REKIĆ v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

Comunicat la 13 octombrie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cererea nr. 39894/11 Mesud REKI Ñ împotriva Bosniei și Herțegovinei depusă la 6 iunie 2011 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Mesud Rekić, este un cetățean al Bosniei și Herțegovinei, care s-a născut în 1953 și trăiește în Cazin. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 septembrie 2002, reclamantul, acționând în numele său și în numele fiului său minor, a depus o plângere penală și o cerere de daune la Curtea Municipală Cazin („Curtea Municipală”) împotriva M.R., R.R. și A.R. El a susținut că, la 4 septembrie 2002, aceste persoane i-au cauzat prejudicii corporale minore pe el și pe fiul său.

La 24 februarie 2003, Curtea Municipală a constatat că M.R. a fost vinovat de cauzarea prejudiciului corporal minor al reclamantului și a impus o condamnare suspendată de o lună de închisoare cu probă de un an. R.R. și A.R. au fost achitați. Reclamantul a fost instruit să prezinte cererea de daune în cadrul procedurii civile. Atât reclamantul și M.R. au apelat împotriva acestei hotărâri. În aprilie 2004, Curtea Cantonală Bihać („Curtea Cantonale”) a anulat hotărârea din 24 februarie 2003 și a remis cauzele pentru reexaminare. La 26 mai 2010, Curtea Municipală a întrerupt procedura, menționând că termenul de precauție pentru urmărirea infracțiunii presupuse de M.R., R.R. și A.R. a expirat. Criminalitatea a fost presupusă perpetrată la 4 septembrie 2002 și ultima etapă procedurală a fost luată la 12 aprilie 2004, atunci când hotărârea Curții Cantonale a fost pronunțată părților.

art. 121 § 6 din Codul penal din 1998, cu condiția ca perioada de prelungire legală a prejudiciilor corporale minore să fie calculată de doi ani de la momentul comisiei infracțiunii. art. 122 din același cod prevede că urmărirea penală a fost absolut interzisă în toate cazurile în cazul în care timpul transcurs de la perpetrarea infracțiunii a fost de mai mult de două ori termenul de limitare care pentru infracția în cauză a expirat la 5 septembrie 2006. Prin apelul reclamantului, la 20 iulie 2010, Curtea cantonală a susținut decizia de a întrerupe procedura. La 27 august 2010, reclamantul a depus un recurs Curții Constituționale de Bosnia și Herțegovina („Curtea Constituțională”) plângând că a fost privat de acces eficient la o instanță.

La 21 decembrie 2010, Curtea Constituțională a hotărât că nu are competență ratione materiae examinarea cazului deoarece art. 6 din Convenția și articolul II/3.e. din Constituția Bosnia-Herzegovina nu a garantat dreptul de a aduce proceduri penale împotriva unei terțe părți sau de a asigura o condamnare. Această decizie a fost eliberată reclamantului la 11 ianuarie 2011. art. 178 din Codul Penal din 1998 (Journal Oficial al Federației Bosnia-Herzegovina, "OG FBH", nr. 43/98 2/99, 15/99, 29/00 și 59/02), care a fost în vigoare la momentul respectiv, a făcut ca infracțiune să inflige un prejudiciu corporal minor real, definit ca un prejudiciu sănătății. Pedeapsa maximă pentru condamnare a fost de un an de închisoare.

Prin urmare, acuzarea a fost acuzată direct de victima infracțiunii și nu de procurorul public. Perioade de limitare a urmăririi penale în temeiul articolului 121 § 1 din Codul penal din 1998, penalizarea unei infracțiuni a fost interzisă după o anumită perioadă de timp. Această perioadă a variat în ceea ce privește pedeapsa prevăzută pentru infracțiune și a variat de treizeci și cinci de ani pentru infracțiuni pedepsite de închisoare pe termen lung la doi ani pentru infracțiuni pedepsite cu cel puțin un an de închisoare (art. 121 § 1 alineatele (1) și (6)). Perioada a început să decurgă de la comisia infracțiunii (art. 122 § 1 din Codul) și a fost întreruptă de fiecare acțiune efectuată de autoritățile competente în vederea urmăririi infractorului (art. 122 § 3 din Codul.

În ciuda acestor întreruperi, urmărirea penală nu mai a fost posibilă dacă timpul a trecut deoarece perpetrarea infracțiunii a fost de mai mult de două ori perioada de limitare (art. 122 §) 6 din Codul. În consecință, urmărirea penală a unei infracțiuni pedepsite cu închisoarea de un an sau mai puțin, cum ar fi leziuni corporale minore, a fost absolut interzisă după expirarea de patru ani (de două ori doi ani) de la perpetrarea sa. La expirarea perioadei de prelungire, procedurile împotriva presupusului infractor au trebuit să fie întrerupte (articolele 231 § 3 și 239 § 1 d) din Codul de Procedință Penală din 2003, OG FBH nos. 35/03, 37/03, 56/03, 78/04, 28/05, 55/06, 27/07, 53/07, 9/09, 12/10, 8/13 și 59/14).

3. Reclamații de tort în cadrul procedurilor civile și în contextul procedurilor penale. Victima unei târfe care este, de asemenea, o infracțiune penală privată are de ales de a aduce o cerere împotriva presupusului târfă în instanțe civile sau de a face o cerere de parte civilă în contextul procedurilor penale (art. 207 § 1 din Codul de Procedură Penală din 2003 și art. 377 din Legea din 1978 privind obligațiile civile, Gazette Oficiale a Republicii Socialiste Federale Iugoslavei nr. 29/78, 39/85 și 57/8, precum și Gazetteul Oficial al Republicii Bosnia și Herțegovina nr. 2/92, 13/93 și 13/94). În cazul în care procedurile penale sunt întrerupte, reclamația nu este examinată, dar poate fi introdusă separat într-o instanță civilă (art. 212 § 4 din 2003 Codul).

Curtea penală reglementează reclamația numai atunci când pronunță o hotărâre cu privire la fondul cazului penal și numai dacă constată că acuzatul este vinovat (art. 212 § 3 din Codul 2003). În cazul achitării, instanța penală va instrui victima unei torturi să-și aducă reclamația la instanță civilă (art. 212 § 4 din Codul 2003). Cererea de daune împotriva presupusului târfă într-o instanță civilă devine interzisă în același timp cu urmărirea penală (secțiunea 377 din Legea privind obligațiile civile din 1978). Toate cererile de târfă sunt extinse cu expirarea de cinci ani de la comisionul târgului (secțiunea 376 § 2 din Legea din 1978). Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că, ca urmare a întreruperii procedurii penale împotriva M.R., R.R.

și R.R. și a neexaminării în consecință a afirmației sale de parte civilă, a fost refuzat accesul efectiv la o instanță. A existat o încălcare a dreptului de acces al reclamantului la o instanță, garantat de art. 6 § 1 din Convenție, din cauza faptului că reclamația sa civilă a fost formulată în contextul procedurii penale împotriva M.R., R.R. și A.R. nu a fost examinată ca urmare a întreruperii lor din cauza expirii perioadei de limitare (a se vedea Dinchev v. Bulgaria, nr. 23057/03, 22 ianuarie 2009, și Tonchev v. Bulgaria , nr. 18527/02, 19 noiembrie 2009)?

Communicated on 13 October 2016

FIFTH SECTION

Application no. 39894/11 Mesud REKIĆ against Bosnia and Herzegovina lodged on 6 June 2011

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Mesud Rekić, is a citizen of Bosnia and Herzegovina, who was born in 1953 and lives in Cazin. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 30 September 2002 the applicant, acting on his own behalf and on behalf of his son who was minor at the time, lodged a criminal complaint and a claim for damages with the Cazin Municipal Court (“the Municipal Court”) against M.R., R.R. and A.R. He alleged that on 4 September 2002 those persons had inflicted minor bodily harm on him and his son. On 24 February 2003 the Municipal Court found M.R. guilty of causing the applicant minor bodily harm and imposed a suspended sentence of one month’s imprisonment with one year’s probation.

R.R. and A.R were acquitted. The applicant was instructed to submit his claim for damages in civil proceedings. Both the applicant and M.R. appealed against that judgment. On 12 April 2004 the Bihać Cantonal Court (“the Cantonal Court”) quashed the judgment of 24 February 2003 and remitted the case for a re-trial. It found that the Municipal Court had failed to examine the part of the criminal complaint concerning the applicant’s son. On 26 May 2010 the Municipal Court discontinued the proceedings, noting that the limitation period for prosecuting the offence allegedly committed by M.R., R.R. and A.R had expired. The offence had been allegedly perpetrated on 4 September 2002 and the last procedural step had been taken on 12 April 2004, when the Cantonal Court judgment had been delivered to the parties.

Article 121 § 6 of the 1998 Criminal Code provided that the statutory limitation period for minor bodily harm was two years calculated from the time the offence was committed. Article 122 of the same Code provided that the prosecution was absolutely barred in all cases if the time elapsed since the perpetration of the offence was more than two times the limitation period which for the offence in question had expired on 5 September 2006. Upon the appeal of the applicant, on 20 July 2010 the Cantonal Court upheld the decision to discontinue the proceedings. On 27 August 2010 the applicant lodged an appeal to the Constitutional Court of Bosnia and Herzegovina (“the Constitutional Court”) complaining that he had been deprived of effective access to a court.

On 21 December 2010 the Constitutional Court decided that it lacked jurisdiction ratione materiae to examine the case because Article 6 of the Convention and Article II/3.e) of the Constitution of Bosnia and Herzegovina did not guarantee the right to bring criminal proceedings against a third party or to secure a conviction. This decision was delivered to the applicant on 11 January 2011. B. Relevant domestic law 1. Minor bodily harm Article 178 of the 1998 Criminal Code (Official Gazette of the Federation of Bosnia and Herzegovina, “OG FBH”, nos. 43/98 2/99, 15/99, 29/00 and 59/02), which was in force at the relevant time, made it an offence to inflict actual minor bodily harm, defined as an injury to health.

The maximum penalty on conviction was one year’s imprisonment. Minor bodily harm was privately prosecuted (Article 178 § 4 of the Code). The prosecution was thus brought directly by the victim of the offence and not by the public prosecutor. 2. Limitation periods for the prosecution of criminal offences Pursuant to Article 121 § 1 of the 1998 Criminal Code, the prosecution of an offence was barred after a certain period of time. That period varied in relation to the penalty provided for the offence and ranged from thirty-five years for offences punishable by long-term imprisonment to two years for offences punishable by one year’s imprisonment or less (Article 121 § 1 (1) and (6)). The period started to run from the commission of the offence (Article 122 § 1 of the Code) and was interrupted by every act effected by the competent authorities with a view to prosecuting the offender (Article 122 § 3 of the Code).

Such interruptions notwithstanding, prosecution was no longer possible if the time elapsed since the perpetration of the offence was more than two times the limitation period (Article 122 § 6 of the Code). Accordingly, the prosecution of an offence punishable by one year’s imprisonment or less, such as minor bodily harm, was absolutely barred after the expiration of four years (two times two years) from its perpetration. Upon the expiration of the limitation period, the proceedings against the alleged offender had to be discontinued (Articles 231 § 3 and 239 § 1 (d) of the 2003 Code of Criminal Procedure, OG FBH nos. 35/03, 37/03, 56/03, 78/04, 28/05, 55/06, 27/07, 53/07, 9/09, 12/10, 8/13 and 59/14).

3. Tort claims in civil proceedings and in the context of criminal proceedings The victim of a tort which is also a privately prosecutable criminal offence has the choice of bringing a claim against the alleged tortfeasor in the civil courts, or of making a civil party claim in the context of criminal proceedings (Article 207 § 1 of the 2003 Code of Criminal Procedure and section 377 of the 1978 Civil Obligations Act, Official Gazette of the Socialist Federal Republic of Yugoslavia nos. 29/78, 39/85 and 57/8, and Official Gazette of the Republic of Bosnia and Herzegovina nos. 2/92, 13/93 and 13/94). If the criminal proceedings are discontinued the claim is not examined, but it may be brought separately in a civil court (Article 212 § 4 of the 2003 Code).

The criminal court rules on the claim only when giving a judgment on the merits of the criminal case and only if it finds that the accused is guilty (Article 212 § 3 of the 2003 Code). In the case of acquittal, the criminal court will instruct the victim of a tort to bring his or her claim before a civil court (Article 212 § 4 of the 2003 Code). The claim for damages against the alleged tortfeasor in a civil court becomes statute-barred at the same time as the criminal prosecution (section 377 of the 1978 Civil Obligations Act). All tort claims are extinguished with the expiration of five years after the commission of the tort (section 376 § 2 of the 1978 Act). COMPLAINT The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that as a result of the discontinuation of the criminal proceedings against M.R., R.R.

and A.R. and the consequent non-examination of his civil-party claim he was denied effective access to a court.

QUESTION TO THE PARTIES

Has there been a breach of the applicant’s right of access to a court, guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention, on account of the fact that his civil claim made in the context of the criminal proceedings against M.R., R.R. and A.R. was not examined as a result of their discontinuation due to the expiration of the limitation period (see Dinchev v. Bulgaria , no. 23057/03, 22 January 2009, and Tonchev v. Bulgaria , no. 18527/02, 19 November 2009)?