acest ordin judecător în apel. 11. La 6 și 24 decembrie 2007, Curtea de district Moskovskiy din Cheboksar a prelungit detenția anterioară a reclamantului până la 27 decembrie 2007 și, respectiv, 27 ianuarie 2008. Curtea a remarcat că circumstanțele care susțin detenția reclamantului în așteptarea anchetei erau încă relevante. La 6 ianuarie 2008, Curtea Supremă a susținut ordinul judecătorului din 24 decembrie 2007 cu recurs. 12. Ianuarie 2008 Curtea de District a prelungit detenția reclamantului până la 27 februarie 2008. Curtea a remarcat după cum urmează: „În ceea ce privește investigația în curs de desfășurare, gravitatea acuzațiilor împotriva [reclamantului] ... și faptul că el ar putea absoarce, a pus presiune asupra victimei și martorilor sau a interferat în alt mod cu administrarea justiției, instanța consideră necesară ... extinderea detenției [aplicătoare] anterioare ...” 13. La 4 Februarie 2008 Curtea Supremă a anulat ordinul de 25 de judecată Ianuarie 2008 privind recursul, citand excluderea reclamantului de la ședința judecătorească, și trimitendu-le o chestiune pentru o atenție proaspătă. Curtea a ordonat eliberarea reclamantului respingând argumentul potrivit căruia reclamantul „poate abține sau interfera cu administrarea justiției” ca fiind nesubstanțiat. De asemenea, a remarcat că, în contravenția normelor de procedură penală, audierea detenție din 25 de ani. La 8 februarie 2008, investigatorul responsabil cu cazul reclamantului a reclasificat acuzațiile împotriva reclamantului și a ordonat să fie reținut timp de patruzeci și opt ore. La 10 februarie 2008, reclamantul a fost eliberat. 15. La 12 Februarie 2008 Curtea de District a autorizat din nou detenția reclamantului în așteptarea anchetei până la 27 februarie 2008. Curtea a remarcat după cum urmează: „În ceea ce privește investigația în curs de desfășurare ..., gravitatea acuzațiilor împotriva [reclamantului] ... și faptul că el ar putea abține, a pus presiune asupra victimei minore, care, datorită vârstei și condițiilor sale medicale, ar putea fi influențate de un adult, instanța consideră necesară prelungirea deținerii [aplicătorului] înainte de judecată ...” 16. În februarie 2008, Curtea Supremă a susținut ordinul de judecată din 12 februarie 2008 în apel. 17. Într-o dată neespecificată, reclamantul a fost acuzat de mai multe conturi de molestare a copiilor. 18. La 26 februarie 2008, Curtea de District a prelungit detenția anterioară la judecată a reclamantului până la 27 de judecată. Martie 2008 cu privire la gravitatea acuzațiilor, precum și la riscul absoarberii sau a presiunii asupra minorului victimei infracțiunii. La 14 martie 2008, Curtea Supremă a susținut ordinul judecătorului din 26 februarie 2008 în apel. 19. La 27 martie 2008, reclamantul a fost eliberat la expirarea perioadei maxime legale pentru detenția prealabilă. 20. La 28 Martie 2008 Curtea de District a respins cererea investigatorului de detenție a reclamantului în așteptarea procesului și a ordonat acestuia de a posta cauțiunea în valoare de 100.000 de ruble ruse (RUB). La 31 martie 2008 tatăl reclamantului a prezentat această sumă ca cauțiune. 21. La o dată neespecificată, Curtea de District a primit dosarul și a fixat audierea preliminară pentru 25 iulie 2008. 22. La 25 Iulie 2008 Curtea de District a constatat că procurorul nu a autorizat în mod corespunzător prelungirea perioadei de detenție în așteptarea anchetei cauzei și a returnat dosarul în biroul procurorului. La 4 septembrie 2008, Curtea Supremă a anulat această decizie și a trimis cazul Curții de District pentru o examinare proaspătă. 23. Octombrie 2008 Curtea de District a stabilit procesul pentru 15 octombrie 2008 24. La 12 aprilie 2010, Curtea de District a acordat cererea procurorului de a retras reclamantul în custodie în așteptarea procesului. În special, Curtea a motivat după cum urmează: „În cursul procesului ... începând cu 1 aprilie 2009 [reclamantul] a interferat în mod deliberat și freqüent cu administrarea justiției. Chiar dacă [reclamantul] a fost în măsură să participe la audieri în instanță, el nu a apărut în instanță în timpul perioadelor între 17 și 31 decembrie 2009 și între 13 și 22 ianuarie 2010. Nici [reclamantul] nu a apărut în instanță de la 6 la 9 aprilie 2010. Faptul că [reclamantul] a fost în stare de a participa la audieri este confirmat prin declarațiile făcute de medicul principal al [spitalului municipal] la 15 În plus, acesta apare din declarația făcută de O.N., tatăl minorului victim, A.N., semnat și de A.N. și primit de instanță la 9 Aprilie 2010, care [reclamantul] a pus în mod constant presiune asupra familiei lor. Fără explicații, [reclamantul] le-a făcut să semneze diferite documente și le-a împiedicat să participe la audieri de judecată. Ei au cerut instanței să le protejeze de [reclamantul]. Curtea percepe cu un anumit scepticism declarația scrisă făcută de A.N., părinții săi și avocații lor ... prin care ei nu sunt de acord cu detenția [aplicantul] în așteptarea procesului. Curtea ia în considerare faptul că [reclamantul] locuiește lângă victima minoră și poate pune presiune asupra [el] și părinților săi. După cum se observă în dosar, [reclamantul] este acuzat de [crime grave] care implică o condamnare în custodie cuprinsă între doi și cincisprezece ani de închisoare. Respectând gravitatea acuzațiilor și faptul că [reclamantul] locuiește lângă victima minoră și poate pune presiune pe [el] și pe părinții săi, instanța consideră că, dacă este liberă, [reclamatorul] ar putea interfera cu administrarea justiției și ar pune presiune pe [A.N.] ...” 25. Potrivit Guvernului, la 14 aprilie 2010, reclamantul a depus un recurs împotriva hotărârii din 12 aprilie 2010. La 16 aprilie 2010, Curtea de District a acordat reclamantului să studieze dosarul pentru a pregăti ședința de recurs. La 20 mai 2010, Curtea Supremă a susținut hotărârea din 12 aprilie 2010 în apel. 26. La 5 Iulie 2010 Curtea de District a declarat reclamantul vinovat de mai multe conturi de producție și distribuție de pornografie pentru copii, viol și molestare pentru copii și l-a condamnat la 12 ani de închisoare. 27. La 27 octombrie 2010, Curtea Supremă a susținut condamnarea reclamantului în apel. 28. Decembrie 2012 Curtea orașului Bor din regiunea Nizhniy Novgorod a acordat reclamantului cererea de comutare a condamnării pedepsei sale în vederea ultimelor modificări ale Codului penal rus și a redus condamnarea reclamantului cu un an. 29. La 26 februarie 2013, Curtea regională Nizhniy Novgorod a susținut hotărârea din 5 decembrie 2012 privind recursul. Procedura civilă inițiată de solicitant 30. La 12 aprilie 2011, reclamantul a formulat o cerere împotriva Ministerului Finanțelor Federației Ruse pentru nerespectarea autorităților de a determina acuzațiile penale împotriva lui într-un timp rezonabil. 31. La 26 Mai 2011 Curtea Supremă a Republicii Chuvash a respins cererile reclamantului. Curtea a remarcat că procesul penal împotriva reclamantului a durat trei ani, patru luni și douăsprezece zile. Cu privire la circumstanțele specifice ale cauzei și se bazează pe criteriile relevante ale jurisprudenței Curții, instanța a considerat că o astfel de perioadă este rezonabilă. Octombrie 2011 Hotărârea din 26 mai 2011 a fost susținută în apel. Condiții de detenție 32. În așteptarea anchetei și procesului reclamantul a fost reținut într-un centru de detenție temporar, în închisoare nr. IZ-21/1 și un spital psihiatric în Cheboksar în următoarele perioade: de la 27 iunie 2007 la 4 februarie 2008, de la 12 februarie la 27 martie 2008, de la 12 aprilie la 5 martie 2008, Noiembrie 2010. Potrivit reclamantului, condițiile de detenție au fost inumane și degradante. II. DREPTUL DIN DIRECȚIE DOMESTICĂ ȘI PRATICE Codul de procedură penală rusesc („CCrP”) 33. „Mesurile de prevenire” includ: o angajare de a nu părăsi locul de reședință sau presupusă crimă; o declarație de garanție; cauțiune; arest la domiciliu; și detenție (articolul) 98). Dacă este necesar, suspectul sau acuzatul poate fi solicitat să prezinte o întreprindere (art. 112). 34. Atunci când decide o măsură preventivă, autoritatea competentă este obligată să ia în considerare dacă există „foarte suficiente de a crede” că acuzatul ar abscinde, revoca, ar amenința martorii sau alte părți la procedura, ar distruge dovezile sau ar interfera cu administrarea justiției (art. 97). De asemenea, trebuie luate în considerare gravitatea acuzațiilor, informațiile privind caracterul acuzatului, profesia sa, vârsta, starea de sănătate, starea de familie și alte circumstanțe (art. 99). Detenția poate fi ordonată de către o instanță în ceea ce privește o persoană suspectată sau acuzată de o infracțiune penală pedepsită cu mai mult de trei ani de închisoare, cu condiția ca o măsură preventivă mai puțin restrictivă să nu poată fi aplicată (art. 108 § 1). 36. De la data în care procurorul transmite cazul în instanța de judecată, detenția inculpatului este „dinaintea instanței” (sau „durnire a procesului” (со днש δосстуפлениש уפоловно дела суд и до вонени δ δри вовора)). Perioada de detenție „durnire a procesului” se calculează de la data în care instanța primește dosarul penal până la data în care se adoptă hotărârea. Detenția „în timpul procesului” nu poate depăși în mod normal șase luni, dar în cazul în care se referă la infracțiuni grave sau în special grave, instanța de judecată poate aproba una sau mai multe prelungiri de maximum trei luni (art. 255 § § 2 și 3). Hotărârea nr. 245-O-O din 20 martie 2008 de către Curtea Constituțională a Federației Ruse În hotărârea nr. 245-O-O din 20 martie 2008, Curtea Constituțională a Federației Ruse a remarcat că a reiterat în mai multe ocazii (revocarea nos. 14-P, 4-P, 417-O și 330-O din 13 iunie 1996, 22 martie 2005, 4 decembrie 2003 și 12 iulie 2005) că o instanță, atunci când ia o decizie în temeiul articolelor 100, 108, 109 și 255 din CCrP care plasează un individ în detenție sau prelungește o perioadă de detenție a unei persoane, a fost obligată, printre altele, să calculeze și să precizezeze durata de detenție. 1 AL CONVENȚIEI 38. Reclamantul s-a plâns în temeiul art. 1, 3 și 4 din Convenție că ordinul din 12 aprilie 2010 nu era legitim. În special, el a susținut că ordinul judiciar în cauză nu a stabilit o perioadă de detenție. Curtea va examina plângerea în temeiul art. 5 § 1 litera (c), care, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la libertate și securitatea persoanei. Nimeni nu va fi privat de libertate în afară de următoarele cazuri și în conformitate cu o procedură prevăzută de lege: ... (c) arestarea sau detenția legală a unei persoane efectuate în scopul de a-l aduce în fața autorității juridice competente pe suspectul rezonabil de a fi comis o infracțiune sau atunci când este considerat rezonabil necesar pentru a preveni comiterea unei infracțiuni sau a fugi după ce a făcut acest lucru[.]” 39. Guvernul a admis că, în contravenție cu normele de procedură penală, instanța nu a specificat perioada de detenție a reclamantului. Cu toate acestea, în opinia lor, o asemenea omisiune nu a constituit o încălcare a drepturilor reclamantului, având în vedere că perioada de detenție a fost compensată împotriva condamnării la închisoare impuse ulterior. 40. Reclamantul își menține plângerea. Admisibilitatea 41. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție. Curtea reiterează că expresia „legislativă” și „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege” în art. 5 § 1 se referă în esență la dreptul național și se referă la obligația de a se conforma normelor de fond și de procedură ale acestora. Este, în primul rând, pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe, să interpreteze și să aplice dreptul intern. Cu toate acestea, întrucât în temeiul articolului 5 § 1 nerespectarea dreptului intern presupune încălcarea Convenției, Curtea poate și ar trebui să exercite o anumită competență de a verifica dacă această lege a fost respectată (a se vedea, printre numeroase alte autorități, Benham v. Regatul Unit, 10 iunie 1996, §§ 40-41 în raporturile și hotărârile amendate 1996 III). 43. În ceea ce privește circumstanțele prezentului caz, Curtea observă că, la 12 aprilie 2010, Curtea de District a retras reclamantul în custodie în timpul procesului. Curtea acționează în conformitate cu competențele sale. Cu toate acestea, Curtea nu poate să nu se aducă în considerare faptul că Tribunalul de District nu a indicat o perioadă definită pentru detenția reclamantului. 44. În această privință, Curtea ia în considerare interpretarea normelor de procedură penală aplicabile prevăzute de Curtea Constituțională a Rusiei, în care a afirmat în mod clar că legea impune, atunci când decide deținerea inculpatului, instanța ar trebui să-și precizezeze lungimea (a se vedea punctele 37 de mai sus). 45. Curtea constată, de asemenea, că a examinat deja plângeri similare în o serie de cazuri împotriva Rusiei și a constatat o încălcare a articolului 1 din Convenția din cauza nerespectării perioadei de detenție anterioară a reclamantului. În avizul său, acest nerespect a constituit o „gross și neregularitate evidentă” capabilă să facă arbitraritatea deținută a reclamantului și, prin urmare, „inlegală” în sensul articolului 5 § 1 (a se vedea, de exemplu, Logvinko c. Rusia , nr. 44511/04, §§§ 35-39, 17 iunie 2010, și Fedorenko c. Rusia , nr. 39602/05, §§ 52-57, 20 septembrie 2011). 46. Având în vedere cele de mai sus, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea constată că detenția reclamantului pe baza ordinii de judecată din 12 Aprilie 2010 nu a fost „în conformitate cu o procedură prevăzută de lege”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 3 A CONVENȚIEI 47. Reclamantul s-a plâns de lungimea excesivă a detenției anterioare. El s-a bazat pe art. 3 din Convenție, care se menționează, în măsura în care este cazul, după cum urmează: „Toată persoana arestată sau reținută în conformitate cu dispozițiile alin. (c) din prezentul articol are dreptul la proces într-un timp rezonabil sau la eliberarea în așteptarea procesului. Eliberarea poate fi condiționată prin garanții care pot apărea pentru proces.” 48. Guvernul a considerat că durata detenției preliminare ale reclamantului era rezonabilă. În plus față de gravitatea acuzațiilor împotriva reclamantului, instanța internă a luat în considerare circumstanțele specifice ale cauzei sale. În special, hotărârile de a retras reclamantul în custodie și/sau de a-și prelungi detenția au fost justificate având în vedere comportamentul său. El a încercat să solicite un pașaport și a pus presiune asupra martorilor. În plus, odată ce motivele de detenție nu mai erau relevante, reclamantul a fost eliberat în așteptarea procesului. Punerea reclamantului în detenție din nou a fost necesară având în vedere încercările sale de a interfera cu administrarea justiției. 49. Reclamantul își menține plângerea, considerând că instanțele interne au făcut trimitere la circumstanțe fictive și extrem de improbabile atunci când l-au retras în custodie sau și-au prelungit detenția anterioară. Curtea reiterează că, în general, atunci când se stabilește durata detenției în așteptarea procesului în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție, perioada care urmează să fie luată în considerare începe în ziua în care acuzatul este luat în custodie și se termină în ziua în care se stabilește acuzația, chiar dacă numai de către o instanță de primă instanță sau, eventual, atunci când reclamantul este eliberat din custodie în așteptarea procedurilor penale împotriva acestuia (a se vedea, printre altele autorități, Idalov v. Rusia [GC], nr. 5826/03, § 112, 22 mai 2012). 51. În acest caz, Curtea observă că reclamantul a fost reținut în mai multe perioade în așteptarea procedurii penale împotriva lui: (1) de la 27 iunie 2007 la 4 februarie 2008; (2) de la 8 la 10 februarie 2008; (3) de la 12 februarie la 28 martie 2008; și (4) de la 12 aprilie 2010 la 5 februarie 2008; Iulie 2010. În consecință, reclamantul are obligația de a prezenta plângerea pentru fiecare perioadă de detenție în termen de șase luni de la eliberarea sa (a se vedea Idalov , citat mai sus § 134). 52. În ceea ce privește aspectul de mai sus, Curtea consideră că prin depunerea plângerii (1) la 10 iulie 2008 în ceea ce privește perioadele de detenție între 27 iunie 2007 și 4 februarie 2008, de la 8 la 10 Februarie 2008, și de la 12 februarie la 28 martie 2008; și (2) la 4 noiembrie 2010 în ceea ce privește perioada de detenție între 12 aprilie și 5 iulie 2010, reclamantul a respectat regula de șase luni. 53. Curtea constată că această plângere nu este vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 lit. (a) din Convenție, subliniind, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Perioada de fonduri care trebuie luată în considerare 54. După cum se menționează mai sus, reclamantul a fost reținut (1) de la 27 iunie 2007 la 4 februarie 2008; (2) de la 8 la 10 ani; Februarie 2008; (3) de la 12 februarie la 28 martie 2008; și (4) de la 12 aprilie 2010 la 5 iulie 2010. Având în vedere că, în orice moment, reclamantul a fost în detenție în așteptarea acelui set de proceduri penale împotriva sa, Curtea va examina aceste perioade de detenție la nivel global. Prin urmare, concluzia că durata totală a detenției reclamantului a constituit aproximativ unsprezece luni și jumătate. Dacă există motive relevante și suficiente care justifică detenția reclamantului 55. În temeiul jurisprudenței Curții, problema dacă o perioadă de detenție este rezonabilă nu poate fi evaluată în abstract. Dacă este rezonabil ca un acuzat să rămână în detenție trebuie evaluat în fiecare caz în conformitate cu caracteristicile sale specifice. Detenția continuă poate fi justificată într-un caz dat numai dacă există indicații specifice de o cerință reală de interes public care, în ciuda presunției de nevinovăție, depășește normele de respect pentru libertate individuală (a se vedea, printre altele, W. v. Elveția , 26 ianuarie 1993, § 30, Serie A nr. 254 A, și Pantano v. Italia , nr. 60851/00, § 66, 6 noiembrie 2003). 56. Curtea este dispusă să accepte că detenția reclamantului în timpul perioadelor multiple între 27 iunie 2007 și 28 Martie 2008 ar fi putut fi justificat de riscul absoarbirii sau interzicerii reclamantului cu administrarea justiției. Instanțele interne au examinat în mod corespunzător circumstanțele particulare ale cauzei reclamantului, și anume legăturile sale cu un alt stat și serviciul prealabil în aplicarea legii, susținând constatarea că reclamantul ar putea absoarbi sau interfera cu administrarea justiției. 57. În mod similar, Curtea este convinsă că autoritățile interne au furnizat motive relevante și suficiente atunci când hotărăsc să dețină reclamantul în așteptarea procesului de la 12 aprilie până la 5 aprilie. Iulie 2010. În acest sens, Curtea constată că Curtea de District a revocat cauțiunea reclamantului și l-a retras în custodie din cauza neapăratului său de a apărea în fața instanței de judecată în mai multe ocazii și încercările sale de a influența victima minoră a infracțiunii de care a fost acuzată reclamantul. 58. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că, în consecință, nu a existat încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție. III. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 4 AL CONVENȚIEI 59. Reclamantul se plânge că recursul său împotriva ordinului de detenție de 12 Aprilie 2010 nu a fost considerat „cu precauție”. El se bazează pe art. 5 § 4 din Convenție, care menționează după cum urmează: „Toată persoana care este privată de libertate prin arestare sau detenție are dreptul de a lua o procedură prin care legalitatea detenției sale va fi decisă rapid de către o instanță și de a elibera dacă detenția nu este legală.” 60. În circumstanțele cauzei și având în vedere concluzia anterioară a Curții că detenția reclamantului pe baza ordinului de judecată din 12 aprilie 2010 nu a fost legală, Curtea nu consideră necesară examinarea separată a plângerilor reclamantului în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție (compară Nasakin c. Rusia, nr. 22735/05, §§ 86-87, 18 iulie 2013). IV. În cele din urmă, reclamantul s-a plâns de condițiile de detenție, de ilegalitatea arestării sale și de nedreptățile procesului penal împotriva acestuia. El a menționat articolele 3, 5, 6 și 13 din Convenție. 62. Având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care se încadrează în competența sa, Curtea constată că plângerile de mai sus nu dezvăluie nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. (a) și 4 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 63. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înăltății Parti contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 64. Reclamantul a solicitat 60.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 65. Guvernul a considerat că reclamantul nu a furnizat informații detaliate cu privire la natura daunelor pe care le-a suferit sau a demonstrat o legătură de cauzalitate între această daune și încălcările susținute. Prin urmare, ei au susținut că nu ar trebui acordată reclamantului nicio atribuire. 66. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit de boli și suferințe rezultate din perioada în care a fost reținut ilegal și că acest lucru nu va fi compensat în mod corespunzător numai prin constatarea unei încălcări. Evaluarea sa pe o bază echitabilă și având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, aceasta îi acordă EUR 20 000 de ruble ruse (RUB) (aproximativ 4 238 EUR la momentul respectiv) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și RUB 182 861.80 (aproximativ 4 484 EUR la momentul respectiv) pentru cele efectuate în fața Curții. În special, el a susținut RUB 180.000 în ceea ce privește taxele legale și RUB 2.861.80 în ceea ce privește cheltuielile poștale. 68. Guvernul a considerat pretențiile reclamantei excesive, observand, de asemenea, că costurile și cheltuielile suportate de reclamant în fața instanțelor interne au fost, în mare măsură, în legătură cu apărarea sa în cadrul procedurii penale împotriva sa. În plus, reclamantul a fost reprezentat de șapte avocați care, în opinia Guvernului, nu au fost necesare. 69. Având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1000 EUR care acoperă costurile în toate șefurile. Dobânzile implicite 70. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerile referitoare la legalitatea, lungimea și revizuirea detenției reclamantului admisibile și la restul cererii inadmisibile; susține că a existat o încălcare a articolului 5 1 din Convenție din cauza detenției reclamantului autorizate de ordinul judiciar din 12 aprilie 2010; că nu a existat încălcarea articolului 5 3 din Convenție; declară că nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 5 4 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală, în conformitate cu art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 20.000 EUR (20.000 de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1000 EUR (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 15 decembrie 2015, în conformitate cu art. 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Luis López Guerra Președintele grefierului
THIRD SECTION
PETROV v. RUSSIA
(Application no. 37311/08)
15 December 2015
FINAL
15/03/2016
This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Roman Petrov v. Russia,
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of:
Luis López Guerra,
President,
Helena Jäderblom,
George Nicolaou,
Johannes Silvis,
Dmitry Dedov,
Branko Lubarda,
Pere Pastor Vilanova,
judges,
and Stephen Phillips,
Section Registrar,
Having deliberated in private on 24 November 2015,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 37311/08) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Russian national, Mr Roman Nikolayevich Petrov (“the applicant”), on 10 July 2008.
2.
The applicant was represented by Mr Ye. Solovyev, a lawyer practising in Cheboksary. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights.
3.
The applicant alleged, in particular, that his pre-trial detention had been unlawful and excessively long, and that his appeal against one of the detention orders had not been considered “speedily”.
4.
On 26 October 2012 the application was communicated to the Government.
I.
5.
The applicant was born in 1978 and is serving a prison sentence in the Nizhniy Novgorod region.
A.
Criminal proceedings against the applicant
6.
On 27
June 2007 the applicant was arrested on suspicion of having produced and distributed child pornography.
7.
On 29
June 2007 the Leninskiy District Court of Cheboksary (“the District Court”) authorised the applicant’s detention pending investigation. In particular, the court reasoned as follows:
“... [the applicant] is suspected of a serious offence ... entailing a custodial sentence exceeding two years. Regard being had to the circumstances of the case concerning [the distribution of child pornography], the [applicant’s] character, and the fact that he applied for a passport, the court considers that if at liberty [the applicant] might abscond or interfere with the administration of justice by way of communicating by e
‑
mail with the persons who purchased pornographic materials from him. Accordingly, the court considers that it is necessary to remand [the applicant] in custody. The court does not consider it possible to apply any other preventive measure.”
8.
On 22
August 2007 the District Court extended the applicant’s detention until 9
October 2007 noting as follows:
“... [the applicant] is charged with a serious offence ... entailing a custodial sentence exceeding two years. Regard being had to the circumstances of the case, the [applicant’s] character, the fact that he previously lived in Lithuania and that he worked for a considerable period of time in law enforcement and has extensive connections with the police, the court considers that, if at liberty, [the applicant] might abscond or interfere with the administration of justice ... The court does not consider it possible to apply any other preventive measure.”
9.
On 3
October 2007 the District Court extended the applicant’s pre
‑
trial detention until 9
November 2007 noting that the circumstances underlying the applicant’s detention pending investigation were still pertinent. On 12
October 2007 the Supreme Court of the Chuvash Republic upheld the court order of 3 October 2007 on appeal.
10.
On 6
November 2007 the District Court extended the applicant’s pre-trial detention until 9
December 2007 referring to the seriousness of the charges against him and his prior service in law enforcement. On 26
November 2007 the Supreme Court upheld that court order on appeal.
11.
On 6 and 24
December 2007 the Moskovskiy District Court of Cheboksary extended the applicant’s pre-trial detention until 27
December 2007 and 27
January 2008 respectively. The court noted that the circumstances underlying the applicant’s detention pending investigation were still pertinent. On 6
January 2008 the Supreme Court upheld the court order of 24
December 2007 on appeal.
12.
On 25
January 2008 the District Court extended the applicant’s detention until 27
February 2008. The court noted as follows:
“Regard being had to the ongoing investigation, the seriousness of the charges against [the applicant] ... and the fact that he might abscond, put pressure on the victim and witnesses or otherwise interfere with the administration of justice, the court considers it necessary ... to extend the [applicant’s] pre-trial detention ...”
13.
On 4
February 2008 the Supreme Court quashed the court order of 25
January 2008 on appeal, citing the applicant’s exclusion from the court hearing, and remitted the matter for fresh consideration. The court ordered the applicant’s release dismissing the argument that the applicant “might abscond or interfere with the administration of justice” as unsubstantiated. It also noted that, in contravention of the rules of criminal procedure, the detention hearing of 25
January 2008 had been held without the applicant’s legal counsel being present as he had not been duly notified of the time and place.
14.
On 8
February 2008 the investigator in charge of the applicant’s case reclassified the charges against the applicant and ordered him to be detained for forty-eight hours. On 10
February 2008 the applicant was released.
15.
On 12
February 2008 the District Court again authorised the applicant’s detention pending investigation until 27
February 2008. The court noted as follows:
“Regard being had to the ongoing investigation ..., the seriousness of the charges against [the applicant] ... and the fact that he might abscond, put pressure on the underage victim, who, owing to his age and medical condition, might be influenced by an adult, the court considers it necessary to extend the [applicant’s] pre-trial detention ...”
16.
On 22
February 2008 the Supreme Court upheld the court order of 12
February 2008 on appeal.
17.
On an unspecified date the applicant was charged with several counts of child molestation.
18.
On 26
February 2008 the District Court extended the applicant’s pre
‑
trial detention until 27
March 2008 with reference to the seriousness of the charges, and the risk of his absconding or putting pressure on the underage victim of the crime. On 14
March 2008 the Supreme Court upheld the court order of 26
February 2008 on appeal.
19.
On 27
March 2008 the applicant was released upon expiry of the statutory maximum period for pre-trial detention.
20.
On 28
March 2008 the District Court dismissed the investigator’s application for the applicant’s detention pending trial and ordered the latter to post bail in the amount of 100,000 Russian roubles (RUB). On 31
March 2008 the applicant’s father put up that amount as bail.
21.
On an unspecified date the District Court received the case file and fixed the preliminary hearing for 25
July 2008.
22.
On 25
July 2008 the District Court found that the prosecutor had failed to duly authorise the extension of the period of detention pending the investigation of the case and returned the case file to the prosecutor’s office. On 4
September 2008 the Supreme Court quashed that decision and remitted the case to the District Court for fresh examination.
23.
On 2
October 2008 the District Court fixed the trial for 15
October 2008.
24.
On 12
April 2010 the District Court granted the prosecutor’s request to remand the applicant in custody pending trial. In particular, the court reasoned as follows:
“In the course of the trial ... since 1
April 2009 [the applicant] has wilfully and frivolously interfered with the administration of justice.
Even though [the applicant] was able to participate in the court hearings, he did not appear in court during the periods from 17 to 31
December 2009 and from 13 to 22
January 2010. Nor did [the applicant] appear in court from 6 to 9
April 2010.
The fact that [the applicant] was fit to attend the hearings is confirmed by the statements made by the chief physician of [the municipal hospital] on 15
January ... and 7
April 2010 ...
Furthermore, it appears from the statement made by O.N., the father of the underage victim, A.N., also signed by A.N. and received by the court on 9
April 2010, that [the applicant] constantly put pressure on their family. Without explanation, [the applicant] made them sign various documents and prevented them from participating in the court hearings. They asked the court to protect them from [the applicant].
The court perceives with certain scepticism the written statement made by A.N., his parents and their counsel ... whereby they do not agree with the [applicant’] detention pending trial. The court takes into account that [the applicant] lives next door to the underage victim and can put pressure on [him] and his parents.
As can be seen from the case file, [the applicant] is charged with [serious offences] entailing a custodial sentence of between two and fifteen years’ imprisonment.
Regard being had to the seriousness of the charges and to the fact that [the applicant] lives next door to the underage victim and can put pressure on [him] and his parents, the court considers that, if at liberty, [the applicant] might interfere with the administration of justice and put pressure on [A.N.] ...”
25.
According to the Government, on 14 April 2010 the applicant lodged an appeal against the decision of 12
April 2010. On 16
April 2010 the District Court granted the applicant’s request to study the case file in order to prepare for the appeal hearing. On 20
May 2010 the Supreme Court upheld the decision of 12
April 2010 on appeal.
26.
On 5
July 2010 the District Court found the applicant guilty of several counts of production and distribution of child pornography, child rape and molestation and sentenced him to twelve years’ imprisonment.
27.
On 27
October 2010 the Supreme Court upheld the applicant’s conviction on appeal.
28.
On 5
December 2012 the Bor Town Court of the Nizhniy Novgorod Region granted the applicant’s request for commutation of his prison sentence in view of the latest amendments to the Russian Criminal Code and reduced the applicant’s sentence by one year.
29.
On 26
February 2013 the Nizhniy Novgorod Regional Court upheld the decision of 5
December 2012 on appeal.
B.
Civil proceedings initiated by the applicant
30.
On 12
April 2011 the applicant brought a claim against the Ministry of Finance of the Russian Federation for the authorities’ failure to determine the criminal charges against him within a reasonable time.
31.
On 26
May 2011 the Supreme Court of the Chuvash Republic dismissed the applicant’s claims. The court noted that the criminal proceedings against the applicant had lasted three years, four months and twelve days. With reference to the particular circumstances of the case and relying on the relevant criteria of the Court’s case-law, the court considered such a period reasonable. On 7
October 2011 the judgment of 26
May 2011 was upheld on appeal.
C.
Conditions of detention
32.
Pending investigation and trial the applicant was detained in a temporary detention centre, remand prison no.
IZ-21/1 and a psychiatric hospital in Cheboksary during the following periods: from 27
June 2007 to 4
February 2008, from 12
February to 27
March 2008, from 12
April to 5
November 2010. According to the applicant, the conditions of his detention were inhuman and degrading.
II.
RELEVANT DOMESTIC LAW AND PRACTICE
A.
The Russian Code of Criminal Procedure (“CCrP”)
33.
“Preventive measures” include: an undertaking not to leave the place of residence or alleged crime; a statement of guarantee; bail; house arrest; and detention (Article
98). If necessary, the suspect or accused may be asked to give an undertaking to appear (Article 112).
34.
When deciding on a preventive measure, the competent authority is required to consider whether there are “sufficient grounds to believe” that the accused would abscond, reoffend, threaten the witnesses or other parties to the proceedings, destroy evidence or otherwise interfere with the administration of justice (Article 97). The seriousness of the charges, information on the accused’s character, his or her profession, age, state of health, family status and other circumstances must also be taken into account (Article 99).
35
.
Detention may be ordered by a court in respect of a person suspected of or charged with a criminal offence punishable by more than three years’ imprisonment, provided that a less restrictive preventive measure cannot be applied (Article 108 § 1).
36.
From the date the prosecutor forwards the case to the trial court, the defendant’s detention is “before the court” (or “during trial” (со дня поступления уголовного дела в суд и до вынесения приговора)). The period of detention “during trial” is calculated from the date on which the court receives the criminal case file to the date on which the judgment is adopted. Detention “during trial” may not normally exceed six months, but if the case concerns serious or particularly serious criminal offences the trial court may approve one or more extensions of no longer than three months each (Article 255 §§ 2 and 3).
B.
Ruling no. 245-O-O of 20 March 2008 by the Constitutional Court of the Russian Federation
37
.
In ruling no. 245-O-O of 20 March 2008, the Constitutional Court of the Russian Federation noted that it had reiterated on several occasions (rulings nos. 14-P, 4-P, 417-O and 330-O of 13 June 1996, 22 March 2005, 4 December 2003 and 12 July 2005) that a court, when taking a decision under Articles 100, 108, 109 and 255 of the CCrP placing an individual in detention or extending a period of an individual’s detention, was under an obligation,
inter alia
, to calculate and specify the length of that detention.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5
§
38.
The applicant complained under Article
5
§§
1, 3 and 4 of the Convention that the order of 12
April 2010 had not been lawful. In particular, he submitted that the relevant court order had failed to specify a period for his detention. The Court will examine the complaint under Article
5 § 1 (c), which, in so far as relevant, reads as follows:
“1.
Everyone has the right to liberty and security of person. No one shall be deprived of his liberty save in the following cases and in accordance with a procedure prescribed by law:
...
(c)
the lawful arrest or detention of a person effected for the purpose of bringing him before the competent legal authority on reasonable suspicion of having committed an offence or when it is reasonably considered necessary to prevent his committing an offence or fleeing after having done so[.]”
39.
The Government conceded that, in contravention of the rules of criminal procedure, the court had failed to specify the period of the applicant’s detention. However, in their view, such an omission had not amounted to an infringement of the applicant’s rights given that the period of detention had been offset against the prison sentence subsequently imposed.
40.
The applicant maintained his complaint.
A.
Admissibility
41.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
42.
The Court reiterates that the expressions “lawful” and “in accordance with a procedure prescribed by law” in Article 5 § 1 essentially refer back to national law and state the obligation to conform to the substantive and procedural rules thereof. It is in the first place for the national authorities, notably the courts, to interpret and apply domestic law. However, since under Article 5 § 1 failure to comply with domestic law entails a breach of the Convention, it follows that the Court can and should exercise a certain power to review whether this law has been complied with (see, among numerous other authorities,
Benham v. the United Kingdom
, 10
June 1996, §§ 40-41
in fine
,
Reports of Judgments and Decisions
1996
‑
III).
43.
Turning to the circumstances of the present case, the Court observes that on 12 April 2010 the District Court remanded the applicant in custody during the trial. The Court accepts that the District Court acted within its powers. However, the Court cannot but note that the District Court did not indicate a defined period for the applicant’s detention.
44.
In this connection the Court takes cognisance of the interpretation of the applicable rules of criminal procedure provided by the Constitutional Court of Russia wherein it unequivocally stated that the law required that, when deciding on the defendant’s detention, the court should specify its length (see paragraphs 37 above).
45.
The Court further notes that it has already examined similar complaints in a number of cases against Russia and found a violation of Article
5
§
1 of the Convention on account of the national judicial authorities’ failure to specify the period of the applicant’s pre-trial detention. In its opinion, such failure amounted to a “gross and obvious irregularity” capable of rendering the applicant’s ensuing detention arbitrary and therefore “unlawful” within the meaning of Article 5
Logvinenko v. Russia
, no. 44511/04, §§
35-39, 17 June 2010, and
Fedorenko v. Russia
, no. 39602/05, §§
52-57, 20 September 2011).
46.
Having regard to the above, the Court sees no reason to reach a different conclusion in the present case. Consequently, the Court finds that the applicant’s detention on the basis of the court order of 12
April 2010 was not “in accordance with a procedure prescribed by law”. There has accordingly been a violation of Article 5 § 1 of the Convention.
II.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5
§
47.
The applicant complained of the excessive length of his pre-trial detention. He relied on Article
5
§
3 of the Convention, which reads, in so far as relevant, as follows:
“Everyone arrested or detained in accordance with the provisions of paragraph
1
(c) of this Article shall be ... entitled to trial within a reasonable time or to release pending trial. Release may be conditioned by guarantees to appear for trial.”
48.
The Government considered that the length of the applicant’s pre-trial detention had been reasonable. In addition to the seriousness of the charges against the applicant, the domestic courts took into account the specific circumstances of his case. In particular, the decisions to remand the applicant in custody and/or to extend his detention had been justified in view of his behaviour. He had tried to apply for a passport and had put pressure on witnesses. Furthermore, once the grounds underlying his detention had no longer been relevant, the applicant had been released pending trial. Placing the applicant in detention again had been necessary in view of his attempts to interfere with the administration of justice.
49.
The applicant maintained his complaint. He considered that the domestic courts had referred to fictitious and far-fetched circumstances when remanding him in custody or extending his pre-trial detention.
A.
Admissibility
50.
The Court reiterates that, generally speaking, when determining the length of detention pending trial under Article 5 § 3 of the Convention, the period to be taken into consideration begins on the day the accused is taken into custody and ends on the day when the charge is determined, even if only by a court of first instance, or, possibly, when the applicant is released from custody pending criminal proceedings against him (see, among other authorities,
Idalov v. Russia
[GC], no. 5826/03, §
112, 22 May 2012).
51.
In the present case the Court observes that the applicant was detained during multiple periods pending the criminal proceedings against him: (1) from 27
June 2007 to 4
February 2008; (2) from 8 to 10
February 2008; (3) from 12
February to 28
March 2008; and (4) from 12
April 2010 to 5
July 2010. Accordingly, it was incumbent on the applicant to bring the complaint in respect of each period of detention within six months of his release (see
Idalov
, cited above, §
134).
52.
Regard being had to the above, the Court considers, that by lodging the complaints (1) on 10
July 2008 in respect of the detention periods from 27
June 2007 to 4
February 2008, from 8 to 10
February 2008, and from 12
February to 28
March 2008; and (2) on 4
November 2010 in respect of the detention period from 12
April to 5
July 2010, the applicant complied with the six-month rule.
53.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
1.
Period to be taken into consideration
54.
As noted above, the applicant was detained (1)
from 27
June 2007 to 4
February 2008; (2) from 8 to 10
February 2008; (3) from 12
February to 28
March 2008; and (4) from 12
April 2010 to 5
July 2010. Given that at all times the applicant was in detention pending the same set of criminal proceedings against him, the Court will examine these detention periods globally. Accordingly, it concludes that the total length of the applicant’s detention amounted to approximately eleven and a half months.
2.
Whether there were relevant and sufficient reasons justifying the applicant’s detention
55.
Under the Court’s case-law, the issue of whether a period of detention is reasonable cannot be assessed in the abstract. Whether it is reasonable for an accused to remain in detention must be assessed in each case according to its particular features. Continued detention can be justified in a given case only if there are specific indications of a genuine requirement of public interest which, notwithstanding the presumption of innocence, outweighs the rule of respect for individual liberty (see, among other authorities,
W. v. Switzerland
, 26 January 1993, § 30, Series
A no.
254
‑
A, and
Pantano v. Italy
, no.
60851/00, § 66, 6 November 2003).
56.
The Court is prepared to accept that the applicant’s detention during the multiple periods between 27
June 2007 and 28
March 2008 may have been warranted by the risk of the applicant’s absconding or interfering with the administration of justice. The domestic courts duly examined the particular circumstances of the applicant’s case, namely his ties with another State and prior service in law enforcement, substantiating their finding that the applicant might abscond or interfere with the administration of justice.
57.
Similarly, the Court is satisfied that the domestic authorities furnished relevant and sufficient reasons when deciding to detain the applicant pending trial from 12
April to 5
July 2010. In this connection, the Court notes that the District Court revoked the applicant’s bail and remanded him in custody owing to his failure to appear before the trial court on several occasions and his attempts to influence the underage victim of the crime the applicant was charged with.
58.
Regard being had to the above and finding no indication of a lack of “special diligence” in the conduct of the proceedings, the Court concludes that there has accordingly been no violation of Article 5 § 3 of the Convention.
III.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5
§
59.
The applicant complained that his appeal against the detention order of 12
April 2010 had not been considered “speedily”. He relied on Article
5 §
4 of the Convention, which reads as follows:
“Everyone who is deprived of his liberty by arrest or detention shall be entitled to take proceedings by which the lawfulness of his detention shall be decided speedily by a court and his release ordered if the detention is not lawful.”
60.
In the circumstances of the case and in view of the Court’s earlier finding that the applicant’s detention on the basis of the court order of 12
April 2010 was not lawful, the Court does not consider it necessary to examine separately the applicant’s grievances under Article 5 § 4 of the Convention (compare
Nasakin v. Russia
, no. 22735/05, §§
86-87, 18 July 2013).
IV.
61.
Lastly, the applicant complained of the conditions of his detention, the unlawfulness of his arrest and the unfairness of the criminal proceedings against him. He referred to Articles
3, 5, 6 and 13 of the Convention.
62.
Having regard to all the material in its possession, and in so far as they fall within its competence, the Court finds that the above complaints do not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols. It follows that this part of the application must be rejected as manifestly ill-founded, pursuant to Article 35 §§ 3
(a) and 4 of the Convention.
V.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
63.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
64.
The applicant claimed 60,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
65.
The Government considered that the applicant had failed to provide detailed information as to the nature of the damage he had sustained or to show a causal link between that damage and the violations alleged. Consequently, they argued that no award should be made to the applicant.
66.
The Court considers that the applicant must have experienced anguish and suffering resulting from the period he had been unlawfully detained, and that this would not be adequately compensated by the finding of a violation alone. Making its assessment on an equitable basis and having regard to the particular circumstances of the case, it awards him EUR
20,000 under that head, plus any tax that may be chargeable on that amount.
B.
Costs and expenses
67.
The applicant also claimed 172,830 Russian roubles (RUB) (approximately EUR
4,238 at the relevant time) for the costs and expenses incurred before the domestic courts and RUB
182,861.80 (approximately EUR
4,484 at the relevant time) for those incurred before the Court. In particular, he claimed RUB
180,000 in respect of legal fees and RUB
2,861.80 in respect of postal expenses.
68.
The Government considered the applicant’s claims excessive. They further noted that the costs and expenses incurred by the applicant before the domestic courts had been, to a major extent, in connection with his defence in the criminal proceedings against him. Besides, the applicant had been represented by seven lawyers which, in the Government’s opinion, had not been necessary.
69.
Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR
1,000 covering costs under all heads.
C.
Default interest
70.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the complaints concerning the lawfulness, length and review of the applicant’s detention admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 5
§
1 of the Convention on account of the applicant’s detention authorised by the court order of 12
April 2010;
3.
Holds
that there has been no violation of Article 5
§
3 of the Convention;
4.
Holds
that there is no need to examine the complaint under Article 5
§
4 of the Convention;
5.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final, in accordance with Article 44 §
2 of the Convention, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:
(i)
EUR 20,000 (twenty thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;
(ii)
EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
6.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 15 December 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Stephen Phillips
Luis López Guerra
Registrar
President