Comunicat la 6 noiembrie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 32830/15 A.M. împotriva Austria depusă la 3 iulie 2015 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl A.M., este un național somal, care s-a născut în 1990 și trăiește în prezent în Țările de Jos. El este reprezentat în fața Curții de către dna N. Jakober, un avocat practicant la Viena. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. El a călătorit ulterior în Țările de Jos, unde a depus o altă cerere de protecție internațională în februarie 2009. Pe baza acordului Italiei de a retrage reclamantul în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 343/2003 al Consiliului („Regulamentul Dublin II”), Țările de Jos și-a respins cererea în aprilie 2010. Reclamantul a rămas în Țările de Jos, unde și-a întâlnit viitoarea soție, care locuiește în Austria și avea dreptul la azil din 2009, în timpul nunții din decembrie 2011. La 15 ianuarie 2013, ei s-au căsătorit într-o ceremonie religioasă în Olanda, dar au continuat să trăiască separat ( reclamantul din Țările de Jos și soția sa în Austria). La 13 iulie 2013, reclamantul a intrat în Austria și a solicitat protecția internațională. De atunci, el a trăit împreună cu soția sa. În cursul procedurilor, Biroul Federal de Azil (Bundesasylamt ) a inițiat consultări cu Italia și Țările de Jos în temeiul Regulamentului Dublin II. În timp ce autoritățile italiene au refuzat să facă acest lucru, Țările de Jos au convenit să retragă reclamantul în temeiul articolului (e) din Regulamentul Dublin II. În timp ce procedurile erau în așteptare, reclamantul a informat Biroul Federal de Azil despre sarcina soției sale și despre nunta lor civilă care a avut loc la 16 octombrie 2013. Oficiul Federal de Azil a efectuat o audiere și a informat reclamantul cu privire la intenția sa de a respinge cererea și de a-l expulsa în Țările de Jos, în conformitate cu responsabilitatea lor de a examina cererea în temeiul regulamentului Dublin II. Reclamantul susține că el dorește să trăiască în Austria cu soția și copilul său; că soția sa are nevoie de sprijinul său din cauza sarcinii ei; și că el nu poate reveni în Țările de Jos pentru că el va fi returnat în Italia. Prin decizia din 12 decembrie 2013, Oficiul Federal de Azil a respins cererea reclamantului, a considerat că Țările de Jos sunt responsabile de examinarea cererii și au expulsat reclamantul în Țările de Jos. 8 din Convenție pentru că nu exista o viață de familie protejată de art. 8 în joc, deoarece căsătoria nu existase încă în țara de origine și, având în vedere observațiile reclamantului, nu ar fi putut fi dezvoltată o viață familiară considerabilă; nu a existat nicio dependență între reclamant și soția sa; trebuie să fi fost conștient de statutul său incert în momentul în care a fost stabilită relația; contactele familiale în Austria ar putea fi susținute prin telefon, vizite personale, scrisori și e-mail; și relația cu copilul său nenăscut nu a fost acoperită de art. 8 din Convenția. Prin hotărârea din 14 februarie 2014, Curtea Federală Administrativă ( Bundesverwaltungsgericht ) a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. A confirmat că art. 8 din convenție nu a solicitat o examinare a cererii sale în temeiul articolului 3 § 2 din Regulamentul Dublin II, menționând că a stabilit viața de familie, dar că relația personală a existat doar pentru un timp scurt, adică jumătate de an, și că înainte de a fi fost în contact doar prin telefon și internet; înainte de ceremonia de nuntă religioasă, ei s-au întâlnit o singură dată în persoană și după aceea, reclamantul a rămas în Țările de Jos pentru încă un an în timp ce soția sa s-a întors în Austria. În plus, acesta a subliniat faptul că reclamantul a intrat în relație într-un moment în care trebuie să fi fost conștient de statutul său rezidențial nesecurizat și nu putea aștepta să poată continua viața de familie în Austria. În consecință, protecția vieții de familie în temeiul articolului 8 din convenție va fi necesară numai pe baza unor circumstanțe excepționale. Sarcina soției solicitante nu a fost o astfel de circumstanță excepțională, deoarece a fost o decizie personală a reclamantului și a soției sale, cu conștientizare de statutul rezidențial nesigur al reclamantului. Ei s-au întâlnit și s-au căsătorit într-o ceremonie religioasa în Olanda, care a dovedit că soția reclamantului este mobilă, a avut contacte în Olanda și a putut menține viața de familie prin (în continuare) vizite în Olanda. O examinare generală a dezvoltării și intensitatei vieții familiale și interesul public în aplicarea ordonată a normelor de responsabilitate ale Dublinului II Regulamentul a arătat că interferența în viața de familie a fost justificată în temeiul articolului 8 § 2 din Convenție, ținând cont de faptul că această dispoziție nu a protejat niciun drept în ceea ce privește copiii nenăscuți. Curtea Administrativă Federală a concluzionat, de asemenea, că, în ceea ce privește circumstanțele cauzei, interferența cu viața privată a reclamantului a fost justificată deoarece interesele publice în expulzarea reclamantului au depășit interesul personal al reclamantului de a rămâne. La sfârșitul februarie 2014, expulzarea reclamantului în Țările de Jos a fost pusă în aplicare. Reclamantul s-a plâns în fața Curții Constituționale ( Verfassungsgerichtshof ) împotriva hotărârii Curții Administrative Federale, susținând, printre altele, că tratamentul diferit al căsniciilor de înainte de zbor și al căsniciilor de după zbor a încălcat art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție. Având în vedere hotărârea Curții în cazul Hode și Abdi v. Regatul Unit , nr. 22341/09, 6 noiembrie 2012, Austria ar fi fost obligată să examineze cererea reclamantului în temeiul Dublinului II Regulament. În plus, el susține că expulzia sa a încălcat art. 8 din Convenție deoarece, în situația ei actuală, soția sa nu a putut să se mute în Țările de Jos și ar pierde dreptul de reședință în Austria dacă a făcut acest lucru. O reuniune familială în temeiul Legii de decontare și de rezidență (Niederlassungs- und Aufenthaltsgesetz ) nu a fost posibil pentru că nu au putut obține venitul minim necesar. Curtea administrativă federală nu a reușit, de asemenea, să evalueze dacă viața de familie poate fi reluată în mod rezonabil în altă țară. La 6 mai 2014, fiul reclamantului s-a născut. El a primit statutul de azil în calitate de membru al familiei la 11 iunie 2014. Prin decizia din 6 iunie 2014, Curtea Constituțională a hotărât să nu examineze plângerea din cauza faptului că presupusele încălcări ale drepturilor nu au susținut întrebări constituționale și că considerațiile Curții Administrative Federale în ceea ce privește art. 8 din convenție nu au putut fi opuse dintr-o perspectivă constituțională; după cererea reclamantului, plângerea a fost depusă Curții Administrative ( Verwaltungsgerichtshof Prin decizia din 26 noiembrie 2014, Curtea Administrativă a respins plângerea, subliniind, printre altele, că secțiunea 46 din Legea privind decontarea și reședința prevede posibilitatea nediscriminatorie de reuniune a familiei pentru a evita încălcările articolului 8 din Convenție în ceea ce privește membrii familiei persoanelor cu drept de azil. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție cu privire la respingerea cererii sale de protecție internațională, având în vedere că Țările de Jos sunt responsabile de examinarea cererii în temeiul regulamentului Dublin II și de expulzarea sa către Țările de Jos, susținând că nici nu ar fi posibilă stabilirea vieții familiale într-o altă țară și că reclamantul nu ar putea îndeplini cerințele privind permisul de ședere în Austria în ceea ce privește venitul minim necesar. El se plânge în continuare în conformitate cu art. 14 coroborat cu art. 8 din Convenție cu privire la diferitele tratamente ale soților de zbor și soților de după zbor al refugiaților în ceea ce privește reuniunea familiei în temeiul Legii de azil, susținând că a suferit discriminări pe baza statutului său de soț de după zbor. A existat o încălcare a dreptului reclamantului de a respecta viața sa de familie, în contravenție cu art. 8 din Convenție? Reclamantul a suferit discriminări, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 8? (Se face trimitere hotărârilor Curții în cazul Hode și Abdi c. Regatul Unit, nr. 22341/09, 6 noiembrie 2012, și Biao c. Danemarca c. [GC], nr. 38590/10, 24 mai 2016).
Communicated on 6 November 2016
Application no. 32830/15
A.M.
against Austria
lodged on 3 July 2015
The applicant, Mr A.M., is a Somali national, who was born in 1990 and currently lives in the Netherlands. He is represented before the Court by Ms
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant was granted subsidiary protection status in Italy in December 2008.
He subsequently travelled to the Netherlands, where he lodged another application for international protection in February 2009. Based on Italy’s agreement to take back the applicant in accordance with Council Regulation (EC) No. 343/2003 (“the Dublin II Regulation”), the Netherlands rejected his application in April 2010.
The applicant remained in the Netherlands, where he met his future wife, who lived in Austria and had been entitled to asylum there since 2009, during a wedding in December 2011. They stayed in contact through phone and internet. On 15 January 2013, they got married in a religious ceremony in the Netherlands but continued to live separately (the applicant in the Netherlands and his wife in Austria).
On 13 July 2013, the applicant entered Austria and applied for international protection. From then on, he lived together with his wife.
In the course of proceedings, the Federal Asylum Office (
Bundesasylamt
) initiated consultations with Italy and the Netherlands under the Dublin II Regulation. Whereas the Italian authorities refused to do so, the Netherlands agreed to take back the applicant under Article
16
§
1
(e) of the Dublin II Regulation.
While proceedings were pending, the applicant informed the Federal Asylum Office about his wife’s pregnancy and about their civil wedding which had taken place on 16 October 2013. The Federal Asylum Office conducted a hearing and informed the applicant about its intention to reject his application and expel him to the Netherlands in accordance with their responsibility for examining his application under the Dublin II Regulation. The applicant argued that he wanted to live in Austria with his wife and child; that his wife needed his support due to her pregnancy; and that he could not return to the Netherlands because he would be returned to Italy.
By decision of 12 December 2013, the Federal Asylum Office rejected the applicant’s application, held that the Netherlands were responsible for examining the application and expelled the applicant to the Netherlands. It found that there was no reason to examine the application under Article 3 §
2 of the Dublin II Regulation and that the expulsion did not violate Article
8 of the Convention because there was no family life protected by Article
8 at stake, as the marriage had not yet existed in the country of origin and, in view the applicant’s submissions, no considerable family life could have developed; there was no dependency between the applicant and his wife; he must have been aware of his uncertain legal status at the time when the relationship was established; family contacts to Austria could be upheld by phone, personal visits, letters and e-mail; and the relationship to his unborn child was not covered by Article 8 of the Convention.
By decision of 14 February 2014, the Federal Administrative Court (
Bundesverwaltungsgericht
) dismissed the applicant’s appeal against this decision. It confirmed that Article 8 of the Convention did not require an examination of his application under Article 3 §
2 of the Dublin II Regulation, noting that he had established family life but that the personal relationship had only existed for a short time, namely half a year, and that before that they had only been in contact via telephone and internet; before the religious wedding ceremony they had only once met in person and afterwards, the applicant had remained in the Netherlands for another half year whereas his wife had returned to Austria. Furthermore, it stressed that the applicant had entered into the relationship at a time when he must have been aware of his unsecure residential status and could not expect to be able to continue family life in Austria. Accordingly, protection of the family life under Article 8 of the Convention would be required only on the basis of exceptional circumstances. The applicant’s wife’s pregnancy was no such exceptional circumstance, as it was a personal decision of the applicant and his wife while fully aware of the applicant’s unsecure residential status. They had met and got married in a religious ceremony in the Netherlands, which proved that the applicant’s wife was mobile, had contacts in the Netherlands and could uphold family life by (further) visits to the Netherlands. An overall examination of the development and intensity of family life and the public interest in an orderly enforcement of the responsibility rules of the Dublin
II Regulation showed that the interference with family life was justified under Article 8 § 2 of the Convention, keeping in mind that this provision did not protect any rights with regard to unborn children. The Federal Administrative Court further concluded that with regard to the circumstances of the case, the interference with the applicant’s private life was justified because public interests in the applicant’s expulsion outweighed the applicant’s personal interest in staying.
In the end of February 2014, the applicant’s expulsion to the Netherlands was enforced.
The applicant complained before the Constitutional Court (
Verfassungsgerichtshof
) against the Federal Administrative Court’s decision, claiming inter alia that the different treatment of pre-flight marriages and post-flight marriages violated Article 14 in conjunction with Article 8 of the Convention. In consideration of the Court’s judgment in the case of
Hode and Abdi v. the United Kingdom
, no. 22341/09, 6
November 2012, Austria would have been obliged to examine the applicant’s application under the Dublin
II Regulation. Furthermore, he claimed that his expulsion violated Article 8 of the Convention because in her present situation, his wife could not reasonably move to the Netherlands and she would lose her right of residence in Austria if she did so. A family reunion under the Settlement and Residence Act (
Niederlassungs- und Aufenthaltsgesetz
) was not possible because they were not able to obtain the necessary minimum income. The Federal Administrative Court had also failed to assess whether family life could reasonably be resumed in another country.
On 6 May 2014, the applicant’s son was born. He was granted asylum status as a family member on 11 June 2014.
By decision of 6 June 2014, the Constitutional Court decided not to examine the complaint on the grounds that the alleged violations of rights did not raise constitutional questions and that the Federal Administrative Court’s considerations with regard to Article 8 of the Convention could not be objected from a constitutional perspective; as requested by the applicant, the complaint was referred to the Administrative Court (
Verwaltungsgerichtshof
).
By decision of 26 November 2014, the Administrative Court rejected the complaint, pointing out inter alia that Section 46 of the Settlement and Residence Act provided for the non-discriminatory possibility of a family reunion in order to avoid violations of Article 8 of the Convention with regard to family members of persons entitled to asylum.
The applicant complains under Article 8 of the Convention about the rejection of his application for international protection on the ground that the Netherlands are responsible to examine the application under the Dublin II Regulation and his expulsion to the Netherlands, claiming that neither would the establishment of family life be possible in another country nor could the applicant fulfil the requirements for a residence permit in Austria regarding the necessary minimum income. He further complains under Article 14 in conjunction with Article
8 of the Convention about the different treatment of pre-flight spouses and post-flight spouses of refugees with regard to family reunion under the Asylum Act, claiming that he suffered discrimination on the ground of his status as a post-flight spouse.
1.
Has there been a violation of the applicant’s right to respect for his family life, contrary to Article 8 of the Convention?
2.
Has the applicant suffered discrimination, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 8?
(Reference is made to the Court’s judgments in the cases of
Hode and
Abdi v. the United Kingdom
, no. 22341/09, 6 November 2012, and
Biao v.
Denmark
[GC], no.
38590/10, 24 May 2016).