Comunicat la 7 noiembrie 2016 Prima secțiune Cerere nr. 51312/16 M. K. împotriva Greciei introdusă la 1 septembrie 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ recurenta este un resortisant cu dublă cetățenie greacă și română, născută în 1968 și rezidentă la Premii-Les-Mézières, Franța. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: printr-o hotărâre nr. 101/2008, Tribunalul de Primă Instană din Ioannina a pronunțat divorțul recurentei și al soțului său A.V. cu care a avut doi copii, A. și I. printr-o hotărâre n 330/2008, aceeași instanță a acordat recurentei custodia definitivă a copiilor și a stabilit un drept de vizită pentru AV. La 12 octombrie 2011, reclamanta, care era pediatru, a plecat în Franța unde își găsise un loc de muncă într-un spital și a lăsat temporar copiii în grija mamei sale la domiciliul ei grecesc. La sfârșitul primului week-end, A.V. și-a exercitat dreptul de a vizita, dar nu a predat copiii. 1829/2011, Tribunalul de Primă Instanță din Ioannina a respins o cerere din partea A.V. de transferare a reședinței copiilor la domiciliul său și a precizat că trebuiau să-și urmeze mama în Franța. La 20 ianuarie 2012, reclamanta a reușit să-l ducă pe A. în Franța, dar al doilea copil, I., a continuat să locuiască cu tatăl său. În aceeași zi, A.V. a depus o plângere împotriva recurentei pe motiv că aceasta îi refuza dreptul de vizită la adresa lui .A., astfel cum a stabilit hotărârea nr. 330/2008. În plus, A.V. a declarat ca domiciliul recurentei cel pe care îl ocupa ultima dată în Grecia, astfel încât recurenta a fost judecată în absență la 13 februarie 2015 și condamnată la șapte luni de închisoare. printr-o hotărâre nr. 246/2012, Tribunalul de Primă Instană din Ioannina a respins o nouă cerere din partea A.V. de a obține modificarea custodei copiilor. Cu toate acestea, în septembrie 2012, A.V. a obinut custodia provizorie a tribunalului din I.I., motiv pentru care acesta din urmă, în vârstă de 12 ani, refuza să își urmeze mama în Frana (judecarea nr. 836/2012). În iulie 2013, la inițiativa recurentei, judecătorul pentru afaceri familiale din Charleville-Mézières a stabilit în Franța domiciliul d.A. și a acordat A.V. un drept de vizită în Grecia. În mai 2015, după vacanța de Paște, A.V. a refuzat să restituie A. recurentei în Franța. La 11 mai 2015, recurenta a depus o plângere pentru răpirea copilului pe lângă procurorul districtual în fața Tribunalului de Primă Instanță din Charleville-Mézières. 308/2015 din 2 iulie 2015, Tribunalul de Primă Instanță din Ioannina, hotărând în cadrul măsurilor provizorii, a atribuit în mod implicit și provizoriu custodia lui A. tatălui său. Tribunalul a considerat că, de fiecare dată când se deplasa în Grecia în cadrul exercitării dreptului de vizită al tatălui său, A. refuza să se întoarcă în Franța Întoarcerea în Franța risca să constituie o încercare care i - ar fi agravat și mai mult psihicul fragil prin separarea părinților de conflictele lor. La 10 iulie 2015, tribunalul corecțional al lui Ioannina, hotărând asupra a două plângeri formulate de reclamantă, și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la separarea de fratele său și se temea că nu va respecta o hotărâre. La 9 septembrie 2015, recurenta sesizează Tribunalul de Primă Instanță din Ioannina cu privire la o cerere de înapoiere a copilului în temeiul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980. printr-o hotărâre nr 404/2015 din 30 septembrie 2015, Tribunalul a ordonat A.V. să restituie A. mamei sale în Franța. A reieșit că, așa cum autoritățile franceze au solicitat oficial angajamentul procedurii prevăzute de Convenția de la Haga, autorităților judiciare elene li s-a interzis să judece problema gărzii de la A. înainte de a se decide dacă aceasta din urmă ar trebui să se întoarcă în Franța. Tribunalul nota, de asemenea, că .A. nu a fost pronunțat în mod negativ pentru șederea sa în Franța, dar a declarat doar că a fost un pic singur. Acest lucru a fost cauzat de dificultățile de adaptare într-o țară străină. Cu toate acestea, el a învățat să vorbească franceză, a avut rezultate bune școlare și sai făcut prieteni. Pe de altă parte, nu s-a demonstrat că dorința sa de a rămâne la Ioannina a fost rezultatul unei constrângeri sau al propriei voințe. Această hotărâre a devenit definitivă. La 17 octombrie 2015, reclamanta s-a dus la Ioannina pentru a-l recupera pe A. Cu toate acestea, întrucât A.V. a depus o plângere împotriva sa, aceaceasta a fost pusă în custodie timp. La 8 februarie 2016, Tribunalul de Primă Instanță din Ioannina, hotărând în cadrul măsurilor provizorii, a revocat decizia sa anterioară nr 308/2015 prin care acordase provizoriu custodia tatălui său și a încredințat-o mamei sale (judecată nr 31/2016). 32/2016, pronunțată în aceeași zi, tribunalul a precizat că: în cazul în care A.V. a încetat să se conformeze hotărârii definitive n 404/2015, acesta ar fi pasibil, în temeiul articolului 946 alineatul (1) din Codul de procedură civilă, de o amendă de 5 000 EUR și de o pedeapsă cu închisoarea în termen de o lună. Cu toate acestea, printr-o decizie nr. 45/2016 din 24 martie 2016, Tribunalul de Primă Instanță din Ioannina, sesizat de A.V., a interzis provizoriu și până la sfârșitul anului școlar, dezcolecționarea din A.A. a școlii din Ioannina pe care o frecventa din septembrie 2015. Două noi plângeri pentru nerecuperarea copilului depuse de reclamantă în martie și iunie 2016 trebuiau să fie examinate în septembrie 2016. La 19 iunie 2016, procurorul a respins o cerere din partea recurentei de a recupera custodia A. În iulie 2016, recurenta și-a reiterat cererea, iar la 17 august 2016 a depus o nouă plângere pentru răpirea copilului. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanta se plânge că autoritățile elene nu au respectat sentințele grecești și franceze pronunțate în favoarea sa privind custodia d'A., au refuzat să faciliteze întoarcerea acestuia din urmă în Franța și nu au dat nici un răspuns la plângerile sale împotriva fostului ei soț pentru răpirea copilului. A existat o interferență în dreptul recurentei de a-și respecta viața de familie, în sensul articolului 8 alineatul (1) din convenție, din cauza faptului că aceaceasta ar trebui să aibă custodia fiului său A. care i-a fost încredințată în mod definitiv de hotărârea nr 404/2015 a Tribunalului de Primă Instanță din Ioannina și care ar fi datorată, după cum pretinde, în fața autorităților competente ? În ceea ce privește intervenția, a fost aceasta conformă cu cerințele art. 8 alin. (2) din Convenție?
Communiquée le 7 novembre 2016
Requête n
o
51312/16
contre la Grèce
introduite le 1
er
septembre 2016
La requérante est une ressortissante ayant la double nationalité grecque et roumaine, née en 1968 et résidant à Prix-lès-Mézières, en France.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Par un jugement n
o
101/2008, le tribunal de première instance d’Ioannina prononça le divorce de la requérante et de son époux A.V. avec lequel elle avait eu deux enfants, A. et I.
Par un jugement n
o
330/2008, le même tribunal confia la garde définitive des enfants à la requérante et fixa un droit de visite pour A.V.
Le 12 octobre 2011, la requérante, qui était pédiatre, partit pour la France où elle avait trouvé un emploi dans un hôpital et laissa provisoirement les enfants aux bons soins de sa mère à son domicile grec. À l’issue du premier weekend, A.V. exerça son droit de visite mais ne rendit pas les enfants.
Par un jugement n
o
1829/2011, le tribunal de première instance d’Ioannina rejeta une demande de A.V. tendant à transférer la résidence des enfants à son domicile et précisa qu’ils devaient suivre leur mère en France.
Le 20 janvier 2012, la requérante réussit à emmener A. en France, mais son deuxième enfant, I. continua à vivre chez son père.
Le même jour, A.V. déposa une plainte contre la requérante au motif qu’elle lui refusait son droit de visite à l’égard d’A, comme le fixait le jugement n
o
330/2008. En outre, A.V. déclara comme domicile de la requérante celui qu’elle occupait en dernier lieu en Grèce, de sorte que la requérante fut jugé en absence le 13 février 2015 et condamnée à sept mois d’emprisonnement.
Par un jugement n
o
246/2012, le tribunal de première instance d’Ioannina rejeta une nouvelle demande de A.V. tendant à obtenir la modification de la garde des enfants. Toutefois, en septembre 2012, A.V. obtint du tribunal la garde provisoire d’I., au motif que ce dernier, âgé alors de 12 ans, refusait de suivre sa mère en France (jugement n
o
836/2012).
En juillet 2013, à l’initiative de la requérante, le juge aux affaires familiales de Charleville-Mézières fixa en France le domicile d’A. et accorda à A.V. un droit de visite en Grèce.
En mai 2015, après les vacances de Pâques, A.V. refusa de rendre A. à la requérante en France.
Le 11 mai 2015, la requérante déposa une plainte pour enlèvement d’enfant auprès du procureur près le tribunal de première instance de Charleville-Mézières.
Par un jugement n
o
308/2015 du 2 juillet 2015, le tribunal de première instance d’Ioannina, statuant dans le cadre des mesures provisoires, attribua par défaut et provisoirement la garde d’A. à son père. Le tribunal releva que chaque fois qu’il se rendait en Grèce dans le cadre de l’exercice du droit de visite de son père, A. refusait de retourner en France
: il avait du mal à se séparer de son frère et de l’entourage familial à Ioannina. Le retour en France risquait de constituer une épreuve qui aggraverait encore son psychisme fragilisé par la séparation de ses parents et leurs conflits. S’il avait des sentiments et des liens forts avec sa mère, il en avait aussi à l’égard de son père. S’il avait déclaré souhaiter partager son temps entre ses deux parents, il avait aussi exprimé son inquiétude à se séparer de son frère et craignait le bouleversement de son quotidien.
Le 10 juillet 2015, le tribunal correctionnel d’Ioannina statuant sur deux plaintes introduites par la requérante, acquitta A.V. de l’accusation de non-respect d’une décision judiciaire.
Le 9 septembre 2015, la requérante saisit le tribunal de première instance d’Ioannina d’une demande de retour d’enfant sur le fondement de la Convention de la Haye du 25 octobre 1980.
Par un jugement n
o
404/2015 du 30 septembre 2015, le tribunal ordonna A.V. de rendre A. à sa mère en France. Il releva que comme les autorités françaises avaient officiellement demandé l’engagement de la procédure prévue par la Convention de la Haye, il était interdit aux autorités judiciaires grecques de juger la question de la garde d’A. avant qu’il ne soit décidé si ce dernier devait rentrer en France. Le tribunal nota aussi qu’A. ne s’était pas prononcé de manière négative pour son séjour en France, mais avait seulement déclaré qu’il se sentait un peu seul. Ceci était dû aux difficultés d’adaptation dans un pays étranger. Il avait néanmoins appris à parler le français, avait de bons résultats scolaires et s’était fait des amis. Par ailleurs, il n’avait pas été démontré que sa volonté de rester à Ioannina était le résultat d’une contrainte ou de sa propre volonté.
Ce jugement devint définitif.
Le 17 octobre 2015, la requérante se rendit à Ioannina pour récupérer A. Toutefois, comme A.V. avait porté plainte à son encontre, elle fut placée un temps en garde à vue.
Le 8 février 2016, le tribunal de première instance d’Ioannina, statuant dans le cadre des mesures provisoires, révoqua sa décision antérieure n
o
308/2015 par laquelle il avait attribué provisoirement la garde d’A. à son père et la confia à la mère (jugement n
o
31/2016). Par un jugement n
o
32/2016, rendu le même jour, le tribunal précisa qu’au cas où A.V. s’abstiendrait de se conformer au jugement définitif n
o
404/2015, il serait passible, en vertu de l’article 946 § 1 du code de procédure civile, d’une amende de 5
000 euros et d’une peine d’emprisonnement d’un mois.
Toutefois, par une décision n
o
45/2016 du 24 mars 2016, le tribunal de première instance d’Ioannina, saisi par A.V., interdit provisoirement et jusqu’à la fin de l’année scolaire, la déscolarisation d’A. de l’école d’Ioannina qu’il fréquentait depuis septembre 2015.
Deux nouvelles plaintes pour non-retour d’enfant déposées par la requérante en mars et juin 2016 devaient être examinées en septembre 2016.
Le 19 juin 2016, le procureur rejeta une demande de la requérante tendant à récupérer la garde d’A. En juillet 2016, la requérante réitéra sa demande et le 17 août 2016 elle déposa une nouvelle plainte pour enlèvement d’enfant.
La requérante précise qu’elle n’avait pas vu son fils I. depuis cinq ans et son fils A. depuis mai 2015.
GRIEF
Invoquant l’article 8 de la Convention, la requérante se plaint que les autorités grecques n’ont pas respecté les jugements grecs et français rendus en sa faveur concernant la garde d’A., ont refusé de faciliter le retour de ce dernier en France et n’ont donné aucune suite à ses plaintes contre son ex-mari pour enlèvement d’enfant.
Y a-t-il eu ingérence dans le droit de la requérante au respect de sa vie familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, en raison de l’impossibilité pour elle d’avoir la garde de son fils A. qui lui a été confiée de manière définitive par le jugement n
o
404/2015 du tribunal de première instance d’Ioannina et qui serait due, comme elle le prétend, à l’attitude des autorités compétentes
? Dans l’affirmative, l’ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 8 § 2 de la Convention
?