Publicat la 6 ianuarie 2025 Prima secțiune Cerere nr. 712/21 Francesco DE SANTI împotriva Italiei, introdusă la 11 decembrie 2020, comunicată la 12 decembrie 2024 CERINȚA se referă la predictibilitatea aplicării, prin intermediul celui de-al doilea motiv al recursului reclamantului, a condiției de admisibilitate a doppiei conforme La 19 octombrie 2018, în cadrul unei cauze civile privind eficiența unui contract de cesiune de acțiuni sociale, reclamantul sesizează Curtea de Casație cu privire la hotărârea Tribunalului din Salerno, confirmând decizia de primă instanță. Prin hotărârea din 19 decembrie 2019, Curtea de Casație declară inadmisibil al doilea motiv al recursului, în conformitate cu principiul "doppia conform" În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa previzibilității în ceea ce privește aplicarea principiului "doppia confome" (a se vedea în special hotărârile Curții de Casație). 26860/2014 și 11439/2018), principiul în cauză se aplica numai căilor de atac introduse în fața instanței judecătorești după 11 septembrie 2012 și, în acest caz, a interjucat apelul la 27 ianuarie 2011. (a se vedea, printre altele, hotărârile Curții de Casație nr. 5528/2014, 26860/2014 și 11439/2018)? În cazul în care respingerea celui de-al doilea motiv al recursului a impus o limitare disproporționată a dreptului de acces la o instanță garantată de art. 6 alineatul (1) din Convenția (Zubac c. Croația [GC], n 40160/12, § 76-99, 5 aprilie 2018)?
Publié le 6 janvier 2025
Requête n
o
712/21
Francesco DE SANTI
contre l’Italie
introduite le 11 décembre 2020
communiquée le 12 décembre 2024
La requête concerne la prévisibilité de l’application, au deuxième moyen du pourvoi du requérant, de la condition de recevabilité de la «
doppia conforme
».
Le 19 octobre 2018, dans le cadre d’une affaire civile concernant l’efficacité d’un contrat de cession de parts sociales, le requérant saisit la Cour de cassation d’un pourvoi contre la décision de la cour d’appel de Salerne, ayant confirmé celle de première instance.
Par un arrêt du 19 décembre 2019, la Cour de cassation déclara irrecevable le deuxième moyen du pourvoi, en application du principe de la «
doppia conforme
», découlant de l’article 348
ter
alinéa 5 du code de procédure civile, selon lequel le moyen d’un pourvoi soulevant le défaut d’examen d’un fait est irrecevable lorsque la décision d’appel confirme celle de première instance.
Tirant grief de l’article 6 § 1 de la Convention le requérant se plaint de l’absence de prévisibilité quant à l’application du principe de la «
doppia confome
», compte tenu de l’interprétation qui en est donnée par les juridictions internes. En particulier, il allègue que, conformément à une jurisprudence bien établie de la Cour de cassation (voir notamment les arrêts
n
os
26860/2014 et 11439/2018), le principe en question était applicable uniquement aux recours introduits devant la cour d’appel après le 11
septembre 2012 et qu’en l’espèce il avait interjeté appel le 27
janvier
2011.
L’application de la condition de recevabilité de la «
doppia conforme
» était-elle prévisible au moment de l’introduction du pourvoi en cassation, à la lumière de son interprétation adoptée par la Cour de cassation (voir, entre autres, les arrêts de la Cour de cassation n
os
5528/2014, 26860/2014 et
11439/2018) ?
Dans l’affirmative, le rejet du deuxième motif du pourvoi a
‑
t
‑
il imposé une limitation disproportionnée au droit d’accès à un tribunal garanti par l’article
6 § 1 de la Convention (
Zubac c. Croatie
[GC], n
o
40160/12, §§
76-99, 5
avril 2018) ?